Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” – Coslada (Madrid)

Parroquia “San Nectario el Taumaturgo”–Coslada/Romanian Orthodox Parish "St. Nectarios, the Healer"-Coslada

Archive for the ‘viata parohiei’ Category

Pelerinaj in Tara Sfanta – prima intalnire cu pelerinii din parohie

In perioada 1-7 septembrie 2011, 100 de credinciosi din parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” – Coslada vor merge in primul lor pelerinaj in Tara Sfanta, initiativa care apartine comunitatii noastre.

In acest sens, duminica, 17 iulie a.c., dupa Sfanta Liturghie, la orele 13.00, va avea loc prima din cele doua intruniri de lucru cu pelerinii, pentru a discuta in detaliu tóate aspectele legate de pelerinaj.

Vesminte noi pentru altarul parohiei “Sf. Nectarie” – Coslada

Duminica, 10 iulie a.c., a vindecarii slugii sutasului, dupa Sfanta Liturghie, a fost sfintit noul rand de acoperaminte pentru Sfanta Masa a altarului bisericii noastre, ce vor fi folosite in special la marile praznice imparatesti si la sarbatorile mai importante.

Confectionarea acoperamintelor a fost posibila cu sprijinul financiar al credinciosilor parohiei, care au devenit astfel ctitori si carora le multumim pentru dragostea lor.

Iubesti cat daruiesti!

Cu credincioşii, duminică, în natură

De mic mi-a plăcut natura şi am căutat mereu să fiu în mijlocul ei, să mă bucur de mirosul ierbii şi de foşnetul vântului prin frunzele copacilor sau să tresar la vederea vreunei sălbăticiuni chiar şi pentru o clipă.

Iubesc în egală măsură mişcarea, mai ales când am parte de ea în natură, pentru că ador să mă aşez obosit la umbra unui copac, să scot merindele din desagă şi să mă ospătez ciulind urechea la zgomotele din jur, ori să aşez pentru o clipă braţul sub căpătâi şi, închizând ochii, să-mi relaxez simţurile în mijlocul naturii ca la sânul unei mame iubitoare.

Aşa încât, oricând, o ieşire în aer liber poate fi una dintre cele mai plăcute metode de relaxare pentru toţi cei care sunt iubitori de munte şi aer curat şi vor să uite de zgomotul şi praful oraşului.

Duminică, 26 iunie a.c., am organizat, împreună cu un grup de credincioşi ai parohiei, o scurtă drumeţie în zona Boca del Asno (Gura măgărului), o zonă montană spectaculoasă, cu abrupturi stâncoase, cu râuri şi râuleţe, vegetaţie abundentă şi multă curăţenie.

Am prânzit împreună, ne-am amintit de jocurile copilăriei, ne-am sfătuit în multe şi mărunte, am drumeţit şi am luat cu noi amintirea acestei zile.

Pr. George

Fotografii se pot vizualiza în Viaţa parohiei III

Încheierea anului în cadrul Şcolii parohiale „Sf. Martiri Brâncoveni”

Sâmbătă după-amiază, 25 iunie a.c., a avut loc festivitatea de încheiere a cursurilor şcolii parohiale pentru copii.

După rugăciunea de mulţumire, părintele paroh a mulţumit copiilor şi părinţilor pentru efortul depus în întreg anul şi a premiat pe câştigători. Anul acesta bursa de studiu a fost împărţită între Alexandru-Marian Mocanu şi Ramona Surdu, care au obţinut aceeaşi medie în urma examenului final de evaluare. Următorii cinci copii vor merge gratuit, pe cheltuiala parohiei, într-o tabără.

Fotografii se pot vizualiza în Viaţa parohiei III

Copiii Şcolii parohiale în drumeţie – 23 iunie 2011

Cărări înguste unde praful se ridică în norişori înecăcioşi de fiecare dată când bate vântul sau trece câte un grum de drumeţi. Margini de drum verzi de iarbă groasă şi proaspătă, înconjurate de copaci înalţi şi scorţoşi. O mare de culori şi ţârâituri stridente de lăcuste şi greieri.

Un râu lung străbate întreaga pădure. Ici şi colo în drum, şiroia câte un izvor mic, dar rece asemeni unui cubuleţ de gheaţă topit din sufletul munţilor.

Aşa ne- a aşteptat muntele pe noi şi pe toţi doritorii de frumuseţe şi aer curat! În Boca del Asno (Gura măgarului), aproape de Segovia, dincolo de Puerto de Navacerrada. Cu magie, culoare, viaţă şi ape reci care să ne ostoiască neîmplinirile şi inima de drumuri grele, de gânduri şi aer obosit.

O minune! Cred că Dumnezeu, atunci când a creat lumea, a vrut să aibă un loc deosebit unde să îşi odihnească eternităţile şi aşa a suflat viaţa şi frumuseţea asupra acestei bucăţi de Rai.

Drumeţia copiilor de la Şcoala parohială, care a venit ca o încununare a eforturilor depuse timp de un an, ne-a oferit şansa să realizăm frumuseţea creaţiei lui Dumnezeu. Departe de industrializare, digitalizare şi altele asemenea, am descoperit o altă lume mai dură, dar în acelaşi timp, mai liniştită şi mai sănătoasă. Cu ochii închişi…şi sufletul uită să respire de atâta măreţie şi frumuseţe! Păşim încet să nu strivim vreun gând rămas încă acolo, iar în ochii noştri ducem cu noi copaci înfloriţi…deşi floarea lor a căzut demult, iar acum între frunze li se cuibăresc păsărele.

Gina prezbitera

Fotografii se pot vizualiza în Viaţa parohiei III

Final de an la Şcoala catehetică parohială “Cuvântul care zideşte”

Duminică, 19 iunie a.c., de sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, a avut loc în biserica parohială, după Sfânta Liturghie, încheierea cursurilor primului an de şcoală catehetică parohială pentru adulţi.

Cu acest prilej, am mulţumit lui Dumnezeu pentru darurile primite, şi a fost premiat câştigatorul, în urma celor doua sesiuni de evaluare.

Anul acesta, cea mai bună lucrare a fost a doamnei GINA IORDACHE, care va beneficia de un pelerinaj gratuit la Ierusalim, organizat de către parohia noastră în această toamnă, în perioada 1-7 septembrie.

Oaspeţi în parohie

În Duminica Tuturor Sfinţilor, 19 iunie a.c., am avut bucuria de a avea ca şi coslujitor la Sfânta Liturghie pe părintele protosinghel Teofil Popescu, stareţul Mănăstirii Schimbarea la Faţă – Cheile Turzii (judeţul Cluj), însoţit de un părinte ierodiacon şi de monahiile de la Reşedinţa eparhială din Spania. Mulţumim Domnului!

Amiază cu picnic – în Parcul Natural Peñalara (Coto de Rascafría)

Duminică după amiază (19 iunie), cursanţii şcolii catehetice, la care s-au adăugat şi alţi credincioşi dornici de aventuri, am petrecut câteva ceasuri în minunatul ambient al Parcului Natural Peñalara. Am luat prânzul împreună şi ne-am bucurat de aerul proaspăt şi curat, departe de zgomotul şi temperaturile încinse din oraş.

Fotografii se pot vizualiza în Viaţa parohiei II

Sacedon – o gură de Rai şi de aer curat! Duminică, în drumeţie cu credincioşii

Pe o vreme minunată, un grup mai neastâmpărat de credincioşi, am pornit duminică, 29 mai a.c., după Sfânta Liturghie, într-o temerară drumeţie în Sacedon, un loc mirific de pe lângă Guadalajara, şi am petrecut momente de care, probabil, ne vom aduce aminte cu multă bucurie şi nostalgie peste ani!

Hristos a înviat! Şi o săptămână binecuvântată dragilor noştri însoţitori!

Fotografii se pot vizualiza în Viaţa parohiei II

Evaluare finală în cadrul Şcolii parohiale pentru copii

În cadrul parohiei „Sf. Nectarie Taumaturgul” din Coslada funcţionează, din martie 2009, Şcoala parohială „Sfinţii Martiri Brâncoveni”, care, în primul an, a avut un număr de 40 de elevi.

În data de 24 aprilie 2010 au început cursurile pentru anul şcolar 2010-2011, pentru care s-a înscris un număr de 30 de copii.

Cursurile şcolii se ţin în ziua de sâmbătă a fiecărei săptămâni, între orele 17.30-19.00, şi conţin:

1. Noţiuni elementare de catehism creştin-ortodox;

2. Limba şi literatura română;

3. Noţiuni elementare de istoria românilor.

Îndatoririle şcolii parohiale sunt următoarele:

• Să asigure suportul educaţional adecvat numărului de ore propus;

• Să asigure, în mod gratuit, prin intermediul parohiei, toate materialele pentru elevii ei;

• Să ofere premiile pe care le-a propus: 500 de euro pentru elevul cel mai bun (evaluarea acestuia însemnând: prezenţa la orele de curs, modul de implicare în cadrul orelor de curs, prezenţa la Sfânta Liturghie, conduita morală ireproşabilă, rezultatul la evaluarea finală), iar pentru următorii trei, tabără gratuită pe perioada vacanţei de vară.

Îndatoririle părinţilor şi ale copiilor:

• Să înlesnească copilului posibilitatea participării la orele de curs;

• Să participe (copiii) la toate orele de curs, afară de motiv de boală sau cu învoire;

• Să sprijine efortul şcolii în formarea morală şi duhovnicească a copilului;

• Să participe în mod regulat la Sfânta Liturghie;

• Să participe la activităţile parohiei legate de anumite evenimente comunitare.

În afara orelor de curs, şcoala realizează şi activităţi complementare: excursii, drumeţii, vizionări de filme, jocuri etc.

Cursurile sunt ţinute de dna preoteasă, prof. Gina Cimpoca, pentru modulul de catehism şi limba română, şi de dra profesoară Oana Badea pentru modulul de istoria românilor.

Sâmbătă, 28 mai 2011, a avut loc examenul de evaluare finală pentru disciplinele: catehism şi limba şi literatura română. Sâmbăta viitoare va avea loc examenul pentru istoria românilor, după care se va stabili elevul care va beneficia de premiul oferit de către parohie.

Prezbitera Gina Cimpoca

Duminica samarinencei – Prima evaluare în cadrul şcolii catehetice parohiale pentru adulţi

După cum se cunoaşte, din 4 iulie 2010, în cadrul parohiei Sf. Nectarie Taumaturgul” din Coslada (Madrid) – Spania funcţionează, cu binecuvântarea P.S. Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei, Şcoala catehetică parohială „Cuvântul care zideşte” – pentru adulţi. Prin această formă catehetică se urmăreşte însuşirea, de către participanţi, a cunoştinţelor elementare privind învăţătura de credinţă creştin-ortodoxă, educarea şi corectarea comportamentului moral prin cunoaşterea catehismului şi deprinderea practicării rugăciunii, a rânduielilor şi tradiţiilor specifice Bisericii Ortodoxe. Cursurile se susţin în fiecare duminică, după-amiază, începând cu orele 18.00.

Apropiindu-ne de încheierea primului an de „cercetare”, astăzi, în Duminica Samarinencei, a avut loc susţinerea, de către cei 50 de cursanţi, a primei din cele două evaluări finale, care au ca scop verificarea cunoştinţelor asimilate. Rezultatele acestor evaluări sunt cu atât mai importante cu cât cursantul cu cele mai bune rezultate va beneficia anul acesta de un pelerinaj gratuit în Ţara Sfântă.

Temele propuse pentru examinare au fost: Sfintele Taine şi ierurgiile, Laudele Bisericii, Rugăciunile esenţiale ale vieţii de zi cu zi a creştinului (la intrarea în biserică, la icoanele din biserică, înainte de împărtăşire, înainte de masă, după masă etc), persoane venerate de Biserică şi obiecte de cult (Maica Domnului, îngerii, sfinţii, sfintele moaşte, crucea, icoanele).

Seara s-a încheiat cu un moment duhovnicesc susţinut de către un „actor pelerin”, aşa cum s-a intitulat domnul Vasile Butnaru (http://vasilebutnaru.wordpress.com/) , basarabean, aflat într-o vizită intempestivă în comunitatea noastră. Acesta a interpretat, sub genericul „Sfântul închisorilor”, un monolog axat pe mărturisirile din închisorile comuniste ale lui Valeriu Gafencu.

Drumeţie după Liturghie. Credincioşii ortodocşi din Coslada, într-un altfel de week-end

În efortul continuu de a-şi economisi propriile forţe şi a câştiga timp se pare că omul e dispus să renunţe cu totul la mişcare, unii prevăzând chiar degenerarea omului din punct de vedere fizic. Ca o reacţie împotriva unei asemenea primejdii reale, dar desigur mult prea îndepărtate, a apărut drumeţia, alături de multe alte variante de recreere. Cu ajutorul drumeţiei omul a redescoperit natura, întorcându-se măcar pentru unele scurte perioade, dar în mod repetat şi organizat, în mijlocul frumuseţilor ei nepieritoare, împotriva consecinţelor nefaste ale sedentarismului vieţii moderne, pentru păstrarea vigorii fizice şi a câştigării încrederii în forţele proprii, ca un antidot al poluării atmosferei din aglomeraţiile urbane. Unii cercetători ai condiţiei omului supercivilizat o consideră ca un fel de panaceu universal. Dar, dincolo de exagerări, efectele binefăcătoare ale drumeţiei asupra celor ce o practică cu pasiune sunt de necontestat.

Mişcarea se asociază cu aerul curat, nepoluat, orizontul limitat de înaltele clădiri ale oraşului se deschide, chemând sufletul şi mintea la zboruri avântate, ochiul se încântă de cele mai diverse culori şi peisaje, prietenia şi solidaritatea omenească se leagă atât în momentele de contemplare a frumosului, cât şi în împrejurări grele ce s-ar putea ivi pe parcurs.

Duminică, 15 mai a.c., o parte dintre cursanţii şcolilor parohiale pentru copii şi adulţi din cadrul Parohiei „Sf. Nectarie Taumaturgul” din Coslada (Madrid), Spania, au petrecut după-amiaza de după Sfânta Liturghie într-o curată desfătare în mijlocul naturii, în câteva minunate locuri din zona Buitrago del Lozoya şi El Atazar, în apropiere de Madrid (cca 75-80 km): munţii, lacurile şi barajul – o imensă carte deschisă, în care citim totul despre natură şi despre noi înşine.

Muntele ne atrage, ne cheamă prin el însuşi ca un întreg armonios, dar şi prin multiplele sale detalii geologice, geografice, meteorologice: megaliţi, pereţi, vârfuri, creste, platouri, terase, vâlcele, lacuri, pâraie zglobii, cascade, curcubee şi apusuri “însângerate”… Ne atrage prin floră şi faună. Din drag şi dor de linişte şi de cântec de păsări, din dor de ţară, din dor de libertate, de aer curat, de verdele crud şi de florile primăverii, de oglinzile “ochiurilor de mare”, am străbătut la pas aceste fermecătoare locuri, convinşi fiind că ostenelile de bună voie le fac mai uşoare pe cele de nevoie. Frumuseţea este peste tot; nu este ea cea care ne lipseşte, ci ochiul nostru nu ştie s-o descopere întotdeauna.

Spectacolele de pe scena alpină sunt de cele mai multe ori calme, odihnitoare, poetice.

Multe bucurii, multe surprize ne oferă muntele. Şi, peste ani, acestea vor deveni amintiri de preţ, valori neinfluenţate de inflaţie, comori pe care nu ni le poate fura nimeni. Şi doar câţiva buni prieteni vor şti că suntem bogaţi.

Prezbitera Gina Cimpoca

Fotografii se pot vizualiza în Viaţa parohiei II

Săptămâna Patimilor şi Învierea Domnului în Coslada, Spania

Viaţa omului este, în general, o fugă după împlinire. Tot ce face omul este o fugă continuă după împlinire, dorinţele nu îi dau pace nici în somn, nici în bucurii trecătoare şi, cu atât mai puţin, în suferinţe. Chiar şi acolo unde împlinirea nu este bine definită şi conştientizată, şi unde oamenii caută doar să supravieţuiască şi să facă faţă problemelor, şi aceasta este tot o fugă după împlinire, cel puţin împlinirea înseamnă o stare în care acele probleme să nu mai existe.

Pentru creştini, însă, împlinirea este mântuirea. Ne vom împlini atunci când ne vom mântui şi când (dacă) vom ajunge în rai. Pe scurt, aceasta este făgăduinţa creştinismului, chiar dacă unii uită să vorbească despre rai şi iad şi zic doar de moralitatea învăţăturilor creştine şi de frumuseţea acestora, ca şi cum creştinismul ar fi o simplă etică cu reguli şi învăţături.

Postul Mare este perioada de pregătire pentru Sfintele Paşti, fiind asemănat adesea cu o călătorie duhovnicească către Săptămâna Patimilor şi Înviere. Este un timp de mare nevoinţă sufletească şi trupească în scopul împlinirii noastre, este timp de răstignire. Renunţarea la multe alimente, intensificarea rugăciunilor, îmbunătăţire personală şi multă generozitate cu cei aflaţi în nevoi sunt semne ale petrecerii în această perioadă, un timp al înnoirii duhovniceşti, al pocăinţei, al curăţirii inimii şi minţii, de reîntoarcere către poruncile Domnului şi către aproapele nostru. Adunăm mai multă lumină în suflet, lumină din rugăciune, pocăinţă şi post, lumină din cuvintele Sfintelor Scripturi, lumină din harul Sfintelor Taine, lumină din Vieţile Sfinţilor pe care le citim şi lumină din faptele bune pe care le săvârşim. În Săptămâna Patimilor acest efort se înteţeşte, se amplifică.

Biserica parohială este spaţiul necesar împlinirii acestor dorinţe duhovniceşti ale noastre, iar programul liturgic parohial este astfel rânduit încât să cuprindă pe toţi, în funcţie de timpul pe care îl au disponibil.

În comunitatea Sfântului Nectarie Taumaturgul din Coslada credincioşii au fost invitaţi şi aşteptaţi la toate activităţile şi slujbele rânduite de la începerea Postului Mare şi până la încheierea şi încununarea lui cu praznicul Învierii Domnului.

Floriile. Drumul postului pe care creştinul l-a parcurs timp de şase săptămâni a ajuns la ultima treaptă, când Sf. Biserică ne pune în faţă importante momente din viaţa Mântuitorului, scene edificatoare sufletului, pentru a primi cu bucurie ziua Învierii Domnului. Mulţime multă de credincioşi a umplut biserica de Florii, aşa cum, odinioară, multă lume din depărtate ţinuturi urca cu câteva zile înainte dealul Ierusalimului ca să serbeze Paştile, cu dorinţa vie şi gând curat de a vedea pe Iisus. La sfârşitul Sfintei Liturghii, credincioşii au primit în dar ramuri de sălcii, ca aducere aminte de evenimentul care s-a petrecut cu aproape 2.000 de ani în urmă, când Mântuitorul Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, fiind întâmpinat cu stâlpări sau ramuri de finic, şi au fost îndemnaţi să alerge şi ei înaintea Domnului, să aştearnă la picioarele Lui florile şi ramurile credinţei lor şi hainele faptelor frumoase, deschizând larg porţile cetăţii inimii ca să intre Domnul puterilor.

Sâmbătă, 9 aprilie a.c., elevii Şcolii Parohiale “Sf. Martiri Brâncoveni”, ajutaţi de dna preoteasă şi de dra profesoară Florentina Craiu, au pătruns în lumea tainică şi minunată a tradiţiilor pascale, învăţând, după pricepere şi îndemânare, atât tehnica tradiţională a încondeierii, cât şi semnificaţiile autentic religioase ale acestei îndeletniciri. Vopsitul ouălor şi ciocnirea lor de Paşte este legată de minunea care s-a petrecut la Învierea Domnului: trecerea Mântuitorului prin piatra aşezată pe uşa mormântului. De aici, s-a statornicit obiceiul de a ciocni ouă roşii. Culoarea roşie înseamnă sângele curs (jertfa) peste acest simbol al vieţii – oul –, iar spargerea cojii dă mărturie despre pătrunderea Mântuitorului cu trupul prin lespedea de piatră. Este biruinţa puterii dumnezeieşti asupra materiei. Biruinţa vieţii asupra morţii. Este de fapt o mărturisire de credinţă. Mărturisim Învierea lui Hristos.

Au urmat Deniile. Minunate întâlniri duhovniceşti cu duioasele cântări bizantine şi cu hrănitoarele imne liturgice, care mărturisesc patimile Domnului.

Este, apoi, o tradiţie în comunitatea noastră ca în Joia Patimilor, după Sfânta Liturghie, să se săvârşească Ritualul spălării picioarelor, la care sunt invitaţi să participe, in special, copiii şcolii parohiale. În cuvântul de învăţătură părintele a explicat tinerilor “ucenici” că spălarea picioarelor nu are în centrul ei actul spălării propriu- zise, ci lecţia smereniei. Ni se cere să slujim şi să devenim slujitori, pentru a avea parte de El. Una dintre cele mai importante lecţii pe care le-a dat-o Iisus ucenicilor în Săptămâna Patimilor a fost lecţia slujirii, lecţia smereniei. El, Fiul lui Dumnezeu, îşi pregătea ucenicii pentru a-I continua lucrarea!

Seara, la Denia celor 12 Evanghelii, am retrăit necuprinsa coborâre şi smerenie a Domnului, spaima şi cutremurul întregii făpturi, văzându-L pe Domnul slavei îmbrăcat în hlamidă roşie, cu cunună de spini pe frunte, cu trupul Său însângerat de bătăi şi obrazul scuipat de muritori, cu faţa lovită de palmele ucigaşe ale oamenilor. Vina Lui era că S-a numit pe Sine Fiul lui Dumnezeu. Ne-a sfătuit părintele să ne gândim că Iisus Hristos pătimeşte şi astăzi, nu doar în vremea Lui. Ce e mai dureros este faptul că El e răstignit a doua oară de către aceia pe care i-a iubit şi pentru care a pătimit. Iisus are mâinile legate în lanţuri, pentru că mâinile multora răpesc lucrul străin şi umblă după câştiguri necinstite. Iisus are picioarele ţintuite în cuie, pentru că picioarele multor creştini aleargă pe căile desfrâului şi ale necinstei. Iisus Mântuitorul are capul încununat cu spini pentru duhul mândriei care ne stăpâneşte de atâtea ori. Iisus are mâinile bătute în cuie pentru lăcomia cu care căutăm câştiguri, uneori necinstite. Gura Lui este arsă de sete pentru a ispăşi chefurile şi beţiile oamenilor din lume. Inima Mântuitorului este străpunsă de suliţă, ca să plătească pentru poftele desfrânate, pentru plăcerile noastre legate de trup. Doamne Iisuse, Tu trebuie să fii supărat pe noi, pentru că Tu eşti hulit, iar noi lăudaţi, Tu eşti lovit şi noi mângâiaţi, Tu eşti desculţ şi în haină de ocară îmbrăcat, iar noi cu haine scumpe împodobiţi. Tu nu ai nici chip, nici asemănare, iar noi suntem frumoşi şi odihniţi, Tu mereu însetat pentru sufletele noastre, iar noi îndestulaţi de pâine şi apă. Tu ai întemeiat Biserica prin jertfă de bună voie pe Golgota, iar noi nici cruce nu avem pe umeri, nici hlamida ocării nu purtăm, nici palme, nici scuipări pentru numele Tău nu răbdăm, nici lipsă, nici arşiţă, nici frig şi nici foame pentru Evanghelie nu suferim. Întăreşte-ne şi pe noi, dă-ne îndrăzneală şi curaj să mergem pe urmele paşilor Tăi, să ne ducem crucea fiecare cu credinţă şi fără de cârtire. Alungă de la noi frica, uitarea şi nepăsarea, lenea, îndoiala, duhul iubirii de cele pământeşti, ca să putem şi noi urca pe Golgota mântuirii.

În Vinerea Mare L-am prohodit pe Domnul. Glasurile copiilor şi ale tuturor celor prezenţi s-au reunit în cea mai tânguitoare cântare închinată Domnului, după care s-a săvârşit, potrivit rânduielii, procesiunea cu Sfântul Epitaf în jurul bisericii. „Bob cu două firi: Dătătorul de viaţă, astăzi, În adânc pământ, cu lacrimi se seamănă; Răsărind El iar, lumea va bucura” (Prohodul Domnului, starea a II – a, strofa a 16 –a).

Cea mai tristă zi din istoria omenirii a fost ziua răstignirii Domnului, iar cea mai mare şi mai frumoasă sărbătoare, cea mai înălţătoare zi, a fost Ziua Învierii Domnului, ziua cea mai curată a bucuriei, ziua care a adus cele mai dulci mângâieri în lume, ziua în care s-a săvârşit cea mai mare minune, ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa. Din minunea Învierii Domnului a izvorât multă bucurie şi mângâiere.

Comunitatea românilor din Coslada a participat în noaptea de 23 spre 24 aprilie la slujba Învierii Domnului, oficiată într-un spaţiu special amenajat în Recinto Ferial, aparţinând municipiului. Au fost prezenţi, alături de români, primarul Cosladei, domnul Ángel Viveros Gutiérrez, doamna Rosario Arroyo Lázaro, consilier pe probleme de egalitate, tineret, copii şi imigraţie din cadrul Primăriei, şi domnul Agustín González Plasencia, directorul Departamentului de imigraţie.

Duminică, începând cu orele 11.00, s-a oficiat, în biserica parohială, slujba celei de a Doua Învieri, în care elevii şcolii parohiale au citit textul evangheliei rânduite la vecernie în limbile latină, slavonă, ebraică, spaniolă, engleză, franceză, italiană şi germană. Ziua s-a încheiat cu o agapă la care au fost invitaţi toţi credincioşii prezenţi.

De acum este momentul să stăm mereu de veghe ca să nu pierdem truda şi agoniseala sufletească, dar, mai ales, uniţi cu toţii, în rugăciunile din Biserică.

Tuturor credincioşilor noştri, în special celor care au făcut prin efortul lor toate cele mărturisite posibile, sărbători luminate întru cea mai frumoasă confirmare pe care a cunoscut-o vreodată istoria omenirii: Hristos a înviat! Fie-vă zilele acestea şi viaţa întreagă paşnice şi fericite!

Prezbitera Gina Cimpoca

Cantina “Bunul samaritean” şi organizaţia parohială a tinerilor “Anastasis”, în Coslada – Spania

Ţinând cont de noile realităţi comunitare, generate de pierderea masivă a locurilor de muncă de către o parte considerabilă a românilor din această zonă, având în vedere şi faptul că multe familii de români au în întreţinere mai mulţi copii şi se confruntă cu greutăţi privind întreţinerea lor, în duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, 27 februarie a.c., s-a luat hotărârea înfiinţării Cantinei parohiale „Bunul samaritean”, care va funcţiona pe lângă Parohia „Sf. Nectarie Taumaturgul” – Coslada, în primă fază ca o bancă de alimente ce va asigura, săptămânal, prin contribuţia şi cu sprijinul credincioşilor, hrană rece dintr-o inimă caldă pentru persoanele care vor fi beneficiarii acestui mod de întrajutorare parohial.

În Duminica lăsatului sec de carne, 6 februarie a.c., a luat fiinţă organizaţia de tineret „Anastasis” a parohiei care, sub deviza Tinereţe, apostolat, responsabilitate, viaţă,  va avea ca scop promovarea locului şi misiunii pe care le are în Biserica în societatea de astăzi, prin diverse activităţi ce au ca obiectiv sensibilizarea tinerilor faţă de valorile autentice ale credinţei ortodoxe şi tradiţiilor româneşti, organizarea de activităţi cultural-artistice, de excursii şi pelerinaje, conferinţe, susţinerea tuturor activităţilor misionare parohiale  etc.

Pr. George Cimpoca

Învierea Domnului în Coslada

Comunitatea românilor din Coslada a participat în noaptea de 23 spre 24 aprilie la slujba Învierii Domnului, oficiată într-un spaţiu special amenajat în Recinto Ferial, aparţinând municipiului. Au fost prezenţi, alături de români, primarul Cosladei, domnul Ángel Viveros Gutiérrez, doamna Rosario Arroyo Lázaro, consilier pe probleme de egalitate, tineret, copii şi imigraţie din cadrul Primăriei, şi domnul Agustín González Plasencia, directorul departamentului de imigraţie.

După încheierea primei părţi a slujbei, primarul a adresat un cald salut şi cuvinte de încurajare românilor prezenţi, exprimându-şi bucuria pentru a fi avut ocazia participării la un astfel de eveniment.

Astăzi, începând cu orele 11.00, se va oficia, în biserica parohială, slujba celei de a Doua Învieri, urmată de o agapă la care sunt invitaţi toţi credincioşii prezenţi.

Fotografii se pot vizualiza în albumul Săptămâna Patimilor si Învierea 2011.