Şcoala catehetică parohială „CUVÂNTUL CARE ZIDEŞTE” – pentru adulţi
Începând cu ziua de duminică, 4 iulie a.c., în cadrul parohiei noastre încep cursurile Şcolii catehetice parohiale „CUVÂNTUL CARE ZIDEŞTE” – pentru adulţi.
Cursurile se vor susţine în fiecare duminică, după-amiază, începând cu orele 18.00 şi vor fi precedate de slujba Paraclisului Maicii Domnului.
În principal se urmăreşte prin desfăşurarea acestor cursuri însuşirea, de către participanţi, a cunoştinţelor elementare privind învăţătura de credinţă creştin-ortodoxă, educarea şi corectarea comportamentului moral prin cunoaşterea catehismului şi deprinderea practicării rugăciunii, a rânduielilor şi tradiţiilor specifice Bisericii Ortodoxe.
La această dată sunt înscrise 41 de persoane, însă lista rămâne deschisă pentru toţi doritorii.