Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” – Coslada (Madrid)

Parroquia “San Nectario el Taumaturgo”–Coslada/Romanian Orthodox Parish "St. Nectarios, the Healer"-Coslada

Archive for the ‘anunturi’ Category

Duminica Sf. Cruci, 27 martie 2011, Taina Sf. Maslu

Vă anunţăm că în Duminica a treia a Postului Mare, a Sf. Cruci, 27 martie a.c., vom săvârşi Sfânta Taină a Maslului în biserica parohială „Sf. Nectarie Taumaturgul” din Coslada, după Sfânta Liturghie (în jurul orei 11.30).

Pentru aceasta aveţi trebuinţă de un vas cu ulei (un recipient) şi inimă bună.

Paroh, Pr. George Cimpoca

11 martie 2004 – 11 martie 2011

Comemorăm astăzi şapte ani de la atentatul produs în apropiere de Madrid, unde au murit 192 de persoane, dintre care 16 români: ANCA VALERIA BODEA, LIVIA BOGDAN, STEFAN BUDAI, TIBOR BUDI, NICOLETA DIAC, GABRIELA GEORGETA DIMA, GENEVA PETRICA, ALOIS MARTINAS, STEFAN MODOL, MARIANA NEGRU, ELENA PLES, IONUT POPA, EMILIAN POPESCU, PAULA SFEATCU, ALEXANDRU SUCIU, CSABA OLIMPIU ZSIGOVSKI.

Vineri, 11 martie, la orele 2000, după Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, vom săvârşi la biserica parohiala din Coslada slujba parastasului pentru aceştia. Veşnica lor pomenire!

Un monah statornic şi un egumen înţelept

Mesajul de condoleanţe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a Părintelui Protosinghel Petroniu Tănase, fostul egumen al Schitului Românesc Prodromu de la Muntele Athos, joi 24 februarie 2011:

- Părintele Petroniu de la Schitul Românesc Prodromu (Athos) -

Cu profundă tristeţe am aflat de trecerea din această viaţă a Părintelui Protosinghel Petroniu Tănase, apreciat şi cunoscut duhovnic plămădit pe pământ românesc, chemat să înfrumuseţeze prin viaţa şi înfăptuirile sale Grădina Maicii Domnului şi obştea Schitului Românesc Prodromu din Muntele Athos (Grecia), căruia i-a fost povăţuitor timp de peste 25 de ani.

Născut în localitatea Fărcaşa din judeţul Neamţ la data de 23 octombrie 1916, Părintele Petroniu a fost luminat încă din tinereţile sale de dorul după viaţă monahală. A intrat în obştea Mănăstirii Neamţ, unde a fost călugărit la data de 22 septembrie 1942. De la Neamţ a fost chemat la Mănăstirea Antim din Bucureşti unde şi-a continuat formarea intelectuală, absolvind Facultatea de Teologie Ortodoxă, urmând apoi şi cursuri de Matematică şi Filosofie. În anul 1947 a fost hirotonit ieromonah pe seama Catedralei Patriarhale din Bucureşti şi apoi trimis profesor la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ, la catedra de Omiletică, Catehetică şi Pedagogie. În anul 1952 îl însoţeşte pe Arhimandritul Cleopa Ilie, devenit stareţ al Mănăstirii Slatina (judeţul Suceava), formând aici o adevărată Academie Duhovnicească recunoscută în acea vreme. A urmat o perioadă grea pentru călugărul misionar care a suferit din pricina regimului totalitar, fiind nevoit să plece de aici în anul 1959. Cu mult curaj şi acelaşi zel faţă de Biserica Mântuitorului Hristos, cu aceeaşi nestinsă dragoste pentru viaţa monahală, se retrage în obştea Mănăstirii Sihăstria în anul 1964, unde a vieţuit până în anul 1978, când şi-a îndreptat paşii spre Schitul Românesc Prodromu, din Sfântul Munte Athos, după şapte ani fiind ales egumen de părinţii din obşte pentru alesele sale virtuţi de monah înţelept, harnic şi rugător.

Părintele Petroniu rămâne în conştiinţa Bisericii noastre ca un monah statornic, un egumen înţelept şi iscusit mânuitor al condeiului. Cărţile sale Icoane smerite din Sfânta Ortodoxie Românească, Chemarea Sfintei Ortodoxii, Bine eşti cuvântat, Doamne, Uşile pocăinţei sunt preţioase comori ale spiritualităţii româneşti în care părintele Petroniu a adunat cu multă râvnă în suflet tezaur de trăire şi simţire ortodoxă românească, lumină şi sfântă nevoinţă.

Preţuind în chip deosebit minunata lucrare a părintelui Petroniu Tănase în ogorul Domnului pe tărâm duhovnicesc şi cărturăresc, precum şi bogata sa activitate gospodărească, înălţăm stăruitoare rugăciune către Hristos Domnul Cel Înviat din morţi să odihnească sufletul său în lumina cea neînserată a Împărăţiei Cerurilor, unde drepţii ca luminătorii strălucesc, să mângâie obştea Schitului Prodromu şi pe toţi cei care l-au cunoscut şi preţuit.

Veşnica lui pomenire din neam în neam!

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Botez în comunitate

Duminică, 20 februarie 2011, a Fiului Risipitor, a avut loc în parohie Botezul pruncelor Ştefania-Teodora şi Andreea-Lorena, gemene, ultimii născuţi din cei cinci copii ai familiei Cristinel şi Antoneta Cucu.

Naşi au fost Pr. George, prezbitera Gina şi Ana-Maria Cimpoca.

Imagini puteti viziona pe contul de picasa al parohiei.

BUCURIA COMUNIUNII ÎN SLUJIRE

AAAAAAAAAAAA

BUCURIA COMUNIUNII ÎN SLUJIRE

AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA

Avem bucuria să vă anunţăm că duminică, 6 februarie a.c., în spaţiul liturgic amenajat pentru rânduielile duhovniceşti ale credincioşilor Parohiei “Sf. Nectarie Taumaturgul” din Coslada (Madrid), în Avenida de Fuentemar Nr. 20, Sfânta Liturghie va fi prezidată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Policarp al Mitropoliei greceşti a Spaniei şi Portugaliei, în prezenţa Preasfinţitului Părintelui nostru Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei.

Sfânta Liturghie arhierească va începe în jurul orei 9.30 şi va fi urmată de cuvântul de învăţătură şi toate cele după rânduiala slujbei cu arhiereu.

Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Policarp va dărui comunităţii noastre o părticică din moaştele Sfântului Nectarie Taumaturgul, sfântul nostru ocrotitor, ce va fi expusă spre închinare.

Vă aşteptăm cu bucurie, pentru a aduce jerfta prezenţei şi rugăciunii noastre comune.

Pr. George Cimpoca

____________________________________________________________________________

Update

Imagini de la eveniment se pot vizualiza în albumul Viaţa parohiei 2011.

Urare


“Îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare,

Îngăduindu-vă unii pe alţii şi iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa să iertaţi şi voi.

Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii.

Şi pacea lui Hristos, întru care aţi fost chemaţi, ca să fiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre; şi fiţi mulţumitori.

Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie. Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi, cu toată înţelepciunea. Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I, în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti.

Orice aţi face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi în numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu-Tatăl.” (Coloseni 3, 12-17)




Noul an, 2011, încă mititel şi plăpând, să vă aducă belşug de credinţă şi bucurie în suflet!

La Mulţi Ani!


Pr. George, Gina prezbitera şi Ana-Maria Cimpoca





SLUJBĂ LA MIEZUL NOPŢII DE ANUL NOU 2011 ÎN BISERICA „SF. NECTARIE TAUMATURGUL” – COSLADA

Vă invităm în noaptea dintre ani, 2010-2011, să închinăm primul gând în noul an lui Dumnezeu. Să mulţumim pentru binefacerile primite de la El în anul 2010 şi să ne ajute să vieţuim creştineşte, să ne dăruiască darurile Sale cele bogate spre mântuire, spre sănătate şi spre bucurie.

Pr. George Cimpoca, paroh

Programul slujbelor de Sărbătorile Anului Nou şi Bobotezei

Vineri, 31 decembrie 2009:

- Orele 23.30  – Acatistul Mântuitorului;
____________– Te-Deum la începutul Anului nou;

Sâmbătă, 1 ianuarie 2011:

- Orele 09.00   – Utrenia;
- Orele 10.30   – Sfânta Liturghie;

Duminică, 2 ianuarie 2011:

- Orele 08.30   – Utrenia;
- Orele 10.00   – Sfânta Liturghie;

Miercuri, 5 ianuarie 2011, Ajunul Bobotezei:

- Orele 07.30 – Ceasurile împărăteşti;
- Orele 09.00 – Sfânta Liturghie;
- Orele 10.30 – Agheasma Mare;

Joi, 6 ianuarie 2011, Botezul Domnului (Boboteaza):

- Orele 08.30 – Utrenia;
- Orele 10.00 – Sfânta Liturghie;
- Orele 11.30 – Agheasma Mare;

Vineri, 7 ianuarie 2011, Sf. Ioan Botezătorul:

- Orele 08.00 – Utrenia;
- Orele 10.00 – Sfânta Liturghie;

Sâmbătă, 8 ianuarie 2011:

- Orele 17.00 – Vecernie;
___________– Şcoala parohială pentru copii;

Duminică, 9 ianuarie 2011, Duminica după Botezul Domnului:

- Orele 08.30 – Utrenia;
- Orele 10.00 – Sfânta Liturghie;
- Orele 18.00 – Şcoala catehetică pentru adulţi.

În Biserica Ortodoxă Română anul 2011 este dedicat omagierii Tainei Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii

În Biserica Ortodoxă Română, anul 2011 este dedicat omagierii Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii. În Patriarhia Română aceste taine vor constitui pe parcursul anului viitor teme pentru conferinţele pastoral-misionare, colocviile teologice, dezbaterile şi serile duhovniceşti ce vor fi organizate. De asemenea, profesori de la instituţiile de învăţământ teologic ortodox vor realiza studii şi comentarii, iar o atenţie specială va fi acordată şi catehezei ortodoxe, orelor de religie şi programului ”Hristos împărtăşit copiilor al Patriarhiei Române”.

Despre semnificaţia tainei Sfântului Botez a vorbit părintele Nicolae Geolu, asistent la Facultatea de Teologie din Bucureşt, după cum ne informează Radio TRINITAS: ‘După cum ştim din învăţătura Bisericii, prima din cele şapte taine ale Bisericii este Taina Sfântului Botez. Prin această taină noi devenim mădulare ale trupului lui Hristos care este Biserica. Prin Taina Sfântului Botez ni se iartă păcatul strămoşesc, cu care fiecare dintre noi ne naştem, dar cei care se botează mai târziu, adulţii, care nu s-au botezat de când erau copii, din diferite motive, le sunt iertate acestora şi păcatele personale pe care le-au făcut până la primirea Tainei Sfântului Botez. Daatoritei importanţei lui pentru mântuire Taina Sfântului Botez trebuie făcută cât mai curând’.

‘Cununia este un eveniment unic şi foarte important în viaţa tinerilor. Această taină împarte viaţa noastră în două, până la cununie suntem o singură persoană apoi devenim un singur trup cu femeia cu care ne-am căsătorit’, a spus părintele profesor, Nicolae Necula, de la Facultatea de Teologie din Bucureşti referitor la Taina Cununiei .

sursa: basilica.ro

Concert de Colinde

Compania “Dan Puric” şi Asociaţia “Pro Vita” vă invită pe 16 decembrie 2010, ora 19.00, la Concertul de Colinde Linu-i, Doamne, dalbe flori în ţara colindelor, care va avea loc la Sala Rapsodia (str. Lipscani nr.53). Cîntă: Grupul Psaltic “Horevma” de la Mănăstirea Turnu (jud. Prahova), Grupul Pasltic al Maicilor de la Mănăstirea Diaconeşti (jud. Bacău), Corul de copii de la Valea Plopului şi Corul de copii al Parohiei Jieni (jud. Olt). Prezită: Dan Puric.

Evenimentul caritabil este dedicat strîngerii de fonduri pentru copiii orfani de la Valea Plopului şi Valea Screzii (Asociaţia Pro Vita). Concertul va fi difuzat live pe internet la www.companiadanpuric.ro. Pentru bilete şi informaţii: 021.315.89.80.

A aparut cartea “Sfantul Nectarie – Minuni in Romania”

Cartea de faţă reuneşte mărturii despre minunile săvârşite de Sfântul Nectarie în România, minuni din zilele noastre. Mare parte dintre ele au avut loc la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, această „Eghina românească”, cum inspirat a numit-o un cunoscut teolog.

Astăzi, din pricina lipsei de credinţă, unii spun că minunile scrise în Vieţile Sfinţilor sunt poveşti de adormit copiii. Dar cei care semnează aceste mărturii sunt oameni care trăiesc, şi sunt dovezi vii că cele scrise de ei sunt reale. Multe cazuri i-au uimit până şi pe medicii care au fost nevoiţi să îşi recunoască neputinţa şi nepriceperea, fiind covârşiţi de ajutorul dumnezeiesc primit de bolnavi.

Cititorii vor înţelege că, în aceste vremuri de criză, de tulburare, de dezbinare, pot afla în Sfântul Nectarie un ajutor, un grabnic ajutător.

Aproape fiecare tip de problemă cu care se confruntă omul zilelor noastre este descris în această carte. Şi, de fiecare dată, se vede şi modul în care sfântul reuşeşte să răstoarne situaţia, chiar dacă nu se mai vedea nicio scăpare.

Aşa cum nu există oameni fără necazuri, tot aşa nu există oameni care să ceară ajutorul Sfântului Nectarie – sau altor mari sfinţi făcători de minuni – şi rugăciunile lor să rămână fără răspuns.

Cartea de faţă vrea să fie un fel de ghid pentru cei care, aflându-se in momente grele sau chiar în situaţii disperate, nu se lasă biruiţi de deznădejde, ci aleargă la ajutorul lui Dumnezeu şi al sfinţilor Săi. Între care Sfântul Nectarie străluceşte ca un luceafăr…

sursa:  Ciprian Voicilă

Tot pe blogul de mai sus sunt prezentate şi câteva minuni din carte.

Programul activităţilor pentru hramul parohiei

„Totdeauna lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu!” – Început de nou an şcolar, 2010-2011, cu rugăciune -

Parohia „Sf. Nectarie Taumaturgul” – Coslada anunţă şi pe această cale credincioşii săi, mai concret familiile care au în componenţă şcolari, că săptămâna aceasta, 6 – 11 septembrie a.c., copiii cu vârsta de peste 7 ani sunt aşteptaţi la Sfânta Taina a Spovedaniei, pentru a se putea împărtăşi la Sfânta Liturghie de Duminică, 12 septembrie a.c.

După Sfânta Liturghie, vor fi rostite rugăciuni speciale pentru elevi, cu ocazia începutului noului an şcolar, ocazie cu care copiii vor participa şi la o scurtă agapă şi vor primi mici suveniruri duhovniceşti.

Această activitate duhovnicească face parte din programul misionar parohial „Totdeauna lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu!” şi are ca scop pregătirea duhovnicească şi zidirea sufletească a copiilor din enorie.

Paroh, Pr. George Cimpoca

CAMPANIA DE AJUTORARE A SINISTRAŢILOR DIN ROMÂNIA “FII SOLIDAR!”

__________________________________________________________________________

Un pas inainte in campania “Fii solidar!”

Un transport de 4 tone a plecat astazi, 21 iulie, din Parohia “Sfantul Nectarie Taumaturgul” – Coslada, spre Romania, mai precis spre credinciosii parohiei Nasterea Maicii Domnului din Dorohoi, grav afectati de inundatiile din vara acestui an.

Cea mai mare parte a continutului transportului este format din alimente (3,5 tone), diferenta fiind din materiale de curatat si imbracaminte.

Ajutoarele au fost obtinute din donatia exclusiva a credinciosilor parohiei, carora le multumesc nespus si pe aceasta cale.

___________________________________________________________

Ajutoarele de la Coslada au ajuns in Romania

aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

Miercuri, 28 iulie a.c., transportul cu alimente pentru sinistratii din Romania a ajuns la destinatie. Multumim credinciosilor parohiei, parintelui Ifrim Catalin din Dorohoi, care ne-a sprijinit in demersul nostru, si firmei dlui Barsan care a inlesnit transportul.

Şcoala catehetică parohială „CUVÂNTUL CARE ZIDEŞTE” – pentru adulţi

Începând cu ziua de duminică, 4 iulie a.c., în cadrul parohiei noastre încep cursurile Şcolii catehetice parohiale „CUVÂNTUL CARE ZIDEŞTE” – pentru adulţi.

Cursurile se vor susţine în fiecare duminică, după-amiază, începând cu orele 18.00 şi vor fi precedate de slujba Paraclisului Maicii Domnului.

În principal se urmăreşte prin desfăşurarea acestor cursuri însuşirea, de către participanţi, a cunoştinţelor elementare privind învăţătura de credinţă creştin-ortodoxă, educarea şi corectarea comportamentului moral prin cunoaşterea catehismului şi deprinderea practicării rugăciunii, a rânduielilor şi tradiţiilor specifice Bisericii Ortodoxe.

La această dată sunt înscrise 41 de persoane, însă lista rămâne deschisă pentru toţi doritorii.