Uncategorized

No Picture

CĂLUGĂRIE ÎN MĂNĂSTIRE ŞI CUNUNIE ÎN PAROHIE: Comunicat de presă privind oficierea Tainei Sfântului Botez şi a Tainei Cununiei în mânăstiri

Arhiepiscopia Bucureştilor ne informează că: Oficierea Tainei Sfântului Botez şi a Tainei Cununiei în mânăstiri trebuie tratată sub aspect pastoral-sacramental şi nu financiar, cum se întâmplă uneori, din cauza duhului de secularizare, care pătrunde şi în comunităţile monahale. Taina cununiei creează o legătură aparte între familia care se întemeiază şi comunitatea din care provine şi…



PELERINAJ GRECIA

Parohia “Sf. Ierarh Nectarie Taumaturgul” – Coslada, împreună cu Patriarhia Română, organizează, în perioada 25 mai-2 iunie a.c., un pelerinaj în Grecia, după următorul program: Ziua 1 (25 mai) Sosire Atena. Tur panoramic al oraşului (se vizitează Acropolis – loc în apropierea căruia a predicat Sf. Ap. Pavel).  Cazare; Ziua a 2-a (26 mai) Mic…




No Picture

Valoarea reala a banilor. O teorie despre criza

”Banii”. Tema aceasta a început să devină obsedantă în unele comentarii de pe blog, dar și în discuțiile cu prietenii. Inițial nu i-am dat prea mare importanță, dar repetitivitatea ei din ultimul timp a început să mă pună pe gânduri. Și, într-o noapte albă, prin minte mi-a trecut o întrebare paranoică: ”Dacă actualul scop al…


No Picture

Fumatul

Fumatul este o patima care, in lumea de astazi, este purtata pe brate. Orice pachet de tigari atrage atentia ca “tutunul dauneaza grav sanatatii”. Sigur, la prima vedere am spune ca e bine ca se trage un semnal de alarma. Insa, stau si ma intreb: nu cumva mesajul mentionat creeaza si o piata? De ce…




No Picture

IPOCRIZIA

Sinceritatea nu este o trasatura necesara si nici o conditie suficienta pentru perpetuarea adevarului in forma sa cea mai simpla si mai comuna. In fapt sinceritatea este un lux, un artificiu…un accesoriu actualmente pe care unii il “folosesc” plini de emfaza iar altii il folosesc si atat. Notiunea de ipocrizie este una mai confortabila si…


No Picture

EMINESCU ŞI CREDINŢA

Mic tablou de familie Dacă, din cîte ştim despre el, căminarul Gheorghe Eminovici, tatăl lui Eminescu, era om respectuos de cele sfinte, dar nu tocmai bisericos, în schimb fiica stolnicului Vasile Juraşcu, Raluca, mama poetului, pare să fi fost mult mai evlavioasă, cum erau îndeobşte femeile în mediul tradiţional (literatura ne-a familiarizat, în acest sens,…



No Picture

Poveste din Revelioanele de altădată

Dan Mihăescu, unul dintre cei trei autori ai scheciurilor interpretate de Toma Caragiu, povesteşte despre cum se pregătea Revelionul sub comunism. Şi despre cum s-a schimbat divertismentul românesc, de la epoca lui „Aşa-i în tenis”, „Omul cu şopârla” sau „Petrecerea continuă”, la epoca „Mondenii”. De la Toma Caragiu, la Mihai Bendeac. Dan Mihăescu lucrează acum…


No Picture

Obiceiuri de Anul Nou

In nici o alta parte a tarii repertoriul Anului Nou nu cunoaste o atat de mare varietate si bogatie de manifestari folclorice ca in Bucovina. Transmise pe cale orala din generatie in generatie, intr-o permanenta schimbare si innoire, atat ca functie cat si ca mod de realizare artistica, obiceiurile traditionale bucovinene legate de Anul Nou…


No Picture

După 20 de ani

    http://razbointrucuvant.net/files/Vin colindatorii.mp3 “Prea degeaba sange, prea degeaba patimi…” 1989 – – 2009 “Domnilor de astazi, sa v-apuce frica!” sursa: Război întru cuvânt


No Picture

Obiceiuri de Craciun – Turtele si colacii

O grija de sama a gospodinelor, in preajma Craciunului, este facutul turtelor si al colacilor pentru ziua de ajun. Turtele se fac din faina de grau „cernuta cu sata cea deasa”. Faina se cumpara din targ, ori o are gospodina macinata din graul sau, la moara satului. Faina se moaie in apa calduta si se…


No Picture

Presedintele Obama l-a primit pe Parintele Spiritual al celor 300 de milioane de crestini ortodocsi, la Casa Alba

Preşedintele Obama a purtat o discuţie privată, în dimineaţa zilei de marţi, 3 noiembrie 2009, cu Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, care ocupă această poziţie de peste 18 ani, ca parinte spiritual al celor aproximativ 300 milioane de creştini ortodocşi din întreaga lume. Deşi Patriarhul Ecumenic şi Preşedintele SUA au discutat despre mediul înconjurător, problema…



No Picture

Modalitatile de racolare a noilor adepti specifice sectelor religioase

Incercand o analiza atenta a mijloacelor de racolare de noi membri in cadrul sectelor religioase, observam trei etape succesive: 1. Faza de seducere Faza de seducere in primul rand a tinerilor (in special), cu un psihic labil si care isi pun obisnuitele intrebari in legatura cu sensul vietii lor, intrebari specifice varstei. Aceasta metoda de…



No Picture

Cum combatem Noua Ordine Mondiala? (II)

5. AUTODISCIPLINA. CULTIVAREA VOINŢEI Un proverb chinezesc spune „este usor să îi învingi pe ceilalţi, dar cel mai greu este să te învingi pe tine însuţi”. Educaţia, mediul înconjurător, familia, prietenii, toate acestea constituie factori formatori ai personalităţii. O personalitate puternică, o voinţă puternică, de nezdruncinat, constituie cheia oricărei reuşite. Nu putem vorbi despre un…


No Picture

Cum combatem Noua Ordine Mondiala? (I)

Aflăm din ce în ce mai multe informaţii despre faţa ascunsă a politicii, despre statul totalitar planetar pregătit de către păpuşarii din umbră ai forţelor oculte ce doresc să îşi impună dictatura totală asupra umanităţii. Filme, articole, dovezi ale existenţei şi punerii în aplicare a acestor planuri diabolice, anti-divine şi anti-umane, ajung din ce în…


No Picture

Cum arata in interior un musuroi abandonat

Pentru a vedea cum arata in interior un musuroi de furnici aceasta echipa de cercetatori a turnat ciment timp de trei zile intr-un musuroi abandonat, pana ce 10 tone de ciment au disparut in galeriile de sub pamant. Dupa o luna au inceput sapaturile. A fost nevoie de saptamani intregi pentru a scoate la lumina…


No Picture

Criza globala

John Kotter: „Lumea are nevoie de crize pentru a se schimba în bine” Pentru a reflecta mai adânc asupra elementelor care trebuie corectate în diferite sisteme, lumea are nevoie, din păcate, de lovituri precum actuala criză economică. Aceasta este concluzia pe care John Kotter, reputatul profesor de la Harvard Business School, o dezvăluie în interviul…


No Picture

Seria “Anomalii”: I-P-O-C-R-I-T-U-L

Octavian Dărmănescu Faţa e un bun inalienabil? Nu şi sufletul. El se poate împărţi, la cerere, în două, în trei, în nouă, ca o tavă cu piftie. Scuza? Nu ne putem exprima decât cu o mască pe faţă. Importanţa măştii este incredibilă. Dacă am spune mereu ce gândim, istoria ar accelera, prin război, până ne-am…


No Picture

Seria “Anomalii”: M-O-A-R-T-E-A

Octavian Dărmănescu Dacă ar fi lăsaţi, cetăţenii cimitirului s-ar urca pe gardurile lui şi ar urla în şosea, celor vii, angajaţi în depăşiri, marele adevăr: nu mai aveţi timp! Timpul, pervers, înaintează încet, ca uleiul scăpat dintr-o sticlă spartă, iar apoi se varsă-n moarte. Moartea vegetează în noi, ne rumegă degetele-n somn cu gingiile ei…


No Picture

Varsta tanara a pamantului / The Young Age of the Earth

Un documentar extrem de interesant care prezinta o serie intreaga de dovezi stiintifice in favoarea tezei unui Pamant tanar. Deasemenea, sunt prezentate dovezi solide care explica o serie intreaga de fenomene geologice plecand de la efectele pe care le-ar fi avut asupra planetei o catastrofa de aploarea marelui potop biblic. Recomandam acest material celor care…



No Picture

Marea conspiratie a GRIPEI

Melania Papadache OMS a confirmat peste 5.000 de cazuri de imbolnavire de „gripa porcina”, pana la mijlocul lunii mai. 61 de pacienti au murit. Datele cercetatorilor arata ca, in caz de pandemie, doua miliarde de oameni, adica o treime din populatia lumii, ar fi afectati. Oare virusul H1N1 a fost creat in laboratoare, pentru a…


No Picture

Seria “Anomalii”: A-T-E-U-L-P-R-A-C-T-I-C-A-N-T

Octavian Dărmănescu Ateul practicant este gardianul bisericii, stâlpul ei, mai precis cel de la intrare. Nu lasă lumea să intre fără basma pe cap, îi caută la contribuţii, dacă şi le-au plătit. Un taliban care a încurcat destinaţiile, se laudă că merge pe drumul Damascului, dar o tot ţine spre Kabul. Ateul practicant este un…


No Picture

Seria “Anomalii”: A-T-E-U-L-D-E-C-L-A-R-A-T

Octavian Dărmănescu Pe copiii orfani şi-i dispută Dumnezeu şi primăria. Mai este însă şi o altă ceată de orfani, pe care nimeni nu şi-i ia în cârcă, ateii declaraţi. Ateul e un ipocrit. De ce? Pentru că el crede totuşi în ceva, el crede în Marx. Ateul, adică omul fără Dumnezeu. Din moment ce simţul…


No Picture

Vara

(sursa foto) TUDOR GHEORGHE: Sara pe deal (versuri Mihai Eminescu) TUDOR GHEORGHE: Seara pe malul Jiului (versuri Virgil Carianopol) (sursa foto) TUDOR GHEORGHE: Florile graului (Teodor Mureşan) TUDOR GHEORGHE: Pedeapsa macului (versuri Vasile Voiculescu) Sursa: Razboi întru cuvânt


No Picture

Seria “Anomalii”: C-A-R-I-E-R-I-S-T-U-L

Octavian Dărmănescu Carieristul arată mai bine din profil, el este un recidivist care s-a încurcat incestuos cu propriul destin. Nu te pune cu el, că e în stare să calce pe cadavre pentru a înainta „înainte”! Carieristul are singurătatea terifiantă a sfeclei care a crescut pe tăcute, fără ajutor, are liniştea expertă a dentistului în…


No Picture

Seria “Anomalii”: H-A-P-L-E-A

Octavian Dărmănescu Stimaţi telespectatori, nu vă mai abţineţi! Abstinenţa este dăunătoare libidoului şi bunei dispoziţii. Fermoarul s-a inventat chiar pentru dumneavoastră, s-a dus de mult dictatura nasturilor. Bucuraţi-vă de beneficiile tehnicii, nu mai ascultaţi la zvonurile moraliştilor de apă dulce! Nu s-a dovedit cum că morala are vicii de funcţionare? Vă mulţumim, aşadar, pentru solicitudinea…


No Picture

Seria “Anomalii”: S-M-E-C-H-E-R-U-L

Octavian Dărmănescu Cine sare garduri multe tot îi intr-o ţeapă-n fund! Scuzându-ne lipsa de interes pentru o morgă mai academică, vom deconspira cel mai nesuferit tip posibil, şmecherul. Acel biped arogant, cu ceafa la frunte, care visează numai cataplasme cu gagici, maşini fără capotă şi expediţii în Dubai. Acesta este primul soi, cel mai vizibil,…


No Picture

Seria “Anomalii”: T-I-P-U-L-M-A-N-D-R-U

Octavian Dărmănescu Tipul mândru este un homo erectus care se crede cel mai bun exemplar homo sapiens. El stă cu personalitatea pe frunte ca mortul cu privighetoarea pe piept. Poţi să-l urmăreşti de mic, la portretele de grup, pe scările liceului, cu mâinile în stand-by, cum zace într-o stare de semi-imbecilitate. Mândria este boala imaturităţii….


No Picture

Ce-i invata Disney pe copii ?!

  Iata cam ce invata copiii de la filmele Disney: 1. Vor fi abandonati de parinti ! 2. Fetele „printese” nu au nevoie de mame pentru a se maturiza ! 3. Copiii se descurca exemplar si daca nu au parinti ! Cateva exemple: Lion King – tatal moare Finding Nemo – mama moare Cinderella –…


No Picture

Noe si Potopul in 2009

În anul 2009, vine Dumnezeu la Noe, care traia linistit in Australia si-i zice:- Noe, pamantul s-a umplut de rautate si oamenii M-au uitat. Vreau sa-mi construiesti o noua Arca, pentru ca Potopul va veni iar. Sa iei din fiecare specie cate un exemplar mascul si femela. Ai la dispozitie 6 luni de zile! Dupa…


No Picture

Seria “Anomalii”: G-E-L-O-S-U-L

 Octavian Dărmănescu Dintre muritori, gelosul are cea mai cruntă viaţă. E fericit numai când e noapte, femeia e în pat şi doarme neîntoarsă. Filozofia lui este capul în gură, strămoşii lui se rotesc astăzi în mormânt. Ei preferau duelul, mai discret. Datorită acestei întorsături, şi adulterul şi-a schimbat orarul şi tehnica. Înainte se duceau câinii…


No Picture

Seria “Anomalii”: F-R-I-C-O-S-U-L

  Octavian Dărmănescu Fricosul trăieşte absurd, cu iconiţa Apocalipsei în portofel. Semnează cu iniţiale, fără risc. Nu are simţul umorului, ca un sectant cuminte, căci umorul este un semn de libertate interioară, iar el nu are aşa ceva. Pe fricoşi nu-i vrea nimeni: Dumnezeu îi scuipă din gură ca pe nişte boabe de orez nefiert,…



No Picture

Fiica poetului Ion Pillat despre dragoste şi prietenie

decembrie 1963, [Birmingham] Iubita şi înţeleapta şi buna şi scumpa mea Nelli, De mult am constatat că pe anumite fiinţe ajungi să le cunoşti mai bine şi mai adânc prin scris, chiar decât printr-o coexistenţă zilnică. Aşa este şi cu tine. Cu fiecare scrisoare de a ta iluminezi un colţ al personalităţii şi firii tale….


No Picture

Drumul meu de la Baptism la Ortodoxie

Emanuela Iancu, Emi – cum îi spun prietenii -, este o tânără de douăzeci de ani, drăguţă, isteaţă, copilăroasă. Pasionată de geografie, muzica de underground şi streetbasket, Emi nu pare a se deosebi cu nimic de tinerii din generaţia ei. Însă inima ei ascunde o mare taină: vrea să se boteze ortodox*! Am cunoscut-o pe…


No Picture

Seria “Anomalii”: G-I-C-A-C-O-N-T-R-A

Octavian Dărmănescu Înţelepciunea populară, actualmente popular-postmodernă, a prins perfect tipul celui care se contrează din ambiţ. I se spune Gică-contra. Este vorba, la o adică, tot despre vreun Gheorghe, care se recomandă, printr-un moft burghez, George, dar pe care rudele îl reduc la stadiul de Gică, ştiu ele ce ştiu. Aceste personagii fac deliciul regnului…


No Picture

Seria “Anomalii”: Z-G-A-R-C-I-T-U-L

Octavian Dărmănescu Zgârcitul e un constipat, nu dă nimic, de-abia se-ndură să-şi ducă gunoiul. Inima lui, un portofel cald, ochii, contoare necruţătoare, mâinile, cuve de excavator. Când e să-şi plătească taxele, se îmbracă la negru şi stă înfipt, oficial, ca la o veghe de mort. Zgârcitul este omul pomană. De la vlădica zgârcit până la…


No Picture

Seria “Anomalii”: P-R-O-S-T-U-L

Octavian Dărmănescu Prostul şi prostia lui. Prostia ca fluid confuz, ca o apă călduţă care-ţi stăruie plăcut în ureche; prostia savantă, cu palma la tâmplă; prostia fondatoare, cu sânii plini mereu în gurile noastre; prostia de circumstanţă, cea în interes de serviciu, în faţa şefului; prostia încăpăţânată, când nu înveţi niciodată din lucruri identice; prostia…


No Picture

Seria “Anomalii”: S-L-U-G-A

Octavian Dărmănescu Sluga nu e sinceră cu ea decât la beţie: toţi au nevoie de un stăpân! De la cotarlele care latră benevol în faţa porţilor anonime, până la dictatorul ahtiat după minorele partidului, toţi simt nevoia unei zgărzi. Slugăreala e un fel de instinct de conservare, o tehnică de supravieţuire. Sluga fără stăpân e…



No Picture

Marcel Iures – Ca sa fii rege

„Ca sa fii rege peste animale, nu-i cine stie cat. Trebuie doar sa fii mai puternic decat ele. Si-atat. Ca sa fii rege peste pasari este putin mai greu. Dar frumos. Trebuie sa zbori mereu mai inalt decat ele si niciodata mai jos. Ca sa fii rege peste flori trebuie sa suporti la hotare maracinii…


Iubirea întoarsă pe dos

„Apoi Iuda a trădat, Golgota a fost biruită şi învierea – eu nu pot jura pe Dumnezeu că a avut loc”. (ION ALEXANDRU – „Poveste de iarnă”) Există un detaliu contrariant în Evanghelia lui Luca, singura în care se spune că, în ciuda primirii entuziaste ce i se face la Intrarea în Ierusalim, Iisus „dacă…


No Picture

Naţiunea suspectă

Jurnalistul britanic Henry Porter, de la The Guardian şi The Observer, a făcut un documentar în egală măsură lămuritor şi zguduitor despre societatea supertehologizată, în care oamenii sînt filmaţi peste tot, 24 de ore din 24, comunicaţiile prin telefonie sau internet sînt monitorizate strict, călătoriile tuturor sînt supravegheate; cineva îţi analizează, cu ajutorul unui program…


No Picture

BISERICA si poporul ortodox grec in strada contra modificarilor din buletinele grecesti

Arhiepiscopul Atenei la Tesalonic, împreună cu Sfântul Sinod şi poporul ortodox protestând împotriva scoaterii din buletine a apartenenţei religioase (pe buletinele lor scrie: creştin ortodox) Arhiepiscopul Hristodulos: “ORICE MÂNĂ A VRUT SĂ SE ATINGĂ DE BISERICĂ S-A USCAT!” “ÎNTÂI SUNTEM GRECI ŞI ORTODOCŞI ŞI ABIA APOI EUROPENI !!!” POPORUL SCANDEAZĂ: “GRECIA ÎNSEAMNĂ ORTODOXIΑ!” (ΕΛΛΑΣ ΣΥΜΑΙΝΕΙ…


No Picture

Rusine pentru mass-media

Rusine pentru mass-media manelizata din Romania ! Presa din Franta a inceput sa ne catalogheze tigani acum 15 ani. Presa din Italia nu ne scoate din tigani, iar elvetienii ne spun ciori si corbi. Norvegienii se plang ca sunt victime ale inselaciunilor din partea tiganilor romani care le vand cupru pe post de aur. Toate…



Piteşti: Genocidul sufletelor(I)

  Mărturiile a 50 de supravieţuitori ai experimentului Piteşti vor fi strânse într-un documentar despre „o cumplită barbarie a lumii contemporane“. Despre fenomenul Piteşti s-a scris şi s-a vorbit mult şi întotdeauna epuizându-se sinonimele pentru „cutremurător“, „diabolic“, „oroare“, „tortură“: schema de generare a „omului nou“ concepută în închisoare, în 1949, întrece în inventivitate malefică torturile…


Pr. Prof. Mihai Valica despre actele biometrice – la Radio Romania

Va invitam sa ascultati interviul cu pr. prof. dr. Mihai Valica, care face o sinteza a  raportului asupra documentelor de identitate biometrice, in cadrul emisiunii “Sfatul inteleptului”, realizata de Antoaneta Velcovici si difuzata de Radio Romania Actualitati in data de 31 ianuarie 2009: Radio Romania Actualitati , Sfatul inteleptului (31 01 2009) Sursa: Razboi întru…


No Picture

Paşapoartele biometrice: mituri eterne şi temeri justificate

Vlad Niculescu-Dincă, un inginer software cu studii în filozofia şi etica tehnologiei, face  o radiografie a dezbaterii din jurul paşapoartelor biometrice În 22 ianuarie 2009, la iniţiativa monahilor Mănăstirii Petru Vodă şi în organizarea Asociaţiei Ziariştilor şi Editorior Creştini (AZEC), cu o serie de invitaţi, printre care şi din partea Ministerului de Interne, a avut…


Spania: Dumnezeu nu merge nici aici cu autobuzul

(…) Pe model britanic Sursa de inspiraţie pentru această campanie vine din Marea Britanie. La începutul lunii, 800 de autobuze din Anglia, Scoţia şi Ţara Galilor au fost tapetate cu afişele campaniei “Probabil că Dumnezeu nu există”, în valoare de aproape 160.000 de euro, în timp ce staţiile de metrou londoneze au fost împânzite cu…


ARAMĂ ŞI PORTRETE-N RAMĂ – "MEMORIILE" LUI VALERIU ANANIA (IV)

„Viaţa te împovărează oricum. Totul este dacă povara ei, acceptată cu umilinţă sau purtată ca un blestem, îţi proiectează în veşnicie un grumaz de zimbru sau o cocoaşă de cămilă”. (VALERIU ANANIA) „Memoriile” lui Valeriu Anania adună în cuprinsul lor cateva zeci de portrete. Uneori autorul îşi propune explicit ca temă de capitol numele unui…


No Picture

Despre dreapta socotinta – eseu de Paul Curca

1. Dreapta socotinţă ca virtute teologică Există un lucru care ne lipseşte adeseori, cu toate că nu suntem conştienţi de aceasta: dreapta socotinţă, un bun contact cu lumea şi, mai ales, cu propriul nostru suflet. Ceea ce în limbaj teologic s-ar chema dreapta socotinţă, deosebirea duhurilor, trezvie, se numeşte în limbaj laic fie conştientizare de…


No Picture

A doua cadere a Bastiliei

Circa 15.000 de persoane au manifestat, duminica, la Paris, in favoarea vietii, impotriva avortului si eutanasiei, intr-un eveniment de o amploare deosebita. Manifestanti din 10 tari, printre care si Romania, au raspuns apelului unui colectiv de asociatii si grupari provita, cerand ca Europa unita sa apere si sa respecte viata incepand cu momentul conceptiei si…


No Picture

Românii plecaţi la muncă lasă în urmă copii răstigniţi

Părintele Constantin Necula, lector la Facultatea de Teologie din Sibiu, a susţinut o conferinţă la invitaţia a doi foşti elevi ai Seminarului Teologic din Făgăraş, Alexandru Dădârlat şi Mircea Laza. Tema conferinţei care a avut loc miercuri, 6 iunie, a fost „Tinerii şi provocările Ortodoxiei“. Vă prezentăm în continuare răspunsurile părintelui, care a călătorit mult…


No Picture

Start la monitorizarea convorbirilor telefonice si a SMS-urilor

Incepand din 20 ianuarie, toate convorbirile telefonice, SMS-urile si e-mail-urile vor fi inregistrate si stocate timp de 6 luni de operatorii de telefonie fixa si mobila, potrivit Legii 298/2008 privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicatii electronice, intrata in vigoare. Astfel, toti operatorii de telefonie fixa si mobila, precum Romtelecom,…


Dumnezeu nu are nevoie de cip pentru a şti unde ne aflăm

Discuţia despre paşapoartele cu cip nu a reuşit niciodată să fie teologică. Pentru că nu este o problemă teologică. Ghiciturile despre esenţa numărului satanic nu pot lua locul certitudinii, cu neputinţă de pus în cuvinte, a luminii dumnezeieşti. Şi nu trebuie amestecate aceste două aspecte ale cunoaşterii creştine: discuţiile despre Dumnezeu şi discuţiile despre satana….


No Picture

Barack Obama: o catastrofa pentru America si umanitate?

  Pe 22 ianuarie 2009, a doua zi dupa investitura, noul presedinte american Obama va comite prima sa crima impotriva umanitatii. Barack Obama a anuntat ca va ratifica Legea Libertatii de Alegere (Freedom of Choice Act, FOCA) [1]. Actul va anula practic toate victoriile obtinute de miscarea americana pro-life din 1973, de la decizia Curtii…


No Picture

Binecuvantate cip-uri

Tare mă bucur că a venit vremea cip-urilor! De mult o aşteptam, din vremea pliantelor greceşti! Dacă nu ar fi vrut ei să mă amprenteze, le-aş fi cerut-o eu. Îi imploram, făceam antecameră la minister, făceam cereri peste cereri, căutam să intru în audienţe, dădeam şpagă, şi tot reuşeam. Vreau binecuvântarea cip-urilor! Ele te izbăvesc…


No Picture

Ce sunt cip-urile RFID?

Cipurile RFID[2] sînt o creaţie tehnologică recentă, menită iniţial să înlocuiască codul de bare de pe produsele din magazine. În general, ele sînt compuse dintr-un cip electronic (care permite stocarea datelor şi alte operaţiuni electronice) conectat la o antenă miniaturală, putînd fi aplicate pe diferite obiecte. Dispozitivul cu antenă poate fi detectat de cititoare speciale….



No Picture

Scolile britanice dau pilule de a doua zi fetelor de 11 ani, fara stirea parintilor

Scolile gimnaziale din Anglia sunt criticate pentru decizia de a imparti fetelor de cel putin 11 ani „pilula de a doua zi” [1], fara stirea parintilor, scrie LifeNews.com. Norman Wells, director al Family Education Trust, a obtinut aceasta informatie de la ministerul britanic al sanatatii. Informatia arata ca, numai în comitatul Oxfordshire, cabinetele medicale scolare…


Străin în noapte

Despre ortodoxie şi modernitate a curs destulă cerneală, atât din partea celor ce denunţă prompt ortodoxia creştină ca pe o piedică în calea înnoirilor, cât şi din partea teologilor care atrag atenţia doct, asupra modernităţii substanţiale a ortodoxiei creştine, ca actualitate a prezenţei divino-umane a lui Hristos în lume, ca realitate eclesială, îngerească, umană şi…