Seria “Anomalii”: C-A-R-I-E-R-I-S-T-U-L

Octavian Dărmănescu

Carieristul arată mai bine din profil, el este un recidivist care s-a încurcat incestuos cu propriul destin. Nu te pune cu el, că e în stare să calce pe cadavre pentru a înainta „înainte”! Carieristul are singurătatea terifiantă a sfeclei care a crescut pe tăcute, fără ajutor, are liniştea expertă a dentistului în faţa cariei. El plugăreşte pe ogorul ambiţiei lui ca un iobag legat de glie, s-a băgat argat la el însuşi, are acea pace de slugă care te face să înghiţi orice cu drag. Carieristul este satelitul carierei sale. Acest tip a avut probleme încă din clasele primare: nu înţelegea de ce nu e primul când se striga catalogul, ar fi dorit un nume de Amza, Aldea, Agarici chiar. Ahtiat după titluri şi distincţii, această boală îi poate aduce peste ani un accesoriu anal indispensabil, scaunul de ministru. Carieristul este victima unei lumi tâmpite, care l-a învăţat că trebuie să faci ceva în viaţă. Cu diplomele pe pereţii soacrei, carieristul dă orice să se mai pozeze o dată cu sutana de licenţiat. El îşi face în colţul sufletului său forestier, îmbâcsit de acarienii patalamalelor sale, un mic altar închinat strădaniei lui. El este, după cum i-au spus neamurile, un om ambiţios, bravo lui.

Semnaţi condica şi la intrare, şi la ieşire! Carieristul politic este spaima lui Nietzsche, supraomul diabetic, gândacul de hotel cu dinţii puşi. Statul lui Hegel şi căţelul său fidel, carieristul. Acest tip are vocaţie pentru mişcările bruşte, de la un partid la altul. Oricum, are copii, e dator să se ducă acasă cu un partid, deh, obiectul muncii… Şi nu uitaţi: lumea trece, cadrele rămâne! Carieristul se blindează cu diplome pentru a ascunde un handicap major, lipsa simţului practic. Îşi dă viaţa pentru un post mai sus, apoi, din stilou, vinde bogăţia boborului şi îl încarcă de biruri. Nu-i pasă dacă ţara ia foc, important era să nu explodeze pe tura lui. O liftă vândută ambiţiei lui de a ajunge tot mai sus, că jos e prea înghesuit şi miroase a transpiraţie.

Om mic, birou mare. Carieristul didactic, cu antreu la nume, poreclit şi prof.dr.doc, este un tocilar care se încălzeşte numai la rutină, emite aceleaşi lucruri la distanţă de un an unor juni care chiar îl invidiază pentru modul lui de existenţă. Am aflat că există printre tocilari unii care, îndopaţi de atâta carte, nu mai ştiu nimic. Alţii, de la catedră, îşi expun palmele şi fac exegeză la viaţa lor chinuită: am muncit mult ca să nu le am bătătorite! Carieristul nu suferă emulaţia, iar atunci când este legat de trenuleţul ei furios, de-abia aşteaptă prima haltă. Are sub cămaşă toate facultăţile terminate, tatuate pe umăr. E narcisist, îşi mângâie oglinda din servietă cu un gest de proprietate aproape paternală, aşa cum îţi recunoşti maşina în parcare.

Carieriştii sunt mici şi răi, asta pot. Au o curiozitate funciară, aproape feminină, şi sunt înclinaţi spre bârfă. Ahtiaţi după ştiri, ei urmăresc strategic schimbările de personal şi se ţin mereu în priză, ca frigiderul. Carieristul e un experiment al comunismului, mândru rebut al capitalismului. Prizează spirtul din cariocă şi se vede în locul şefului, îşi protejează rutina, acvariul în care se crede cel mai liber şi fericit om. E revanşard, ar fi în stare să-şi scoată certificat medico-legal chiar şi pentru o palmă de la neamuri.

Carieristul a dat un ban, dar a stat în faţă: din fereastră în fereastră, labirintic, până la orizontul final, cimitirul Ghencea 2 văzut dinspre Domneşti. A fost un om ambiţios, Dumnezeu să-l ierte!

Sursa: Laurenţiu Dumitru