Responsabilitățile creștine ale părinților și copiilor

Familia creștină a mai fost numită în creștinism și Biserica mică. Ea reprezintă mediul sau mai degrabă locul sfânt în care se nasc și cresc oamenii lui Dumnezeu. În familie se trăiește armonia conjugală binecuvântată cu harul dumnezeiesc și tot aici sunt altoiți în credință pruncii dăruiți de Dumnezeu. Adeseori se spune, în mod greșit, că scopul căsătoriei este nașterea de prunci; ținta o reprezintă unirea celor doi soți în dragostea lui Hristos, iar ca o conse­cință a preaplinului iubirii din inimile lor se nasc și copiii.

Dumnezeu l-a dăruit pe om cu capacitatea de a fi împreună-creator cu El. Orice copil născut reprezintă un adânc nou de taină și o responsabilitate, iar bărbatul și femeia sunt chemați să-și asume destoinicia darului în cadrul familiei. Darul de a naște copii a ajuns tot mai desconsiderat în vremurile noastre, din care pricină și viața noastră a sărăcit tot mai mult, pentru că nu mai participăm la crearea vieții. Rodul pe care familia trebuie să-l pârguiască în copil trebuie să fie sfințenia, căci aceasta este, după spusa Apostolului, voia lui Dumnezeu: sfin­țirea noastră (I Tesaloniceni 4, 3), iar sfințenia este un belșug de viață. Un model de familie care și-a împlinit pe deplin vocația este cel a Sfântului Vasile cel Mare. Din vatra căminului acestui sfânt au fost aprinse șase făclii care au luminat întreaga lume: Sfânta Emilia (mama lui Vasile), Sfântul Vasile cel Mare, Macrina cea Bătrână (bunica lui Vasile), Macrina cea Tânără (sora), Sfântul Grigorie al Nyssei și mezinul Petru al Sevastiei, sfânt și el în Sinaxarul Bisericii.

Mântuirea femeii după Sfântul Apostol Pavel 

Tatăl sfântului se numea tot Vasile. Acest iscusit bărbat l-a crescut pe Vasile, încă de mic copil, și pe cei ai casei cu cele ale Scripturii; nu mai puțin preocupată de educația creștină s-a aflat și mama lui, Emilia, care îi era povățuitoare în cele ale credinței prin dulcele-i sfat și exemplu statornic. Trebuie spus că de multe ori se aude că „femeia se va mântui prin naștere de prunci”, lucru care este incomplet, căci se datorează unei traduceri greșite a unui text al Apostolului Pavel din I Timotei 2, 15; versetul cu pricina ar suna mai precis astfel: „fe­meia… va fi mântuită prin naștere de prunci, dacă (ei) vor rămâne în credință și iubire și sfințire cu minte întreagă”. Traducerea actuală a pasajului citat mai sus este „ea (femeia) se va mântui prin naștere de fii, dacă va stărui cu înțelepciune în credință, în iubire și în sfințenie”, or verbul a rămâne, μένωîn versetul din epistolă, este un aorist conjunctiv persoana a III-a, numărul plural, μείνωσιν. Vedem prea bine că nu este suficientă doar zămislirea pentru a se mântui, ci și cultivarea credinței, a iubirii și a sfințeniei în inimile pruncilor; alte mărturii scripturistice întâlnim tot la Apostolul neamurilor, care îl îndeamnă pe Timotei să o considere cu adevărat văduvă pe cea care dove­dește fapte bune, printre care și creșterea copiilor (I Timotei 5, 10); și cine a făcut lucrul acesta mai mult dacă nu Sfânta Emilia și retorul Vasile, din sângele cărora au strălucit precum stelele pe bolta cerească patru mărgăritare neprețuite?

Ce înseamnă o bunică credincioasă

În educația Sfântului Vasile cel Mare și a surorii sale Macrina cea Tânără, un rol important l-a avut bunica lor, Sfânta Macrina „cea Bătrână”. Aceasta ucenicise o bucată de vreme pe lângă Sfântul Grigorie Taumaturgul, Episcop al Neocezareei. Bătrâna sădea neîncetat prin cuvintele ei, seară de seară, dorul după Dumnezeu în inima viitorului episcop, dar și a celorlalți copii. Vorbele ei erau presărate cu mireasma veșniciei și întruchipau expe­riența de viață a bătrânei din timpul prigoanei împăratului roman, dar și felul petrecerii vieții sale pe lângă Sfântul Grigorie Taumaturgul, de duhul căruia se făcuse și ea părtașă. Sfânta le insufla astfel copiilor (și din) duhul sfântului, duh ce avea să adaste peste ei și să le pecetluiască întreaga ființă. Se știe prea bine că la sosirea Taumaturgului în Neocezareea erau numai șapte­sprezece creștini. Pe când misiunea lui pe acest pământ se sfârșea și se strămuta la veșnicele lăcașuri, aflăm din gura lui că acum întreaga cetate era creș­tină, cu excepția a șaptes­pre­zece păgâni. Un prunc hrănit cu asemenea povețe, sfaturi și istorisiri ale râvnei celor de odinioară trebuia să se ridice la această măsură; lucru petrecut atât cu Vasile, care avea să apere dogma de la Niceea, lucrarea sa, Despre Duhul Sfânt, fiind socotită reper dogmatic la ședințele Sinodului II Ecumenic, dar și cu Sfântul Grigorie al Nyssei, cu un rol determinant la acest sinod.

„Cunoştinţa semeţeşte, iubirea zideşte” 

Sfântul Vasile a ostenit ca un lucrător conștiincios pentru holda minții sale, iar învățătura sa ne este nouă fundament pe toate planurile vieții creștinești. În plan cultural, se folosește adesea „Omilia către tineri” a acestuia, în care tânărul este asemuit unei albine care culege ce este bun din fiecare floare; totuși, sfântul însuși era să se primejduiască de pe urma învățăturii pe care o dobândise. Sfântul Grigorie al Nyssei, în „Viața Sfintei Macrina” , ne spune că, după întoarcerea de la Atena a fratelui său, acesta era „peste fire de înălțat cu mintea” și se socotea cu știința sa de carte deasupra tuturor. Cea care a băgat de seamă schimbarea lui Vasile a fost sora lui, Macrina, numită „cea Tânără”, mlădița lui Hristos. Sfânta l-a luat deoparte și i-a spus că nu se cuvine să fie disprețuitor sau semeț tocmai el, „care a ucenicit odinioară lângă Bătrâna Macrina (bunica lor)”, și prin astfel de mustrări și povățuiri l-a atras pe Vasile către „filosofia cea adevărată”, adică viața trăită și pusă în slujbă pentru Hristos. Putem concluziona și noi că învățătura profană este utilă și cineva se poate folosi de aceasta dacă are bună cunoaștere a culturii creștine, precum era Sfântul Vasile îndeletnicit de tatăl său cu cele ale Scripturii de mic copil, și dacă are un povă­țuitor de talia Sfintei Macrina, adică să fi dobândit darul discernământului. Dintr-o asemenea relatare ne dăm și noi mai cu de-amănuntul seama care este rolul familiei în educarea unui copil. Macrina cea Tânără l-a mai tras și pe un alt frate de-al lor, pe Naukratios, la „toată dorirea către viețuirea singuratică și străină de agoniseală” și l-a ajutat cu sfaturi și cu propriul exemplu pe Grigorie (al Nyssei).

La rândul său, și Sfântul Vasile a fost povățuitor pentru frații lui, Sfântul Grigorie al Nyssei și Petru, pe care i-a numit episcopi și i-a luat alături în războiul împotriva puterilor vrăjmașe vie­țuirii și credinței spre sfințenie.

Nu simpla naștere a copiilor, ci educația lor creștină deschide accesul la Împărăția lui Dumnezeu

Într-o rugăciune din rânduiala Tainei Cununiei i se spune miresei: „Şi tu, mireasă, mărită să fii ca Sarra, să te veselești ca Rebeca, să te înmulțești ca Rahela…”. Istoria biblică ne spune că Rahela a avut doar doi prunci, pe când cealaltă soției a lui Iacov, Lia, a avut șase, iar rugăciunea face pomenire de Rahela. Ceea ce vor să exprime Sfinții Părinți este faptul că nu numărul pruncilor este de folos, ci scopul spre care se tinde prin ivirea pe lume a acestora; din Iacov și Rahela, după cum știm, s-au născut Iosif și Veniamin; la zămislirea ultimului, Rahela s-a săvârșit din viață și a fost îngropată la Betleem, locul în care S-a născut Mântuitorul.

Faptul de a avea copii este unul binecuvântat, dar și mai binecuvântat este faptul de a-i crește pe aceștia întru credința cea dreaptă și grija spre sfințire. La capătul vieții, atât femeia, cât și bărbatul, într-un glas cu cel al Sfintei Emilia și al lui Vasile, să poată spune: „Iată eu și pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu” (Isaia 8, 18).

Valentin Cocan

Sursa: ziarullumina.ro