În inima poruncii

Dacă am face un inventar al conceptelor-cheie din spiritualitatea ortodoxă și mai cu seamă din spiritualitatea părinților deșertului, probabil că lista nu ar fi extrem de lungă. În mod cert însă, pe primele poziții ar trebui să se găsească pocăința. Sfântul Ioan Botezătorul cheamă la pocă­in­ță, pentru că Împărăția cerurilor este aproape (Mt. 3, 2). Mântuitorul Hristos Își începe propovăduirea cu aproape aceleași cuvinte (Mt. 4, 17). Vestea cea bună, Evanghelia, are ca efect imediat schimbarea, convertirea inimilor celor care o primesc. Iar pocăința, așa cum este ea descrisă de cuvântul grecesc metanoia, înseamnă tocmai schimbarea minții; reorientarea desă­vârșită către Dumnezeu, totala restructurare. Pocăința este centrală, pentru că este poruncită de Hristos Însuși. Părinții deșer­tului însă mai găsesc un argument în favoarea pocăinței și a eficienței acesteia.

„Un frate l-a întrebat pe avva Pimen: «Dacă cineva cade în păcat și după aceea se întoarce este iertat de Dumnezeu?» Bătrânul i-a răspuns: «Oare Dumnezeu, care a poruncit oamenilor să facă așa, nu face mai vârtos decât ei? Căci i-a poruncit lui Petru: Iartă fratelui tău de șaptezeci de ori câte șapte».”

Avva Pimen descoperă, prin cuvintele sale, nădejdea care stă tăinuită în poruncile Domnului. În clipa în care confirmă disponibilitatea lui Dumnezeu de a ierta pe cel care se pocă­iește, arată fidelitatea și consec­vența Lui față de propriile Sale cuvinte. Dumnezeu nu ne cere nimic ceea ce să nu fi făcut El mai întâi. Există o legătură strânsă între ceea ce facem noi și ceea ce este legitim să așteptăm de la ceilalți. În rugăciunea Tatăl nostru, rugăciunea prin ex­celență pe care Mântuitorul Hristos a lăsat-o lumii, cerem lui Dumnezeu să ne ierte în măsura în care și noi putem ierta. Cu alte cuvinte, noi suntem cei care stabilim, prin acțiunile noastre, măsura iertării. Pe de altă parte, arată avva Pimen, când Dumnezeu porun­cește să iertăm „de șaptezeci de ori câte șapte” (Mt. 18, 22), El Își arată disponibilitatea de a ierta. În inima poruncii iertării celorlalți se ascunde invitația noastră la pocăință și făgăduința iertării. Poruncile lui Dumnezeu nu sunt impuneri arbitrare, intruziuni nejustificate în viețile oamenilor, ci sunt promisiuni cărora El le rămâne fidel. Sunt borne care marchează calea devenirii noastre, a creșterii noastre în har. Iar devenirea noastră este, de fapt, parcursul către întâlnirea tot mai desăvârșită cu Dumnezeu, până când „Îl vom vedea precum este”. Pe drumul împlinirii poruncilor, pocăința sau convertirea permanentă este nu doar calea de intrare, ci și însoțitoarea permanentă.

Paul Siladi

Sursa: ziarullumina.ro