Archive for the ‘stiri si evenimente’ Category
O indiancă din Surat a uimit, zilele trecute, întreaga planetă, după ce a adus pe lume 11 copii odată. Foarte multe informaţii nu au fost făcute publice, însă medicii din India au postat pe internet o fotografie cu celebra mămică şi cu bebeluşii ei.

Din informaţiile care au fost oferite până în prezent se pare că indianca a adus pe lume copiii cu ajutorul fertilizătii în vitro, anunţă site-ul LiveLeak. Sarcina va intra în Cartea Recordurilor, deoarece ultimul record data din anul 2009, atunci când americanca Nadya Suleman a dat naştere la opt copii odată.
sursa: adevarul.ro
“Excelenta Voastra domnule Presedinte ,
Ni se rupe inima si nu putem intelege toate cele care s-au intamplat in ultima vreme si contiuna sa se intample in tara noastra. Oameni demni isi pierd, de la o zi la alta, serviciul chiar si casele. Fenomenul celor fara adapost si al celor infometati – ce aminteste de vremurile ocupatiei – ia dimensiuni de cosmar. Zi de zi numarul somerilor creste cu miile.
La fel se intampla si cu falimentul intreprinderilor mici si medii. Tinerii nostri, cele mai bune minti ale tarii, emigreaza. Parintii nostrii nu mai pot supravietui, in urma dramaticelor taieri de pensii. Familiile, si mai ales cele sarace, muncitorii, se gasesc intr-o situatie disperata in urma repetatelor taieri de salarii si a noilor taxe insuportabile.
Rezistenta fara precedent a grecilor se epuizeaza, furia depaseste frica si pericolul unor revolte sociale nu mai poate fi ignorat, nici de catre cei care comanda, nici de cei care executa ordinele lor criminale. In aceste momente dificile si, fara indoiala, critice suntem datori sa intelegem faptul ca nesiguranta, disperarea si depresia s-au cuibarit in fiecare camin din Grecia.
Ca au determinat si, din pacate, continua sa determine pana si sinucideri, ale acelora care nu au putut sa indure drama propriilor familii si durerea copiilor lor. In fata tuturor acestor situatii, Biserica Greaca incearca sa profite de fiecare oportunitatea de solidaritate care i se ofera. Si este pozitiv faptul ca, in aceasta negura, se evidentiaza sensibilitatea, milostenia si patriotismul curat al grecilor. Pentru a hrani, a imbraca si a oferi nadejde celor disperati.
Din pacate, insa, precum se vede déjà foarte clar, drama tarii noastre nu numai ca nu se termina aici, dar ar putea capata noi si imprevizibile dimensiuni. Sunt cerute, de altfel, in aceste zile alte masuri mult mai dure, mai dureroase, mai nedrepte mergand pe aceeasi linie ca cea din trecutul nostru recent care vor duce la esec si in impas.
Ni se impun doze si mai mari din medicamentul care s-a dovedit a fi mortal. Ni se cer angajamente care nu rezolva problema, dar care doar intarzie temporar anuntatul sfarsit al economiei noastre. Si ipotecheaza, in acelasi timp, suveranitatea noastra nationala. Amaneteaza bogatia pe care o avem in prezent, dar si pe cea pe care o putem obtine in viitor din pamantul si marea noastra.
Amaneteaza Libertatea, Democratia si Demnitatea noastra Nationala.
Dezamagiti, disperati si ingrijorati, grecii ne pun intrebari si ne cer raspunsuri responsabile, sincere si convingatoare.
Intreaba ce ii asteapta maine.
Intreaba incotro se indreapta tara noastra. Intreaba ce poate sa puna capat aceastei drame.
Ce poate sa faca sa renasca speranta pierduta. Din pacate!
In luarea deciziilor, vocile celor disperati, vocile grecilor, sunt ignorate sfidator.
Din pacate, astazi, noi, grecii, nu gasim raspunsuri nici macar pentru ceea ce ni s-a intamplat si continua sa se ni intample, nici la ceea ce ne cer strainii.
Este desigur cel putin suspecta insistenta lor pentru niste retete esuate.
Si sunt sfidatoare pretentiile lor in detrimentul suveranitatii noastre nationale. Si acest lucru este poate cel mai ingrijorator. Nu ar trebui sa fie ignorat de nimeni faptul ca rezistenta oamenilor s-a epuizat. Dupa cum s-a epuizat si rezistenta economiei noastre reale.
Si desigur in fata noastra sunt si alte drumuri. Drumuri ale invierii duhovnicesti si ale relansarii economice. Drumuri ale creatiei, sperantei si perspectivei. Drumuri deschise pentru fiecare barbat si femeie din Grecia.
Catre aceste drumuri suntem datori sa ne indreptam cu totii, cu sentimentul pocaintei. Punand laolalta nesfarsitele puteri ale poporului nostru. Indepartand, in acelasi timp, santajul venit din exterior si refuzand retetele lor aducatoare de moarte.
Avand mai presus de orice, neclintita certitudinea ca prin ajutorul lui Dumnezeu si prin increderea in capacitatile noastre putem sa ne descurcam.
Elada Culturii, Elada Istoriei, Elada Traditiei nu poate sa piara nici pentru ca unii au crezut astfel, nici pentru ca unii s-ar putea sa o doreasca. Elada noastra poate sa stea pe picioarele ei. Poate sa mearga inainte.
Excelenta Voastra,
Acest drum il cauta si il asteapta astazi grecii…”
sursa: razbointrucuvant.ro
În fiecare an, agenţia “Fides” publică un raport cu privire la lucrătorii pastorali ucişi. În anul 2011 au fost 26, cu unul mai mult decât în anul 2010. Raportul, publicat la finalul anului trecut, face referinţă şi la persecuţiile la care sunt supuşi numeroşi creştini, preoţi, călugări şi laici din întreaga lume.
Documentul citează mai întâi cuvintele lui Benedict al XVI-lea din ziua de 26 decembrie 2011: “Astăzi, la fel ca în Antichitate, adeziunea sinceră la Evanghelie poate să ceară sacrificiul vieţii, şi mulţi creştini în diferite părţi ale lumii sunt expuşi la persecuţii şi uneori la martiriu”. Aceasta este trăsătura comună a celor 26 de lucrători pastorali: 18 preoţi, patru călugări şi patru laici.
Călugări, preoţi, surori, cateheţi şi voluntari laici au fost victime ale unei violenţe pe care au combătut-o sau ai disponibilităţii de a-i sluji pe alţii, punând pe planul doi propria siguranţă. Alţii – se precizează în raport – au fost eliminaţi pentru că “în numele lui Isus Cristos au răspuns la ură cu iubire, la deznădejde cu speranţă, la violenţă cu curajul dialogului, la samavolnicie cu puterea dreptului”.
Pentru al treilea an consecutiv, continentul american se dovedeşte a fi cel mai violent, cu 13 preoţi şi doi laici ucişi. Urmează Africa, unde se numără şase victime: doi preoţi, trei călugăriţe şi un laic. Apoi, Asia, unde şi-au aflat moartea patru lucrători pastorali: doi preoţi, o călugăriţă şi un laic. Chiar şi în Europa toleranţei şi a drepturilor civile a fost ucis un preot.
Luis Carlos Orozco Cardona, 26 de ani, a fost rănit grav la Rionegro (Columbia), în seara zilei de 12 februarie 2011. Un tânăr înarmat a deschis focul asupra mulţimii, ţintindu-l pe preot. A fost dus la spital, dar cu toate eforturile medicilor a murit a doua zi. Preotul fusese hirotonit cu un an înainte.
Angelina era călugăriţă. A fost ucisă la 17 iunie 2011, în timp ce purta ajutoare sanitare refugiaţilor în sudul Sudanului. Avea 37 de ani.
María Elizabeth Macías Castro era laică. Se ocupa cu asistenţa emigranţilor din oraşul Nuevo Laredo (Mexic). A fost sechestrată la 22 septembrie 2011 de traficanţii de droguri. După două zile de căutări şi de tăcere, trupul neînsufleţit a fost găsit pe o stradă a oraşului, mutilat în mod oribil. Avea 39 de ani. Potrivit celor care o cunoşteau, a fost “o femeie de mare credinţă, care lupta pentru dreptate”.
Fausto Tentorio era preot călugăr italian. În anul 1978 a plecat misionar în Filipine, fiind numit în anul 1980 paroh în insula Mindanao. Şi-a dedicat viaţa în slujba alfabetizării şi îmbunătăţirii vieţii indigenilor numiţi lumads. În dimineaţa zilei de 17 noiembrie 2011 a fost ucis în faţa parohiei. Mergea la o întâlnire a preoţilor. Doi oameni înarmaţi au deschis focul asupra lui. Dus la spital, medicii nu au făcut altceva decât să constate decesul.
Rabindra Parichha, laic, 47 de ani, era catehet, foarte implicat în apărarea drepturilor celorlalţi. A fost ucis în Orissa (India orientală). Crima a avut loc între seara zilei de 15 decembrie 2011 şi în primele ore ale zilei de 16. Soţia şi copiii l-au căutat şi au alertat poliţia, care dimineaţa i-a găsit cadavrul. Avea gâtul tăiat şi răni de cuţit pe mâini şi în stomac.
Dimensiunile fenomenului violenţei şi al persecuţiei apar şi mai cutremurătoare dacă la lista întocmită de agenţia “Fides” sunt adăugaţi cei ale căror nume de multe ori nu se cunosc, care în orice colţ al planetei au fost ucişi numai pentru credinţa lor în Cristos.
Este vorba de acel “nor de soldaţi necunoscuţi ai cauzei lui Dumnezeu” – cum spunea Papa Ioan Paul al II-lea – şi care merge de la Shahbaz Batti, ministrul pakistanez pentru minorităţi, primul creştin care ocupa această funcţie, angajat pentru convieţuirea paşnică între comunităţile religioase din ţara sa, ucis la 3 martie 2011, până la tânărul nigerian care îndeplinea la Abuja, în Nigeria, serviciul de pază la Biserica “Sfânta Tereza”, protejând locurile de cult în ziua de Crăciun, ucis într-un atentat împreună cu alte 35 de persoane.
Conform datelor agenţiei “Fides”, în deceniul 1980-1989 au fost ucişi în mod violent 115 misionari. Numărul este, fără îndoială, mai mare, cel raportat referindu-se doar la cazurile confirmate. În anii 1990-2000 au fost ucişi 604 misionari (numai genocidul din Ruanda (1994) a avut cel puţin 248 de victime). În anii 2001-2010, numărul total de lucrători pastorali ucişi a fost de 255.
sursa: ziarullumina.ro
Biroul de Presă al Patriarhiei Române, ne informează:
Întrucât situaţia actuală de profundă nemulţumire în care se află poporul român este deosebit de grea, ca urmare a crizei morale şi economice din societate, în cadrul viitoarelor şedinţe ale Adunării Naţionale Bisericeşti şi Sfântului Sinod ale Bisericii Ortodoxe Române din 15-16 februarie 2012 va fi dezbătută cu prioritate problema cum poate contribui Biserica, prin cuvânt şi faptă, la schimbarea stării actuale de criză a societăţii româneşti.
Deşi autonomă faţă de Stat (Constituţia României, art. 29, alin 5) şi neutră din punct de vedere politic, totuşi Biserica nu poate fi indiferentă faţă de suferinţa poporului pe care îl păstoreşte pe calea mântuirii. Prin urmare, ea trebuie să-şi exercite, în acelaşi timp, vocaţia de factor al păcii sociale (Legea cultelor, art. 7, alin. 1) şi de apărătoare a demnităţii umane atunci când aceasta este umilită din cauza nedreptăţilor sociale, a sărăciei şi neajutorării.
Ca atare, considerăm că în aceste momente dificile, trebuie să sporim rugăciunea, dialogul şi cooperarea pentru a găsi împreună modalităţi practice de rezolvare a problemelor existente şi de restabilire a încrederii în instituţiile cu responsabilitate maximă pentru viaţa societăţii româneşti, îndeosebi în contextul internaţional prezent care este confuz şi instabil. În pofida dificultăţilor existente, creştinii trebuie să cultive solidaritatea cu cei ce suferă şi speranţa că putem depăşi criza actuală.
Într-o închisoare din Viniţa (Ucraina), 12 oameni condamnaţi pe viaţă au decis să depună voturile monahale, a informat ziarul “Segodnia” miercuri, 11 ianuarie, citat de doxologia.ro.
“Astăzi, în Mănăstirea din Viniţa, aflată în incinta închisorii din Viniţa, vieţuiesc 12 novici şi 12 călugări. Ei îi călăuzesc şi pe ceilalţi condamnaţi care s-au convertit la Domnul pe calea adevărului. Aici, totul este ca într-o mănăstire de călugări. În plus, criminalii şi violatorii au găsit o cale de ispăşire a greşelii şi nu intenţionează să ceară apel pentru pedeapsa primită”, a afirmat o colaboratoare a administraţiei penitenciarului, Anna Titovskaïa.
În Catedrala ortodoxă greacă „Sfânta Treime” din Viena a avut loc, duminică, 4 decembrie 2011, întronizarea noului mitropolit ortodox grec al Austriei, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Arsenios Kardamakis. Înaltpreasfinţia Sa a fost chemat la această înaltă slujire prin decizia Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice din 3 noiembrie, iar la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei a fost hirotonit la Constantinopol ca arhiereu de către Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic. În vârstă de 38 de ani, noul mitropolit al Austriei urmează în acest scaun vrednicului de pomenire mitropolit Michael Staikos, chemat la Domnul în luna octombrie a acestui an.
În momentul alegerii sale ca Mitropolit al Austriei şi Exarh al Ungariei, Înaltpreasfinţitul Arsenios Kardamakis îşi desfăşura misiunea la Paris, ca vicar general, dar şi ca co-secretar al Consiliului Ecumenic din Franţa.
Ceremonia de întronizare ca mitropolit a fost condusă de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit Emmanuel Adamakis al Franţei, în prezenţa reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe surori, a Cardinalului Austriei Christoph Schönborn şi ai reprezentanţilor celorlalte confesiuni.
În cuvântul rostit, noul mitropolit a accentuat dorinţa de a continua cu aceeaşi însufleţire dialogul ecumenic şi de a păstra mai departe buna înţelegere şi cooperare dintre Biserici, subliniind că atmosfera prietenoasă dintre bisericile din Austria îi era bine-cunoscută încă dinainte.
Din partea Bisericii Ortodoxe Române a fost prezent părintele dr. Nicolae Dura, care, în calitatea sa de Preşedinte al Consiliului Ecumenic al Bisericilor din Austria a rostit un cuvânt la acest eveniment deosebit.
sursa: basilica.ro
“Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,
Sunt mai bine de şaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară naţiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie şi cu speranţă invitaţia reprezentanţilor legitimi ai poporului.
Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toţi cei care au murit pentru independenţa şi libertăţile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem şi în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.
Ultimii douăzeci de ani au adus democraţie, libertăţi şi un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, îşi împlinesc visele şi încearcă să-şi consolideze familia şi viaţa, spre binele generaţiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii.
Mersul României europene de astăzi are ca fundament existenţa Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană şi NATO nu ar fi fost posibil fără acţiunea, întru libertate şi democraţie, a Legislativului românesc de după anul 1989.
Dar politica este o sabie cu două tăişuri. Ea garantează democraţia şi libertăţile, dacă este practicată în respectul legii şi al instituţiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului.
Multe domenii din viaţa românească, gospodărite competent şi liber, au reuşit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători şi companiile mijlocii, tinerii şi profesorii din universităţi, licee şi şcoli, cei din agricultură.
Încearcă să-şi facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomaţii şi funcţionarii publici, deşi sunt puternic încercaţi de lipsa banilor şi descurajaţi instituţional. Îşi fac datoria faţă de ţară instituţii precum Academia Română şi Banca Naţională, deşi vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit faţă de ierarhia valorilor din societatea românescă.
Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democraţie, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare.
România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile şi aeroporturile moderne sunt parte din forţa noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este şi va fi o piatră de temelie a societăţii.
Regina şi cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susţine interesele fundamentale ale României, continuitatea şi tradiţiile ţării noastre.
Nu m-aş putea adresa naţiunii fără a vorbi despre Familia Regală şi despre importanţa ei în viaţa ţării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie.
Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,
Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, simţ al datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor şi în regulile lor!
Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos.
În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra fiinţei naţiunii. A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet şi definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agăţarea de putere şi bunul plac nu au ce căuta în instituţiile româneşti ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.
Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii şi fraţii noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni şi respectaţi.
Am servit naţiunea română de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente, unele fericite şi multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare naţiunii române: Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.
Democraţia trebuie să îmbogăţească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca şi toate ţările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi.
Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în ţara noastră sau dacă vor să rămână separaţi.
Europa de astăzi este un continent în care popoarele şi pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut şi continuă să fie valabil pentru toţi românii. Ei sunt toţi parte a naţiunii noastre şi aşa vor rămâne totdeauna.
Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume.
Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!”
sursa: gandul.info
Nigel Farage, unul dintre euroscepticii britanici extrem de vocali, le transmite romanilor ca aderarea la Uniunea Europeana se va dovedi a fi “o greseala istorica uriasa” pentru Romania, pentru ca tot ce au obtinut astfel este sa intre “intr-un sistem care este din ce in ce mai mult ca cel parasit acum 20 de ani”.
“Am inteles perfect dupa caderea Zidului Berlinului, v-ati obtinut libertatea, ati obtinut democratie in tarile voastre, iar toate acestea erau fantastice. Era extrem de inviorator, era absolut nemaipomenit ce s-a intamplat in Europa de Est. De asemenea, am inteles perfect de ce doreati sa intrati in NATO, pentru ca era un fel de a spune ‘La revedere, Moscova!’(…)
Dar aderarea la Uniunea Europeana se va dovedi a fi o greseala istorica uriasa pentru tara dumneavoastra, pentru ca ce ati facut e sa intrati intr-un sistem care este din ce in ce mai mult ca cel pe care l-ati parasit acum 20 de ani. Este o greseala foarte mare, iar clasa voastra politica, politicienii vostri, birocratii, sunt practic cumparati cu bani, foarte multi bani”, a declarat europarlamentarul Nigel Farageliderul UK Independence Party si vice-presedintele grupului Europa Libertatii si Democratiei, pentru inliniedreapta.net.
In opinia sa, ajutorul acordat Greciei de Uniunea Europeana nu este decat un “bailout”.
“Nu am nici o indoiala despre asta, nu e in niciun caz pentru a ajuta poporul grec. Avem o tara care nu isi poate plati datoriile, iar noi o obligam sa faca noi datorii. Am fost in Romania in saptamana de dupa ce ati aderat la Uniunea Europeana, am fost in Parlament si am intalnit unele dintre oficialitatile dumneavoastra si le-am spus: ‘Veti fi cu totii foarte bogati, nu-i asa?’, iar ei mi-au spus “Nu, nu am luat inca in considerare implicatiile financiare. Ne pare rau.”, a mai dezvaluit acesta.
De asemenea, britanicul spune ca fostul premier Margaret Thatcher a fost un sustinator entuziast al proiectului, pana in 1987.
“A sustinut cu hotarare crearea institutiilor europene, in special a pietei unice europene, insa si-a schimbat radical opiniile cand a inteles ce dorea Shroeder sa faca, si anume sa foloseasca moneda euro pentru a construi Statele Unite ale Europei.
Acela a fost momentul in care si-a schimbat parerea, si cand a inceput sa spuna ca moneda euro va deveni de fapt un proiect foarte periculos”, a reamintit el.
Nigel Farage sustine ca “traim intr-o UE care nu este doar nedemocratica, dar e antidemocratica, si nu functioneaza”, dand exemplu, printre altele, revotarea Constitutiei Europene de catre Irlanda.
“A existat un referendum, irlandezii s-au opus, iar apoi au fost fortati sa voteze din nou, lucru care confirma teza mea, ca UE nu este nedemocratica, este antidemocratica”, a mai afirmat politicianul britanic.
sursa: ziare.com
O delegatie PSD condusa de Rovana Plumb se intalneste astazi, joi, cu Ministrul Muncii din Spania pentru a protesta fata de restrictiile impuse romanilor. Eurodeputata Rovana Plumb va conduce delegatia PSD in cadrul intalnirii de joi, 13 octombrie, de la Madrid cu Valeriano Gomez, ministrul spaniol al Muncii si al Imigratiei, dupa cum se specifica intr-un comunicat emis de cabinetul europarlamentarului roman.
Intrevederea a fost solicitata de PSD pentru a discuta subiectul restrictiilor impuse romanilor pe piata muncii din Spania si a solicita incetarea de urgenta a acestora.
“Scopul acestei vizite este de a transmite autoritatilor din Spania ca restrictiile sunt incorecte si au efecte negative profunde, dar si de a solicita ca ele sa fie eliminate cat mai rapid. Romanii care lucreaza in Spania au contribuit si contribuie la dezvoltarea economiei spaniole, si trebuie sa beneficieze de protectie si de un tratament nediscriminatoriu”, subliniaza Rovana Plumb. Eurodeputata considera ca, indiferent de justificarea lor, restrictiile sunt o pedeapsa si un gest nedrept fata de romanii din Spania.
“Decizia de a restrictiona accesul pe piata fortei de munca din Spania a afectat atat cetatenii romani care lucreaza acolo, cat si economia din Spania. Condamnarea la somaj a acestor oameni nu va face decat sa le indrepte pasii catre economia neagra. Sunt necesare programe de creare de noi locuri de munca si recalificare profesionala, de crestere a integrarii sociale – acestea ar trebui sa primeze in fata restrictiilor, deoarece sunt eficiente atat pentru romanii din Spania, cat si pentru economia spaniola”, afirma social democrata.
Rovana Plumb considera ca vina pentru situatia actuala apartine inclusiv guvernului Boc, care s-a dovedit incapabil sa?-si protejeze cetatenii aflati la munca in strainatate.
“Guvernarea PDL, prin comportamentul sau lipsit de interes fata de cetatenii romani care muncesc in strainatate, a facut posibila aceasta situatie. Pasivitatea sa in politica externa, incapacitatea de a dialoga cu guvernul spaniol pentru a se impotrivi acestei decizii au dus la situatia dezastruoasa care, din estimarile noastre, afecteaza 370 000 de romani care se aflau in Spania la data introducerii noii legi si nu aveau inca loc de munca”, subliniaza Rovana Plumb.
Delegatia PSD formata din Rovana Plumb, vicepresedinte al Grupului S&D din Parlamentul European si membra in Comisia de munca a PE; Cristian Rizea, Presedintele PSD Diaspora si Geanina Boicu, Vicepresedinte PSD Diaspora se va intalni joi 13 octombrie cu delegatia spaniola compusa din Valeriano Gomez Sanchez, Ministrul Muncii si al Imigratiei, Anna Terron i Cusi, Secretar de Stat privind Imigratia, Antonio Gonzalez, Seful de Cabinet al Ministerului Muncii si al Imigratiei, Gemma Pinyol Jimenez, Secretar General al Ministerului Muncii si al Imigratiei.
sursa: romanul.eu
Se prefigurează o mişcare amplă de protest, care se va desfăşura, simultan, începând cu 15 octombrie 2011, în oraşe din zeci de ţări.
Pornită la New York, ca un protest împotriva corporaţiilor financiare, OWS (Ocupy Wall Street) tinde să se transforme într-o revoluţie planetară cu consecinţe încă nebănuite.
La o primă vedere, OWS pare o simplă „zvârcolire a socialismului”, ce poate fi ridiculizată de liberali şi de economiştii apropiaţi acestora. Este aberant să ceri anularea datoriilor bancare – aceasta este una dintre revendicările celor care, zilele acestea, ocupă Liberty Plaza şi Podul Brooklyn. Ar fi pe principiul „Hoţul strigă hoţii!”.
Cu toate acestea, aşa cum a declarat la CNN şi regizorul Michael Moore, majoritatea americanilor simpatizează cu protestele din New York şi nu este exclus ca mulţi să li se alăture acolo sau în alte oraşe, în zilele şi săptămânile ce vor urma.
De la cele câteva scandări împotriva corporatiştilor care au generat criza şi prosperă în continuare, „pe spatele celor săraci”, s-a ajuns, rapid, la un mesaj cu rezonanţă în inimile tuturor celor afectaţi de criza globală. S-a ajuns la un mesaj care cheamă la o Revoluţie care să producă o „schimbare adevărată”. Deşi mesajul este pacifist, videoclipul de promovare pe youtube conţine şi imagini ale confruntărilor violente anterioare dintre manifestanţi şi forţele de ordine, din decursul protestelor de anul acesta, din SUA şi Europa. În plus, mascota mişcării este masca din filmul „V de la Vendetta”, care, deşi are o concluzie generoasă, umanistă, este plin de scene violente.
Iată ce se spune în mesaj:
„Suntem conştienţi de corupţie, de minciuni, de războaie, de sistemele nedrepte care încurajează comportamentele egoiste şi anti-sociale, de violări ale drepturilor omului, de distrugerea acestei planete şi a locuitorilor săi, de acţiunile injuste şi inumane ale corporaţiilor globale pentru putere şi profit… Şi ne-am săturat! Pe 15 octombrie 2011 putem produce o SCHIMBARE ADEVĂRATĂ, dacă oamenii de bun simţ ai acestei planete vor putea lăsa deoparte nimicurile care îi separă şi se vor UNI! Revoluţia Globală – 15 octombrie 2011. Vrem o democraţie reală. Pentru oameni, făcută de oameni. Opriţi maşinăria – creaţi o nouă lume! Acesta poate deveni un eveniment de cotitură… depinde de TINE! Casa noastră, vieţile noastre, viitorul nostru. Nu sunteţi singuri. Viitorul e acum. E timpul să modernizăm planeta”.
Cine este în spatele mişcării OSW şi a Revoluţiei din 15 octombrie?
Unii vor arăta spre socialişti şi spre serviciile secrete ruse. Televiziunea de ştiri RT, finanţată de Moscova, a prezentat reportaje „incendiare” de la New York, încă din primele zile ale mişcării, în timp ce mediile tradiţionale occidentale au păstrat tăcerea asupra subiectului. Doar arestările de sămbătă au făcut înconjurul lumii, pe toate canalele.
Cert este că, oficial, promotorii mişcării sunt persoane cvasinecunoscute, cel mai proeminent fiind un fost membru de campanie al unui candidat la alegerile prezindeţiale din SUA, din 2008.
Regizorul Michael Moore i-a vizitat pe protestatarii din Wall Street şi, cum spuneam, a fost invitat la CNN să vorbească despre OWS. Cunoscut pentru mai multe pelicule în care a blamat regimul republican al lui George Bush pentru atentatele din 11 septembrie 2011 şi cartelurile financiare americane pentru criza declanşată în 2008, Moore a susţinut că OSW poate fi începutul unei adevărate revoluţii.
Protestatarii din Liberty Plaza au fost vizitaţi şi de actriţa Suzan Sarandon, care şi-a declarat solidaritatea cu cauza acestora. “Îi înţeleg foarte bine. Personal, nu am fost afectată de maşinaţiunile celor de pe Wall Street, dar dacă mi-aş fi pierdut averea din cauza lor, aş fi fost teribil de mânioasă”, a spus Sarandon.
Se pare că, pe 15 octombrie, în afara SUA, cele mai ample proteste vor fi în Spania, Brazilia, Germania, Anglia, Grecia şi Israel. Şi în Ungaria s-au anunţat proteste pe 15 octombrie.
sursa: jurnalul.ro
Profesorii madrileni din ciclul gimnazial pornesc o noua serie de proteste impotriva deciziei guvernului regiunii de a face reduceri bugetare. Sindicatele si cadrele didactice vor organiza timp de doua zile manifestatii si proteste in mai multe scoli din regiune. Organizatorii se asteapta sa participe cat mai multi dintre cei 19.000 de profesori din Madrid.
Nemultumirile profesorilor sunt legate de faptul ca guvernul condus de Esperanza Aguirre nu mai vrea sa angajeze profesori suplinitori, fapt care ii afecteaza in primul rand pe elevi, dupa cum spun protestatarii.
In aceasta luna mai sunt programate si alte manifestatii, printre care si formarea unui lant uman in apropierea ministerului regional de Invatamant din Madrid. Intre timp, autoritatile recunosc ca li se cere un efort, dar considera ca profesorii ar trebui sa renunte la proteste si sa le ofere elevilor orele de clasa de care au nevoie.
Sindicatele critica lipsa de dialog din partea autoritatilor si afirma ca din cauza reducerilor bugetare nu vor mai fi angajati 3000 de profesori suplinitori, iar orele ramase vor fi predate de titulari. In consecinta, nu vor mai exista ore de sprijin pentru elevi, va exista o mai mica disponibilitate din partea profesorilor si astfel, considera sindicalistii, invatamantul va fi mai slab.
sursa: romanul.eu
Somajul din Spania a crescut din nou in luna septembrie si acest lucru confirma “blocajul” economiei spaniole, dupa cum scrie El Pais. Desi este obisnuit ca in aceasta luna numarul persoanelor care se inscriu la Oficiul de Munca (INEM) sa fie mai mare, niciodata din 1996 si pana in prezent nu s-a inregistrat o crestere asa de mare.
Potrivit Ministerului Muncii si Imigratiei, condus de Valeriano Gomez, numarul persoanelor care s-au inscris la Oficiul de Munca in septembrie a crescut cu 95.817, prezantand o crestere de 2,3 % fata de luna august. La ora actuala, INEM are in evidenta un total de 4.226.744 de someri.
In ultimele 12 luni somajul a crescut cu 5,2%, inregistrandu-se inca 208.981 de persoane fara loc de munca. Inaintea alegerilor generale din 20 noiembrie principalele partide anunta reforme pentru stimularea angajarilor, insa niciunul dintre candidati nu ofera inca solutii concrete.
Din 2008, odata cu prabusirea sectorului imobiliar, Spania a intrat intr-o supra-criza, accentuata din aceasta cauza, pe fondul crizei financiare internationale. In tot acest timp, numarul locurilor de munca create a fost insuficient pentru a stimula cresterea economica, iar lipsa creditelor a sufocat activitatea micilor afaceristi.
sursa: romanul.eu
Un barbat a impuscat doua femei care participau, in aceasta seara, la o slujba religioasa, intr-o biserica din Madrid. Agresorul a patruns in interiorul bisericii Santa Maria del Pinar din cartierul Ciudad Lineal si cand a ajuns in dreptul celor doua femei care stateau pe o banca a impuscat-o in cap pe una dintre ele, cea mai tanara, de 36 de ani, care era insarcinata si urma sa nasca peste doua zile.
Femeia care o insotea, mama ei, in varsta de 52 de ani, a fost impuscata in zona toracica, iar fiica ei, insarcinata, a murit pe loc. Imediat dupa aceea, autorul atacului s-a sinucis tragandu-si cu un glonte in cap.
Potrivit El Pais, autorul agresiunii se plimba de ceva vreme prin preajma parohiei Santa Maria del Pinar din Marid si intrebase intr-un bar despre orarul slujbei. Apoi, dupa ora 20, a intrat in biserica si a tras cu sange rece asupra victimelor.
La fata locului s-au deplasat 8 ambulante, iar medicii de la serviciul madrilen de urgenta SAMUR au reusit sa efectueze o cezariana si au salvat bebelusul, care a fost transportat la spitalul La Paz intr-un incubator. Femeia ranita a fost dusa si ea la spital in stare grava.
Tragedia a socat pe toata lumea, iar acum politia incearca sa afle circumstantele acestei agresiuni. Deocamdata anchetatorii au dezmintit faptul ca autorul crimei ar fi ruda cu cele doua femei si se banuieste ca ar putea fi un nou caz de violenta de gen.