Libertate, egalitate, fraternitate și secularism

Balloons in the colors of the French flag in front of the Eiffel Tower --- Image by © Paul Hudson/fstop/Corbis

Libertatea, egalitatea și fraternitatea sunt idealurile nobile ale Revoluției franceze și, în sens mai larg, ale umanismului secular și ale modernității. Așa cum creștinismul se ghidează după cele trei virtuți teologale, credința, nădejdea și dragostea, lumea modernă se ghidează după aceste trei deziderate „seculare”. Ce devin însă aceste idealuri în absența credinței, a nădejdii și a dragostei? 

Cele trei „valori” le înlocuiesc pe cele precedente. Ele instituie o nouă ordine socială și politică, ordinea modernității. Care promite totul – și care, se pare, obține opusul. Fără credința în Dumnezeu, libertatea devine libertinaj și tiranie. Libertatea absolută se traduce prin negarea oricărei forme de autoritate și, in extremis, a tuturor normelor sociale și morale. Libertatea ca libertinaj va eșua în supunere forțată, impusă, înaintea unor reguli neconforme cu natura omului. Și este foarte relevant faptul că primul rezultat concret al afirmării acestei „libertăți” a fost teroarea iacobină. 

Fără nădejde, egalitatea devine distrugerea tuturor acelora care par, în vreun fel, superiori, și se transformă în opresiune. Egalitatea absolută promovează o ofensivă generală a celor care au mai puțin împotriva celor care au mai mult și, în cele din urmă, a tuturor celor care sunt mai înzestrați sau talentați. Dar obsesia pentru egalitate mai înseamnă și un atac asupra tuturor celor suspectați că au încălcat noul puritanism al corectitudinii politice. Iar aceștia sunt de regulă izolați, marginalizați și persecutați de o mulțime care linșează, deocamdată doar virtual, disidenții, în numele „egalității”. Fără milostenie, fraternitatea devine o toleranță oarbă și unidirecțională. Toleranța, în accepțiunea ei modernă, promovează acceptarea forțată a unor lucruri inacceptabile, promovează numirea greșelii drept lucru bun și, în consecință, condamnarea tuturor celor care nu sunt de acord, după principiul „intoleranței față de intoleranți”. Fraternitatea poate, degenerând, să mai însemne o anulare a personalității și un pat procustian prin care toți ajungem să ne îmbrăcăm, să mâncăm, să gândim la fel și să repetăm, la nesfârșit, aceleași clișee sau lozinci. Fraternitatea este iluzia unanimității – iar unanimitatea nu poate să fie decât impusă. 

Cele trei „virtuți” devin, în această perspectivă seculară, doar jumătăți sau sferturi de adevăruri. Sunt lucruri scoase de sub tutela unor adevăruri cărora ar trebui să li se subordoneze – credința, nădejdea și dragostea. Astfel distorsionate, ele se transformă dintru început în altceva, capătă cu totul alt înțeles – în multe privințe, un înțeles opus față de adevărata libertate, adevărata egalitate și adevărata fraternitate. Și conduc toate spre unul și același punct, care este tirania. Prin definiție, o virtute presupune disciplină personală și sacrificiu de sine. Dacă libertatea înseamnă, pur și simplu, să fac doar ce îmi doresc – cum mai este aceasta o virtute? Dacă egalitatea înseamnă autoafirmare și aspirația de a fi egali cu cei de deasupra noastră, cum ne-am putea feri de capcana orgoliului și a infatuării? Dacă fraternitatea înseamnă, ca în Dostoievski, o dragoste abstractă față de omenire și o luptă ideologică furibundă purtată împotriva aproapelui – cum mă apropie această perspectivă de omul concret, de fratele meu? 

Virtuțile teologale conferă echilibru și credibilitate, suport real valorilor libertății, egalității și fraternității, atunci când primele sunt luate în calcul. Libertatea este subordonată credinței, care înseamnă relația bazată pe încredere cu aproapele și cu Dumnezeu. Fără această subordonare, libertatea rămâne doar afirmarea individualistă a sinelui. Egalitatea este subordonată nădejdii, iar nădejdea tinde spre o împlinire viitoare a sinelui, prin relația cu semenii și cu Cel Care ne-a creat. Fără această subordonare, egalitatea este doar aparentă, un simplu surogat. Fraternitatea este subordonată dragostei – care înlocuiește încercarea de uniformizare plină de invidie cu dragostea capabilă de sacrificiu de sine. „Ferma animalelor” a lui George Orwell este un roman care ne prezintă, în mod alegoric, punerea în practică a acestei „libertăți”. Toate animalele sunt egale – doar că unele animale sunt mai egale decât celelalte. Egalitatea, mai devreme sau mai târziu, va genera privilegiile celor „mai egali decât alții”, pentru că puterea folosită pentru atingerea acestei „libertăți” corupe. Să nu uităm că adevărata libertate nu decurge din aceste „virtuți” distorsionate de lentila seculară și deturnate de lumea modernă – ci vine din credință, din nădejde și din dragoste, care sunt virtuți ce țin de transcendent. A căror putere, dacă e înțeleasă și folosită corect, prin perspectiva creștină, poate să transforme nu doar sufletul omenesc; ci să aducă pe făgașul firesc, din nou, așa cum o face de câte ori sunt luate în serios, întreaga noastră societate. 

Cătălin Sturza

Sursa: ziarullumina.ro