Mândria și mântuirea

Despre împlinirea propriei voințe în viața noastră și despre căutarea voii lui Dumnezeu s-au spus și scris multe. De câte ori omul a preferat voia sa celei dumnezeiești, de tot atâtea ori a greșit. Plasa noastră de siguranță pentru a nu greși în viață rămâne urmarea voii lui Dumnezeu. Deși voia Sa nu coincide mereu cu ceea ce ne place, ci cu ceea ce este spre folosul real al cererilor noastre. Domnul este cârmuitorul vieții noastre. El știe mai bine decât noi cele de care avem nevoie. Acesta este motivul pentru care nu e cazul să ne ridicăm împotriva lui Hristos. Să primim cu iubire ceea ce ne dă. Iar voia sa o vom vedea mai devreme sau mai târziu că a fost mântuitoare prin rezultatele, prin roadele ei.

Însă noi înțelegem cu anevoie acest lucru. Numai atunci când trec clipele grele și la un moment dat privim înapoi, atunci ne dăm seama că așa trebuia să se întâmple și că, în cele din urmă, toate s-au petrecut foarte bine.

Maica Gavrilia Papaiannis, o faimoasă misionară ortodoxă de origine greacă, trăitoare în secolul trecut, spunea pe această temă: „Oamenii, în loc să-L pună mai întâi pe Dumnezeu în ceea ce fac, Îl pun pe Acesta la urmă, la urmă de tot. Adică își împlinesc propria voie, dau cu capul de prag, apoi se roagă lui Dumnezeu să le ajute. Nu e corect așa.

Mai întâi să-L pomenim pe Dumnezeu. Domnul Hristos să meargă înainte, iar noi să-L urmăm, nu invers, adică să-L adăugăm la sfârșit pe El în ceea ce facem.

Mereu să mulțumim și să primim orice ne trimite și orice îngăduie iubirea Lui. Fiindcă une­ori îngăduie și răul, pentru a ne instrui.

De obicei, noi ne străduim prin orice mijloc omenesc posibil să facem ceea ce ne place, dar mai întâi ar fi potrivit să spunem cuvintele: Dacă este voia Ta, Doamne. Mereu și pretutindeni să cerem lui Hristos să arate sfânta Lui voie în viețile noastre. Când eram mică, la începutul secolului trecut, era la modă să se bea ulei de ricin, povestește maica Gavrilia.

Mama mea îmi dădea să beau, zicân­du-mi: «Ia, copila mea. Bea. E spre binele tău». Dar fetița răspundea: «Spre binele meu nu vreau să beau această băutură amară». Deseori după aceea, adaugă maica, mă gândeam că Dumnezeu ne spune în viață: «Spre binele tău îți voi da o lecție până când vei înțelege că Eu sunt Cel Care ți-o dă și că Eu, Dumnezeu, sunt aici și tu trebuie să fii al Meu».”

De ce satisfacerea propriei voințe e mereu vătămătoare? Pentru că ea reprezintă indiciul nemincinos al mândriei noastre. Și știm cu toții că mândria nu face casă bună cu mântuirea.

Augustin Păunoiu

Sursa: ziarullumina.ro