Să nu vă miraţi dacă Domnul numeşte îmbuibările spini. Nu vă daţi seama, pentru că patima vă îmbată. Dar cei sănătoşi ştiu că îmbuibarea strică mai mult ca spinii, că ea roade mai mult decât grija, că ea aduce grele suferinţe şi trupului şi sufletului.

Nu, grija nu sfărâmă atât de mult ca îmbuibarea. Când cel care trăieşte în îmbuibare este forfecat de nesomn, când tâmplele îi zvâcnesc, când capul îi este greu ca de plumb, când măruntaiele îi clocotesc – vă puteţi da seama cum aceste dureri sunt mai groaznice decât spinii. Spinii, ori cum i-ai apuca, însângerează mâna – asemenea îmbuibările rănesc picioarele, mâinile, capul, ochii, adieă întreg trupul. Ele sunt searbădc şi uscate, ca şi spinii, aduc stricăciuni însă şi mai grele şi, mai ales, în miezul lucrurilor.

Aduc o îmbătrânire timpurie, veştejesc simţurile, întunecă mintea, orbesc duhul care era clarvăzător, fac trupul moale şi tară viaţă, sporind patimile, îngrămădind relele, îngreunându-l peste măsură. De aici, acele numeroase şi repetate căderi – nenumărate naufragii…