28 noiembrie 2011

Încă mai suntem în viață

Ca popor, am trăit mai mulţi ani în comunism decât în capitalism. Aşa ne-a fost dat. Nu noi ne alegem părinţii, locul naşterii, sexul. De destin, ce să mai vorbim, mereu e hotărât de alţii. Sub regim monarhic am stat puţin ca popor, dar am beneficiat în schimb din plin şi de democraţie populară, şi de socialism multilateral dezvoltat. Sunt în viaţă destui care pot depune mărturie ce şi cum a fost înainte de 1989. Nu toţi am trăit la fel. Nu toţi am fost victime, nu toţi am fost călăi. Unii au dus-o mai bine, alţii mai rău, ba chiar s-a şi suferit. Şi murit, pe alocuri, ba bine că nu. În fel şi chip. Memoria noastră e selectivă, mai şi uităm de cele rele, mai iertăm, am mai avut şi avem şi bucurii, nu e chiar uşor să-ţi trăieşti tot timpul prezent într-un trecut cu forme incerte. Suntem în 2011. Despre ce este vorba? Despre un acut sentiment că un întreg prezent se răsuceşte spre un trecut de care tot credeam că scăpasem. În comunism am trăit cu frică. Cu mic, cu mare. Cine spune că n-a fost aşa, minte. Că eram simpli muncitori, ţărani sau intelectuali, frica a fost prezentă peste tot. Frica a generat laşităţi, oportunism, minciună, egoism, meschinărie, răutate. Acum iar începe să pătrundă frica în românii de acasă. Au telefoanele ascultate, e-mail-urile controlate, eşti turnat cine ştie unde, la SRI sau la Cotroceni, care coordonează Centrul de Putere al Fricii în clipa de faţă. Este unul dintre cele mai nocive sentimente ale zilei de astăzi. Dincolo de frica de ziua de mâine. Care pentru mulţi, dacă nu foarte mulţi, înseamnă deja foame şi frig. Sunt mulţi dintre contemporanii noştri care nu se mai ajung cu banii. Deja nu-şi mai au minimul necesar traiului zilnic. Numărul celor care caută prin pubele şi coşurile de gunoi a crescut. Numărul celor care au probleme cu întreţinerea este în creştere. Numărul celor care nu au fost în concedii e mare. Numărul bătrânilor disperaţi e, fără număr. Vedem la televiziuni oameni fericiţi sau şosele pline de maşini care gonesc nebuneşte. E criză, nu e criză, trăiesc bine, nu trăiesc bine românii? Cum e în România? Printre oamenii care se înghesuie la o promoţie sau se calcă pe picioare să prindă un bilet de tratament la Tuşnad sau Băile Felix. Frigul a fost o constantă a ultimului deceniu din comunism. Un american, un neamţ sau o franţuzoaică nu poate pricepe dacă i-am povesti cum ne îmbrăcam înainte să ne culcăm. Şi fierbeam apa – când erau gaze – pe aragaz, ca să facem baie. Uităm repede. Mulţi cetăţeni din diferite oraşe ale României deja s-au debranşat de la sistemele de încălzire centralizată. Îi paşte frigul acum. Şi la propriu şi la figurat. Ca popor, frica, foamea şi frigul nu ne-au frânt. Ne-am descurcat. Care cum şi pe unde l-a purtat paşii. De sute de ani românii se descurcă. Nu mai contează cine conduce ţara. O să ne descurcăm şi de aici înainte. Reforme, remaniere, vorbe goale. Frecţii. Mai trăim. Nu contează cum şi unde. Am devenit deja nemuritori. Ne-au călit frica, foamea, frigul…