Duminică, 30 octombrie 2011:
08³⁰ – Utrenia;
10⁰⁰ – Sf. Liturghie;
18⁰⁰ – Paraclisul Sfântului Nectarie;
18³⁰ – “Îngrijorare sau credinţă?” – cuvânt de învăţătură;
19⁰⁰ – “Steluţe pe pământ” – vizionare de film, urmată de discuţii şi comentarii;

Luni, 31 octombrie 2011:
18⁰⁰ – Taina Spovedaniei;
19⁰⁰ – Paraclisul Sf. Nectarie Taumaturgul; Rugăciuni la toată neputinţa;
19⁰⁰ – Halloween: o  aşa-zisă „sărbătoare” de care chiar ne putem lipsi – cateheză;

Miercuri, 2 noiembrie 2011:
18⁰⁰ – Taina Spovedaniei;
19⁰⁰ – Paraclisul Sf. Nectarie Taumaturgul; Rugăciuni la toată neputinţa;

Vineri, 4 noiembrie 2011:
18⁰⁰ – Taina Spovedaniei;
19⁰⁰ – Paraclisul Sf. Nectarie Taumaturgul; Rugăciuni la toată neputinţa;

Sâmbătă, 5 noiembrie 2011:
08⁰⁰ – Utrenia;
09⁰⁰ – Sfânta Liturghie şi pomenirea morţilor;
18⁰⁰ – Vecernie cu litie pentru  hramul bisericii;;
19³⁰ – Prezentarea cărţii „Lumina din Cuvânt” – colecţia Buletinul parohial şi a broşurii „Cum să ne purtăm în biserică – câteva noţiuni pe care e bine să le ştiţi când veniţi la biserică”, apărute în cadrul parohiei noastre;

Duminică, 6 noiembrie 2011:
08³⁰ – Utrenia;
10⁰⁰ – Sf. Liturghie şi cuvântul de învăţătură;
12⁰⁰ – Sfinţirea icoanelor cu Sf. de la Hozeva şi cu Sfinţii Epictet şi Astion (cu sf. moaşte);
12³⁰ – Agapă cu toţi credincioşii;

Luni, 7 noiembrie – Vineri, 11 noiembrie 2011, pelerinaj şi participare la slujba de priveghere şi la Sfânta Liturghie pentru Sf. Nectarie în Eghina (Grecia).

Duminică, 6 februarie a.c., în biserica Parohiei “Sf. Nectarie Taumaturgul” din Coslada (Madrid), Sfânta Liturghie a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Policarp al Mitropoliei greceşti a Spaniei şi Portugaliei, în prezenţa Preasfinţitului Părintelui nostru Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei şi a însoţitorilor acestora, preoţi şi diaconi. Este prima vizită a unui ierarh grec în această comunitate şi întâia oară în care Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către doi arhierei.

Mulţime de credincioşi a participat la Sfânta Liturghie, simţind pe deplin bucuria unei astfel de sărbători, unică prin frumuseţea serviciului arhieresc, a cântărilor şi rugăciunilor speciale rostite în cuprinsul ei.

În cuvântul de învăţătură, IPS Policarp a făcut amintire de minunata viaţă a Sfântului Nectarie Taumaturgul, ocrotitorul comunităţii noastre, dar şi de textul evangheliei zilei, a duminicii femeii canaanence, afirmând că o străină, canaaneanca, primită şi ascultată de Iisus, ne îndeamnă şi pe noi să îi primim pe străini şi să-i ajutăm, căci pe pământ nimeni nu trebuie să se simtă un străin. În Evanghelie se aminteşte de mai multe ori despre tineri care sunt stăpâniţi de diavoli sau morţi, la fel cum se povesteşte despre această mamă care este necăjită pentru soarta fiicei sale. În aceste istorisiri, se observă preocuparea, dar şi îngrijorarea părinţilor pentru soarta copiilor: frica de a-i pierde sau teama că se vor pierde. Părinţii din Evanghelie, ca şi părinţii din zilele noastre, ar dori să-i apere de orice rău sau pericol, să le garanteze fericirea. Pe de altă parte, notăm şi frica acestor copii de a se duce în lume, de a se maturiza: teama de a-şi urma propria vocaţie, menire în viaţă, de a-şi asuma responsabilitatea, de a-şi întemeia o familie, o viaţă; de a se implica şi de a nu mai conta pe casa părintească caldă, protectivă, apărătoare; frica de a dezamăgi sau de a nu fi consideraţi, aprobaţi de cei din jur; teama de a se regăsi singuri şi de a nu avea pe cineva pe al cărui ajutor să poată conta la greu.

În omilia sa, Preasfinţitul Părintele nostru Timotei a menţionat că rugăciunea femeii din Evanghelia zilei este cauzată de interesul şi de iubirea pe care le are faţă de fiica sa, dar mai cu seamă de încrederea că Iisus poate să-i vindece copila. Femeia cere ajutorul când se simte singură şi nevoiaşă. Cei care pretind că se descurcă singuri, închid poarta în faţa raportului de solidaritate cu alte persoane. Stând faţă în faţă cu Domnul, oare suntem conştienţi de ajutorul pe care avem nevoie să-l primim de la Dânsul? Ataşamentul fals faţă de Domnul are ca şi consecinţă ataşamentul fals pe care îl avem faţă de cei din jurul nostru. Dacă noi nu simţim că avem nevoie de Domnul şi de iertarea Sa, de iubirea sa, acest lucru ne face să fim incapabili a recunoaşte aceste nevoi ca şi prezente în alte persoane. Suntem incapabili să-I arătăm Domnului nevoile noastre deoarece suntem prea orgolioşi (vrem doar noi singuri să facem totul). Orgoliul face ca oamenii între ei să nu se înţeleagă şi să-şi însuşească un ataşament de indiferenţă, suspiciune, răutate. Celălalt se îndepărtează atât de mult încât pentru mine va deveni un străin. Evanghelia de astăzi ne demonstrează cum credinţa dărâmă orice ziduri, orice diferenţe de rasă, cultură, religie dintre oameni! Toţi oamenii sunt fraţi în credinţă şi toţi au dreptul la darul vindecării.

Cu ocazia acestei vizite, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Policarp a dăruit comunităţii noastre o părticică din moaştele Sfântului Nectarie Taumaturgul, însoţită de documentul de autenticitate, ce va fi expusă spre închinare credincioşilor:

DECRET MITROPOLITAN

Văzând excelenta lucrare pastorală pe care cu entuziasm şi râvnă duhovnicească o desfăşoară, spre propăşirea Sfintei Biserici Ortodoxe – Mame, în Peninsula Iberică, Preacucernicul Părinte Iconom Stavrofor George Cimpoca, paroh al Parohiei Ortodoxe Române “Sfântul Nectarie din Eghina” în Coslada (Madrid), şi pentru a răsplăti şi încuraja pe acest cleric exemplar, îi dăruim lui personal o mică părticică din moaştele Sfântului Nectarie, ce aparţine relicvariului nostru personal, donată Smereniei Noastre de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit al Austriei şi Ungariei, Mihail, certificând că sunt autentice sfinte moaşte ale marelui Sfânt Taumaturg al secolului trecut.

În Madrid, la sediul Mitropolitan Ortodox al Spaniei şi Portugaliei, în ziua 6 a lunii februarie, Anul Mântuirii 2011.

Duminica femeii canaanence şi sărbătoarea Sfântului nostru Părinte, întocmai cu apostolii, Fotie cel Mare, Patriarh al Constantinopolului, Mărturisitorul.

† Mitropolitul Policarp,

Arhiepiscop Ortodox al Spaniei şi Portugaliei

şi Exarh al Mării Mediterane

Preşedinte al Adunării Episcopale Ortodoxe a Spaniei şi Portugaliei

Părintele paroh a mulţumit pentru toate, spunând:

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit Policarp,

Preasfinţite Părinte Episcop Timotei,

Daţi-mi voie să îmi exprim bucuria zilei de astăzi, pe care o înţeleg ca pe un dar al lui Dumnezeu şi al Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, ocrotitorul nostru, precum şi rodul nevrednicelor noastre rugăciuni, preot, preoteasă şi credincioşii smeriţi ai acestei comunităţi.

Orice aţi fi adus, Înaltpreasfinţite, nimic nu putea fi atât de convingător şi de preţios pentru noi ca aceste sfinte moaşte, care se adaugă celorlalte pe care le avem. Ele vor fi venerate zi de zi de un popor atât de iubitor şi cu atâta evlavie la Sfântul Nectarie, mitropolitul Pentapolei, lauda aleasă a ortodocşilor, nectarul virtuţii, care a îndulcit inimile credincioşilor, vasul de mult preţ al darurilor Duhului Sfânt, înălţimea smereniei, adâncul dragostei, alabastrul duhovnicesc al miresmei Mângâietorului, cel mult în virtute şi slăvit în minuni şi grabnic în ocrotiri şi mijlocitorul nostru fierbinte către Dumnezeu.

Nu va înceta Sfânta Biserică Ortodoxă a lui Hristos să dea la iveală sfinţi până la sfârşitul veacurilor. Aceasta este dovada de netăgăduit a adevărului învistierit într-însa şi al celorlalte sfinte predanii pe care le ţine şi le păstrează nemăsluite şi neschimbate, precum le-a primit, ca pe o moştenire de mult preţ şi ca pe un izvor de apă vie cu care îi adapă şi îi răcoreşte pe fiii ei.

Atâtea şi atâtea neputinţe ale lumii în care trăim, nedreptatea, sărăcia, terorismul, criza morală şi materială, mai nou războaiele care au cuprins lumea provoacă reacţii de neaşteptat, duşmănii chiar şi între fraţi. Din această cauză Biserica Ortodoxă, mama noastră, îi arată pe toţi sfinţii şi martirii ei ca sfătuitori ai împăciuirii duhurilor, dar şi propovăduitori ai martiriului pentru Hristos, după cuvântul Domnului: „Dacă pe Mine M-au prigonit, şi pe voi vă vor prigoni”. Biserica-mamă nu are nimic altceva să arate omului, fără decât numai Crucea, pe sfinţii şi pe martirii ei, cu mărturia şi martiriul lor. Avem datoria sfântă să fim şi noi vrednici mărturisitori ai vieţii părinţilor noştri sfinţi. În această cugetare ortodoxă, credinţa ortodoxă şi tradiţia sfântă a părinţilor ne învaţă să-i cinstim pe sfinţii noştri, fiindcă îi avem „ca pe o ancoră a sufletului, neclintită şi tare” (Evrei 6, 19).

Sfântul Nectarie se grăbeşte pretutindeni unde este chemat şi ajută şi scapă în chip minunat pe cei ce cu evlavie şi cu credinţă cheamă numele lui, întărind şi îndreptând pe toţi cei cu infirmităţi sufleteşti şi trupeşti, alungând duhurile necurate, dezlegând sterpiciunea celor ce nu nasc şi izbăvindu-i pe cei primejduiţi în fel şi chip, cu harul cel îmbelşugat dat lui de la Dumnezeu.

Vă mulţumesc din suflet pentru prezenţa arhieriilor voastre în mijlocul nostru. Să vă dea Dumnezeu sănătate şi să acceptaţi invitaţia noastră şi cu alt prilej cu aceeaşi dragoste, pentru că vă simţim căldura părintească. În numele credincioşilor şi al meu personal, vă dorim ani mulţi, bucurii depline şi arhierie bogată în roade duhovniceşti.

Să ne trăiţi întru mulţi ani!

După acest moment, au fost oferite din partea parohiei celor doi ierarhi Distincţia de onoare “Sf. Nectarie Taumaturgul”, “în semn de mulţumire şi recunoştinţă pentru darul de prezenţă, de împreună-rugăciune şi slujire în biserica „Sfântului Nectarie Taumaturgul” din Coslada (Madrid), Spania, pentru credinţa şi devotamentul arătate Bisericii, învăţăturilor şi tradiţiilor sale”, precum şi alte daruri, nepreţuite pe lângă bucuria pe care ne-au făcut-o arhieriile lor prin binecuvântarea revărsată cu căldură asupra noastră, a tuturora.

Prezbitera Gina Cimpoca

Imagini de la eveniment puteţi vizualiza pe albumul Viaţa parohiei 2011.

AAAAAAAAAAAA

BUCURIA COMUNIUNII ÎN SLUJIRE

AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA

Avem bucuria să vă anunţăm că duminică, 6 februarie a.c., în spaţiul liturgic amenajat pentru rânduielile duhovniceşti ale credincioşilor Parohiei “Sf. Nectarie Taumaturgul” din Coslada (Madrid), în Avenida de Fuentemar Nr. 20, Sfânta Liturghie va fi prezidată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Policarp al Mitropoliei greceşti a Spaniei şi Portugaliei, în prezenţa Preasfinţitului Părintelui nostru Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei.

Sfânta Liturghie arhierească va începe în jurul orei 9.30 şi va fi urmată de cuvântul de învăţătură şi toate cele după rânduiala slujbei cu arhiereu.

Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Policarp va dărui comunităţii noastre o părticică din moaştele Sfântului Nectarie Taumaturgul, sfântul nostru ocrotitor, ce va fi expusă spre închinare.

Vă aşteptăm cu bucurie, pentru a aduce jerfta prezenţei şi rugăciunii noastre comune.

Pr. George Cimpoca

____________________________________________________________________________

Update

Imagini de la eveniment se pot vizualiza în albumul Viaţa parohiei 2011.

Micul Anastasie era un copil cuminte şi însetat de înţelepciune. Ca tânăr, s-a hotărât să slujească lui Dumnezeu într-o mânăstire, aşa că a devenit călugăr. Pentru dragostea şi ascultarea lui a primit din cer o mulţime de daruri dumnezeieşti, printre care şi cel al facerii de minuni. Viaţa lui curată l-a arătat oamenilor ca un mare Sfânt al Bisericii, ocrotitor al copiilor şi tămăduitor al bolilor de tot felul.

Textul simplu şi grăitor şi ilustraţiile luminoase în acuarelă poartă sufletul pe alt tărâm, ca un îndemn de a descoperi mireasma sfinţeniei, de care se poate împărtăşi orice copil.

Autor: Cătălin Grigore

Ilustrator: Cristina Ionescu-Berechet

Preţ: 22 de LEI

An de apariţie: 2010

Nr. de pagini: 32

Cartonată, format: 24×26 cm

Editura IONA

Saint Nectarius was born in Selyvria of Thrace on October 1, 1846. After putting himself through school in Constantinople with much hard labour, he became a monk on Chios in 1876, receiving the monastic name of Lazarus; because of his virtue, a year later he was ordained deacon, receiving the new name of Nectarius.

Under the patronage of Patriarch Sophronius of Alexandria, Nectarius went to Athens to study in 1882; completing his theological studies in 1885, he went to Alexandria, where Patriarch Sophronius ordained him priest on March 23, 1886 in the Cathedral of Saint Sabbas, and in August of the same year, in the Church of Saint Nicholas in Cairo, made him Archimandrite.

Archimandrite Nectarius showed much zeal both for preaching the word of God, and for the beauty of God’s house. He greatly beautified the Church of Saint Nicholas in Cairo, and years later, when Nectarius was in Athens, Saint Nicholas appeared to him in a dream, embracing him and telling him he was going to exalt him very high.

On January 15, 1889, in the same Church of Saint Nicholas, Nectarius was consecrated Metropolitan of the Pentapolis in eastern Libya, which was under the jurisdiction of Alexandria.

Although Nectarius’ swift ascent through the degrees of ecclesiastical office did not affect his modesty and childlike innocence, it aroused the envy of lesser men, who convinced the elderly Patriarch Sophronius that Nectarius had it in his heart to become Patriarch. Since the people loved Nectarius, the Patriarch was troubled by the slanders. On May 3, 1890, Sophronius relieved Metropolitan Nectarius of his duties; in July of the same year, he commanded Nectarius to leave Egypt.

Without seeking to avenge or even to defend himself, the innocent Metropolitan left for Athens, where he found that accusations of immorality had arrived before him. Because his good name had been soiled, he was unable to find a position worthy of a bishop, and in February of 1891 accepted the position of provincial preacher in Euboia; then, in 1894, he was appointed dean of the Rizarios Ecclesiastical School in Athens.

Through his eloquent sermons his unwearying labours to educate fitting men for the priesthood, his generous alms deeds despite his own poverty, and the holiness, meekness, and fatherly love that were manifest in him, he became a shining light and a spiritual guide to many.

At the request of certain pious women, in 1904 he began the building of his convent of the Holy Trinity on the island of Aegina while yet dean of the Rizarios School; finding later that his presence there was needed, he took up his residence on Aegina in 1908.

Here he spent the last years of his life, devoting himself to the direction of his convent and to very intense prayer; he was sometimes seen lifted above the ground while raptured in prayer. He became the protector of all Aegina, through his prayers delivering the island from drought, healing the sick, and casting out demons. Here also he endured wicked slanders with singular patience, forgiving his false accusers and not seeking to avenge himself.

Although he had already worked wonders in life, an innumerable multitude of miracles have been wrought after his repose in 1920 through his holy relics, which for many years remained incorrupt. There is hardly a malady that has not been cured through his prayers; but Saint Nectarius is especially renowned for his healings of cancer for sufferers in all parts of the world.

Cartea de faţă reuneşte mărturii despre minunile săvârşite de Sfântul Nectarie în România, minuni din zilele noastre. Mare parte dintre ele au avut loc la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, această „Eghina românească”, cum inspirat a numit-o un cunoscut teolog.

Astăzi, din pricina lipsei de credinţă, unii spun că minunile scrise în Vieţile Sfinţilor sunt poveşti de adormit copiii. Dar cei care semnează aceste mărturii sunt oameni care trăiesc, şi sunt dovezi vii că cele scrise de ei sunt reale. Multe cazuri i-au uimit până şi pe medicii care au fost nevoiţi să îşi recunoască neputinţa şi nepriceperea, fiind covârşiţi de ajutorul dumnezeiesc primit de bolnavi.

Cititorii vor înţelege că, în aceste vremuri de criză, de tulburare, de dezbinare, pot afla în Sfântul Nectarie un ajutor, un grabnic ajutător.

Aproape fiecare tip de problemă cu care se confruntă omul zilelor noastre este descris în această carte. Şi, de fiecare dată, se vede şi modul în care sfântul reuşeşte să răstoarne situaţia, chiar dacă nu se mai vedea nicio scăpare.

Aşa cum nu există oameni fără necazuri, tot aşa nu există oameni care să ceară ajutorul Sfântului Nectarie – sau altor mari sfinţi făcători de minuni – şi rugăciunile lor să rămână fără răspuns.

Cartea de faţă vrea să fie un fel de ghid pentru cei care, aflându-se in momente grele sau chiar în situaţii disperate, nu se lasă biruiţi de deznădejde, ci aleargă la ajutorul lui Dumnezeu şi al sfinţilor Săi. Între care Sfântul Nectarie străluceşte ca un luceafăr…

sursa:  Ciprian Voicilă

Tot pe blogul de mai sus sunt prezentate şi câteva minuni din carte.

Salutăm apariţia pe internet unui site dedicat Sfântului Nectarie: sfantulnectarie.ro .

Iata că după si ceva timp apare prin bunăvoinţa unui creştin un site exclusiv dedicat vieţii, lucrării şi minunilor Sf Nectarie.

Situl cuprinde informaţii despre locurile din România unde se găsesc moaştele Sfântului, cărţile scrise de şi despre Sf Nectarie, icoanele  şi cântările de la slujbele închinate lui, mărturii aduse de către cei care au primit mângăierea Sfântului.

Urăm spor duhovnicesc atât iniţiatorului  cât si vizitatorilor acestui site!

“Intra-voi în casa Ta, închină-mă-voi în biserica Ta cea sfântă, întru frica Ta, Doamne…”

Cu aceste cuvinte intră slujitorul sfinţit în sfânta biserică, locaş de închinare. Cu această rostire face mărturisirea conştientă şi responsabilă pentru sine şi pentru toţi cei care i s-au încredinţat spre păstorire, pentru toţi cei vii şi cei morţi pentru care şi cu care se roagă şi aduce “nesângeroasă jertfă”.

Slujitorului sfinţit, preotului, i se deschide, cu această intrare rituală şi prin rugăciunea însoţitoare a paşilor săi, calea spre “dumnezeiescul tron”, spre răsăritul şi direcţia vieţii noastre, spre veşnicie, spre Sfântul Altar, spre perspectiva spaţiului liturgic, prin spaţiu liturgic înţelegând acel loc anume hărăzit întâlnirii cu Dumnezeu.

Rostul bisericii, ca locaş sfânt pentru viaţa spirituală a credinciosului, este foarte frumos sintetizat în rugăciunea care se rosteşte la sfinţirea unei biserici: “Umple-o pe dânsa de lumina veşnică; fă-o pe ea locaş al slavei Tale; împodobeşte-o pe dânsa cu dumnezeieştile daruri cele mai presus de lume; fă-o pe dânsa a fi liman celor înviforaţi, vindecare patimilor, scăpare bolnavilor, izgonire demonilor. Să fie ochii Tăi deschişi întru dânsa ziua şi noaptea, şi urechile Tale luând aminte spre rugăciunile celor ce cu frica Ta şi cu smerenie intră într-însa şi cheamă preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău. Şi oricâte Îţi vor cere să-i auzi în cer sus, să le faci milă şi să le fii milostiv. Păzeşte-i pe dânşii până la sfârşitul vieţii şi Jerfelnicul cel dintr-însa arată-l a fi Sfânta Sfintelor, cu puterea şi cu lucrarea Sfântului Duh…”

Pornind de la această premiză, lucrând permanent cu această conştiinţă, dincolo de obstacole, ispite şi încercări de tot felul, am săvârşit, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Sfântului Ierarh Nectarie, cel de al treilea hram al parohiei noastre.

Încă de la întemeierea ei, din aprilie 2007, comunitatea parohială s-a întrunit şi şi-a desfăşurat activităţile liturgice, catehetice, misionare şi culturale într-un spaţiu din imobilul parohiei catolice „Santa Cruz” din Coslada. Însă, în timp, numărul credincioşilor coslădeni a crescut în privinţa frecvenţei la biserică, astfel încât s-a impus identificarea unui alt spaţiu, care să corespundă cât de cât nevoilor noastre liturgice şi misionare. Acest aspect reprezintă o grijă în plus, întrucât orice spaţiu închiriat  presupune cheltuieli lunare costisitoare, care nu se pot susţine decât prin efortul credincioşilor.

Ne bucurăm şi mulţumim că Dumnezeu a rânduit să ne întâlnim şi să ne rugăm acum într-un spaţiu nou, care este mult mai generos, mai spaţios, exact de ceea ce avem nevoie în acest moment, până când vom merita ceva mai bun. Adaptarea, înfrumuseţarea şi înzestrarea noului loc de slujire au fost posibile cu sprijinul credincioşilor care ne-au fost aproape încă de la constituirea parohiei (şi aici îi cuprind pe toţi care au investit atât resurse materiale, cât şi umane).

Momentului zidirii şi înfrumuseţării bisericii îi urmează actul consacrării, sfinţirii. Peste cele construite trebuie chemat Dumnezeu Însuşi să le afierosească. Sfinţirea unei biserici înseamnă, de fapt, botezul ei, încredinţarea scopului pentru care a fost zidită. Odată cu locaşul se sfinţesc şi obiectele de cult: icoanele, candelele, odăjdiile, pictura. Slujba se desfăşoară după o rânduială specială, ce împlineşte sensul celor spuse mai sus.

“Arhiereul – trimisul lui Hristos – vine la biserica aceea care trebuie să se sfinţească, de vreme ce şi Dumnezeu a venit la noi ca să ne sfinţească…”(Sfântul Simeon al Tesalonicului).

Sfinţirea lucrărilor realizate în noul spaţiu a fost săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei, înconjurat de un sobor format din 7 preoţi şi doi diaconi, din Spania, Grecia şi România, în ziua de duminică, 8 noiembrie a.c. Momentul principal l-a constituit sfinţirea Sfintei Mese, care reprezintă Golgota, Sfântul Mormânt, Izvorul Învierii noastre, de unde Hristos ni se împărtăşeşte aievea. De aceea, episcopul este el însuşi pregătit de Înviere. Ia veşmântul Învierii, ca şi Hristos. În faţa credincioşilor participanţi el îmbracă peste sfintele odăjdii un veşmânt alb din pânză. Este martor al Învierii lui Hristos, întocmai ca îngerii “îmbrăcaţi în alb”. Asemenea îngerilor, episcopul mărturiseşte credincioşilor că din mormânt ne-a răsărit viaţă şi că altarul este din acel moment “tronul dumnezeieştii slave”.

A urmat Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, în cadrul căreia a fost hirotonit întru preot tânărul diacon Nicodim Moldovan, pe seama paraclisului “Naşterea Domnului”, din cadrul reşedinţei episcopale. La momentul potrivit mulţime credincioşi, pregătiţi prin post, spovedanie şi rugăciune personală, s-au cuminecat.

În cuvântul adresat credincioşilor participanţi în număr impresionant, Preasfinţia Sa a arătat semnificaţia momentelor principale ale zilei, având un cuvânt special pentru ocrotitorul parohiei, Sfântul Ierarh Nectarie: “Pentru ca lumea să nu piară, Dumnezeu, în marea Lui milostivire, ridică din mijlocul nostru sfinţi care să se roage pentru lume şi care să mijlocească pentru ea, mai ales după ce trec „de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer.” Un astfel de mijlocitor şi rugător este şi Sfântul Nectarie Taumaturgul, care, om fiind ca şi noi, a îndurat ispite venite atât de la diavol, cât şi de la oameni. Însă cu adânca smerenie pe care a dobândit-o, a reuşit să iasă biruitor din toate încercările. S-a făcut asemănător Mântuitorului nostru Iisus Hristos. A fost judecat pe nedrept, dar prin faptul că a răbdat insultele, neîmpotrivindu-se și dând slavă lui Dumnezeu pentru toate, L-a găsit pe Domnul în rugăciune și rugăciunea l-a găsit pe el. A găsit rugăciunea cea adevărată care se dă în dar doar celor dornici de ea. Şi ce este rugăciunea adevărată decât numai „a tăcea şi a asculta vocea fără cuvinte a lui Dumnezeu din adâncul inimii, a înceta să lucrezi de unul singur, a pătrunde în lucrarea lui Dumnezeu”, după cum frumos spune episcopul Kallistos Ware. Rugăciunea este cea care l-a făcut atât de mare pe Sfântul Nectarie şi aceeaşi rugăciune, a lui către Dumnezeu, tămăduieşte tot sufletul împovărat de păcate care aleargă cu credinţă la sfintele lui moaşte şi care se închină la icoana sa”.

Din partea Primăriei Coslada, domnul Agustín González Plasencia, Director al Departamentului de Emigraţie, a citit mesajul domnului primar, Ángel Viveros Gutiérrez, din care reţinem: “În primul rând, doresc să mulţumesc pentru invitaţia pe care mi-aţi făcut-o de a participa la sărbătoarea hramului parohiei Dvs. şi vă rog să scuzaţi absenţa mea; diverse motive mă împiedică să fiu astăzi lângă Dvs., aşa cum am fost acum doi ani, când am putut constata religiozitatea şi evlavia poporului român. Doresc în mod special să-l salut pe Preasfinţitul Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei. Vreau, de asemenea, să vă felicit cu ocazia acestei sărbători pe toţi creştinii Bisericii Ortodoxe Române din Coslada, în fruntea căreia se află un om al cărui spirit de sacrificiu şi vocaţie de a sluji constituie pilonii acestei biserici, o biserică vie care creşte, care înfruntă vicisitudinile şi care trebuie să privească spre viitor cu optimism şi încredere. Multe mulţumiri, din toată inima, părinte Cimpoca!...”

Cu acest prilej au fost inaugurate Şcoala parohială „Sfinţii Martiri Brâncoveni” şi Biblioteca parohială, pentru uzul şcolii, dar şi al credincioşilor.

Ctitorilor, donatorilor, miluitorilor le-a fost oferită din partea preotului paroh, George Cimpoca, Diploma de vrednicie, „…în semn de preţuire şi de recunoaştere a lucrului bineplăcut lui Dumnezeu, săvârşit spre propăşirea Bisericii şi a credinţei mântuitoare, cu încredinţarea că această cinstire va fi temei pentru împlinirea şi sporirea strădaniilor duhovniceşti”.

După Sfânta Liturghie, credincioşii au trecut prin sfântul altar, au primit târnosania, participând apoi la agapa pregătită pentru ziua praznicului.

Sărbătoarea hramului a fost, însă, prefaţată de alte multe evenimente duhovniceşti şi misionare, dintre care doar asupra a două dintre ele ne vom opri: primirea unei părticele din sfintele moaşte ale Sfântului Nectarie şi aşezarea lor într-o raclă de argint special pregătită pentru aceasta şi tipărirea şi lansarea a două broşuri: „Viaţa şi acatistul Sfântului Nectarie Taumaturgul” şi „Parohia ´Sf. Nectarie Taumaturgul´ – Coslada, 2007-2009”, în ediţie bilingvă, română şi spaniolă, materiale realizate de dna preoteasă, prof. Gina Cimpoca, şi dna prof. Romana-Anca Rădulescu.

Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, binecuvintează şi păzeşte în dreapta-credinţă ortodoxă pe toţi credincioşii ortodocşi din parohia aceasta, pe care nevoile şi neputinţele i-au strămutat de lângă vatra strămoşească, şi binecuvintează-i pe cei care au jertfit pentru înfrumuseţarea Casei Tale!  Ajută pe toţi să crească duhovniceşte şi să păstreze credinţa în legătura păcii şi a dragostei, uniţi în corabia mântuitoare a Bisericii Ortodoxe!  Apără, Dumnezeule, cu rugăciunile Sfântului şi blândului Ierarh Nectarie, creştinii de ispitele deşarte ale dezbinărilor şi milostiveşte-Te spre noi toţi prin nespusa Ta iubire de oameni!

Prezbitera Gina Cimpoca

Undeva, intr-unul din birourile Patriarhiei, aproape de Sfantul Sava, dupa Sfanta Liturghie, cinci clerici si un gramatic imbracat impecabil isi beau cafeaua din cesti mari, vorbind in soapta. Trei sunt arhimandriti cu ranguri inalte si ocupa posturi de incredere in diverse servicii, unul este Episcop al Nubiei, iar ultimul, cu infatisare de copil, este diacon.

- Asadar, intr-atat va temeti de acest Nectarie? intreba episcopul la un moment dat…

- Nu va puteti inchipui, Prea Sfintite, cat rau si ce pagube poate provoca fanatismul, raspunse unul dintre arhimandriti.

- Nectarie, continua cel de langa el, are ochelari de cal si nu stie altceva decat viata ascetica. Nu intelege lupta ce se da in patrie si metodele noastre diplomatice. Crede ca traieste in vremea Sfintilor Parinti. E dintre cei pe care ii numeati candva izbavitori de suflete. Intelegeti, asadar, din felul in care actioneaza, ce ar insemna sa devina Patriarh… Totul va disparea, totul se va imparti celor desculti si felahilor. Ni se vor goli casele de bani. Vai de greci si vai de noi!”

(Cand primeste din partea unui slujitor patriarhal scrisoarea de suspendare din partea patriarhului, are loc urmatorul dialog):

” – Nu va osteniti sa va duceti la el. Prea Fericitul nu va va primi, căzu greu raspunsul diacului. Chipul ii era neclinitit ca al Sfinxului, acru, zeflemitor, neindurator.

- De ce? intreba iar.

- Hm, cine stie?…. Nu v-ati ingrijit sa aveti cativa oameni de incredere, mai apropiati, acolo, zise diacul. (…)

- Invidia… isi zise in sine clericul nostru. Ciudat lucru, dar de ce oare…

- De veti merge la el, nu va va primi. De altfel e bolnav.

- Bine, fiule. Du-te si Maica Domnului sa te aiba in paza. Si ai grija sa nu… sa nu Il intristezi niciodata pe Hristos!”

“De luni de zile nu primise leafa pentru slujba de Mitropolit. De altminteri, ce primea, nici nu apuca sa puna in sertar… Multe rude si prieteni, compatrioti aflati in necaz ii cereau ajutorul. Pe langa aceasta, mai avea o datorie si la tipografie pentru publicarea vechii culegeri intocmite in adolescenta, <<Comoara de intelepciune sfanta si filosofica>>.

Acum nimic nu-i mai statea in putere. Totul ii scapase de sub control.

Suferea vazandu-i pe sarmanii nefericiti cum plecau cu mana goala. Cand il auzira spunandu-le cu glas pierit ca <<a saracit, fiind dator celor ce-l imprumutasera>>, ramasera impietriti, uluiti, privindu-l neincrezatori, cu ochii plini de suferinta. Apoi continuara a se preumbla, deznadajduiti, prin curte.

In ciuda oprelistii, se duse de trei ori in Alexandria si de tot atatea ori gasi portile Patriarhiei inchise. Sofronios lipsea mereu sau, mai degraba, i se spunea ca lipseste. Ba era la baile de vara, ba facea un turneu, ba calatorea la Sinai. <<Expertii>> il intampinau cu urzeli, sarcasm si o ura de neinteles. De ce? Mergea si, din cand in cand, se oprea adancindu-se in amintiri pe care le cerceta incercand sa gaseasca vreun motiv, vreo cauza, vreo fapta ce sa indreptateasca <<cumplita sa indepartare>>. Ciudat lucru… Iar daca o parte din inaltii prelati gandea iresponsabil, voind sa-l vada Patriarh, el ce vina avea? In fata nimanui nu a exprimat o astfel de intentie, nimanui nu i-a cerut sa lucreze in favoarea sa… Atunci, de ce?

Cand cobori ultima oara in Alexandria, plin de deznadejde, auzi cuvinte nedeslusite, cuvinte aruncate intr-adins spre a-l jigni. Doi rasofori, dintre cei pe care Patriarhul ii ingaduia cu greu in preajma sa, zisera:

- Atentie! trece sucesorul lui Sofronios! rase unul.

- Acum unde si cum isi va mai ticlui planurile? se intreba si celalalt.

Auzind acestea, simti cum totul se naruia in jur. O ceata deasa se asternu imprejur, nori grei aducatori de furtuna.

- Doamne – suspina – Doamne, Dumnezeul meu, da-mi, Te rog, putina putere si ma sprijina pe mine!“

“Sfantul Nectarie – Sfantul secolului nostru“, de Sotos Hondropoulos

Extrasul de mai jos evocă un moment din copilăria lui Anastasios, iubitorul de Hristos, care va deveni Sfântul Nectarie.

„Zilele şi nopţile se rostogoleau iar, implacabil, ca roţile carului. Între timp se abătu o iarnă grea, cu zăpadă şi ploi necontenite. Frigul era de neîndurat. Şi totuşi el îndura. Îi era cumplit de frig. Într-o seară, temător, se duse la stăpân, pe care îl găsi stând la birou, mâncând ceva bunătăţi.

- Ce vrei? Îl repezi acela încruntat.

- Domnule, … mă iertaţi. Mi s-au rupt hainele… Priviţi.

- Să scrii la tine-n sat să-ţi trimită altele.

- Sunt săraci, domnule, foarte săraci. Tatăl meu…

- Hai, pleacă. Am treabă. Şi fii atent, că te dau afară.

Se duse în cotlonul său şi, ghemuit, plânse noaptea-ntreagă, udându-şi perna umplută cu paie. Şi avu un vis. Îl visă pe Atotputernicul, iubitul său Domn, undeva aproape de Balîclî. Îl văzu stând în picioare şi, deodată, Îl auzi vorbindu-i şi întrebându-l de ce plânge necontenit. El, stând tot întins pe culcuşul lui de paie – distanţele şi spaţiile se anulează în vise – îşi întinse gâtul şi încercă să-I răspundă dar nu izbutea să vorbească. Parcă avea limba legată, de nu putea scoate nici un cuvânt! Era un coşmar.

Aproape în zori sări din pat, luă o hârtie şi un creion şi scrise:

„Hristose al meu, m-ai întrebat de ce plâng. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prăpădit încălţările de mi-au iaşit degetele afară şi mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-a dus aseară la stăpânul meu şi m-a alungat. Mi-a spus să scriu acasă alor mei, să-mi trimită ei.

Hristoase al meu, de atâta amar de vreme muncesc aici şi n-am trimis maicii mele nici un bănuţ… Acum, ce să mă fac? Cum să o scot la capăt fără haine? Tot munind s-au rupt. Iartă-mă că Te necăjesc. Mă închin Ţie şi Te iubesc eu, robul Tău, Anastasios.”

Puse scrisoarea în plic, o lipi, luă iar un creion şi scrise: „Pentru Domnul nostru Iisus Hristos – În Ceruri”

Înainte să se lumineze bine de ziuă şi să prindă a se desluşi limpede lucrurile, se clăti cu puţină apă, se îmbrăcă în grabă, se încălţă şi o luă spre poştă. Străzile erau aproape pustii. Doar un salepgiu alunecă pe lângă el ca o umbră, cu căruţul său şi doar vecinul său, chir Themistoklis, ce-avea chiar peste drum o prăvălie în care vindea tablouri şi rame de tot soiul, dar şi ţigări îi ieşi în cale.

- Anastasis, încotro, aşa cu noaptea-n cap?

- La poştă…

- Ia stai. Dă-mi ce ai şi le pun eu la poştă. Nu vezi ce frig îţi e, sărmanul de tine. Întoarce-te acasă. Te pomeni că te-oi mai şi îmbolnăvi de pneumonie pe frigul ăsta. Şi cine s-o-ngriji de tine?…

- Vă mulţumesc.

Oare cum de scrisese aşa, în grabă? Oare cum de fusese atât de copilăros şi de înflăcărat? Cine ştie? Când eşti la nevoie, încerci orice.

Oh, acest chir Themistoklis, proprietarul prăvăliei de peste drum! Cum l-am putea numi? Înger, întruchipare a iubirii semenilor? Cu siguranţă fusese trimis de Bunul Dumnezeu. Neîndoios va fi căscat ochii a mirare, văzând acel plic ciudat. Intră la bănuieli, îl deschise şi, citind scrisoarea către Bunul Dumnezeu, fu cuprins de o mare emoţie.

Într-o săptămână îi trimise băiatului, tot cu poşta, un pachet cu de toate – haine, încălţări, îmbrăcăminte de corp şi chiar ceva bani. Peste toate puse o carte poştală pe care scrise cu litere mari, caligrafiate: „De la Hristos pentru Anastasis.”

(SFÂNTUL NECTARIE – Sotos Hondropoulos)

•  25 octombrie (Duminică):
√orele 8³⁰ – Utrenia şi Sfânta Liturghie;
√orele 12⁰⁰ – Sfinţirea acoperămintelor noi pentru Sf. Altar
√orele 18⁰⁰ – Taina Sfântului Maslu

• 31 octombrie (Sâmbătă)
√orele 8⁰⁰ – Sfânta Liturghie;
√orele 9³⁰ – Pomenirea morţilor;

• 1 noiembrie  (Duminică):
√orele 8³⁰ – Utrenia şi Sfânta Liturghie;
√orele 18⁰⁰ – Seară duhovnicească:
- Paraclisul Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul;
- Sfinţirea baldachinului şi a raclei în care vor fi aşezate moaştele Sfântului Nectarie
- Prezentarea celor două apariţii editoriale: „Viaţa şi acatistul Sf. Nectarie Taumaturgul” şi „Istoricul parohiei Coslada”, ambele în ediţie bilingvă, româno-spaniolă;
-„Această casă Tatăl o a zidit…” – cateheză despre sfinţirea unei biserici (momentele principale şi semnificaţia lor);

• 8 noiembrie  (Duminică):
√orele 8⁰⁰ -  Utrenia;
√orele 9³⁰ -  Sfinţirea Sfintei Mese şi binecuvântarea lucrărilor noului spaţiu liturgic;
√orele 10⁰⁰ -  Sfânta Liturghie arhierească prezidată de P.S. Timotei şi hirotonie de preot;
√orele 12³⁰ -  Inaugurarea bibliotecii parohiale şi a noului sediu al Şcolii parohiale;
√orele 13⁰⁰ -  Agapă.

• 9 noiembrie  (Duminică-Luni):
√orele 22⁰⁰ – Slujba de priveghere (Vecernie, Litie, Utrenie);
√ora 1⁰⁰ – Paraclisul Sfântului Nectarie Taumaturgul;                                                     √ora 2⁰⁰ – Sfânta Liturghie.

Sfântul Nectarie s-a născut într-o familie săracă de pe malul mării Marmara. Părinţii săi, Dimos şi Marie Kephala, i-au dat numele de Anastasie. La vârsta de 14 ani a plecat la Constantinopol ca să lucreze şi să se şcolească. În 1866, la vârsta de 20 de ani, Sfântul Nectarie pleacă în insula Chios ca să predea ca învăţător. Aici devine călugăr, cu numele de Lazăr, la 7 noiembrie 1876, în celebra mănăstire Nea Moni. Un an mai tîrziu a devenit diacon, apoi, prin generozitatea unui creştin bogat din insulă şi cu ajutorul Patriarhului Sofronie al Alexandriei, a putut să-şi completeze studiile la Atena şi să obţină, în 1885, o diplomă a Facultăţii de Teologie din capitala Greciei. Tot în 1885 Sfântul Nectarie pleacă la Alexandria (Egipt), unde a fost hirotonit preot la biserica Sfântul Nicolae din Cairo. Câţiva ani mai târziu, în 1889, a fost hirotonit episcop de Pentapole (episcopie corespunzînd în acea vreme Libiei superioare) de către Patriarhul Sofronie, care l-a numit şi predicator, secretar partriarhal şi reprezentant al său la Cairo. Dar după doar un an a fost alungat din Egipt în urma calomniilor unor clerici invidioşi. A trebuit să se întoarcă la Atena, singur, nebăgat în seamă, dispreţuit, în mari lipsuri materiale. A rămas câţiva ani predicator (l891-1894), iar apoi a fost numit director al şcolii teologice Rizarios, care forma viitori preoţi. A rămas 15 ani în acest post ecleziastic. În 1904, la cererea mai multor călugăriţe, a ctitorit mănăstirea “Sfânta Treime” din insula Egina, devenită azi unul din marile locuri de pelerinaj din lumea ortodoxă. În decembrie 1908, la vârsta de 62 de ani, sfântul Nectarie şi-a dat demisia din postul de director al şcolii teologice şi s-a retras în mănăstirea sa din Egina, unde a rămas până la sfârşitul vieţii. A murit la 8 noiembrie 1920, în urma unui cancer de prostată care l-a chinuit un an şi jumătate. A fost înmormântat în mănăstirea sa de către ieromonahul iconar Sava, care mai târziu a pictat prima icoană a sfântului. În 1953 moaştele sale au fost mutate într-un mormânt mai frumos. Pomenirea mutării moaştelor sale se face în ziua de 3 septembrie. Trupul Sfântului Nectarie rămas ca prin minune neatins vreme de 20 de ani, degajă o mireasmă cerească şi delicată. În 1953, când fu în sfârşit dispersat după legile naturii, se procedă la mutarea Moaştelor (3 septembrie) sale şi se constată atunci ca acelaşi parfum se degaja cu putere. De atunci nu a încetat să îşi bucure credincioşii care se apropiau de aceste preţioase rămăşite, dându-le încredinţarea ca Sfântul Nectarie a găsit calea către Dumnezeu, în casa Sfinţilor. La data de 20 aprilie 1961, Patriarhia Ecumenică din Constantinopol a recunoscut cultul de care se bucura deja sfântul şi l-a proclamat sfânt al Bisericii, cu pomenirea pe 9 noiembrie. Sfinte Nectarie, roagă-te pentru noi păcătoşii!

†††††

Apropiata veacului nostru, viata Sfantului aproape ca nu mai are nici un ascunzis. S-a nascut la 1846, in Silivria din Tracia Greciei. Se tragea dintr-o familie saraca, de oameni simpli, dar credinciosi. Stramtorat material, a intrat ucenic la un negustor de tutun, robotind toata ziua in haine ponosite si adeseori descult, pentru o portie de mancare si un acoperis deasupra capului. Ravnitor in credinta si cu o inocenta ingereasca, a inceput sa scrie pe bucatelele de hartie ce insoteau pungulitele de tutun cuvinte din Evanghelie si scurte invataturi despre pacatul fumatului. Mai mult chiar, intr-o zi, a simtit nevoia sa discute cu Dumnezeu si I-a trimis o scrisoare plina de candoare copilareasca, pe care a pus ca adresa doar atat: “Domnului Iisus Hristos, catre Cer”. Intamplator sau nu, scrisoare a ajuns la un negustor vecin care, impresionat de credinta copilului, a inceput sa-i raspunda si sa-i implineasca micile dorinte: o haina, o carte, o pereche de incaltari. Este lesne de imaginat bucuria baietelului de doar 14 ani. Avea dovada ca Dumnezeu era viu si adevarat. Raspundea la scrisori si rasplatea orice rugaciune. Sfanta lui naivitate avea sa-l insoteasca toata viata, el neincetand sa-I scrie necontenit in gand lui Hristos si sa-I marturiseasca toate oprelistile si greutatile vietii. Chiar si atunci cand va ajunge episcop si va fi alungat din Alexandria, in urma unor cumplite uneltiri, Sfantul nu se va lepada niciodata de bunatatea lui copilareasca si de dragostea pentru aproapele.

Despre viata lui s-au scris carti si minunate romane biografice – o viata grea si plina de suferinte, provocate de invidia si rautatea celor din jur. Din toate, raman scrierile si ctitoriile sale (mai ales Manastirea de maici de la Eghina), invataturile si numeroasele minuni pe care le-a savarsit fara contenire, in timpul vietii si, mai ales, dupa. Episcop calator, exilat in Atena, Rizarion si apoi in Eghina, Cuviosul Nectarie muncea cot la cot cu angajatii manastirii, imbracat intr-o rasa veche si ponosita, avand mereu pe buze rugaciunea lui Iisus. Firesc si fara umbra de marire, in urma Sfantului ramaneau presarate zeci si sute de minuni: imblanzea serpii, alunga lacustele rosii, deschidea portile cerului pe vreme de seceta, chiar sub ochii uimiti ai satenilor. Nu voia sa faca minuni, dupa cum singur recunostea, ci voia sa ajute norodul stramtorat de lipsuri si de saracie. Multi oameni s-au vindecat doar atingandu-se de straiele lui modeste – care de friguri, care de epilepsie sau de alte boli fara leac. Adevaratele minuni au inceput, insa, dupa mutarea lui la cele ceresti. Nu numai ca si-a cunoscut sfarsitul, numindu-l pana in cele mai mici amanunte, dar chiar intins in cosciug, din trupul sau, din degetele sale albe ca de crin, izvora necontenit mir, ca picaturile de sudoare, inmiresmand tot aerul din incapere. Si-a inceput viata ca un sfant, potolind o furtuna cumplita pe mare. Tot ca un sfant se va savarsi pamanteste, acoperit cu flori din lamaii pe care parintele insusi ii sadise cu mana lui, si va fi ingropat sub un molift verde si stufos. Era in anul 1920, o zi de 9 noiembrie, devenita de atunci Ziua Sfantului Nectarie Taumaturgul de la Eghina. Despre Cuviosul Nectarie de la Eghina s-au scris zeci si zeci de carti. Mutat la cele ceresti in 1920, a fost canonizat de curand. E un sfant contemporan noua. E un sfant pe urmele caruia calcam la modul cel mai concret si mai adevarat cu putinta. La Eghina mai traiesc batrani greci care l-au cunoscut, care i-au ascultat vocea blanda si sfaturile intelepte. E un sfant taumaturg, vindecator al celei mai cumplite boli cunoscute pana acum: cancerul. Prima minune a Cuviosului Nectarie a fost savarsita imediat dupa obstescul sau sfarsit. Maicile de la Eghina, venite la spital sa pregateasca trupul neinsufletit al Sfantului, i-au scos vesta de lana cu care era imbracat si, ca din intamplare, au pus-o pe patul vecin, unde zacea un paralitic. O simpla atingere a hainelor a fost de-ajuns ca sarmanul bolnav sa se ridice din patul de suferinta si sa mearga, spre uimirea deplina a celor de fata si a medicilor, care nu-i mai dadeau nici cea mai mica sansa de indreptare. In cativa ani, s-au adunat peste 600 de marturii, lesne de verificat prin analize si acte doveditoare, despre minunile Sfantului. Moastele sale, gasite intregi si placut mirositoare si dupa 20 de ani, implinesc necontenit vindecari incredibile, dupa credinta si ravna fiecarui bolnav.

Rugăciune către Sfântul Ierarh Nectarie

O, preasfinte si intru tot lăudate, mare făcătorule de minuni Nectarie, primeşte aceasta putina rugăciune de la noi, nevrednicii robi, căci către tine, ca de la un adevărat izvor de tămăduiri si grabnic folositor si ajutător preaminunat scăpând, si către sfânt chipul icoanei tale privind, cu lacrimi fierbinţi ne rugam ţie: Vezi, sfinte, durerile noastre, vezi sărăcia si ticăloşia noastră. Vezi rănile sufletelor si ale trupurilor noastre. Rugamu-ne ţie, Nectarie Sfinte, sârguieşte de ne ajuta cu neîncetatele si sfintele tale rugăciuni, si ne sprijineşte pre noi, robii tai. Ia aminte la suspinele noastre si nu trece cu vederea pre noi, ticăloşii si scârbiţii, că ştim, sfinte al lui Dumnezeu, ca de ai si pătimit grele prigoniri pentru dragostea lui Hristos, dar prin ele ai aflat dar de la Dumnezeu si astăzi luminat vieţuieşti intru împărăţia cea gătita sfinţilor, fiindcă ne-am încredinţat ca si dupre mutarea ta din viata aceasta trecătoare, cine a năzuit la ajutorul tău si cu credinţa ti s’a rugat, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pre tine, de minuni făcătorule, si trecutu-l-ai cu vederea? Sau cui, intru dureri fiind, si spre ajutorul tău alergând, nu i-ai uşurat suferinţa?

Minunile si ajutorul tău ne-au făcut si pre noi, ticăloşii si scârbiţii, sa te chemam intru ajutor. Auzit-am ca trupul tău a rămas neputrezit, pentru a întări intru noi credinţa in înviere. Auzit-am si ca din dragoste pentru norodul credincios, mai apoi L-ai rugat pre Dumnezeu ca binecuvântarea sfintelor tale moaşte sa se răspândească in toata lumea. Ştim, o, alesule ierarhe, de mulţimea tămăduirilor pre care le-ai săvârşit, nou doctor fără de arginti arătându-te. Nu cunoaştem nici suferinţă si nici durere, pre care sa nu le poţi alina. Nu cunoaştem nici o boala căreia tu sa nu ii poţi aduce tămăduire, daca tămăduirea este spre mântuirea celor ce se roagă ţie. Dar mai mult decât atât, nu numai ca ai tămăduit boli despre cari doctorii ziceau ca nu pot fi tămăduite, ci si pre mulţi bolnavi i-ai ajutat a se întări intru credinţa si intru răbdare, si sa ia plata de la Dumnezeu pentru osteneala lor. Si aceştia, fără sa primească tămăduirea trupeasca, au primit tămăduirea sufleteasca si i-au mulţumit Domnului ca prin ghimpele bolii au fost aduşi de la iubirea acestei lumi la iubirea celor sfinte, de la calea cea larga a patimilor la calea cea îngusta a mântuirii. Aceste minuni ale tale, sfinte, ne-au făcut si pre noi a crede ca la orice facere de bine eşti gata ajutător si grabnic folositor si sprijin minunat. Drept aceea, suntem încredinţaţi ca pre tot cela ce aleargă la tine, cerând cu credinţa ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta si noi credem ca si acum acelaşi eşti, sfinte, precum atunci când i-ai ajutat pre cei cari au alergat la tine. Slaba este credinţa noastră, dar fiind scârbiţi si păgubiţi, la tine alergam cu credinţa si cu lacrimi. Îngenunchind, rugamu-ne ţie, Sfinte Ierarhe Nectarie, sa te rogi pentru noi lui Hristos Fiul lui Dumnezeu, Cela ce n-a trecut cu vederea rugăciunile tale cele jertfelnice, ci te-a ascultat şi te-a întărit si te-a primit intru cereştile locaşuri. Către Acela roagă-te, ca sa fim si noi ajutaţi si miluiţi pentru rugăciunile tale, si din pagube si necazuri izbăviţi, ca sa lăudam si sa binecuvântam si sa slăvim intru tot lăudatul si prea puternicul nume al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum si pururea şi in vecii vecilor. Amin.

Troparul Sf. Nectarie

„Pre cel născut în Silivria şi ocrotitorul Eghinei, pre cela ce s-a arătat în vremurile din urmă prieten adevărat al virtuţii, pre Sfântul Ierarh Nectarie să-l cinstim cei credincioşi ca pre un dumnezeiesc slujitor al lui Hristos, că izvorăşte bogate vindecări celor ce strigă cu evlavie: Slavă lui Hristos, Celui care te-a slăvit! Slavă Celui ce minunat te-a arătat! Slavă Celui care lucrează prin tine tuturor tămăduiri”