Spania: Donație de 10% din salariu, test de credință pentru preoții spanioli
Episcopul din Segovia le-a cerut preoților să doneze șomerilor din provincie o parte din salariul pe care îl vor lua în luna mai.Angel Rubio Castro, episcopul din Segovia, a făcut un apel la toți preoții care au parohii în provincia Segovia, cerându-le să doneze 10% din salariile pe care le vor obține în luna mai. Banii donați vor ajunge la familiile aflate într-o stare economică precară și la cele în care ambii membri ai familiei sunt în șomaj. Conform episcopului, acest act de donare va fi doar o dovadă în plus că preoții din Segovia sunt buni samariteni și știu să își ajute semenii aflați în suferință, servind ca exemplu enoriașilor. Solicitarea episcopului a venit ieri, în timpul slujbei religioase oficiate la catedrala din Segovia, cu ocazia reuniunii a peste 120 de preoți catolici din provincie. Aceștia au asistat la prima slujbă din Săptămâna Mare a Paștelui catolic. Episcopul a precizat că donațiile se vor face prin intermediul fundației Caritas și a cerut preoților prezenți să facă toate eforturile pentru ca acest proiect să devină realizabil.
Sursa: Adevărul