Diavolul se străduieşte să‑l netrebnicească pe nevoitor

– Părinte, uneori ispitele vin una după alta şi nu le mai pot răbda.

– Vrei să-ţi dau o soluţie ca să le eviţi? O vei primi?

– Da.

– Singura soluţie ca să eviţi ispitele este să… te lupţi cu diavolul!… De ce râzi? Nu-ţi place această soluţie? Ascultă! Cu cât se nevoieşte cineva, cu atât va avea mai multe ispite şi greutăţi. Dar cu cât va încerca să evite ispita, cu atât mai mult diavolul îi va sta împotrivă. Însă prin ispite, dacă le punem în valoare în chip corect, ni se dă ocazia ca viaţa noastră, care uneori este antievanghelică, să devină evanghelică.

– Părinte, mă poticnesc de unele lucruri neînsemnate şi după aceea nu am dispoziţie să mă nevoiesc pentru ceva mai înalt.

– Acestea sunt ca şi minele pe care le pune duşmanul ca să netrebnicească armata. Când vede că nu poate pricinui altă pagubă nevoitorului, aghiuţă caută cum să-l netrebnicească prin lucruri neînsemnate. De aceea să ştii că există şi drăcuşori mici, care ştiu, însă, să facă mare vătămare. Odată am întrebat pe un drăcuşor de acesta: „Oare tu ce poţi face?”. „Ce pot face eu? Mă duc şi încurc aţele la croitorese, la cizmari”, a răspuns, „şi îi fac să se mânie”. Scandalurile cele mai mari izbucnesc de la lucruri de nimic, iar aceasta se întâmplă nu numai între noi, ci uneori chiar şi între state. La oamenii duhovniceşti nu există pricini serioase pentru scandaluri, de aceea diavolul ia pricină de la cele mici. Îl loveşte pe om sufleteşte cu ceva neînsemnat, lucruri copilăreşti, după care îi face inima precum acela voieşte, făcându-l după aceea ca o buturugă.

– Părinte, oare de ce, deşi îmi impun un program, o rânduială în nevoinţa mea şi încep cu dispoziţie de a mă nevoi, uit repede aceasta?

– Nu ştii de ce? Când aghiuţă prinde de veste că voim să facem treabă duhovnicească, întoarce butonul în altă parte. Deşi ne punem un program, o rânduială anumită, ne aflăm în alta şi, dacă nu luăm aminte, pricepem aceasta doar după câteva zile. De aceea nevoitorul trebuie să meargă numai împotriva diavolului- fireşte, cu discernământ- şi să fie supravegheat de un duhovnic experimentat.

– Satana îl luptă oare pe omul care nu face o lucrare fină[1] întru sine?

– Satana nu se duce la un om netrebnic, ci se duce la un nevoitor pentru ca să-l ispitească şi să-l netrebnicească. Nu pierde timpul să facă lucrare fină în unul care nu are nici el o lucrare fină. La cel care coase cu acul de cusut saci, trimite un diavol cu ace mari. La cel care face lucrare de mână fină, trimite un diavol care face lucru de mână fin. La cel care face broderie foarte fină, trimite un diavol care face lucrare foarte fină. La cei care fac lucrare brută în ei înşişi, trimite un diavol grosolan. La începători le trimite diavoli începători.

Oamenii care au un suflet sensibil şi au multă mărime de suflet, trebuie să ia aminte, pentru că diavolul îşi bagă coada şi-i face şi mai sensibili, putând să-i aducă la melancolie sau chiar- ferească Dumnezeu!- la sinucidere. Diavolul niciodată nu merge contra, desi pe noi, oamenii, ne pune să mergem împotriva semenilor noştri şi să ne certăm. Pe cel trândav îl face mai trândav. Îl odihneşte cu gândul: „Te doare capul, n-ai dispoziţie. Nu-i nimic dacă nu te scoli să te rogi”. Pe cel evlavios îl face mai evlavios, ca să-l arunce în mândrie, sau îl îmbrânceşte să se nevoiască mai presus de puterile sale, astfel încât să-l istovească şi să-l facă să lase după aceea toate armele lui duhovniceşti, pentru ca mult-nevoitorul de mai înainte să se predea. Pe cel cu inimă aspră îl face şi mai aspru, iar pe cel sensibil, exagerat de sensibil.

Şi vezi atâţia oameni care se chinuiesc din pricina insomniilor şi iau medicamente, unii pentru că au o oarecare sensibilitate, alţii pentru că şi-au zdruncinat nervii lor. Rar poţi vedea un om echilibrat. Oamenii au devenit baterii. Cei mai mulţi sunt ca şi cum ar avea electricitate. Cei care nu se mărturisesc, primesc influenţele diavoleşti, au un magnetism diavolesc, pentru că diavolul are stăpânire peste ei. Puţini sunt oamenii, fie ei băieţi ori fete, ori vârstnici, care au o privier curată. Demonizare! Ştii ce înseamnă demonizare? Să nu te poţi înţelege cu lumea.

[1] Adică subtilă, duhovnicească (n. ed. rom.).

Extras din Trezire duhovnicească– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.