Binele şi răul

Am citit cândva pe internet următoarele cuvinte: în vremurile din urmă se vor mântui nu cei care vor face binele, se subînţelege că ei vor fi inexistenţi atunci, ci cei care, având posibilitatea de a face mult rău, nu l-au săvârşit. Vorbele acestea m-au pus pe gânduri.

Nu cred în adevărul lor, la fel cum nu cred într-un umanism fără Hristos. O morală atee, fără repere care să depăşească lumea aceasta, nu are temelii solide, fiindcă stă pe norme şi principii uşor de transgresat de oricine nu doreşte să se raporteze la ele.

Haideţi să vedem perspectiva creştină a lucrurilor şi înălţimea la care ne propulsează învăţătura lui Hristos vizavi de bine şi rău.

Atât legile civile, cât şi legea creştină admit că cei care se abţin de la rău nu au dreptul de a fi lăudaţi. Singurul lor drept este acela de a nu fi pedepsiţi. Căci Legea porunceşte: „Hoţul să fie osândit, iar ucigaşul la fel”, dar nu spune să i se aducă daruri celui care nu se atinge de bunurile altuia sau nu îi ia viaţa aproapelui său”. Legea osândeşte pe cel care face adulter, dar nu învredniceşte de nici o cinste pe cel care nu strică casele altora. Iar aceasta, pe bună dreptate. Laudă şi admiraţie se cuvin numai celor care săvârșesc binele, nu celor care se feresc de rău.

La sfârşitul veacurilor, Hristos, Care ne va judeca pe toţi, creştini sau nu, va spune: „Nu dau o cinstire deosebită celor care s-au ferit de a face răul; puţin preţ are aceasta înaintea ochilor mei! Dimpotrivă, dau moştenirea cea nepieritoare a cerurilor celor care au săvârşit toate faptele bune!”

Ferirea de rău este primul pas spre dobândirea virtuţilor, dar împlinirea binelui e cea care cu adevărat ne face virtuoşi. În Evanghelia Sa, Hristos ne îndeamnă nu doar să fugim de păcat, ci şi să fim sfinţi asemenea Tatălui din ceruri. Desăvârşirea o primim atunci când lucrăm binele, nu doar când stăm departe de rău.

Augustin Păunoiu

Sursa: ziarullumina.ro