— Sfeştania

Ce este sfeştania?

Sfeştania este denumirea populară pentru slujba Aghiasmei mici sau Sfinţirea cea mică a apei. Ea se săvârşeşte de către preot în biserici sau în casele credincioşilor cu diferite prilejuri. Slujba sfeştaniei cuprinde sfinţirea apei, stropirea cu apă sfinţită a celor prezenţi şi a tuturor camerelor, precum şi rugăciuni pentru ocrotirea şi binele casei şi pentru sănătatea trupească şi sufletească a celor ce locuiesc în ea.

De ce facem sfeştanie?

Sfeştania este pentru casă ceea ce este spovedania pentru om. Dacă prin spovedanie, prin mărturisirea păcatelor şi dezlegarea acestora de către preot, omul se curăţeşte, îşi curăţeşte sufletul, îşi împrospătează harul primit la botez, tot aşa, prin stropirea cu apă sfinţită şi prin rugăciunile speciale ale preotului, casa sfinţită se curăţeşte de tot răul şi de toată lucrarea cea rea, datorate fie păcatelor celor ce locuiesc în ea, fie oamenilor răuvoitori, fie duhurilor celor rele. Prin săvârşirea periodică a sfeştaniei se resfinţesc locul, casa şi toate lucrurile din ea, după un timp în care inevitabilele noastre păcate şi fapte mai puţin cuviincioase au întinat casa. Trebuie spus un lucru în care noi credem şi pe care îl aflăm din Sfintele Scripturi şi pe care Biserica noastră îl învaţă de la începuturi. Şi anume, omul este solidar cu tot ceea ce îl înconjoară, aşa încât urmările faptelor lui se răsfrâng şi asupra mediului său înconjurător, asupra casei şi a lucrurilor din casă. Lucrurile urâte, păcatele şi fărădelegile omului întinează spaţiul în care acesta le săvârşeşte sau trăieşte, după cum, faptele lui bune, curăţenia vieţii lui sfinţesc şi mediul său înconjurător. În legătură cu aceasta, s-a păstrat în popor o zicală foarte adevarată şi care, cel puţin la început, avea înţelesul celor de mai sus: „Omul sfinţeşte locul”. Într-adevăr, omul sfinţeşte locul, dar tot omul este cel care-l întinează, care-l urâţeşte sau murdăreşte prin urâţenia şi murdăria sa sufletească.

Când putem sau când trebuie sa facem sfeştanie în casă?

În principiu, preotul trebuie şi poate să săvârşească sfeştanie la casa credinciosului, „oricând acesta o cere”. Deci, ori de câte ori credinciosul simte nevoia curăţirii şi sfinţirii casei, aşa cum simte nevoia uşurării şi curăţirii de păcate prin spovedanie, el poate chema preotul la casa sa pentru a-i face sfeştanie. Este bine ca sfeştania să se facă în zi de post, miercurea sau vinerea, ea fiind o slujbă de curăţire, de spălare, de exorcizare, care se potriveşte mai puţin cu zilele de sărbătoare sau cu celelalte zile ale săptămânii, dar şi pentru faptul că cel care solicită săvârşirea sfeştaniei trebuie să se pregătească prin postire şi rugăciune.

În vechime, dar şi astăzi în unele regiuni, se obişnuia sfeştania în prima zi a fiecărei luni. Acesta, desigur, este un lucru foarte bun şi de dorit. În locul acestei sfeştanii de ziua întâia a fiecărei luni s-a păstrat în multe părţi din Biserica noastră obiceiul ca preotul să meargă pe la toate casele pentru a stropi cu apă sfinţită. El nu mai săvârşeşte sfinţirea apei în fiecare casă, ci o săvârşeşte la biserică o singură dată şi, apoi, stropeşte cu această apă sfinţită toate casele parohiei. De aceea, se spune în popor că vine preotul cu „zi’ntâi'”.

Sfeştania după ce am avut în casă un deces

Se obişnuieşte ca după ce am avut un deces în casă, la câteva zile după înmormântare, atunci când cei din casă se pot pregăti, să se săvârşească sfeştanie. Creştinul simte nevoia resfinţirii şi binecuvântării casei nu pentru că cel decedat ar fi întinat în vreun fel casa, ci pentru că locul şi casa au fost cercetate de moarte. Pe bună dreptate, moartea este socotită ca cea mai înfricoşătoare formă a răului şi consecinţă a păcătului. „Pentru că plata păcatului este moartea”, spune Sfântul Apostol Pavel (Rom. 6, 23).

Cu atât mai mult, trebuie să se săvârşească sfeştanie în casa sau în locul în care s-a comis un omor sau o altă fărădelege sau urâciune (avort, încercare de sinucidere, vărsare de sânge, molimă, întâmplare rea sau accidente de orice fel etc.), pentru că toate acestea se întâmplă din îndemnul şi cu lucrarea diavolului şi a duhurilor rele.

Ce trebuie şi cum trebuie să ne pregătim pentru sfeştanie?

Cine doreşte să cheme preotul pentru a săvârşi sfeştanie în casă, trebuie să ştie cum trebuie să se pregătească pentru aceasta având în vedere cele de mai jos. Mai întâi, toţi cei din casă este bine să se spovedească, pentru ca înainte de a curăţi şi sfinţi casa, să se curăţească şi să se sfinţească ei înşişi de păcatele şi relele care afectează şi casa în care ei locuiesc. Dacă nu este în timpul postului, atunci cei din casă să ştie că trebuie să postească în zilele rânduite de post şi să se ferească de tot ceea ce poate fi rău pentru viaţa lor.

În al doilea rând, casa în care urmează a se face sfeştanie trebuie curăţită cât mai bine, de la un capăt la altul. Nu este de închipuit să stropim cu apă sfinţită şi să facem rugăciuni pentru a curăţi casa de rele, iar casa să fie murdară şi neîngrijită.

Apoi, orice slujbă săvârşită de preot în casă este echivalentă cu aducerea lui Dumnezeu în casa aceea prin lucrarea Sa sfinţitoare şi prin binecuvântarea Sa. Ori, dacă atunci când primim un oaspete obişnuit, dintre oameni, direticăm şi facem curăţenie în casă, pentru a-l primi cum se cuvine, cu atât mai mult atunci când vrem să-L primim pe Însuşi Dumnezeu. Aşa cum ne spălăm, ne îngrijim şi ne primenim noi oamenii atunci când mergem la biserică sau atunci când ni se face orice slujbă, tot aşa trebuie primenită şi casa noastră când facem slujbă în ea.

Pentru slujba sfeştaniei, credinciosul trebuie să pregătească o măsuţă frumos acoperită, orientată spre răsărit (măsuţa poate fi aşezată în faţa sau în apropierea icoanei sau a colţului de rugăciune din casă), pe care va aşeza următoarele:

  • un vas larg la gură cu apă;
  • un mănunchi de busuioc;
  • două sfeşnice mici cu lumânări sau un vas strâmt la gură (un pahar sau ceaşcă) în care să se poată pune lumânările din ceară curată;
  • o căţuie cu cărbune aprins şi puţină tămâie;
  • o icoană (dacă măsuţa nu se află în faţa icoanei din casă);
  • un pomelnic cu cei ce locuiesc în casă.

Mai pot fi puse pe masă: o pâine, puţin untdelemn şi puţin vin, simbolizând roadele pământului date de Dumnezeu spre hrana noastră, pentru a fi binecuvântate.

Preotul va sta în faţa măsuţei, iar credincioşii vor sta în spatele preotului, aşa cum stăm şi la biserică, toţi cu faţa la răsărit. Toate uşile camerelor vor fi larg deschise.