Cu ochii spre Soarele Hristos

În fiecare zi avem căderi mai mici sau mai mari. Dar Dumnezeu nu priveşte la căderile, ci la ridicările noastre. „Întoarce-ţi faţa spre soare şi umbrele vor rămâne în urma ta”, spune un proverb din Noua Zeelandă. Cuvintele se verifică atât în lumea fizică, cât şi în cea duhovnicească. E de ajuns să ne îndreptăm ochiul sufletului, mintea, spre Hristos, Soarele credinţei noastre, că toate tenebrele se vor risipi. Important este să facem acest lucru zi de zi, nedeznădăjduind că Domnul va vedea truda noastră şi se va milostivi de noi. Perseverenţa în rugăciune este cea care trebuie să învingă orice ispită.

Un frate care locuia în pustie, împins de diavol, cădea adesea în păcatul desfrânării. Cu toate că era adesea învins de păcat, nu voia să părăsească deznădăjduit veşmântul de monah, ci se ruga lui Dumnezeu: „Stăpâne, de voiesc sau de nu voiesc, mântuieşte-mă că ţărână sunt. Iubesc păcatul, dar Tu nu mă lăsa, ca un Dumnezeu atotputernic. De vei avea milă de cei drepţi nu e ceva de negândit, de-l vei mântui pe cel curat cu inima nu e mirare, căci sunt vrednici de mila ta. Ci arată marea ta dragoste de oameni spre mine, căci în seama Ta este lăsat cel sărac”. Aşa spunea călugărul nostru în fiecare zi.

Însă, într-o noapte, căzând în greşeală după prostul său obicei s-a sculat şi a început a se ruga. Diavolul, uimit de multa încredere, strădanie şi buna credinţă a monahului îi apăru în faţă şi îi zise semeţ: „Buzele tale spun psalmii, dar cum nu ţi-e ruşine şi nu roşeşti defel stând ca un desfrânat înaintea lui Dumnezeu, rostindu-I numele?”

Fratele i-a răspuns liniştit: „Chilia aceasta este o făurărie. De vei da tu o lovitură de ciocan, vei primi una la loc. Şi mă voi lupta cu tine până la moarte, până în ultima zi a vieţii mele. Şi jur în numele Celui ce a venit să-i mântuiască pe cei păcătoşi că nu mă voi opri să mă rog lui Dumnezeu împotrivă-ţi până ce nu vei înceta războiul pe care l-ai pornit asupra mea. Vom vedea cine va învinge, tu sau Domnul”.

La auzul acestor vorbe diavolul îi zise: „N-o să mai duc război cu tine ca nu cumva să primeşti vreo cunună pentru multa ta răbdare”. Şi din acea zi îl lăsă pe călugăr în pace, iar fratele dobândi zdrobirea inimii şi primi darul lacrimilor.

(Adaptare după o pildă din volumul „Pateric. Ziceri ale Părinţilor pustiei”, Fundaţia Anastasia, 2009)

Sursa: ziarullumina.ro