Salutăm apariţia pe internet unui site dedicat Sfântului Nectarie: sfantulnectarie.ro .

Iata că după si ceva timp apare prin bunăvoinţa unui creştin un site exclusiv dedicat vieţii, lucrării şi minunilor Sf Nectarie.

Situl cuprinde informaţii despre locurile din România unde se găsesc moaştele Sfântului, cărţile scrise de şi despre Sf Nectarie, icoanele  şi cântările de la slujbele închinate lui, mărturii aduse de către cei care au primit mângăierea Sfântului.

Urăm spor duhovnicesc atât iniţiatorului  cât si vizitatorilor acestui site!

“Intra-voi în casa Ta, închină-mă-voi în biserica Ta cea sfântă, întru frica Ta, Doamne…”

Cu aceste cuvinte intră slujitorul sfinţit în sfânta biserică, locaş de închinare. Cu această rostire face mărturisirea conştientă şi responsabilă pentru sine şi pentru toţi cei care i s-au încredinţat spre păstorire, pentru toţi cei vii şi cei morţi pentru care şi cu care se roagă şi aduce “nesângeroasă jertfă”.

Slujitorului sfinţit, preotului, i se deschide, cu această intrare rituală şi prin rugăciunea însoţitoare a paşilor săi, calea spre “dumnezeiescul tron”, spre răsăritul şi direcţia vieţii noastre, spre veşnicie, spre Sfântul Altar, spre perspectiva spaţiului liturgic, prin spaţiu liturgic înţelegând acel loc anume hărăzit întâlnirii cu Dumnezeu.

Rostul bisericii, ca locaş sfânt pentru viaţa spirituală a credinciosului, este foarte frumos sintetizat în rugăciunea care se rosteşte la sfinţirea unei biserici: “Umple-o pe dânsa de lumina veşnică; fă-o pe ea locaş al slavei Tale; împodobeşte-o pe dânsa cu dumnezeieştile daruri cele mai presus de lume; fă-o pe dânsa a fi liman celor înviforaţi, vindecare patimilor, scăpare bolnavilor, izgonire demonilor. Să fie ochii Tăi deschişi întru dânsa ziua şi noaptea, şi urechile Tale luând aminte spre rugăciunile celor ce cu frica Ta şi cu smerenie intră într-însa şi cheamă preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău. Şi oricâte Îţi vor cere să-i auzi în cer sus, să le faci milă şi să le fii milostiv. Păzeşte-i pe dânşii până la sfârşitul vieţii şi Jerfelnicul cel dintr-însa arată-l a fi Sfânta Sfintelor, cu puterea şi cu lucrarea Sfântului Duh…”

Pornind de la această premiză, lucrând permanent cu această conştiinţă, dincolo de obstacole, ispite şi încercări de tot felul, am săvârşit, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Sfântului Ierarh Nectarie, cel de al treilea hram al parohiei noastre.

Încă de la întemeierea ei, din aprilie 2007, comunitatea parohială s-a întrunit şi şi-a desfăşurat activităţile liturgice, catehetice, misionare şi culturale într-un spaţiu din imobilul parohiei catolice „Santa Cruz” din Coslada. Însă, în timp, numărul credincioşilor coslădeni a crescut în privinţa frecvenţei la biserică, astfel încât s-a impus identificarea unui alt spaţiu, care să corespundă cât de cât nevoilor noastre liturgice şi misionare. Acest aspect reprezintă o grijă în plus, întrucât orice spaţiu închiriat  presupune cheltuieli lunare costisitoare, care nu se pot susţine decât prin efortul credincioşilor.

Ne bucurăm şi mulţumim că Dumnezeu a rânduit să ne întâlnim şi să ne rugăm acum într-un spaţiu nou, care este mult mai generos, mai spaţios, exact de ceea ce avem nevoie în acest moment, până când vom merita ceva mai bun. Adaptarea, înfrumuseţarea şi înzestrarea noului loc de slujire au fost posibile cu sprijinul credincioşilor care ne-au fost aproape încă de la constituirea parohiei (şi aici îi cuprind pe toţi care au investit atât resurse materiale, cât şi umane).

Momentului zidirii şi înfrumuseţării bisericii îi urmează actul consacrării, sfinţirii. Peste cele construite trebuie chemat Dumnezeu Însuşi să le afierosească. Sfinţirea unei biserici înseamnă, de fapt, botezul ei, încredinţarea scopului pentru care a fost zidită. Odată cu locaşul se sfinţesc şi obiectele de cult: icoanele, candelele, odăjdiile, pictura. Slujba se desfăşoară după o rânduială specială, ce împlineşte sensul celor spuse mai sus.

“Arhiereul – trimisul lui Hristos – vine la biserica aceea care trebuie să se sfinţească, de vreme ce şi Dumnezeu a venit la noi ca să ne sfinţească…”(Sfântul Simeon al Tesalonicului).

Sfinţirea lucrărilor realizate în noul spaţiu a fost săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei, înconjurat de un sobor format din 7 preoţi şi doi diaconi, din Spania, Grecia şi România, în ziua de duminică, 8 noiembrie a.c. Momentul principal l-a constituit sfinţirea Sfintei Mese, care reprezintă Golgota, Sfântul Mormânt, Izvorul Învierii noastre, de unde Hristos ni se împărtăşeşte aievea. De aceea, episcopul este el însuşi pregătit de Înviere. Ia veşmântul Învierii, ca şi Hristos. În faţa credincioşilor participanţi el îmbracă peste sfintele odăjdii un veşmânt alb din pânză. Este martor al Învierii lui Hristos, întocmai ca îngerii “îmbrăcaţi în alb”. Asemenea îngerilor, episcopul mărturiseşte credincioşilor că din mormânt ne-a răsărit viaţă şi că altarul este din acel moment “tronul dumnezeieştii slave”.

A urmat Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, în cadrul căreia a fost hirotonit întru preot tânărul diacon Nicodim Moldovan, pe seama paraclisului “Naşterea Domnului”, din cadrul reşedinţei episcopale. La momentul potrivit mulţime credincioşi, pregătiţi prin post, spovedanie şi rugăciune personală, s-au cuminecat.

În cuvântul adresat credincioşilor participanţi în număr impresionant, Preasfinţia Sa a arătat semnificaţia momentelor principale ale zilei, având un cuvânt special pentru ocrotitorul parohiei, Sfântul Ierarh Nectarie: “Pentru ca lumea să nu piară, Dumnezeu, în marea Lui milostivire, ridică din mijlocul nostru sfinţi care să se roage pentru lume şi care să mijlocească pentru ea, mai ales după ce trec „de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer.” Un astfel de mijlocitor şi rugător este şi Sfântul Nectarie Taumaturgul, care, om fiind ca şi noi, a îndurat ispite venite atât de la diavol, cât şi de la oameni. Însă cu adânca smerenie pe care a dobândit-o, a reuşit să iasă biruitor din toate încercările. S-a făcut asemănător Mântuitorului nostru Iisus Hristos. A fost judecat pe nedrept, dar prin faptul că a răbdat insultele, neîmpotrivindu-se și dând slavă lui Dumnezeu pentru toate, L-a găsit pe Domnul în rugăciune și rugăciunea l-a găsit pe el. A găsit rugăciunea cea adevărată care se dă în dar doar celor dornici de ea. Şi ce este rugăciunea adevărată decât numai „a tăcea şi a asculta vocea fără cuvinte a lui Dumnezeu din adâncul inimii, a înceta să lucrezi de unul singur, a pătrunde în lucrarea lui Dumnezeu”, după cum frumos spune episcopul Kallistos Ware. Rugăciunea este cea care l-a făcut atât de mare pe Sfântul Nectarie şi aceeaşi rugăciune, a lui către Dumnezeu, tămăduieşte tot sufletul împovărat de păcate care aleargă cu credinţă la sfintele lui moaşte şi care se închină la icoana sa”.

Din partea Primăriei Coslada, domnul Agustín González Plasencia, Director al Departamentului de Emigraţie, a citit mesajul domnului primar, Ángel Viveros Gutiérrez, din care reţinem: “În primul rând, doresc să mulţumesc pentru invitaţia pe care mi-aţi făcut-o de a participa la sărbătoarea hramului parohiei Dvs. şi vă rog să scuzaţi absenţa mea; diverse motive mă împiedică să fiu astăzi lângă Dvs., aşa cum am fost acum doi ani, când am putut constata religiozitatea şi evlavia poporului român. Doresc în mod special să-l salut pe Preasfinţitul Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei. Vreau, de asemenea, să vă felicit cu ocazia acestei sărbători pe toţi creştinii Bisericii Ortodoxe Române din Coslada, în fruntea căreia se află un om al cărui spirit de sacrificiu şi vocaţie de a sluji constituie pilonii acestei biserici, o biserică vie care creşte, care înfruntă vicisitudinile şi care trebuie să privească spre viitor cu optimism şi încredere. Multe mulţumiri, din toată inima, părinte Cimpoca!...”

Cu acest prilej au fost inaugurate Şcoala parohială „Sfinţii Martiri Brâncoveni” şi Biblioteca parohială, pentru uzul şcolii, dar şi al credincioşilor.

Ctitorilor, donatorilor, miluitorilor le-a fost oferită din partea preotului paroh, George Cimpoca, Diploma de vrednicie, „…în semn de preţuire şi de recunoaştere a lucrului bineplăcut lui Dumnezeu, săvârşit spre propăşirea Bisericii şi a credinţei mântuitoare, cu încredinţarea că această cinstire va fi temei pentru împlinirea şi sporirea strădaniilor duhovniceşti”.

După Sfânta Liturghie, credincioşii au trecut prin sfântul altar, au primit târnosania, participând apoi la agapa pregătită pentru ziua praznicului.

Sărbătoarea hramului a fost, însă, prefaţată de alte multe evenimente duhovniceşti şi misionare, dintre care doar asupra a două dintre ele ne vom opri: primirea unei părticele din sfintele moaşte ale Sfântului Nectarie şi aşezarea lor într-o raclă de argint special pregătită pentru aceasta şi tipărirea şi lansarea a două broşuri: „Viaţa şi acatistul Sfântului Nectarie Taumaturgul” şi „Parohia ´Sf. Nectarie Taumaturgul´ – Coslada, 2007-2009”, în ediţie bilingvă, română şi spaniolă, materiale realizate de dna preoteasă, prof. Gina Cimpoca, şi dna prof. Romana-Anca Rădulescu.

Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, binecuvintează şi păzeşte în dreapta-credinţă ortodoxă pe toţi credincioşii ortodocşi din parohia aceasta, pe care nevoile şi neputinţele i-au strămutat de lângă vatra strămoşească, şi binecuvintează-i pe cei care au jertfit pentru înfrumuseţarea Casei Tale!  Ajută pe toţi să crească duhovniceşte şi să păstreze credinţa în legătura păcii şi a dragostei, uniţi în corabia mântuitoare a Bisericii Ortodoxe!  Apără, Dumnezeule, cu rugăciunile Sfântului şi blândului Ierarh Nectarie, creştinii de ispitele deşarte ale dezbinărilor şi milostiveşte-Te spre noi toţi prin nespusa Ta iubire de oameni!

Prezbitera Gina Cimpoca

Vecernia si Utrenia Sfantului Nectarie

Paraclisul Sfantului Nectarie

Acatistul Sf.Nectarie Taumaturgul

Undeva, intr-unul din birourile Patriarhiei, aproape de Sfantul Sava, dupa Sfanta Liturghie, cinci clerici si un gramatic imbracat impecabil isi beau cafeaua din cesti mari, vorbind in soapta. Trei sunt arhimandriti cu ranguri inalte si ocupa posturi de incredere in diverse servicii, unul este Episcop al Nubiei, iar ultimul, cu infatisare de copil, este diacon.

- Asadar, intr-atat va temeti de acest Nectarie? intreba episcopul la un moment dat…

- Nu va puteti inchipui, Prea Sfintite, cat rau si ce pagube poate provoca fanatismul, raspunse unul dintre arhimandriti.

- Nectarie, continua cel de langa el, are ochelari de cal si nu stie altceva decat viata ascetica. Nu intelege lupta ce se da in patrie si metodele noastre diplomatice. Crede ca traieste in vremea Sfintilor Parinti. E dintre cei pe care ii numeati candva izbavitori de suflete. Intelegeti, asadar, din felul in care actioneaza, ce ar insemna sa devina Patriarh… Totul va disparea, totul se va imparti celor desculti si felahilor. Ni se vor goli casele de bani. Vai de greci si vai de noi!”

(Cand primeste din partea unui slujitor patriarhal scrisoarea de suspendare din partea patriarhului, are loc urmatorul dialog):

” – Nu va osteniti sa va duceti la el. Prea Fericitul nu va va primi, căzu greu raspunsul diacului. Chipul ii era neclinitit ca al Sfinxului, acru, zeflemitor, neindurator.

- De ce? intreba iar.

- Hm, cine stie?…. Nu v-ati ingrijit sa aveti cativa oameni de incredere, mai apropiati, acolo, zise diacul. (…)

- Invidia… isi zise in sine clericul nostru. Ciudat lucru, dar de ce oare…

- De veti merge la el, nu va va primi. De altfel e bolnav.

- Bine, fiule. Du-te si Maica Domnului sa te aiba in paza. Si ai grija sa nu… sa nu Il intristezi niciodata pe Hristos!”

“De luni de zile nu primise leafa pentru slujba de Mitropolit. De altminteri, ce primea, nici nu apuca sa puna in sertar… Multe rude si prieteni, compatrioti aflati in necaz ii cereau ajutorul. Pe langa aceasta, mai avea o datorie si la tipografie pentru publicarea vechii culegeri intocmite in adolescenta, <<Comoara de intelepciune sfanta si filosofica>>.

Acum nimic nu-i mai statea in putere. Totul ii scapase de sub control.

Suferea vazandu-i pe sarmanii nefericiti cum plecau cu mana goala. Cand il auzira spunandu-le cu glas pierit ca <<a saracit, fiind dator celor ce-l imprumutasera>>, ramasera impietriti, uluiti, privindu-l neincrezatori, cu ochii plini de suferinta. Apoi continuara a se preumbla, deznadajduiti, prin curte.

In ciuda oprelistii, se duse de trei ori in Alexandria si de tot atatea ori gasi portile Patriarhiei inchise. Sofronios lipsea mereu sau, mai degraba, i se spunea ca lipseste. Ba era la baile de vara, ba facea un turneu, ba calatorea la Sinai. <<Expertii>> il intampinau cu urzeli, sarcasm si o ura de neinteles. De ce? Mergea si, din cand in cand, se oprea adancindu-se in amintiri pe care le cerceta incercand sa gaseasca vreun motiv, vreo cauza, vreo fapta ce sa indreptateasca <<cumplita sa indepartare>>. Ciudat lucru… Iar daca o parte din inaltii prelati gandea iresponsabil, voind sa-l vada Patriarh, el ce vina avea? In fata nimanui nu a exprimat o astfel de intentie, nimanui nu i-a cerut sa lucreze in favoarea sa… Atunci, de ce?

Cand cobori ultima oara in Alexandria, plin de deznadejde, auzi cuvinte nedeslusite, cuvinte aruncate intr-adins spre a-l jigni. Doi rasofori, dintre cei pe care Patriarhul ii ingaduia cu greu in preajma sa, zisera:

- Atentie! trece sucesorul lui Sofronios! rase unul.

- Acum unde si cum isi va mai ticlui planurile? se intreba si celalalt.

Auzind acestea, simti cum totul se naruia in jur. O ceata deasa se asternu imprejur, nori grei aducatori de furtuna.

- Doamne – suspina – Doamne, Dumnezeul meu, da-mi, Te rog, putina putere si ma sprijina pe mine!“

“Sfantul Nectarie – Sfantul secolului nostru“, de Sotos Hondropoulos

Extrasul de mai jos evocă un moment din copilăria lui Anastasios, iubitorul de Hristos, care va deveni Sfântul Nectarie.

„Zilele şi nopţile se rostogoleau iar, implacabil, ca roţile carului. Între timp se abătu o iarnă grea, cu zăpadă şi ploi necontenite. Frigul era de neîndurat. Şi totuşi el îndura. Îi era cumplit de frig. Într-o seară, temător, se duse la stăpân, pe care îl găsi stând la birou, mâncând ceva bunătăţi.

- Ce vrei? Îl repezi acela încruntat.

- Domnule, … mă iertaţi. Mi s-au rupt hainele… Priviţi.

- Să scrii la tine-n sat să-ţi trimită altele.

- Sunt săraci, domnule, foarte săraci. Tatăl meu…

- Hai, pleacă. Am treabă. Şi fii atent, că te dau afară.

Se duse în cotlonul său şi, ghemuit, plânse noaptea-ntreagă, udându-şi perna umplută cu paie. Şi avu un vis. Îl visă pe Atotputernicul, iubitul său Domn, undeva aproape de Balîclî. Îl văzu stând în picioare şi, deodată, Îl auzi vorbindu-i şi întrebându-l de ce plânge necontenit. El, stând tot întins pe culcuşul lui de paie – distanţele şi spaţiile se anulează în vise – îşi întinse gâtul şi încercă să-I răspundă dar nu izbutea să vorbească. Parcă avea limba legată, de nu putea scoate nici un cuvânt! Era un coşmar.

Aproape în zori sări din pat, luă o hârtie şi un creion şi scrise:

„Hristose al meu, m-ai întrebat de ce plâng. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prăpădit încălţările de mi-au iaşit degetele afară şi mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-a dus aseară la stăpânul meu şi m-a alungat. Mi-a spus să scriu acasă alor mei, să-mi trimită ei.

Hristoase al meu, de atâta amar de vreme muncesc aici şi n-am trimis maicii mele nici un bănuţ… Acum, ce să mă fac? Cum să o scot la capăt fără haine? Tot munind s-au rupt. Iartă-mă că Te necăjesc. Mă închin Ţie şi Te iubesc eu, robul Tău, Anastasios.”

Puse scrisoarea în plic, o lipi, luă iar un creion şi scrise: „Pentru Domnul nostru Iisus Hristos – În Ceruri”

Înainte să se lumineze bine de ziuă şi să prindă a se desluşi limpede lucrurile, se clăti cu puţină apă, se îmbrăcă în grabă, se încălţă şi o luă spre poştă. Străzile erau aproape pustii. Doar un salepgiu alunecă pe lângă el ca o umbră, cu căruţul său şi doar vecinul său, chir Themistoklis, ce-avea chiar peste drum o prăvălie în care vindea tablouri şi rame de tot soiul, dar şi ţigări îi ieşi în cale.

- Anastasis, încotro, aşa cu noaptea-n cap?

- La poştă…

- Ia stai. Dă-mi ce ai şi le pun eu la poştă. Nu vezi ce frig îţi e, sărmanul de tine. Întoarce-te acasă. Te pomeni că te-oi mai şi îmbolnăvi de pneumonie pe frigul ăsta. Şi cine s-o-ngriji de tine?…

- Vă mulţumesc.

Oare cum de scrisese aşa, în grabă? Oare cum de fusese atât de copilăros şi de înflăcărat? Cine ştie? Când eşti la nevoie, încerci orice.

Oh, acest chir Themistoklis, proprietarul prăvăliei de peste drum! Cum l-am putea numi? Înger, întruchipare a iubirii semenilor? Cu siguranţă fusese trimis de Bunul Dumnezeu. Neîndoios va fi căscat ochii a mirare, văzând acel plic ciudat. Intră la bănuieli, îl deschise şi, citind scrisoarea către Bunul Dumnezeu, fu cuprins de o mare emoţie.

Într-o săptămână îi trimise băiatului, tot cu poşta, un pachet cu de toate – haine, încălţări, îmbrăcăminte de corp şi chiar ceva bani. Peste toate puse o carte poştală pe care scrise cu litere mari, caligrafiate: „De la Hristos pentru Anastasis.”

(SFÂNTUL NECTARIE – Sotos Hondropoulos)

•  25 octombrie (Duminică):
√orele 8³⁰ – Utrenia şi Sfânta Liturghie;
√orele 12⁰⁰ – Sfinţirea acoperămintelor noi pentru Sf. Altar
√orele 18⁰⁰ – Taina Sfântului Maslu

• 31 octombrie (Sâmbătă)
√orele 8⁰⁰ – Sfânta Liturghie;
√orele 9³⁰ – Pomenirea morţilor;

• 1 noiembrie  (Duminică):
√orele 8³⁰ – Utrenia şi Sfânta Liturghie;
√orele 18⁰⁰ – Seară duhovnicească:
- Paraclisul Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul;
- Sfinţirea baldachinului şi a raclei în care vor fi aşezate moaştele Sfântului Nectarie
- Prezentarea celor două apariţii editoriale: „Viaţa şi acatistul Sf. Nectarie Taumaturgul” şi „Istoricul parohiei Coslada”, ambele în ediţie bilingvă, româno-spaniolă;
-„Această casă Tatăl o a zidit…” – cateheză despre sfinţirea unei biserici (momentele principale şi semnificaţia lor);

• 8 noiembrie  (Duminică):
√orele 8⁰⁰ -  Utrenia;
√orele 9³⁰ -  Sfinţirea Sfintei Mese şi binecuvântarea lucrărilor noului spaţiu liturgic;
√orele 10⁰⁰ -  Sfânta Liturghie arhierească prezidată de P.S. Timotei şi hirotonie de preot;
√orele 12³⁰ -  Inaugurarea bibliotecii parohiale şi a noului sediu al Şcolii parohiale;
√orele 13⁰⁰ -  Agapă.

• 9 noiembrie  (Duminică-Luni):
√orele 22⁰⁰ – Slujba de priveghere (Vecernie, Litie, Utrenie);
√ora 1⁰⁰ – Paraclisul Sfântului Nectarie Taumaturgul;                                                     √ora 2⁰⁰ – Sfânta Liturghie.

Sfântul Nectarie s-a născut într-o familie săracă de pe malul mării Marmara. Părinţii săi, Dimos şi Marie Kephala, i-au dat numele de Anastasie. La vârsta de 14 ani a plecat la Constantinopol ca să lucreze şi să se şcolească. În 1866, la vârsta de 20 de ani, Sfântul Nectarie pleacă în insula Chios ca să predea ca învăţător. Aici devine călugăr, cu numele de Lazăr, la 7 noiembrie 1876, în celebra mănăstire Nea Moni. Un an mai tîrziu a devenit diacon, apoi, prin generozitatea unui creştin bogat din insulă şi cu ajutorul Patriarhului Sofronie al Alexandriei, a putut să-şi completeze studiile la Atena şi să obţină, în 1885, o diplomă a Facultăţii de Teologie din capitala Greciei. Tot în 1885 Sfântul Nectarie pleacă la Alexandria (Egipt), unde a fost hirotonit preot la biserica Sfântul Nicolae din Cairo. Câţiva ani mai târziu, în 1889, a fost hirotonit episcop de Pentapole (episcopie corespunzînd în acea vreme Libiei superioare) de către Patriarhul Sofronie, care l-a numit şi predicator, secretar partriarhal şi reprezentant al său la Cairo. Dar după doar un an a fost alungat din Egipt în urma calomniilor unor clerici invidioşi. A trebuit să se întoarcă la Atena, singur, nebăgat în seamă, dispreţuit, în mari lipsuri materiale. A rămas câţiva ani predicator (l891-1894), iar apoi a fost numit director al şcolii teologice Rizarios, care forma viitori preoţi. A rămas 15 ani în acest post ecleziastic. În 1904, la cererea mai multor călugăriţe, a ctitorit mănăstirea “Sfânta Treime” din insula Egina, devenită azi unul din marile locuri de pelerinaj din lumea ortodoxă. În decembrie 1908, la vârsta de 62 de ani, sfântul Nectarie şi-a dat demisia din postul de director al şcolii teologice şi s-a retras în mănăstirea sa din Egina, unde a rămas până la sfârşitul vieţii. A murit la 8 noiembrie 1920, în urma unui cancer de prostată care l-a chinuit un an şi jumătate. A fost înmormântat în mănăstirea sa de către ieromonahul iconar Sava, care mai târziu a pictat prima icoană a sfântului. În 1953 moaştele sale au fost mutate într-un mormânt mai frumos. Pomenirea mutării moaştelor sale se face în ziua de 3 septembrie. Trupul Sfântului Nectarie rămas ca prin minune neatins vreme de 20 de ani, degajă o mireasmă cerească şi delicată. În 1953, când fu în sfârşit dispersat după legile naturii, se procedă la mutarea Moaştelor (3 septembrie) sale şi se constată atunci ca acelaşi parfum se degaja cu putere. De atunci nu a încetat să îşi bucure credincioşii care se apropiau de aceste preţioase rămăşite, dându-le încredinţarea ca Sfântul Nectarie a găsit calea către Dumnezeu, în casa Sfinţilor. La data de 20 aprilie 1961, Patriarhia Ecumenică din Constantinopol a recunoscut cultul de care se bucura deja sfântul şi l-a proclamat sfânt al Bisericii, cu pomenirea pe 9 noiembrie. Sfinte Nectarie, roagă-te pentru noi păcătoşii!

†††††

Apropiata veacului nostru, viata Sfantului aproape ca nu mai are nici un ascunzis. S-a nascut la 1846, in Silivria din Tracia Greciei. Se tragea dintr-o familie saraca, de oameni simpli, dar credinciosi. Stramtorat material, a intrat ucenic la un negustor de tutun, robotind toata ziua in haine ponosite si adeseori descult, pentru o portie de mancare si un acoperis deasupra capului. Ravnitor in credinta si cu o inocenta ingereasca, a inceput sa scrie pe bucatelele de hartie ce insoteau pungulitele de tutun cuvinte din Evanghelie si scurte invataturi despre pacatul fumatului. Mai mult chiar, intr-o zi, a simtit nevoia sa discute cu Dumnezeu si I-a trimis o scrisoare plina de candoare copilareasca, pe care a pus ca adresa doar atat: “Domnului Iisus Hristos, catre Cer”. Intamplator sau nu, scrisoare a ajuns la un negustor vecin care, impresionat de credinta copilului, a inceput sa-i raspunda si sa-i implineasca micile dorinte: o haina, o carte, o pereche de incaltari. Este lesne de imaginat bucuria baietelului de doar 14 ani. Avea dovada ca Dumnezeu era viu si adevarat. Raspundea la scrisori si rasplatea orice rugaciune. Sfanta lui naivitate avea sa-l insoteasca toata viata, el neincetand sa-I scrie necontenit in gand lui Hristos si sa-I marturiseasca toate oprelistile si greutatile vietii. Chiar si atunci cand va ajunge episcop si va fi alungat din Alexandria, in urma unor cumplite uneltiri, Sfantul nu se va lepada niciodata de bunatatea lui copilareasca si de dragostea pentru aproapele.

Despre viata lui s-au scris carti si minunate romane biografice – o viata grea si plina de suferinte, provocate de invidia si rautatea celor din jur. Din toate, raman scrierile si ctitoriile sale (mai ales Manastirea de maici de la Eghina), invataturile si numeroasele minuni pe care le-a savarsit fara contenire, in timpul vietii si, mai ales, dupa. Episcop calator, exilat in Atena, Rizarion si apoi in Eghina, Cuviosul Nectarie muncea cot la cot cu angajatii manastirii, imbracat intr-o rasa veche si ponosita, avand mereu pe buze rugaciunea lui Iisus. Firesc si fara umbra de marire, in urma Sfantului ramaneau presarate zeci si sute de minuni: imblanzea serpii, alunga lacustele rosii, deschidea portile cerului pe vreme de seceta, chiar sub ochii uimiti ai satenilor. Nu voia sa faca minuni, dupa cum singur recunostea, ci voia sa ajute norodul stramtorat de lipsuri si de saracie. Multi oameni s-au vindecat doar atingandu-se de straiele lui modeste – care de friguri, care de epilepsie sau de alte boli fara leac. Adevaratele minuni au inceput, insa, dupa mutarea lui la cele ceresti. Nu numai ca si-a cunoscut sfarsitul, numindu-l pana in cele mai mici amanunte, dar chiar intins in cosciug, din trupul sau, din degetele sale albe ca de crin, izvora necontenit mir, ca picaturile de sudoare, inmiresmand tot aerul din incapere. Si-a inceput viata ca un sfant, potolind o furtuna cumplita pe mare. Tot ca un sfant se va savarsi pamanteste, acoperit cu flori din lamaii pe care parintele insusi ii sadise cu mana lui, si va fi ingropat sub un molift verde si stufos. Era in anul 1920, o zi de 9 noiembrie, devenita de atunci Ziua Sfantului Nectarie Taumaturgul de la Eghina. Despre Cuviosul Nectarie de la Eghina s-au scris zeci si zeci de carti. Mutat la cele ceresti in 1920, a fost canonizat de curand. E un sfant contemporan noua. E un sfant pe urmele caruia calcam la modul cel mai concret si mai adevarat cu putinta. La Eghina mai traiesc batrani greci care l-au cunoscut, care i-au ascultat vocea blanda si sfaturile intelepte. E un sfant taumaturg, vindecator al celei mai cumplite boli cunoscute pana acum: cancerul. Prima minune a Cuviosului Nectarie a fost savarsita imediat dupa obstescul sau sfarsit. Maicile de la Eghina, venite la spital sa pregateasca trupul neinsufletit al Sfantului, i-au scos vesta de lana cu care era imbracat si, ca din intamplare, au pus-o pe patul vecin, unde zacea un paralitic. O simpla atingere a hainelor a fost de-ajuns ca sarmanul bolnav sa se ridice din patul de suferinta si sa mearga, spre uimirea deplina a celor de fata si a medicilor, care nu-i mai dadeau nici cea mai mica sansa de indreptare. In cativa ani, s-au adunat peste 600 de marturii, lesne de verificat prin analize si acte doveditoare, despre minunile Sfantului. Moastele sale, gasite intregi si placut mirositoare si dupa 20 de ani, implinesc necontenit vindecari incredibile, dupa credinta si ravna fiecarui bolnav.

Rugăciune către Sfântul Ierarh Nectarie

O, preasfinte si intru tot lăudate, mare făcătorule de minuni Nectarie, primeşte aceasta putina rugăciune de la noi, nevrednicii robi, căci către tine, ca de la un adevărat izvor de tămăduiri si grabnic folositor si ajutător preaminunat scăpând, si către sfânt chipul icoanei tale privind, cu lacrimi fierbinţi ne rugam ţie: Vezi, sfinte, durerile noastre, vezi sărăcia si ticăloşia noastră. Vezi rănile sufletelor si ale trupurilor noastre. Rugamu-ne ţie, Nectarie Sfinte, sârguieşte de ne ajuta cu neîncetatele si sfintele tale rugăciuni, si ne sprijineşte pre noi, robii tai. Ia aminte la suspinele noastre si nu trece cu vederea pre noi, ticăloşii si scârbiţii, că ştim, sfinte al lui Dumnezeu, ca de ai si pătimit grele prigoniri pentru dragostea lui Hristos, dar prin ele ai aflat dar de la Dumnezeu si astăzi luminat vieţuieşti intru împărăţia cea gătita sfinţilor, fiindcă ne-am încredinţat ca si dupre mutarea ta din viata aceasta trecătoare, cine a năzuit la ajutorul tău si cu credinţa ti s’a rugat, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pre tine, de minuni făcătorule, si trecutu-l-ai cu vederea? Sau cui, intru dureri fiind, si spre ajutorul tău alergând, nu i-ai uşurat suferinţa?

Minunile si ajutorul tău ne-au făcut si pre noi, ticăloşii si scârbiţii, sa te chemam intru ajutor. Auzit-am ca trupul tău a rămas neputrezit, pentru a întări intru noi credinţa in înviere. Auzit-am si ca din dragoste pentru norodul credincios, mai apoi L-ai rugat pre Dumnezeu ca binecuvântarea sfintelor tale moaşte sa se răspândească in toata lumea. Ştim, o, alesule ierarhe, de mulţimea tămăduirilor pre care le-ai săvârşit, nou doctor fără de arginti arătându-te. Nu cunoaştem nici suferinţă si nici durere, pre care sa nu le poţi alina. Nu cunoaştem nici o boala căreia tu sa nu ii poţi aduce tămăduire, daca tămăduirea este spre mântuirea celor ce se roagă ţie. Dar mai mult decât atât, nu numai ca ai tămăduit boli despre cari doctorii ziceau ca nu pot fi tămăduite, ci si pre mulţi bolnavi i-ai ajutat a se întări intru credinţa si intru răbdare, si sa ia plata de la Dumnezeu pentru osteneala lor. Si aceştia, fără sa primească tămăduirea trupeasca, au primit tămăduirea sufleteasca si i-au mulţumit Domnului ca prin ghimpele bolii au fost aduşi de la iubirea acestei lumi la iubirea celor sfinte, de la calea cea larga a patimilor la calea cea îngusta a mântuirii. Aceste minuni ale tale, sfinte, ne-au făcut si pre noi a crede ca la orice facere de bine eşti gata ajutător si grabnic folositor si sprijin minunat. Drept aceea, suntem încredinţaţi ca pre tot cela ce aleargă la tine, cerând cu credinţa ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta si noi credem ca si acum acelaşi eşti, sfinte, precum atunci când i-ai ajutat pre cei cari au alergat la tine. Slaba este credinţa noastră, dar fiind scârbiţi si păgubiţi, la tine alergam cu credinţa si cu lacrimi. Îngenunchind, rugamu-ne ţie, Sfinte Ierarhe Nectarie, sa te rogi pentru noi lui Hristos Fiul lui Dumnezeu, Cela ce n-a trecut cu vederea rugăciunile tale cele jertfelnice, ci te-a ascultat şi te-a întărit si te-a primit intru cereştile locaşuri. Către Acela roagă-te, ca sa fim si noi ajutaţi si miluiţi pentru rugăciunile tale, si din pagube si necazuri izbăviţi, ca sa lăudam si sa binecuvântam si sa slăvim intru tot lăudatul si prea puternicul nume al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum si pururea şi in vecii vecilor. Amin.

Troparul Sf. Nectarie

„Pre cel născut în Silivria şi ocrotitorul Eghinei, pre cela ce s-a arătat în vremurile din urmă prieten adevărat al virtuţii, pre Sfântul Ierarh Nectarie să-l cinstim cei credincioşi ca pre un dumnezeiesc slujitor al lui Hristos, că izvorăşte bogate vindecări celor ce strigă cu evlavie: Slavă lui Hristos, Celui care te-a slăvit! Slavă Celui ce minunat te-a arătat! Slavă Celui care lucrează prin tine tuturor tămăduiri”

Vă oferim spre audiţie slujba vecerniei şi a utreniei a Sf. Nectarie cântate de grupul psaltic Psalmodia.

Din minunile Sf Nectarie puteţi citi aici şi altele câteva mai noi în Formula AS sau pe alte bloguri creştine: aici, aici şi aici.