Trei prieteni

Era odată un om care avea mulți prieteni. De toți era foarte apropiat, petrecând cu ei timp îndelung. Doar pe unul față de care se rușina de fiecare dată când se întâlneau îl ținea la distanță și nu-i acorda atenția de care se bucurau ceilalți amici. De multe ori omul nostru se lăuda cu prietenii săi, spunând: Cheltuiesc mult cu prietenii mei, dar nu-mi pare rău, căci la vreme de necaz ei vor sări și în foc pentru mine.

Într-o zi se întâmplă că bărbatul din povestea noastră primi o citație de la judecătorie. Era învinuit pentru lucruri atât de grave, încât putea să primească ani mulți de temniță și nu cu suspendare. Omul se înfioră și alergând la cei mai buni prieteni pe care-i avea îi rugă să meargă cu el pentru a-l ajuta să scape din grozava încurcătură.

Cel mai bun prieten îi răspunse omului: „Aș merge cu drag, dar nu pot să plec astăzi de acasă. Am ceva urgent de rezolvat cu cineva pe care îl aștept”.

Omul, suspinând, plecă la un alt prieten să-i ceară sprijinul. „Cum să nu merg cu tine”, îi zise acesta, însă când ajunse la ușa judecătoriei, i se făcu frică și se întoarse înapoi, lăsându-și tovarășul singur.

Sărmanul de mine, zise cel necăjit, m-au părăsit cu toții, și dădu să intre în sala de judecată. Însă în clipa în care stătea să deschidă ușa, prietenul pe care nu-l băgase în seamă de prea multe ori și cu care nu cheltuise nimic îi zise: „Vin eu cu tine pentru că îl cunosc pe judecător și el mă cunoaște pe mine. Poate vei reuși să scapi de pedeapsă”.

Aceasta este pilda, dar tâlcul ei se referă la ceva mult mai adânc din viața fiecăruia dintre noi. Moartea este citația care ne cheamă înaintea Dreptului Judecător să dăm seama de faptele noastre de pe pământ. Primul prieten din parabolă reprezintă banii și în general averea pe care o agonisim aici. Ei ne părăsesc primii atunci când murim. Al doilea prieten este legat de rudele și apropiații noștri care ne însoțesc până la groapă și apoi se întorc acasă. Dincolo de mormânt, în veșnicie nu merge cu noi decât cel de-al treilea prieten, conștiința faptelor noastre bune sau rele. Din păcate, pentru acest prieten, noi toți cheltuim cel mai puțin. Nu-l prețuim cum se cuvine, ba chiar îl neglijăm. Toți Părinții Bisericii ne îndeamnă să fim atenți cu acest prieten care e necesar să fie ascultat de fiecare. Pentru că, spune Sfântul Marcu Ascetul, „multe sunt sfaturile aproapelui spre ceea ce este de folos, dar nimănui nu i se potrivește așa de mult ca judecata conștiinței sale”.

(Adaptare după o pildă din volumul „Povestiri religioase”, pr. Iosif Trifa, Sibiu, 2012)