Uncategorized



No Picture

Sa fugim de bârfire

Sa fugim de bârfire, dragii mei!… Nici o greseala nu-i mai mare ca ea – si nici mai usor de savârsit. De ce? Pentru că se savârseste mai degraba decât oricare alt păcat – și cuprinde repede pe cel ce nu bagă de seamă. Celorlalte greseli le trebuie vreme, pregătire, tovărășie și adesea tărăgănelile pot…


No Picture

Seria “Anomalii”: M-O-N-D-E-N-A

Octavian Dărmănescu E mondenă, e cochetă, snoabă, preţioasă, enervantă, unsă cu creme scumpe, botişorul ei mofturos cere toate palmele din istoria voleiului. Câteodată, mai spre toamnă, anotimpul intelectualilor, o trec nişte întrebări mai elaborate: ce-au fost mai întâi, cerceii sau găurile în urechi? E inteligentă, se prinde repede când sunt reduceri, iar în amor are…


No Picture

”Golgota Basarabiei” sau cum și-au filmat comuniștii propriile crime, neștiind că ele vor ajunge materialul unui film

Produs de Studioul „Moldova-Film”, la realizarea filmului „Golgota Basarabiei” si-au dat concursul colaboratori ai Serviciul de Informatie si Securitate a Republicii Moldova, ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Arhivei Nationale a Republicii Moldova, ai Muzeului National de Arheologie si Istorie a Moldovei, ai Companiei „Teleradio-Moldova” s.a. Scenariu – Victor Vasilache, Ion Chistruga Regie – Ion Chistruga,…


No Picture

Despre teoria individualismului românesc

Există o teorie despre individualismul românilor, teorie care circulă astăzi, într-o zonă a opiniei publice, ca un tramvai fără frâne. Este o teorie cam subţire, fără prea multe argumente, şi pare a fi formulată, cumva, cu o libertate şi detaşare dintr-un spaţiu străin. Pentru mine, prezenţa ei e doar un sentiment. Am regăsit-o, formulată în…


No Picture

Dragostea părintească fara discernamant

Un bătrân care agonisise în viață destul de multă avere, ce s-a gândit? S-o împartă copiilor săi cât mai trăiește, contând bineânțeles pe dragostea lor de fii, că vor avea grijă de el până la moarte. I-a promis. După ce s-au văzut însă în stăpânirea tuturor bunurilor, l-au luat pe bătrân, l-au închis în cea…


No Picture

Tinuta intre randuiala si moda

In trecut, din copilarie pana la moarte, camasa il insotea pe taran. Exista o camasa a duminicilor, a botezurilor, a nuntilor, a sarbatorilor de peste an, a momentelor indurerate, o camasa a fecioriei si a vaduviei, etc. Nimic din imbracamintea taranului nu dadea impresia unei neglijente, a ceva scapat de sub control. In zilele noastre,…


No Picture

Manastirea Banceni – un reportaj cutremurator ce scoate sufletul din nesimtire

Manastirea Banceni – sfant lacas de inchinaciune al romanilor din Ucraina Dincolo de granita de nord a Romaniei la doar cativa kilometri, pe teritoriul Ucrainei, pe o colina inverzita, se afla manastirea Banceni, loc de profunda spiritualitate care ii aduna pe romanii din aceasta regiune. O biserica de mari dimensiuni strajuieste in mijlocul manastirii. Aici,…


No Picture

Un pianista manco conmueve a China

Un joven chino con los brazos amputados conmovió a millones de telespectadores interpretando piezas musicales en piano utilizando los dedos de los pies durante un programa de televisión chino, copia de la edición británica que propulsó a Susan Boyle a un reconocimiento planetario. La interpretación de Liu Wei, un chino de 23 años que perdió…


No Picture

Cand raul este bun si binele este rau

Un batran intelept, taietor de lemne, traia la granita cu Mongolia. Intr-o zi, calul sau preferat, o frumoasa iapa alba, sari gardul si trecuse in minile dusmanului. Prietenii au venit sa-l consoleze: – Ne pare rau de calul tau… ce veste rea. Batranul le spuse: – De unde stiti ca e o veste rea?! S-ar…




No Picture

Pastila de înţelepciune: Valoarea fiecaruia

Un tanar s-a dus la un batran intelept pentru a-l ajuta cu un sfat. – Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai…


No Picture

Rugaciunile pentru sinucigasi

O intrebare frecventa este aceea daca ar trebui sa se faca slujba sinucigasilor? Atat Biserica Ortodoxa, cat si cea Romano-Catolica, spun ca nu deoarece sinuciderea este cel mai mare pacat fata de sine, caci prin ea omul isi inchide definitiv calea spre pocainta. Sinucigasul da dovada de necredinta sau o credinta bolnava. In Sfanta Scriptura…


No Picture

Neintelegerea vietii, drumul spre sinucidere

Depresia, boala omului secolului nostru, a dus la cresterea numarului sinucigasilor. O parte dintre cei care au recurs la acest gest disperat sunt oameni care au diverse probleme incepand cu cele legate de sanatate, familie, iubire, serviciu, terminand cu faptul ca au facut greseli grave de care se simt extrem de vinovati si peste care…


No Picture

Sinuciderea

Sinuciderea, aceasta catastrofa duhovniceasca este o consecinta tra­gica a unei crize personale acute. Sinucigasul cauta o te­melie solida, insa nu o poate gasi nicaieri. Prin urmare, constient sau inconstient, el se lipseste de ultimul lui spri­jin, care este viata. Printr-un asemenea gest, o astfel de persoana doreste sa nu se simta robul imprejurarilor, ci o…


No Picture

Pornografia

Mai ucigatoare decat cancerul,mai apasatoare decat teroarea si mai nociva decat drogul este astazi pornografia. Generatiile parintilor si bunicilor nos­tri au avut de infruntat cea mai cumplita dictatura din istoria lumii: comunismul bolsevic. Multi au infundat puscariile, al­tii – aflati in asa-zisa libertate – au suferit teroarea, degradarea si injosirea; fiara co­munista isi incerca dintii…



No Picture

Nu vă dați inima lucrurilor materiale!

-Părinte, la ce vă referiți când spuneți: ,,Mâinile și picioarele să le dați la muncă, dar inima nu?” -Vreau să spun că nu trebuie să vă dați inima lucrurilor materiale. Sunt unii care se dăruiesc cu totul celor materiale.Toată ziua se preocupă cum să facă bine o treabă, dar nu se gândesc deloc la Dumnezeu….


No Picture

Evolutia adolescentei MILEY CYRUS (Hannah Montana) …

Daca aveti copii, probabil (desi nu e bine) ii lasati sa se uite pe Disney Channel, ca doar nu e decat un post cu desene animate … Si acolo, o gasesc ei pe si pe Hannah Montana: Si veti spune probabil ca nu-i mare baiul, nefiind decat o emisiune pentru pubertosi. Dar nu-i deloc asa….


No Picture

Arta succesului personal si social

Marile idealuri comune pot salva Romania Motto: ”Daca am face toate lucrurile de care suntem capabili ne-am uimi si pe noi insine.” (T.A.Edison) Discutand cu prieteni, parinti, profesori despre ceea ce se intampla in invatamant, atatea reforme, atatea materii care nu mai sunt utile azi, m-am gandit sa va intreb cum vi s-ar parea daca…


No Picture

Preotul

Preotul (Поп, трейлер 2010) partea I Preotul (Поп, трейлер, 2010) partea a II-a on Vimeo.


No Picture

Tabere pentru copii si tineret, Durau, 2010

Centrul Cultural-Pastoral „Sf. Daniil Sihastru” este situat în incinta Mănăstirii Durău, într-un peisaj montan magnific de la poalele Ceahlăului. Este locul în care spiritualitatea încununează pitorescul, turistul fiind în acelaşi timp un pelerin. +++ Participarea într-o tabără este o experienţă pe care trebuie să o trăiască orice copil. Descoperind natura și valori adevărate, precum prietenia,…



No Picture

Raportul privind Traficul de Persoane – 2010

România (Nivelul 2) România este ţară de origine, tranzit si destinaţie pentru bărbaţii, femeile şi copiii traficaţi în special în scopul muncii forţate, precum şi pentru femeile şi copii traficaţi în scopul exploatării sexuale. Barbaţi, femei şi copii din România sunt traficaţi către Spania, Italia, Republica Cehă, Grecia, Finlanda, Germania, Marea Britanie, Cipru, Australia, Franţa…


No Picture

Fiscalitate, criză, biruri, taxe și prostia omenească!

Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: „Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”. Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii. „ Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse…


No Picture

Familia si planificarea familiala

Iisus Insusi, in ajunul mortii Sale, in ceasul solemn cand a stat alaturi de ucenicii Sai la ultima lor Cina, a amintit despre nasterea de prunci: „Femeia, cand e sa nasca, se intristeaza, fiindca a sosit ceasul ei; dar dupa ce a nascut copilul, nu-si mai aduce aminte de durere, pentru bucuria ca s-a nascut…



No Picture

CĂLUGĂRIE ÎN MĂNĂSTIRE ŞI CUNUNIE ÎN PAROHIE: Comunicat de presă privind oficierea Tainei Sfântului Botez şi a Tainei Cununiei în mânăstiri

Arhiepiscopia Bucureştilor ne informează că: Oficierea Tainei Sfântului Botez şi a Tainei Cununiei în mânăstiri trebuie tratată sub aspect pastoral-sacramental şi nu financiar, cum se întâmplă uneori, din cauza duhului de secularizare, care pătrunde şi în comunităţile monahale. Taina cununiei creează o legătură aparte între familia care se întemeiază şi comunitatea din care provine şi…



PELERINAJ GRECIA

Parohia “Sf. Ierarh Nectarie Taumaturgul” – Coslada, împreună cu Patriarhia Română, organizează, în perioada 25 mai-2 iunie a.c., un pelerinaj în Grecia, după următorul program: Ziua 1 (25 mai) Sosire Atena. Tur panoramic al oraşului (se vizitează Acropolis – loc în apropierea căruia a predicat Sf. Ap. Pavel).  Cazare; Ziua a 2-a (26 mai) Mic…




No Picture

Valoarea reala a banilor. O teorie despre criza

”Banii”. Tema aceasta a început să devină obsedantă în unele comentarii de pe blog, dar și în discuțiile cu prietenii. Inițial nu i-am dat prea mare importanță, dar repetitivitatea ei din ultimul timp a început să mă pună pe gânduri. Și, într-o noapte albă, prin minte mi-a trecut o întrebare paranoică: ”Dacă actualul scop al…


No Picture

Fumatul

Fumatul este o patima care, in lumea de astazi, este purtata pe brate. Orice pachet de tigari atrage atentia ca “tutunul dauneaza grav sanatatii”. Sigur, la prima vedere am spune ca e bine ca se trage un semnal de alarma. Insa, stau si ma intreb: nu cumva mesajul mentionat creeaza si o piata? De ce…




No Picture

IPOCRIZIA

Sinceritatea nu este o trasatura necesara si nici o conditie suficienta pentru perpetuarea adevarului in forma sa cea mai simpla si mai comuna. In fapt sinceritatea este un lux, un artificiu…un accesoriu actualmente pe care unii il “folosesc” plini de emfaza iar altii il folosesc si atat. Notiunea de ipocrizie este una mai confortabila si…


No Picture

EMINESCU ŞI CREDINŢA

Mic tablou de familie Dacă, din cîte ştim despre el, căminarul Gheorghe Eminovici, tatăl lui Eminescu, era om respectuos de cele sfinte, dar nu tocmai bisericos, în schimb fiica stolnicului Vasile Juraşcu, Raluca, mama poetului, pare să fi fost mult mai evlavioasă, cum erau îndeobşte femeile în mediul tradiţional (literatura ne-a familiarizat, în acest sens,…



No Picture

Poveste din Revelioanele de altădată

Dan Mihăescu, unul dintre cei trei autori ai scheciurilor interpretate de Toma Caragiu, povesteşte despre cum se pregătea Revelionul sub comunism. Şi despre cum s-a schimbat divertismentul românesc, de la epoca lui „Aşa-i în tenis”, „Omul cu şopârla” sau „Petrecerea continuă”, la epoca „Mondenii”. De la Toma Caragiu, la Mihai Bendeac. Dan Mihăescu lucrează acum…


No Picture

Obiceiuri de Anul Nou

In nici o alta parte a tarii repertoriul Anului Nou nu cunoaste o atat de mare varietate si bogatie de manifestari folclorice ca in Bucovina. Transmise pe cale orala din generatie in generatie, intr-o permanenta schimbare si innoire, atat ca functie cat si ca mod de realizare artistica, obiceiurile traditionale bucovinene legate de Anul Nou…


No Picture

După 20 de ani

    http://razbointrucuvant.net/files/Vin colindatorii.mp3 “Prea degeaba sange, prea degeaba patimi…” 1989 – – 2009 “Domnilor de astazi, sa v-apuce frica!” sursa: Război întru cuvânt


No Picture

Obiceiuri de Craciun – Turtele si colacii

O grija de sama a gospodinelor, in preajma Craciunului, este facutul turtelor si al colacilor pentru ziua de ajun. Turtele se fac din faina de grau „cernuta cu sata cea deasa”. Faina se cumpara din targ, ori o are gospodina macinata din graul sau, la moara satului. Faina se moaie in apa calduta si se…


No Picture

Presedintele Obama l-a primit pe Parintele Spiritual al celor 300 de milioane de crestini ortodocsi, la Casa Alba

Preşedintele Obama a purtat o discuţie privată, în dimineaţa zilei de marţi, 3 noiembrie 2009, cu Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, care ocupă această poziţie de peste 18 ani, ca parinte spiritual al celor aproximativ 300 milioane de creştini ortodocşi din întreaga lume. Deşi Patriarhul Ecumenic şi Preşedintele SUA au discutat despre mediul înconjurător, problema…



No Picture

Modalitatile de racolare a noilor adepti specifice sectelor religioase

Incercand o analiza atenta a mijloacelor de racolare de noi membri in cadrul sectelor religioase, observam trei etape succesive: 1. Faza de seducere Faza de seducere in primul rand a tinerilor (in special), cu un psihic labil si care isi pun obisnuitele intrebari in legatura cu sensul vietii lor, intrebari specifice varstei. Aceasta metoda de…



No Picture

Cum combatem Noua Ordine Mondiala? (II)

5. AUTODISCIPLINA. CULTIVAREA VOINŢEI Un proverb chinezesc spune „este usor să îi învingi pe ceilalţi, dar cel mai greu este să te învingi pe tine însuţi”. Educaţia, mediul înconjurător, familia, prietenii, toate acestea constituie factori formatori ai personalităţii. O personalitate puternică, o voinţă puternică, de nezdruncinat, constituie cheia oricărei reuşite. Nu putem vorbi despre un…


No Picture

Cum combatem Noua Ordine Mondiala? (I)

Aflăm din ce în ce mai multe informaţii despre faţa ascunsă a politicii, despre statul totalitar planetar pregătit de către păpuşarii din umbră ai forţelor oculte ce doresc să îşi impună dictatura totală asupra umanităţii. Filme, articole, dovezi ale existenţei şi punerii în aplicare a acestor planuri diabolice, anti-divine şi anti-umane, ajung din ce în…


No Picture

Cum arata in interior un musuroi abandonat

Pentru a vedea cum arata in interior un musuroi de furnici aceasta echipa de cercetatori a turnat ciment timp de trei zile intr-un musuroi abandonat, pana ce 10 tone de ciment au disparut in galeriile de sub pamant. Dupa o luna au inceput sapaturile. A fost nevoie de saptamani intregi pentru a scoate la lumina…


No Picture

Criza globala

John Kotter: „Lumea are nevoie de crize pentru a se schimba în bine” Pentru a reflecta mai adânc asupra elementelor care trebuie corectate în diferite sisteme, lumea are nevoie, din păcate, de lovituri precum actuala criză economică. Aceasta este concluzia pe care John Kotter, reputatul profesor de la Harvard Business School, o dezvăluie în interviul…


No Picture

Seria “Anomalii”: I-P-O-C-R-I-T-U-L

Octavian Dărmănescu Faţa e un bun inalienabil? Nu şi sufletul. El se poate împărţi, la cerere, în două, în trei, în nouă, ca o tavă cu piftie. Scuza? Nu ne putem exprima decât cu o mască pe faţă. Importanţa măştii este incredibilă. Dacă am spune mereu ce gândim, istoria ar accelera, prin război, până ne-am…


No Picture

Seria “Anomalii”: M-O-A-R-T-E-A

Octavian Dărmănescu Dacă ar fi lăsaţi, cetăţenii cimitirului s-ar urca pe gardurile lui şi ar urla în şosea, celor vii, angajaţi în depăşiri, marele adevăr: nu mai aveţi timp! Timpul, pervers, înaintează încet, ca uleiul scăpat dintr-o sticlă spartă, iar apoi se varsă-n moarte. Moartea vegetează în noi, ne rumegă degetele-n somn cu gingiile ei…


No Picture

Varsta tanara a pamantului / The Young Age of the Earth

Un documentar extrem de interesant care prezinta o serie intreaga de dovezi stiintifice in favoarea tezei unui Pamant tanar. Deasemenea, sunt prezentate dovezi solide care explica o serie intreaga de fenomene geologice plecand de la efectele pe care le-ar fi avut asupra planetei o catastrofa de aploarea marelui potop biblic. Recomandam acest material celor care…



No Picture

Marea conspiratie a GRIPEI

Melania Papadache OMS a confirmat peste 5.000 de cazuri de imbolnavire de „gripa porcina”, pana la mijlocul lunii mai. 61 de pacienti au murit. Datele cercetatorilor arata ca, in caz de pandemie, doua miliarde de oameni, adica o treime din populatia lumii, ar fi afectati. Oare virusul H1N1 a fost creat in laboratoare, pentru a…


No Picture

Seria “Anomalii”: A-T-E-U-L-P-R-A-C-T-I-C-A-N-T

Octavian Dărmănescu Ateul practicant este gardianul bisericii, stâlpul ei, mai precis cel de la intrare. Nu lasă lumea să intre fără basma pe cap, îi caută la contribuţii, dacă şi le-au plătit. Un taliban care a încurcat destinaţiile, se laudă că merge pe drumul Damascului, dar o tot ţine spre Kabul. Ateul practicant este un…


No Picture

Seria “Anomalii”: A-T-E-U-L-D-E-C-L-A-R-A-T

Octavian Dărmănescu Pe copiii orfani şi-i dispută Dumnezeu şi primăria. Mai este însă şi o altă ceată de orfani, pe care nimeni nu şi-i ia în cârcă, ateii declaraţi. Ateul e un ipocrit. De ce? Pentru că el crede totuşi în ceva, el crede în Marx. Ateul, adică omul fără Dumnezeu. Din moment ce simţul…


No Picture

Vara

(sursa foto) TUDOR GHEORGHE: Sara pe deal (versuri Mihai Eminescu) TUDOR GHEORGHE: Seara pe malul Jiului (versuri Virgil Carianopol) (sursa foto) TUDOR GHEORGHE: Florile graului (Teodor Mureşan) TUDOR GHEORGHE: Pedeapsa macului (versuri Vasile Voiculescu) Sursa: Razboi întru cuvânt


No Picture

Seria “Anomalii”: C-A-R-I-E-R-I-S-T-U-L

Octavian Dărmănescu Carieristul arată mai bine din profil, el este un recidivist care s-a încurcat incestuos cu propriul destin. Nu te pune cu el, că e în stare să calce pe cadavre pentru a înainta „înainte”! Carieristul are singurătatea terifiantă a sfeclei care a crescut pe tăcute, fără ajutor, are liniştea expertă a dentistului în…


No Picture

Seria “Anomalii”: H-A-P-L-E-A

Octavian Dărmănescu Stimaţi telespectatori, nu vă mai abţineţi! Abstinenţa este dăunătoare libidoului şi bunei dispoziţii. Fermoarul s-a inventat chiar pentru dumneavoastră, s-a dus de mult dictatura nasturilor. Bucuraţi-vă de beneficiile tehnicii, nu mai ascultaţi la zvonurile moraliştilor de apă dulce! Nu s-a dovedit cum că morala are vicii de funcţionare? Vă mulţumim, aşadar, pentru solicitudinea…


No Picture

Seria “Anomalii”: S-M-E-C-H-E-R-U-L

Octavian Dărmănescu Cine sare garduri multe tot îi intr-o ţeapă-n fund! Scuzându-ne lipsa de interes pentru o morgă mai academică, vom deconspira cel mai nesuferit tip posibil, şmecherul. Acel biped arogant, cu ceafa la frunte, care visează numai cataplasme cu gagici, maşini fără capotă şi expediţii în Dubai. Acesta este primul soi, cel mai vizibil,…


No Picture

Seria “Anomalii”: T-I-P-U-L-M-A-N-D-R-U

Octavian Dărmănescu Tipul mândru este un homo erectus care se crede cel mai bun exemplar homo sapiens. El stă cu personalitatea pe frunte ca mortul cu privighetoarea pe piept. Poţi să-l urmăreşti de mic, la portretele de grup, pe scările liceului, cu mâinile în stand-by, cum zace într-o stare de semi-imbecilitate. Mândria este boala imaturităţii….


No Picture

Ce-i invata Disney pe copii ?!

  Iata cam ce invata copiii de la filmele Disney: 1. Vor fi abandonati de parinti ! 2. Fetele „printese” nu au nevoie de mame pentru a se maturiza ! 3. Copiii se descurca exemplar si daca nu au parinti ! Cateva exemple: Lion King – tatal moare Finding Nemo – mama moare Cinderella –…


No Picture

Noe si Potopul in 2009

În anul 2009, vine Dumnezeu la Noe, care traia linistit in Australia si-i zice:- Noe, pamantul s-a umplut de rautate si oamenii M-au uitat. Vreau sa-mi construiesti o noua Arca, pentru ca Potopul va veni iar. Sa iei din fiecare specie cate un exemplar mascul si femela. Ai la dispozitie 6 luni de zile! Dupa…


No Picture

Seria “Anomalii”: G-E-L-O-S-U-L

 Octavian Dărmănescu Dintre muritori, gelosul are cea mai cruntă viaţă. E fericit numai când e noapte, femeia e în pat şi doarme neîntoarsă. Filozofia lui este capul în gură, strămoşii lui se rotesc astăzi în mormânt. Ei preferau duelul, mai discret. Datorită acestei întorsături, şi adulterul şi-a schimbat orarul şi tehnica. Înainte se duceau câinii…


No Picture

Seria “Anomalii”: F-R-I-C-O-S-U-L

  Octavian Dărmănescu Fricosul trăieşte absurd, cu iconiţa Apocalipsei în portofel. Semnează cu iniţiale, fără risc. Nu are simţul umorului, ca un sectant cuminte, căci umorul este un semn de libertate interioară, iar el nu are aşa ceva. Pe fricoşi nu-i vrea nimeni: Dumnezeu îi scuipă din gură ca pe nişte boabe de orez nefiert,…