În data de 22 mai s-a deschis cea de-a XIII-lea adunare a consiliului mondial popular rus, in Catedrala Hristos Mântuitorul, sub preşedinţia patriarhului Chiril. În acest an, consiliul a urmărit tema: “Ecologie spirituală şi tinereţe. Cauzele spirituale şi morale ale crizei şi modalităţile de depăşire a acesteia.”

Adunarea consiliului mondial al poporului rus, fondată cu treisprezece ani în urmă, se întruneşte în fiecare an şi este un mare forum de dezbateri.

Reprezentanţi ai tuturor religiilor importante din Rusia (ortodocşi, ortodocşi pe stil vechi, catolici, protestanţi, musulmani, evrei, budişti) sunt implicaţi alături de personalităţi din lumea universitară, politică, ştiinţifică şi culturală. Aceasta are statut de observator în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Prima şedinţă plenară a forumului a fost deschisă de discursul patriarhului Chiril, fiind urmată de cea a lui Y. Lujkov, primarul capitalei, o serie de alţi politicieni, preşedintele Consiliului muftiilor ruşi, T. Tadjuddin.

Patriarhul Chiril a dedicat discursul său sfinţeniei evanghelice a inimilor curate: “Evanghelia ne spune:” Fericiţi cei curati cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”(Mt 5, 8). Astăzi, mulţi oameni ne propun să ne umplem de sentimente şi idei noi sufletul şi conştiinţa noastră, să acumulăm informaţii, să ne sporim cunoştinţele, să analizăm experienţele noastre de viaţă. Toate acestea sunt foarte utile pentru om şi, având în vedere progresul radical al ştiinţei, tehnologiei şi al relaţiilor sociale, sunt esenţiale. Nu este mai puţin important insa şi, probabil, chiar mai important, să nu lăsăm să ni se întunece ochii, să pierdem cumva perspectiva vieţii, să păstrăm spiritul plin de impurităţi. De fapt, este o puritate sufletească, ce sta la baza unei vieţi demne a omului şi a societăţii”.

Sursa: Lăcaşuri ortodoxe

Patriarhul Chiril a răspuns, pe data de 11 mai 2009, la întrebările cotidianului rusesc, Izvestia.
Interviul a marcat prima sută de zile de la investirea sa ca primat al Bisericii Ortodoxe Ruse.

În abordarea problemei decalajului dintre practicanţii religioşi şi numărul celor botezaţi ortodox în Rusia, patriarhul a afirmat:

“Conform diferitelor studii, între 60 şi 80% dintre ruşi afirmă ca sunt ortodocşi. Cu toate acestea, nu sunt mai mult de 10 – 12 procente care duc o viaţă eclezială, participând în mod regulat la Sfânta Liturghie, Împartăşanie şi Spovedanie.

Pentru ceilalţi, Ortodoxia este un fel de identitate culturală. Nu cred că acesta este un lucru rău în sine, dar nu este suficient să primim Ortodoxia ca pe o tradiţie culturală, ci trebuie să înţelegem şi să ne asumăm fundamentele sale spirituale şi etice.

Aderarea, care ţine de natura exterioară, ar trebui să depindă de o anumită trăire interioră. Sunt acei „ortodocşi culturali” cărora misiunea de astăzi a Bisericii, le este destinată, înainte de toate. Bineînţeles că o sarcină uşoară nu este.

În plus, faţă de motivele subiective care îl împiedică pe om să rămână departe de Biserică, există, de asemenea, unele aspecte ale vieţii bisericeşti care au nevoie de mare atenţie şi, poate, chiar de transformare.

Cu toate acestea, numărul persoanelor care se întorc la adevărata credinţă creşte. Acest lucru înseamnă că Biserica continuă să îşi îndeplinească principala datorie, de a predica Evanghelia şi de a aduce oamenii la Hristos şi nu în simple biserici monumente istorice sau capodopere artistice.”

Mai apoi, răspunzând la o întrebare care viza posibilele reforme, patriarhul Chiril a subliniat că “nu se poate pune problema reformării doctrinei de credinţă, pentru că Dumnezeu este neschimbat.

Teologii şi contemporanii misionari au, cu toate acestea, obligaţia de a învăţa să predice veşnicele adevăruri, în raport cu epoca pe care o trăim, demonstrând prezenţa lui Hristos în lume, în viaţa de astăzi… Toate aceste modificări ar trebui să arate o Biserică mai deschisă, mai aproape de omul modern.”

Sursa: Lăcaşuri ortodoxe

Secretarul Patriarhiei de la Moscova, pe probleme ecumenice, afirmă că relaţiile dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică din Rusia avansează, şi că acesta este un pas important in evanghelizarea lumii.

Într-o adresare ce a avut loc la Universitatea din Navarra, Spania, pr. Vijanov Igor a declarat că cele două Biserici “par să se înţeleagă reciproc mai bine acum, decât înainte.”

În conferinţa susţinută de acesta, cu titlul “Relaţiile dintre Biserica Ortodoxă Rusă şi Biserica Catolică: situaţia actuală”, preotul a remarcat semnele de colaborare dintre biserici”.

Părintele a atras atenţia asupra unei responsabilităţi comune a ortodocşilor şi catolicilor la “reînnoirea rădăcinilor creştine ale Europei” şi la predicarea mesajului lui Hristos în lume.

El a prezentat provocările legate de Biserica Ortodoxă, în sarcina sa de evanghelizare, în faţa istoriei ruseşti însemnată de ateism.

Cu toate acestea, pr. Vijanov a precizat “că oamenii din Rusia nu şi-au pierdut credinţa”, cu toate că regimul comunist a încercat să-i ţină departe.

„În timpul epocii comuniste”, credinţa a fost ascunsă, nu ucisă şi, după schimbările din ţara noastră, majoritatea a revenit la credinţă.”

“Acum, principala provocare este de a ajuta oamenii să-şi aprofundeze această credinţă, deci pare a fi un proiect în care un “mare viitor” îl va avea colaborarea cu Biserica Catolică”, adaugă preotul.

sursa: Lacasuri ortodoxe

- o analiza a revistei PRESA ORTODOXA

“În ultima perioadă au circulat prin agenţiile de presă „de nişă”, într-un mod destul de discret, ştiri despre un preconizat sinod “pan-ortodox.” Aflam, astfel, din aceste ştiri, că agentul mobilizator al acestei vaste acţiuni este Patriarhia Ecumenică, făcând apel la întâi-stătătorii ortodocşi să participe, în luna iunie a.c., la întâlniri pregătitoare ale sinodului preconizat a se desfăşura la sfârşitul anului 2009. Întâlnirile ar urma să aibă loc în Rhodos, declarat (fără vreun temei istoric) „centru al Ortodoxiei”, datorită faptului că acolo s-au ţinut şedinţele pregătitoare Conferinţei Bisericilor Europene (CEE) precum şi Simpozionul dedicat Sfântului Apostol Pavel din octombrie 2008, precedenta întrunire a întâi-stătătorilor ortodocşi.

Temele întâlnirii pregătitoare din iunie a.c., după cum suna comunicatul oficial din partea Patriarhiei Ecumenice, sunt grăitoare prin sine însele:

1.
1. Diaspora ortodoxă – definirea jurisdicţiei asupra populaţiei creştine ortodoxe din afara graniţelor naţionale (Patriarhia Ecumenică pretinde că, potrivit canoanelor în vigoare, înainte de creşterea fenomenului migraţiei, credincioşii din afara graniţelor ţării natale îi aparţin).
2. Modul de recunoaştere a statutului de biserică autocefală.
3. Modul de recunoaştere a stării de biserică autonomă.
4. Dipticele, adică regulile recunoaşterii canonice mutuale între bisericile ortodoxe.
5. Stabilirea unui calendar comun al sărbătorilor. (La ora actuală, sărbătorile cu dată schimbătoare [calculate după Paşti] se ţin de către toţi ortodocşii în aceeaşi zi, iar cele cu dată fixă [de ex., Naşterea Domnului] se sărbătoresc la o distanţă de 13 zile, unii după calendarul nou, alţii după calendarul vechi).
6. Impedimentele şi canonicitatea sfinţeniei căsniciei.
7. Problema postului în lumea contemporană.
8. Relaţiile cu alte confesiuni creştine.
9. Mişcarea ecumenică.
10. Contribuţia Ortodoxiei în afirmarea idealurilor creştine de pace, fraternitate şi libertate.

Am subliniat cele mai izbitoare teme pentru conţinutul lor inovator: încercările de extindere a noului calendar la toate bisericile (5); de permisivitate a Bisericii faţă de metodele contraceptive (6); de „relaxare” a postului tradiţional ortodox, după model catolic (7); de întărire a orientării ecumeniste (8, 9) şi de sprijinire a noilor forme de guvernământ mondial (10).

Istoria tentativelor de întrunire a unui sinod “pan-ortodox” din ultima sută de ani stă, de altfel, fără excepţie, sub semnul modernizării şi reformării Bisericii Ortodoxe. Elementele comune ce se desprind din această istorie sunt: ele sunt convocate de patriarhii ecumenici (Patriarhul Meletie, Patriarhul Athenagora, ambii acuzaţi că au avut legături cu anumite cercuri oculte), au o tematică vădit inovatoare faţă de tradiţie şi întăresc implicarea bisericilor ortodoxe în mişcarea ecumenică.

Astfel, în 1923 a avut loc prima întrunire cu titlul de „pan-ortodoxă”, (deşi lipseau reprezentanţi ai mai multor Biserici Ortodoxe surori) sub oblăduirea Patriarhului Meletie (Metaxakis), care a produs în Biserică o mare tulburare prin introducerea noului calendar, acceptat de unele Biserici Ortodoxe locale, printre care şi a noastră. Printre celelalte puncte adoptate la acel congres (şi care nu au fost ratificate oficial de nici o biserică ortodoxă) se numărau şi:

* posibilitatea căsătoriei preoţilor şi diaconilor după hirotonie, inclusiv a celor rămaşi văduvi;
* a mutării praznicelor care cad în timpul săptămânii în ziua de Duminică, „pentru a nu intra în conflict cu orarul de lucru săptămânal”;
* şi, nu în ultimul rând, preoţii şi monahii erau încurajaţi să-şi taie barba şi părul şi să-şi poarte veşmintele doar în biserică.

A rămas în seama unui „mare sinod pan-ortodox” ulterior întărirea acestor decizii, precum şi discutarea altora, ca „problema posturilor”, a „lungimii slujbelor”, a „căsătoriei episcopilor” etc. În 1961, Patriarhul Athenagora (Spirou) preia ideea şi convoacă o întrunire „pan-ortodoxă” la Rhodos (de aici provenind tradiţia modernă a întrunirilor în acest oraş, în vechime un cunoscut centru al păgânătăţii). Întrunirea a avut un caracter deosebit de ruşinos prin faptul că, la insistenţele trimisului oficial al Patriarhiei Ruse (aflată atunci sub înrâurire sovietică), patriarhul a avut o atitudine prietenoasă faţă de regimurile comuniste, refuzând să ridice problema ateismului şi prigoanei anticreştine din aceste ţări (atitudine păstrată, de altfel, şi la întâlnirile ulterioare). Patriarhul Athenagoras anunţa mai apoi, într-o pastorală din 1968, „apropiata bucurie a unui Mare Sinod ce va avea ca scop reînnoirea Bisericii, precum şi stabilirea unităţii tuturor bisericilor creştine”.

Prima întrunire „pre-sinodală” de importanţă mai mare a avut la Chambessy, în anul 1976. Este relevant faptul că lista de teme stabilită la această întâlnire este aproape identică cu cea citată de mai sus. Aceleaşi probleme legate de jurisdicţia asupra diasporei ortodoxe, diptice şi recunoaşteri canonice, precum şi reformele ce se vor a fi aduse caracterului ortodox al nunţii, tradiţiei postului, calendarului liturgic şi datelor marilor praznice ale creştinătăţii. Până şi apelul la „pace, fraternitate şi libertate” este afirmat în aceleaşi fraze. Şi, evident, nu lipseşte apelul la angajarea statornică în „dialogurile” ecumenice din Consiliul Mondial al Bisericilor, precum şi cu anglicanii, romano-catolicii şi alte confesiuni, inclusiv cu religiile necreştine (istoric realizat cu ajutorul informaţiilor din revista „The Orthodox Word”, nov.-dec. 1976).

Vedem, aşadar, că tentativele inovatoare şi ecumeniste în sens sincretist, alături de cele ce vor să politizeze profund Biserica, au deja o istorie în spate. Planurile de slăbire a Bisericii prin instituţionalizarea adaptării la duhul lumesc, prin dezrădăcinarea marilor izvoare de viaţă ale tradiţiei (posturile, marile praznice, căsătoria), precum şi promovarea „dialogurilor ecumenice” vădit păgubitoare pentru ortodocşi arată că toate acestea fac parte dintr-o serie de acţiuni concertate cu acelaşi scop – înrobirea Bisericii de către puternicii acestei lumi. Cu atât mai mult în zilele noastre… căci nu este întâmplător faptul că al doilea summit G20 va avea loc în toamna anului 2009, fiind urmat, după cum se preconizează, de acest „mare sinod pan-ortodox”.

Deoarece în anumite cercuri de oameni fără pregătire teologică se încearcă prezentarea acestui sinod drept „cel de-al optulea sinod ecumenic”, trebuie spus că denumirea este una cu totul improprie, pentru următoarele motive:

1. Nici un sinod nu poate fi numit a priori „ecumenic”, în înţelesul celor șapte Sfinte Sinoade Ecumenice, pentru că recunoașterea caracterului ecumenic al sinodului poate veni doar după încheierea lui, urmată de receptarea unanimă tuturor hotărârilor lui ca fiind ortodoxe de către pleroma Bisericii (adică de către ortodocșii de pretutindeni).

2. Deși s-a încetăţenit oarecum numărul de șapte pentru Sinoadele Ecumenice, în conștiinţa Bisericii Ortodoxe există deja un „al optulea sinod”. De-a lungul vremii au fost considerate ca Ecumenice și alte sinoade cu caracter profund dogmatic, precum cel prezidat de Sfântul Fotie de la Constantinopol, din 879 (care a condamnat adăugirile apusene la Crez și este numit „al optulea Sinod Ecumenic” în vestita Enciclică a tuturor Patriarhilor ortodocși de la 1848) sau cel în care a strălucit Sfântul Grigorie Palama, tot de la Constantinopol, din 1351, unde se dezvoltă formularea dogmei ortodoxe a energiilor necreate şi învăţătura isihastă. Acest sinod este numit „al nouălea Sinod Ecumenic” de mari teologi contemporani precum Pr. Prof. Dr. Ioannis Romanidis şi Pr. Prof. dr. Gheorghios Metallinos). Iată ce declara acesta din urmă:

„Cauza convocării unui Sinod Ecumenic este întotdeauna o problemă anume, și se pune întrebarea: care e problema capitală cu care ne confruntăm azi?… În mod tradiţional, Sfinţii Părinţi ridicau în Sinod trei mari tematici: probleme privind dogma Treimii, probleme privind hristologia sau probleme privind harul dumnezeiesc și mântuirea omului… Nu mai avem nevoie de nimic nou pe lângă cele deja statornicite pentru a ne mântui; trebuie doar să trăim și să lucrăm potrivit Predaniei ortodoxe”.

3. Trebuie precizat faptul că cele șapte Sfinte Sinoade Ecumenice recunoscute sobornicește de Biserica Ortodoxă au avut ca temei de convocare o problemă dogmatică arzătoare, iar nu una administrativă. În schimb, după cum se poate observa din problematicile „pre-sinodale”, acestea sunt toate de natură organizatoric-administrativă și, în mare majoritate, nu au un caracter imperativ, cu implicaţii asupra mântuirii oamenilor.

Deoarece problematica ridicată de acest preconizat sinod este vastă şi fiecare temă în parte trebuie să fie abordată din punct de vedere ortodox tradiţional, vom deschide, cu acest număr, o rubrică dedicată acestor controverse teologice contemporane. Ce este un sinod ortodox şi, mai ales, unul “pan-ortodox”? Cum s-au raportat sfinţii apropiaţi vremurilor noastre precum şi marii teologi la un astfel de sinod? Acestea vor fi temele abordate în numerele viitoare.

Deocamdată începem seria articolelor referindu-ne la tema raporturilor cu alte confesiuni creştine. În comunicatul citat la începutul articolului se afirmă că „schisma din 1054, cu toate consecinţele sale grave asupra Bisericii Universale, a privat Biserica Ortodoxă de forţa necesară şi abilitatea de a fi prezentă în societate în mod constant de-a lungul istoriei.” Afirmaţia este gravă pentru erezia conţinută implicit: Biserica Universală este prezentată ca fiind ceva diferit de Biserica Ortodoxă, iar răul schismei este arătat ca fiind unul ce ţine de eficienţa angrenajului instituţional, şi nu de faptul că în Apus s-a impus erezia papismului.

Să fie oare această abordare un semn că se doreşte o apropiere mai mare de romano-catolici? Care ar fi premisele unei astfel de apropieri? (…)”

Articol aparut in revista “Presa Ortodoxă”, nr. 4/2009

Sursa: Război întru cuvânt

Întâlnirea liderilor religiilor monoteiste din Europa

cu înalţi reprezentanţi ai Instituţiilor europene

(Bruxelles, 11 mai 2009)

COMUNICAT DE PRESA

Basilica |12 mai 2009

La invitaţia Comisiei Europene şi a Parlamentului European, cu binecuvântarea Prefericitului Părinte Patriarh Daniel, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nifon al Târgoviştei, Exarh patriarhal pentru relaţiile cu instituţiile europene, a participat, luni 11 mai 2009, la Bruxelles, la întâlnirea liderilor religiilor monoteiste din Europa cu înalţi reprezentanţi ai instituţiilor europene. Reuniunea a fost coprezidată de Preşedintele Comisiei Europene, Dl. José Manuel Barroso, şi de Preşedintele Parlamentului european, Dl. Hans-Gert Pöttering, tema acestei întâlniri fiind: „Criza economică şi financiară: contribuţii etice la guvernarea economică europeană şi globală”.

La discuţii au participat şi Dl. Joaquin Almunia, Comisarul pentru Afaceri economice şi monetare, Dl. Jan Figel, Comisarul pentru educaţie, formare, cultură şi tineret, precum şi alţi reprezentanţi ai Comisiei europene.Participanţii au subliniat, în special, faptul că impasul economic actual are şi rădăcini moral-spirituale. Criză de încredere cu care se confruntă sistemele economice şi responsabilii politici este rezultatul unei ierarhii greşite a valorilor, dublată de o lipsă de responsabilitate. De aici, importanţa deosebită a valorilor morale în actul de guvernare economică europeană şi globală. Uniunea Europeană nu este şi nu poate fi numai o comunitate economică, ci şi o comunitate a valorilor. Libertatea, democraţia, solidaritatea, justiţia socială, apărarea şi promovarea demnităţii persoanei umane sunt numai câteva din valorile complementare şi indispensabile acestui „modus vivendi” european. Piaţa economică comună este unul din pilonii principali ai Uniunii Europene, dar ea nu este numai atât. Chiar şi aşa-numita economie socială, remarcată de Preşedintele Pöttering ca fiind una dintre soluţiile ieşirii din criză, se bazează pe anumite valori ale culturii şi a civilizaţiei europene.

În cadrul discutiilor a mai fost evidenţiat şi faptul că trebuie căutate soluţii pentru responsabilizarea tuturor celor implicaţi în constructia europeană, deoarece Europa unită nu este condiţonată astăzi numai de o nouă extindere fizică, teritorială, ci mai ales de una a conştiinţelor. De aceea, Bisericile şi comunităţile religioase din Europa au un rol deosebit de important, fiind chemate să dea mărturie comună de solidaritate şi angajament social.

În acest sens, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române la întâlnire, Înaltpreasfintitul Mitropolit Nifon a subliniat necesitatea depăşirii unei mentalităţi materialiste, fondată doar pe câştigul imediat şi pe lăcomie, accentuând în special aspectul social-spiritual al interacţiunii umane şi preocuparea constantă a Bisericii pentru cei în nevoi.

În concluzie, s-a evidentiat importanţa dialogului la nivel înalt între liderii religioşi din Europa şi reprezentanţii instituţiilor europene, care, în cadrul Tratatului de la Lisabona, va avea un caracter oficial.

Corespondenţă pentru Agentia de Ştiri BASILICA de la

Pr. dr. Sorin Șelaru, Consilier patriarhal,

Directorul Biroului permanent de reprezentare al Bisericii Ortodoxe Române pe lângă instituţiile europene