O soluție surprinzătoare

Una dintre cele mai frumoase și mai pline de delicatețe povestiri din Patericul egiptean o găsim la ­avva Pimen: „Câțiva bătrâni s-au dus la avva Pimen și l-au întrebat: «Dacă-i vedem pe frați ați­pind la Liturghie, să-i scuturăm ca să-i ținem treji?» El le zice: «Eu, când văd un frate ațipind, îi pun capul pe genunchii mei și-l odihnesc»”. 

Această scurtă apoftegmă este ilustrativă în cel mai înalt grad cu privire la logica, felul de a gândi și atitudinea părinților deșertului. Slujbele Bisericii sunt centrale, în jurul lor gravitează întreaga viață a asceților, Liturghia este reperul cel mai important care ritmează viața lor. Participarea la Liturghie se face cu atenție, concentrare, fiind întru totul prezenți. Dar nevoința este grea și monahii sunt asediați de oboseală. Unii dintre ei, sfârșiți de lungile privegheri, cedează în fața somnului și ațipesc în biserică. Ce este de făcut? Aceasta e întrebarea bătrânilor. 

Avva Pimen era cunoscut în tot ținutul pentru puterea sa de discernământ, pentru capacitatea de a vedea adevărul în jocul înșelător al fiecărei zile. Tocmai de aceea el este întrebat care ar putea fi soluția în clipa în care vezi pe cineva că adoarme. În mod firesc, atunci când ni se cere o rețetă, suntem foarte dispuși să o oferim, chiar dacă nu suntem cu totul siguri de eficiența ei și chiar dacă noi înșine nu am apucat să o testăm. În cazul avvei Pimen, lucrurile stau puțin diferit. În locul unei rețete universal valabile, bătrânul oferă propria sa rezolvare. Le spune fraților cum procedează el. Adică nu se transformă pe sine într-un reper cu soluții la purtător pentru orice problemă, ci se dă un pas înapoi. Disponibil și sincer, le spune monahilor cum acționează el, fără să aibă pretenția că soluția lui este cea mai bună. Iar rezolvarea este impredictibilă. 

Ținând seama de locul pe care îl au slujbele și, mai ales, dumnezeiasca Liturghie în viața unei comunități monahale și a fiecărui creștin în parte, te-ai fi așteptat ca bătrânul să-i încurajeze pe ceilalți să îi trezească pe cei care ațipesc. Dar inima avvei Pimen este una plină de compasiune și de dragoste, o inimă sensibilă și atentă. De aceea, când vede un frate doborât de oboseală, preferă să îl odihnească, în loc să îl trezească. Îi pune capul pe genunchi pentru a-l ușura puțin de osteneala care l-a răpus. 

Din nou suntem puși în fața uneia dintre legile fundamentale ale raportării la aproapele. Bătrânul Pimen este aspru cu sine, dar cu inimă caldă față de celălalt. Încordare maximă în propria asceză, dar îngă­duință pentru frați. Aceasta este soluția creștină a tuturor relațiilor. 

Paul Siladi

Sursa: ziarullumina.ro