Doi oameni stateau de vorba. Unul dintre ei era bogat si lipsit de credinta, iar celalalt era credincios.

Omul credincios l-a intrebat pe bogat:

- Spune-mi, daca ai avea doi copii, dar l-ai hrani doar pe unul, pe celalalt chinuindu-l foamea, ar fi drept?

- Bineinteles ca nu, a raspuns bogatasul.

- Dar daca l-ai imbraca tot pe acela, in timp ce al doilea ar tremura de frig, cum ar fi?

- Ar fi, desigur, o nedreptate.

- Si atunci, daca tu singur spui ca asa ceva este o nedreptate, de ce uiti de suflet? Tu te ocupi doar de trup, neglijand cu totul sufletul. Ia aminte ca trupul si sufletul sunt ca doi frati buni, de nedespartit.

Dincolo de anotimpuri ca realitati ale mediului natural, Biserica ne vorbeste in rugaciunile sale si in imnurile liturgice despre anotimpuri ca realitati ale vietii noastre launtrice, despre anotimpuri ale sufletului.

“O primavara de om”

Una din cererile pe care le adresam lui Dumnezeu atunci cand rostim rugaciunea pentru binefacatorul nostru este aceasta: “Fa ca fiecare din zilele lui sa fie o frumoasa zi de primavara, viata lui sa se asemene unui rau limpede si lin, ce curge prin gradini inverzite si pline de flori.”

Cu alte cuvinte, ne rugam ca el sa devina “o primavara de om”, un om “odihnitor de oameni”, o adevarata binecuvantare pentru toti cei de langa el. Desigur, acest lucru este nevoie sa il dorim nu numai binefacatorilor nostri, cat si noua insine si chiar dusmanilor nostri, “celor ce ne urasc pe noi”.

Ori la experienta vietii ca primavara continua, acea stare de reinviere sufleteasca traita ca izbavire din “iarna cea grea a pacatelor”, ne cheama in permanenta Biserica prin unirea cu Hristos. Un om cu o astfel de viata este numit “fericit” de Prorocul David in Psalmul I: “Fericit barbatul, care n-a umblat in sfatul necredinciosilor si in calea pacatosilor nu a stat si pe scaunul hulitorilor n-a sezut; Ci in legea Domnului e voia lui si la legea Lui va cugeta ziua si noaptea. Si va fi ca un pom rasadit langa izvoarele apelor, care rodul sau va da la vremea sa si frunza lui nu va cadea si toate cate va face vor spori.” (Ps. 1;1-3)

Asa cum iarna presupune indepartarea Pamantului de Soare, sursa luminii si caldurii, “iarna pacatului”, cea care ne ingheata inimile si sufletele, presupune indepartarea noastra de “Soarele dreptatii”, de “Lumina cunostintei”, Hristos.

Daca in cazul anotimpurilor care se succed in chip firesc in natura, omul nu poate interveni in tot acest proces, in ceea ce priveste “anotimpurile” ca stari ale sufletului, fiecare dintre noi este liber si in masura sa permanentizeze una din aceste stari.

Acel ”verde crud” al persoanei noastre (bucuria, pofta de viata, optimismul, sinceritatea) etc., acele “flori binemirositoare” ale virtutilor (credinta, nadejdea, dragostea, curatia etc.) pot fi pastrate nu numai fara a fi alterate, ci mereu innoite, participand in Biserica, intru Duhul Sfant, la Patimirile lui Hristos si la Invierea Sa.

In Triod, in miercurea de dinaintea Lasatului sec de branza, la Vecernie, ne bucuram de venirea Postului Mare prin acest imn minunat: “Rasarit-a primavara postului si floarea pocaintei. Deci sa ne curatim pe noi fratilor de toate spurcaciunea si Datatorului de lumina sa-I zicem: Slava Tie, Unule Iubitorule de oameni.”

“Primavara postului” nu este altceva decat starea de asceza ca expresie a pocaintei, “pregatirile duhovnicesti” (prin post, milostenie, rugaciune) pentru a intampina intru veselie “primavara” in lumina Invierii lui Hristos. Pentru a putea primi acea “primavara” despre care aflam din una dintre cele mai frumoase cantari inchinate Sfantului Mare Mucenic Gheorghe:

“Rasarit-a primavara, veniti sa ne desfatam! Stralucit-a Invierea lui Hristos, veniti sa ne veselim! Aratatu-s-a pomenirea purtatorului de chinuri, care lumineaza pe cei credinciosi. Pentru aceasta, iubitorilor de praznuire, veniti cu taina sa o praznuim. Ca acesta ca un bun ostas s-a luptat impotriva tiranilor, si pe aceia i-a rusinat, urmator facandu-se patimii Mantuitorului Hristos. Nu si-a miluit vasul cel de lut al sau, ci gol l-a strujit cu chinurile, schimbandu-l. Aceluia sa strigam: Purtatorule de lupte, roaga-te sa se mantuiasca sufletele noastre!” (Slava…, de la Laude, de la Utrenia Sfantului Gheorghe)

Acest imn se canta intotdeauna dupa Sfintele Pasti. Chiar si atunci cand 23 aprilie cade in Vinerea sau in Sambata Mare (din Saptamana Patimilor), Tipicul bisericesc (“Capetele lui Marcu”) mentioneaza ca slujba Sfantului Gheorghe se va face luni (a doua zi de Pasti) in Saptamana Luminata. Cantarea amintita ne arata stransa legatura dintre iubirea jertfelnica si moartea muceniceasca ale Sfantului Gheorghe (si ale tuturor sfintilor mucenici), Patimirile Mantuitorului si Invierea Sa.

Facandu-se urmator patimirilor lui Hristos, Sfantul Gheorghe a devenit el insusi “o primavara de om”, si totodata un fierbinte mijlocitor pentru noi, ca unul intru care a luat chip “Primavara”, Insusi Fiul lui Dumnezeu (in Prohodul Domnului Maica Domnului Il numeste pe Fiul sau: “Primavara dulce, / Fiul meu prea dulce…” ).

Astfel, Biserica ne arata ca “o primavara de om” nu poate deveni decat cel care Il traieste pe Hristos. Cel care, continuu, traieste nu in “intunericul si umbra mortii”, ci in “lumina lina” a Invierii Lui.

Radu Alexandru

sursa: crestinortodox.ro

Dreptmăritori creştini,

Învăţătura Bisericii noastre ne arată că, odată încheiată viaţa aceasta, ,,se trage linie” şi că dincolo de mormânt nimeni nu mai poate face nimic, fără Biserica şi urmaşii noştri, prin rugăciunile şi jertfele lor. Această învăţătură izvorăşte şi din atitudinea şi comportamentul Mântuitorului Hristos după învierea Sa din morţi. Ia gândiţi-vă! Înainte de Înviere, Domnul a petrecut în mijlocul tuturor, întâlnindu-se şi vorbind cu toţi, stând de vorbă şi cu cei care Îl ascultau, dar şi cu nemulţumitorii şi susupicioşii farisei, cărturari şi saduchei. Stătea la masă cu vameşii şi cu păcătoşii(Mc.2, 16), vorbea, predica şi Se arăta tuturor, căutând să-i folosească pe toţi.

Ei bine, dacă în viaţa Sa pământească de până la Înviere Hristos a petrecut cu toţi, după aceea se arată doar celor apropiaţi Lui, prietenilor Săi. Nu Se mai arată fariseilor, cărturarilor, saducheilor ori necredincioşilor în general. Nu mai stă de vorbă cu vameşii şi păcătoşii, căci se consumase etapa în care oamenii avuseseră posibilitatea să-L cunoască. După Înviere, Hristos are o altă atitudine: Se arată doar celor apropiaţi. Doar pentru aceştia consideră că mai merită să Se reveleze, dovedind astfel că s-a făcut deja ,,cernerea” sau, alegerea, pentru că prin moarte se merge într-o altă viaţă, pentru care s-a optat deja, în decusrul vieţii acesteia.

Hristos petrece, aşadar, încă patruzeci de zile pe pământ după învierea Sa din morţi ca să îi încredinţeze de realitatea Învierii doar pe prietenii şi apropiaţii Săi ,adică pe cei aleşi pentru Împărăţia Cerurilor. Astfel, Se arată mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni (Lc.8, 2), iar apoi Se arată femeilor mironosiţe, pe când acestea se întorceau de la mormânt, zicându-le :,,Bucuraţi-vă!”(Mt.28, 9) S-a arătat, după aceea, ucenicilor Săi în ,,Mica Galilee”’ pe muntele Eleon, intrând pe uşile încuiate (Mc.16, 7), iar apoi S-a arătat deosebi la doi dintre ucenici, Luca şi Cleopa, pe când aceştia mergeau la o ţarină din Emaus (Lc.24, 13).

În sfârşit şi, de aceea sărbătorim în duminica aceasta pe Sfântul Toma, Mântuitorul Hristos S-a arat şi acestui apostol pe care, vreau să spun încă de la început că pe nedrept poporul l-a etichetat drept ,,necredinciosul”, ca şi cum ceilalţi ar fi crezut în Înviere… Vreţi să spuneţi că Maria Magdalena a fost dispusă să creadă în El, de vreme ce L-a confundat cu grădinarul?(In.20, 15) Nu se aştepta să-L întâlnească pe Hristos înviat din morţi, ci se interesa să afle cine I-a luat trupul din mormânt. Femeile mironosiţe, oare, au crezut în El, de vreme ce ,,n-au spus nimănui nimic, căci se temeau”?(Mc.16, căci, înspăimântate, erau gata-gata să nu dea ascultare cuvântului Domnului care le zisese:,,Mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru ca va merge în Galileia, mai înainte de voi; acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus” (Mc.16,7). Cei doi ucenici, Luca şi Cleopa, oare au crezut în Învierea Lui, de vreme ce nici nu L-au recunoscut mai înainte de frângerea pâinii?(Lc.24, 35) A crezut, oare, cineva, că Domnul a înviat? Este motivul pentru care Hristos a ales să mai petreacă pe pământ alte patruzeci de zile, ca să-i încredinţeze, nu pe toţi, ci pe cei aleşi, pe prietenii Săi, de faptul că El cu adevărat a înviat din morţi.

De ce atunci poporul l-a etichetat pe Sfântul Toma ca fiind ,,necredincos”?Probabil pentru că acesta ,,L-a provocat” pe Hristos! Nu cu ateism, nici cu aroganţă, ci cu amărăciune şi frustare! S-a simţit nedreptăţit; s-a simţit respins. De ce? Pentru că Domnul Se arătase Mariei Magdalena, femeilor mironosiţe, celor doi care mergeau spre Emaus, ucenicilor în după amiaza Învierii şi lui Simon Petru, când l-a repus în demnitatea apostolească (In.21, 15-17) din care căzuse prin lepădare. Numai lui, lui Toma, nu i Se arătase, şi tradiţia spune că acesta a plâns şi s-a considerat nedreptăţit:,,Nu am fost şi eu, oare, ucenic al Său? Nu L-am slujit şi eu trei ani şi jumătate? Nu I-am ascultat şi eu învăţătura şi nu m-am arătat şi eu gata să mor împreună cu El?” Aduceţi-vă aminte că, la învierea lui Lazăr, Hristos le-a zis ucenicilor Săi:,,Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc”, la care Apostolul Toma a replicat:,,Să mergem şi noi şi să murim cu El”(In.11, 11 şi 16).

Iată-l pe Sfântul Toma, aşadar, la fel de ,,credincios” ca ceilalţi şi la fel de gata să-şi dea viaţa pentru El. Şi, cu toate acestea, suntem astăzi în a opta zi de la Înviere, şi pe Toma Hristos îl ,,trecuse cu vedrea”; nu i Se arătase. De aceea, nu din necredinţă, ci dintr-o amărăciune firească, dintr-o nedreptate pe care a simţit-o profund apăsându-i inima şi din frustare, Apostolul Toma a spus aceste cuvinte pe care poporul s-a grăbit să i le eticheteze drept necredinţă:,,Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede”(In.20, 25).

Dacă ar fi fost vorba de necredinţă sau aroganţă, Hristos nu S-ar mai fi arătat Apostolului Toma, pentru că după Înviere El nu S-a mai arat decât celor care au meritat. A fost, însă, altceva: a fost mâhnire, a fost amărăciune, a fost frustarea de a nu fi consderat şi el vrednic de a-L vedea pe Domnul înviat, alături de ceilalţi ucenici, alături de Petru chiar, care se lepădase de trei ori de El.Acela Îl întâlnise pe Hristos, iar Toma nu. Este motivul pentru care astăzi Domnul vine în foişorul din Ierusalim, intră prin uşile încuiate la ucenici(In.20, 26) şi îl ,,îndreptăţeşte” pe Apostol cu aceste cuvinte:,,Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios”(In.20, 27).Şi, credeţi dumneavoastră că Toma s-a apropiat să pună degetul în semnul cuielor, sau a pipăit coasta rănită a Domnului? Scriptura nu ne spune că Toma a fost atât de ,,trupesc”. Numai dacă ar fi făcut-o, am fi putut spune că aceasta într-adevăr a avut o problemă de credinţă. Toma însă nu s-a apropiat de Hristos să-i pipăie rănile; i-a fost de ajuns cuvântul Său Dumnezeiesc pentru a-L recunoaşte. I-a fost de ajuns bunăvoinţa Domnului de a i Se arăta şi lui, ca să-i treacă mâhnirea şi să-i potolească amărăciunea şi frustarea şi să declare:,,Domnul meu şi Dumnezeul meu!”Fără să-L pipăie! Iar Hristos i-a răspuns aşa, ca să ne încredinţeze pe noi de faptul că Toma nu a fost necredincios, ci credincios:,,Pentru că M-ai văzut, Tomo, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!”(In.20, 29) ,,A văzut”, aşadar, nu a mai pus mâna sa în coasta Lui şi nu a mai pipăit rănile ca să se convingă de faptul că avea de-a face cu Hristos Cel Înviat din morţi.

Iubiţi credincioşi,

Iisus a adăugat şi sintagma ,,Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!”(In.20, 29), referindu-Se la noi, cei de peste veacuri, care suntem prietenii Săi, cei aleşi, cei pentru care El înviază în fiecare an şi cu care petrece nu doar patruzeci de zile după învierea Sa, ci petrece zi de zi şi clipă de clipă înlăuntrul nostru, în fiinţa noastră , ca să ne încredinţeze că a înviat cu adevat, că este viu şi că este cu noi. Hristos nu refuză mâhnirea noastră, ori lupta şi dorinţa noastră de a ne convinge de adevăr. Nu poate tolera, însă, necredinţa sau aroganţa. Bunăcuviinţa lui Toma şi justificata lui mâhnire nu L-au ofensat pe Domnul, ci dimpotrivă, L-au făcut să-i răspundă şi să i Se arate, de unde înţelegem că dorinţa noastră legitimă de a-L cunoaşte, a-L recunoaşte ori a-L ,,întâlni” şi ,,simţi” pe Hristos, fie în Taina Sf.Spovedanii, fie în Taina Sf.Împărtăşanii, în post şi în toate celelalte fapte bune sunt dorinţe pe care El le binecuvintează. Nu poate tolera, însă, ateismul, aroganţa sau îndărătnicia celor care se opun adevărului oricât de evident ar fi el! Şi a fost adevărul lui Hristos atât de evident de-a lungul celor două milenii, cu vârf şi îndesat…

Oamenii, însă, sunt aceia pe care îi vedem cu toţii.Puţini aleşi, chiar dacă mulţi, adică toţi chemaţi la credinţă, iar duminica de astăzi, a încredinţării lui Toma, este, totodată, şi o încredinţare a noastră de faptul că Mântuitorul Hristos , închis în mormânt, a înviat; S-a arătat a fi Dumnezeu adevărat şi ne-a cerut tuturor să trăim viaţa aceasta creştină împreună cu El, ca aleşi ai Săi. Atenţie, însă, că la finalul vieţii acesteia se trage linia şi tradiţia spune că în cele ce vom fi aflaţi, în acelea vom şi judecaţi! Hristos, prin atitudinea şi comportamentul Său de după Înviere, arată că nu mai este al tuturor, ci doar al celor aleşi, iar cei respinşi sau aflaţi de-a stânga, aşa cum se zice în evanghelia Înfricoşătoarei Judecăţi (Mt.25, 31-46), nu mai sunt ai Lui.

Dragii mei,

Încredinţarea de astăzi a Apostolului Toma ne face şi pe noi să credem că într-adevăr Hristos a înviat, că ne poate învia şi pe noi şi ne poate duce la viaţa cea veşnică împreună cu El, ca aleşi ai Săi. Numai să lepădăm de la noi necredinţa, aroganţa, încăpăţânarea de a nu crede Sf.Scriptură, de a nu-i crede pe Sfinţii Părinţi care ne-au învăţat că aşa se trăieşte viaţa în Dumnezeu şi aşa trăind-o putem să rămânem aleşi ai Lui, în comuniune cu El în viaţa de apoi.Hristos este gata să petreacă împreună cu noi şi dincolo de moarte. El,după cum a petrecut cu ucenicii Săi, cu cei aleşi şi apropiaţi,este gata să petreacă şi cu noi viaţă duhovnicească, viaţă dumnezeiască, viaţă creştină adevărată.

Să ne rugăm Lui, aşadar, să ne dăruiască şi nouă credinţa Sfântului Toma, căruia nu a trebuit să i se dovedească nimic. A vrut doar să-L întâlnească şi el pe Hristos. L-a întâlnit, I-a auzit vocea, I-a recunoscut Duhul şi a spus:,,Domnul meu şi Dumnezeul meu”(In.20, 28). Să-L recunoaştem şi noi pe Dumnezeu şi să petrecem împreună cu El: Domnul nostru şi Dumnezeul nostru! Să ducem viaţă bineplăcută Lui, să fim aleşii Săi, să fim prietenii Lui, petrecând împreună cu El toată viaţa. Şi atunci cu siguranţă, după ce se va trage linia şi vom păşi în viaţa de dincolo, nu vom putea decât să petrecem în mod firesc în continuare împreună cu El, în realitatea vieţii veşnice, Amin.

Izvorul Tamaduirii, sarbatoare inchinata Maicii Domnului, este praznuita anul acesta pe 20 aprilie. Nu are data fixa. Ea este trecuta in calendar in vinerea din Saptamana Luminata, prima dupa Sfintele Pasti. La originea acestei sarbatori se afla o minune petrecuta in apropierea Constantinopolului. Potrivit Traditiei, un orb a primit vederea dupa ce s-a spalat cu apa unui izvor din jurul acestui loc. Orbul ajunge la izvor datorita imparatului Leon (457- 474), pe atunci neincoronat, care implineste descoperirea facuta de Maica Domnului: “Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape. Patrunde, Leone, mai adanc in padure si, luand cu maini apa tulbure, potoleste cu ea setea orbului si unge cu ea ochii lui cei intunecati”.

Mai tarziu, cand Leon ajunge imparat, ridica pe locul unde s-a petrecut minunea o biserica cu hramul “Izvorul Tamaduirii”. Aici primeste vindecare de o boala grea si imparatul Justinian (526-575), care ridica drept multumire o biserica si mai mare. Biserica zidita de imparatul Justinian a fost distrusa in anul 1453, de turci.

Izvorul tamaduirii din timpul lui Leon se pastreaza si in zilele noastre. Credinciosii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetati a Constantinopolului), se pot inchina in biserica Izvorului Tamaduirii. Actuala constructie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea, unde exista izvorul cu apa tamaduitoare din trecut.

De Izvorul Tamaduirii se sfintesc apele

De Izvorul Tamaduirii, se sfintesc apele, slujba cunoscuta sub denumirea de Aghiasma Mica. Termenul “aghiasma” vine de cuvantul grecesc “aghiasmos”, care isi are originea in cuvantul “aghios”(sfant). “Aghiasmos” se poate traduce si ca slujba de sfintire, dar si ca apa sfintita. Astfel, atunci cand spunem “voi face o aghiasma”, intelegem slujba, iar cand spunem “voi bea un pic de aghiasma”, ne referim la apa sfintita.

Sunt insa si persoane care sustin ca termenul “aghiasma” vine de la “iazma”. In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de “aratare urata si rea, naluca, vedenie”, este indicat ca si in DLR, cu etimologie necunoscuta. In sprijinul acestui punct de vedere s-a oferit urmatoare explicatie: atunci cand preotul sfinteste apa, la sfarsit, canta troparul: “Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau”. Cand se canta troparul, preotul stropeste pe credinciosi in cele patru puncte cardinale cu apa sfintita, spre alungarea “celui potrivnic”, adica a celui rau, a celui urat, care este naluca, vedenie rea, satana. De la actiunea stropirii cu apa sfintita si rostirea cantarii ei, s-a retinut in popor scopul urmarit prin aiasma – aiazma – iazma, de a alunga “aratarea urata si rea”, adica duhul cel rau, satana.

Izvoare tamaduitoare la noi in tara

Maica Domnului a daruit si poporului roman izvoare tamaduitoare. Unul din acestea se afla la Manastirea Ghighiu din judetul Prahova, la mai putin de 5 km de municipiul Ploiesti. Potrivit Traditiei, episcopul sirian care a adus icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului in aceasta manastire (1958), a cerut iertare Fecioarei pentru ca a luat icoana din locul in care se afla, iar a doua zi, in locul in care s-a rugat, a aparut un izvor tamaduitor.

Un alt izvor cu apa vindecatoare se afla la Manastirea Dervent. Traditia spune ca acest izvor a tasnit din locul in care Apostolul Andrei a impuns piatra cu toiagul.

Alt loc binecuvantat cu apa tamaduitoare este izvorul de la Manastirea Horaicioara din judetul Neamt. Acest izvor a fost descoperit acum un secol, datorita rugaciunilor monahilor catre Maica Domnului de a le darui un izvor mai aproape de manastire. El izvoraste de sub muntele Feriga si se afla la 50 m de biserica manastirii.

Nu trebuie uitate izvorul de la Manastirea Cetatuia Negru Voda, din judetul Arges si cel de la Biserica Greaca din Braila, descoperit in anul 1863, in vremea efectuarii unor lucrari de constructie la sfantul lacas.

Izvorul Tamaduirii in iconografie

In icoana sarbatorii Izvorul Tamaduirii, Maica Domnului si Hristos se afla intr-un bazin asemanator cu o cristelnita, vasul in care primim Taina Botezului. Fecioara Maria este reprezentata cu mainile inaltate, semn al rugaciunii, iar Mantuitorul binecuvantand cu ambele maini, ca raspuns al rugaciunilor maicii Sale. Din bazin izvoraste apa care are darul tamaduirii bolilor sufletesti si trupesti.

Aceasta icoana exprima ideea ca Fecioara L-a nascut pe Hristos, Care este Datatorul apei vii a Duhului. De altfel, insusi Hristos i-a spus femeii samarinence: “De ai fi stiut darul lui Dumnezeu si cine este Cel ce zice tie: da-mi sa beau, tu ai fi cerut de la Dansul si ti-ar fi dat tie apa vie” (In. 4, 10; In. 7, 38).

Sa ne intareasca Dumnezeu sa bem din Apa cea vie.

Adrian Cocosila

sursa: crestinortodox.ro

Cu prilejul sărbătorii Învierii Domnului, în biserica parohială „Sf. Nectarie Taumaturgul” din Coslada, Spania, a fost organizată, prin grija doamnei preotese, Gina Cimpoca, o expoziţie de cruci şi ouă încondeiate, cu titlul: „Prin Cruce spre Înviere”.

Peste 30 de cruci, de diferite forme şi mărimi, pictate în stil tradiţional românesc, şi peste 200 de ouă încondeiate, au putut fi admirate pentru frumuseţea lor de către credincioşii prezenţi la slujba celei de a doua Învieri.

Mai multe foto în albumul online al parohiei noastre.

În parohia noastră, credincioşii au participat la slujba Învierii şi la Sfânta Liturghie, organizate într-un spaţiu din cadrul Polideportivo El Olivo, oferit de către Primăria municipiului.

În cuvântul adresat credincioşilor, părintele paroh a spus: „ Cea mai tristă zi din istoria omenirii a fost ziua răstignirii Domnului, iar cea mai mare şi mai frumoasă sărbătoare, cea mai înălţătoare zi, a fost Ziua Învierii Domnului, ziua cea mai curată a bucuriei, ziua care a adus cele mai dulci mângâieri în lume, ziua în care s-a săvârşit cea mai mare minune, ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa.

Am cunoscut o mulţime de oameni nefericiţi pentru că nu au ceea ce au şi alţii. Deşi sănătoşi şi inteligenţi, sunt neliniştiţi că nu posedă maşina, mobila, trupurile sau hainele pe care alţii şi le permit. Însă nu ştiu mulţi oameni care să nu doarmă noaptea pentru că nu L-au cunoscut încă pe Dumnezeu, sau pentru că L-au supărat pe Cel ce le-a dat viaţă, sau pentru că nu au lacrimi pe care să le verse pentru păcatele lor! Până la urmă, întreaga istorie a omenirii şi a vieţii fiecăruia dintre noi este o mare dramă. Drama despărţirii de Dumnezeu, drama rătăcirii departe de Hristos, drama părăsirii Duhului Sfânt pentru păcatele şi desfrânările cele multe, drama unei libertăţi umane prost înţelese. Omul suferă din prima clipă a îndepărtării de Părintele său şi suferinţa i se adânceşte tot mai mult – şi, totuşi, persistă în această stare bolnavă din care nu mai vede cum ar putea ieşi… De ce să te desparţi de Cel ce te iubeşte? De ce să nu ceri ajutorul Celui ce te poate ajuta? De ce să nu-i mai vorbeşti Celui ce te poate asculta? De ce să suferi, când te-ai putea bucura? De ce să mori, când ai putea învia? Poate că par prea mari cuvintele acestea pentru a fi rostite într-o lume care nu mai înţelege cum ar putea trăi fără televizor şi internet, fără micile sau mai marile plăceri. Dar ele, credem, trebuie spuse şi repetate cu curaj în faţa unei lumi înspăimântate mai mult de criză decât de pedeapsa lui Dumnezeu, venită pentru păcatele noastre. Este, poate, una din ultimele clipe pe care ni le mai îngăduie Dumnezeu în faţa valului de apostazie care-l va aduce peste lume mulţimea păcatelor strigătoare la cer. Este momentul în care noi, cei ce am avut şansa să ne apropiem mai mult de El, trebuie să-I mărturisim Învierea. Hristos e viu! Hristos trăieşte! Hristos a înviat! Hristos este Dumnezeu adevărat pe care-L mărturisim împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt! Aceasta este temelia credinţei noastre ortodoxe. Pentru cel credincios, Hristos este învierea şi viaţa lui!”

Primarul Municipiului Coslada, domnul Raúl López Vaquero, a transmis un mesaj celor prezenţi: “Fraţilor: Fiţi mereu bucuroşi în Domnul; vă repet: Fiţi bucuroşi! Fie ca bunătatea Lui să ajungă cunoscută tuturor oamenilor. Domnul este aproape. Nu vă neliniştiţi pentru nimic; mai degrabă, în orice situaţie, îndreptaţi către Dumnezeu cererile voastre prin rugăciune însoţită de recunoştinţa.” Epistola Sf. Ap. Pavel către Filipeni  

Rugăciunea este lumina sufletului; cuvintele unesc oamenii, popoarele, sufletele.  

Aş dori ca prin aceste umile cuvinte să vă felicit pe toţi cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului nostru care, după rânduielie dumneavoastră liturgice, ca Biserică Ortodoxă, este pe 15 aprilie anul acesta. Cei care credem în Hristos trebuie să ne felicităm într-un moment atât de special şi plin de speranţă, chiar şi în mijlocul problemelor vieţii de zi cu zi.

Ca Primar al Cosladei vă spun bun venit şi, cu umilele mele cuvinte, doresc să vă transmit dorinţa ca pacea, dialogul – în cuvinte şi rugăciune – şi entuziasmul să prezideze aceste evenimente astăzi şi mâine şi în fiecare zi, pentru că aceste sentimente dau căldură sufletului.

Coslada, oraş deschis, este format din oameni, persoane care au dorit să facă din nucleul lor de convieţuire un centru de înţelegere şi colaborare.

Aşa să fie, şi fie ca această bucurie de Paşti, pe care fiecare şi-o va exprima în mod personal şi intens în felul său, să nu plece niciodată din această comunitate, din acest oraş şi din fiecare locuitor al Cosladei.”

Duminică dimineaţa, de la orele 11.00, a fost săvârşită slujba celei de A Doua Învieri, la care copiii şcolii parohiale au citit textul din Sfânta Evanghelie rânduit pentru această zi în mai multe limbi, ca semn al propovăduirii mesajului scripturistic la toate popoarele.

Mai multe foto în albumul online al parohiei noastre.

Am pomenit, cu darul lui Dumnezeu, în Sâmbăta cea Mare, înmormântarea Domnului Hristos, petrecerea în mormânt a Mântuitorului nostru. Am retrăit cele ce s-au petrecut pentru noi şi pentru a noastră mântuire în această zi. Hristos este în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul şi în Rai, ca un Dumnezeu, cu tâlharul.

Prohodul Domnului de vineri seara a fost ultima etapă a tânguirii lui Hristos, Care se află acum în mormânt. Adunaţi în jurul epitafului, credincioşii comunităţii L-au prohodit pe Domnul, după care, la sfârşitul slujbei, au înconjurat, în procesiune, biserica, cu Sfântul Aer, pe sub care au trecut cu toţii.

În această seară vom participa la slujba Învierii Domnului. Ajunşi în această zi, Biserica ne cheamă, spunând: “Ziua Învierii să ne luminăm cu prăznuirea şi unii pe alţii să ne îmbrăţisăm, să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le”.

Mai multe foto în albumul online al parohiei noastre.

Iată şi zorii zilei de Vineri… Mântuitorul, legat şi batjocorit ca un tâlhar, este dus la judecată. Şi iată pe Petru care se leapădă de El! Apoi, vine toată lunga zi de Vineri, când a trebuit să se săvârşească Sfânta şi Marea Jertfă a Mântuitorului nostru pentru toate păcatele neamului omenesc.

Mântuitorul s-a lăsat bătut, scuipat, ocărât, lovit cu trestia în cap, batjocorit, judecat şi trimis la moarte de răutatea fariseilor şi de Pilat cel fricos şi laş.

În seara de joi, am mers şi noi, credincioşii comunităţii parohiale, cu Domnul pe drumul Golgotei! De multe ori crucea de pe umeri Îl doboară la pământ. E grea pentru că în ea stau toate păcatele omenirii de-atunci şi din toate vremurile. Picioarele şi palmele Domnului Hristos sunt zdrelite de colţii pietrelor de care se lovesc. Dar El urcă spre locul cel mai de sus, întru împlinirea Legii.

Sus, la locul Căpăţânii, toţi au fugit. Câteva femei şi mai puţini bărbaţi, dintre cei care urmau pe Domnul, tari de iubire şi de virtute, stau de faţă la răstignire.

Cuiele pătrund vrăjmaşe în palme şi în picioare. Crucea se ridică sus, spre a putea fi văzută de toţi oamenii, din toate veacurile. Şi Mântuitorul primeşte asupra Sa moartea, după ce cu glas plin de iubire iertase pe toţi.

Tot atunci însă cerul s-a întunecat, iar perdeaua Templului s-a sfâşiat. Cutremur mare s-a pornit şi oamenii au strigat: „Cu adevărat Acesta este Fiul lui Dumnezeu!”

Astăzi, vom fi la vecernia din Sâmbăta cea plină de tăcere, de durere şi de aşteptare. Ochii şi sufletele trebuie să plângă, dar să şi nădăjduiască. Uitând de toate şi noi în ziua aceasta, să stăm în plâns şi în nădejde, căci Scriptura ne încredinţează că: „A treia zi va învia!…”

Diseară, la orele 18.30, vom participa la Prohodul Domnului şi la procesiunea rânduită, după care vom continua pregătirile pentru Sfânta Înviere.

Mai multe foto în albumul online al parohiei noastre.

Când Mântuitorul Iisus Hristos intră în Ierusalim, El merge, de fapt, spre suferinţă ca, prin sfintele şi mântuitoarele Sale Pătimiri, să vindece patimile omeneşti egoiste, întunecate şi ucigătoare de oameni, adică: invidia cărturarilor şi fariseilor, lăcomia de bani şi trădarea lui Iuda, frica prea mare a lui Petru, laşitatea lui Pilat, violenţa soldaţilor romani, ignoranţa mulţimilor folosită de conducători cu viclenie, pentru a stăpâni peste popor.

Sărbătoarea Floriilor este o îngemănare de bucurie şi întristare, bucurie, pentru că ştim sfârşitul istoriei, întristare, pentru că ştim ce urmează, bucurie, pentru că Împăratul a venit, întristare, pentru că ştim de ce a venit, bucurie, pentru că ne apropiem de Hristos-Paştele nostru, întristare, pentru că ne apropiem de Hristos-Mielul nostru, bucurie, pentru că se ridică din mormânt, întristare, pentru că Îl vom coborî în mormânt.

De dimineaţă, ne-am strâns cu toţii în rugăciune, la Praznicul cel mare al Intrării Domnului în Ierusalim, acum că s-au încheiat cele 40 de zile de post, în care am adunat în suflet florile credinţei, cultivate prin post şi rugăciune. După Sfânta Liturghie, la care mulţi copii şi adulţi s-au cuminecat, am rânduit o agapă, la care au participat toţi cei care au dorit să se bucure şi de acestă formă de comuniune.

Din seara aceasta au început Deniile, cu patimile lui Hristos. Sunt cele mai frumoase şi mişcătoare slujbe şi cântări, cu impresionante rânduieli. Vom merge săptămâna aceasta după Iisus Hristos, pe drumul Crucii, care pentru noi este drumul vieţii, al iertării şi al mântuirii. Fără acest drum nimeni dintre oameni nu se poate mântui.

Mai multe foto in Viata parohiei 2012

Sub genericul: “Pe Cel ce S-a răstignit pentru noi, veniţi toţi să-L lăudăm!”, în duminica Floriilor, începând cu orele 18.00, a avut loc în biserica parohială un concert de muzică religioasă şi poezie creştină dedicat sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim şi Săptămânii Patimilor. Concertul a fost pregătit şi susţinut de tineri credincioşi ai comunităţii noastre, sub îndrumarea domnului George Bucurică, protopsaltul parohiei. În numele celor prezenţi, le mulţumesc tuturor pentru dragoste, jertfă, râvnă şi implicare. Este al doilea eveniment de acest gen organizat în comunitatea noastră, după concertul de colinde din iarna anului trecut.

Mai multe foto in Viata parohiei 2012

Sâmbătă, 7 aprilie, în cadrul activităţilor şcolii parohiale, copiii, îndrumaţi de dra profesoară Florentina Craiu şi de dna preoteasă Gina Cimpoca, au desfăşurat de acum tradiţionala activitate de încondeiere a ouălor pentru sărbătoarea Învierii Domnului, copiii reuşind să treacă de la o simplă joacă la o activitate foarte serioasă, având ca scop deprinderea autenticului în acest frumos meşteşug. Ouăle se încondeiază folosind chişiţa, acesta fiind un instrument simplu, format dintr-o tijă metalică subţire care este fixată pe o coadă de lemn. Cu ajutorul acestei tije se ia ceara în stare topită şi se aplică pe coaja oului în diverse modele.

Mai multe foto in Viata parohiei 2012

Prin grija şi contribuţia credincioşilor, biserica parohială a fost înzestrată cu un baldachin pentru epitaf, din lemn sculptat, precum şi cu un epitaf din catifea frumos brodată, pe care se află aplicată scena Punerii în mormânt a Domnului, pictură în ulei pe pânză. Le mulţumesc tuturor credincioşilor care au oferit darul personal pentru a împodobi biserica cu acest minunat şi preţios odor. În Vinerea Patimilor, epitaful va fi scos în procesiunea care care va avea loc în cadrul slujbei Prohodului Domnului.

Binecuvintează, Doamne, pe cei ce iubesc podoaba casei Tale şi-i umple de toată credinţa, dragostea, puterea şi sfinţenia, prin sălăşluirea Sfântului Tău Duh în viaţa lor şi a familiilor lor, pentru ca fără de păcat să se înfăţişeze Ţie curaţi în ziua cea înfricoşătoare a Judecăţii Tale şi să primească nemincinoasă răsplată pentru dragostea ce au arătat-o faţă de Tine şi faţă de Biserica Ta!

Mai multe foto in Viata parohiei 2012