Gustul vieții celei duhovnicești – antidotul duhului lumesc, Arhim. Simeon Kraiopoulos

În troparul din Sâmbăta lui Lazăr auzim: „Învierea cea de obște mai înainte de Patima Ta încredințându-o, pe Lazăr din morți l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule.” Hristos, înainte de Patimă și de Înviere, a vrut să ne asigure că va urma învierea cea de obște și l-a înviat mai întâi pe Lazăr. În felul acesta ne luminează Dumnezeu astăzi. Tuturor, precum și fiecăruia în parte, Dumnezeu le oferă o pregustare. Dumnezeu, încă din această viață, ne oferă o pregustare a Împărăției cerurilor, a vieții cerești, ne oferă logodna Duhului Sfânt, nu numai teoretic, ci cu adevăratul gust. Adică în lupta și efortul zilnic pe care-l face cineva primește o astfel de pregustare, are parte de astfel de semne.

Este un fapt important, la care trebuie să luăm aminte. Dacă aceasta lipsește, dacă nu simțim o pregustare a vieții adevărate pe care ne-o oferă Hristos, înseamnă că este cazul să ne neliniștim. Însă dacă stăm și analizăm cu smerenie cele ale noastre, nimeni nu cred că se va afla fără simțul unei pregustări.

Pregustarea duhovnicească a harului, a energiilor necreate ale lui Dumnezeu nu sunt numai gânduri bune sau simțăminte, ci pregustări adevărate. În viața duhovnicească, aceluia care are bună dispoziție, sete, sinceritate, credință, Hristos va găsi modalitatea de a-i oferi gustul adevărat al vieții duhovnicești, atât cât poate să cuprindă fiecare, ca să-i îndulcească sufletul.

Arhimandrit Simeon Kraiopoulos, În pustiul lumii, Editura Bizantină, 201