decembrie 2019



Crăciun fericit

Preasfânta Fecioară Maria să ne ajute să-L primim pe Fiul său aşa cum L-a primit ea, într-o inimă curată şi generoasă, iar Pruncul Iisus să ne dea tuturor siguranţa şi certitudinea prezenţei şi a iubirii Sale!


Fără Mântuitor nu e nimic de sărbătorit în Crăciun

Realitatea este că în cazul Crăciunului – Nașterea după trup a Fiului lui Dumnezeu – vorbim cu adevărat de o sărbătoare generalizată aproape la scară mondială. Încadrată generic în ceea ce s-ar numi sărbătorile de iarnă sau sărbătorile de final de an, denumire standardizată cu prudență pentru a nu „jigni” pe nimeni, sărbătoarea Nașterii Domnului…



22 decembrie (1989-2019)

“Noi nu plecăm, noi nu murim! Noi libertatea ne-o dorim! Chiar dacă-o fi să ne jertfim. Un fir de iarbă pe mormânt Să crească pentru cei ce sunt Eroii neamului, că-i Sfânt”


Haina primită în noaptea Crăciunului

Vederea este simţul cel mai perceptiv, ea îţi dă experienţa cea mai stabilă. Nu spunem fiecare dintre noi, atunci când vrem să convingem pe cineva de un lucru, cuvintele: „Am văzut cu ochii mei!”? În Vechiul Testament, Moise a cerut pe Muntele Sinai să vadă faţa lui Dumnezeu. Iar în Noul Legământ, chiar după Înviere,…




Bucuria de a dărui

Este frumos să dăruieşti! Îţi oferă probabil una din cele mai mari satisfacţii pe care le poţi avea ca om. Momentul în care vezi bucuria sinceră din ochii celui căruia i-ai dăruit e suficient pentru a te face să te simţi împlinit şi e greu să substitui cu altceva această trăire. E frumos și să…


„Nașterea lui Dumnezeu înnoiește firile”

Sărbătoarea Naşterii Domnului este una inaugurală, o sărbătoare a începutului sau a reînceputului, desemnând deopotrivă venirea, manifestarea şi prezenţa Răsăritului de Sus, Care plineşte aşteptarea Scripturilor, dar şi un timp major al ciclului liturgic şi cosmic. În mai toate alcătuirile omiletice, Crăciunul este prezentat cu elemente moştenite de la sărbătoarea-mamă a Epifaniei, devenind imediat el…


Din pridvorul Crăciunului

Din pridvorul Crăciunului se zăresc Golgota şi Crucea. Astfel, „Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit întru noi…” (Ioan 1, 14). Atunci, „ieslea din Vitleem” a devenit primul amvon al Mântuitorului pe pământ. Pentru noi, cei care ne luptăm cu secolul XXI, Crăciunul poartă deja în străfundurile sale Golgota, Răstignirea și Învierea.  Această trăire dramatică,…


“Cutia de pantofi “ – 2019

Duminică, 15 decembrie, a fost încheiată în Parohia Coslada campania umanitară „Cutia de pantofi”. Pe parcursul a trei săptămâni au fost donate de credincioşii parohiei 154 de cutii de pantofi, conţinând împreună 676 kg de dulciuri. Darurile au plecat spre parohii din Arhiepiscopia Dunării de jos. La sfârşitul campaniei, mulţumim din suflet donatorilor şi tuturor…


Hristos şi „hainele de piele”

Fiecare din cele şase zile ale Genezei, aşa cum le prezintă prima carte din Vechiul Testament, se încheie cu o privire retrospectivă a lui Dumnezeu asupra lucrării Sale şi cu aceeaşi concluzie: „Iată, toate erau bune foarte” (Facere 1, 31). A fost mai greu la facerea omului, căci acolo Însuşi Ziditorul, după ce l-a creat…


Rugăciunea – creație nesfârșită a iubirii de Dumnezeu

În așezarea omului înaintea lui Dumnezeu, tăcerea ocupă multe intervale de timp, dar ea ar trebui să fie doar expresia unei tensiuni ființiale, a unei desăvârșite și deosebite simțiri negrăite a harului dumnezeiesc. Străbătând această tăcere densă, această uimire a făpturii în fața Creatorului ei, rugăciunea izvorăște din sufletul nostru asemenea unui foc viu și…


Protopopiatul Madrid Est: “Bun eşti, Doamne, bun!” – rugă, poezie şi colind la Naşterea Domnului, ediţia 2019

Duminică, 15 decembrie ac, începând cu ora 18.00, a avut loc, în biserica Parohiei “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Alcalá de Henares, mulţumită bunăvoinţei părintelui paroh, Adrian Pintea, şi ospitalităţii credincioşilor comunităţii, în prezenţa a câteva sute de credincioşi, festivalul de colinde “Bun eşti, Doamne, bun!” – ediţia 2019, cu participarea colindătorilor din parohiile: „Sfântul…





Întâlnirea

Drumul pe care-l parcurg zilnic de acasă spre serviciu este jalonat de câteva biserici. Pentru că nu merg la lucru folosind mașina personală, ci transportul în comun, am ocazia să fiu printre oameni, îi pot studia, vrând- nevrând.  Și îi observ pe unii vorbăreți și mereu glumind, pe alții cu ochii veșnic în telefonul mobil,…


Trei decenii din două milenii

Din primii ani de studenție la Iași, începând cu 1991, îmi aduc aminte că manifestațiile noastre publice aveau mai mereu câte un moment religios. Fie că mărșăluiam nemulțumiți de condițiile din cămine, fie că ne bucuram de o nouă victorie a naționalei de fotbal la Campionatul Mondial din SUA, traseul nostru trecea obligatoriu prin fața…



Cuviosul Sava, orânduitor al slujbelor şi râvnitor ascet

În Țara Sfântă, pe lângă locurile importante în care S-a născut, a trăit, a învățat, a pătimit, a înviat și S-a înălțat la Ceruri Mântuitorul, întâlnim câteva lavre palestiniene întemeiate de Sfântul Cuvios Hariton (pe care îl pomenim la sfârșitul lunii septembrie) și care ne aduc aminte de mulțimea pustnicilor de altădată, mai ales a…


Ziua noastră națională și unirea românilor

Acum un secol România exista demult. Înaintașii noștri, bine conduși de elită, au reușit însă atunci un act major: s-au adunat cu toții în același edificiu național, așa cum au făcut mulți europeni. Ceea ce nu este puțin lucru! Prin urmare, când celebrăm Ziua Națională de 1 Decembrie 2019, triumfalismul nostru trebuie să fie ponderat,…


Cuvinte de veghe la fruntariile conștiinței naționale

Când unii oameni încep să uite, furați de îndatoririle sau ispitele zilnice, cei care încă mai păstrează în căușul sufletului lor credința strămoșească și amintirea jertfelor de pe câmpurile de luptă ale neamului au datoria de a reaprinde făcliile memoriei. Atunci, la ceas aniversar sau comemorativ, cuvintele și faptele înaintașilor, pildele lor de credință și…


Adevărul despre noi la un veac de la jertfa lor

Când au trecut munții în noaptea de 14 august 1916, când au suportat noapte după noapte frigul, ploaia, iarna, căldurile, foamea, lipsurile, dorul, bolile, rănile, sângele, moartea, când s-au făcut ei înșiși hotar de neam și țară, confundându-se cu munții în curbura cărora opreau răzuirea țării de pe hartă, când au crezut că au pierdut tot…


Capitalul de ură și nevoia de iubire

Evenimente recente, care fac agenda publică, precum alegerile prezidențiale, dezbaterile pe marginea justiției și implicit asupra viitorului țării și al nostru sau discuțiile interminabile privind soarta urșilor ne oferă proba unei atmosfere sociale și umane, care poartă în ea o mare încărcătură de ură. Acest fapt este resimțit în toate aspectele vieții, de la simplele…


Programul liturgic parohial în perioada 4-8 decembrie 2019

Miercuri, 4 decembrie:19.00 – Paraclisul Sfântului Nectarie Taumaturgul;  Joi, 5 decembrie: 19.00 – Vecernia cu litie;  Vineri, 6 decembrie, Sfântul Ierarh Nicolae: 08.00 – Utrenia; 09.30 – Sfânta Liturghie; 18.00 – Taina Spovedaniei; 19.00 – Paraclisul Maicii Domnului; Sâmbătă, 7 decembrie, Sf. Mc. Filofteia: 08.30 – Sfânta Liturghie şi pomenirea morţilor; 16.00 – Taina Spovedaniei;…