Duminica a VIII-a după Rusalii, Matei 14, 14-22
14. Şi ieşind, a văzut mulţime mare şi I S-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. 15. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: locul este pustiu şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare. 16. Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce. 17. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti. 18. Şi El a zis: Aduceţi-Mi-le aici. 19. Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor. 20. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. 21. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. 22. Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.
Un prieten îmi povestea că în Israel, unde a mers, evreii Îl slujesc pe Dumnezeu respectând cu sfinţenie normele Legii, evident, cei care Îl mai slujesc. Când le-a spus că la noi slujirea Lui este din dragoste, nu puteau pricepe. Întrebarea nepusă era ce câştigi dacă Îl slujeşti din iubire?
Dumnezeu nu este o afacere, iar dragostea în primul rând se dă pe sine. Când iubeşti întotdeauna te consumi pe tine, te dăruieşti pe tine. Din păcate, prin biserici Dumnezeu a ajuns o afacere. Văd cu părere de rău că prin Europa, iar uneori şi pe la noi, Hristos este la reducere. În fiecare zi mai puţin din El. Azi tăiem din slujbe, că oricum nu ai cu cine le face, mâine din rugăciune, iar poimâine nu mai ai din ce tăia. Mântuirea nu se vinde ieftin doar pentru că nu costă. Preţul a fost mai mare decât şi-ar putea imagina orice muritor vreodată. Cu atât mai preţioasă este mântuirea pentru că nu izbeşte privirea, nu apare pe toate site-urile şi la toate ştirile. Nimeni nu-i face reclamă pentru că îţi promite viitorul, iar oamenii vor prezentul şi clipa. N-aş vrea ca în biserica mea preoţii să stea şi să îi roage pe oameni cu un Hristos redus, ca să aibă o biserică plină.
Oamenii vor în cer repede şi confortabil, eventual la volanul unui bolid şi pe autostradă. Percepţia multora despre cer îşi are teoria într-un pământ mutat acolo. Pentru ei calea îngustă e o simplă utopie. În cer nu se merge la plajă şi nici nu ai cu ce creme să-ţi dai să te protejezi de Soarele care este Dumnezeu, dacă ai avea motive. Cei care nu sunt pregătiţi pentru cer, se vor arde, iar arsurile sunt grave şi veşnice. Pentru cer ai nevoie de bilet, altfel nu intri. Biletul este ştampilat cu sângele lui Hristos.
Dumnezeu a dat oamenilor în stăpânire pământul. Dar azi, pământul e prea puţin, nu le mai ajunge. S-au născut idei şi gânduri cu privire la o altă lume, nebiblică, o lume SF, o fantezie expusă în majoritatea filmelor noi care apar. Au început să consume o lume cinematografică legată de necunoscutul din Univers, necunoscut conectat şi el la fapte întunecate, crime şi multă nebunie. Oamenilor le place o lume imaginară pentru că o pot modela cum vor ei; nu au restricţii.
Râd de vicii şi prostie şi se minunează de fanteziile lor, iar atunci când se confruntă cu realitatea dură, îşi pierd controlul şi nu mai au de ce se agăţa. Ceea ce este uimitor, în majoritatea filmelor scenariul apare în urma unui dezastru total pe pământ. Oamenii cunosc faptul că pământul nu mai are mult. Harul este pe sfârşite, iar soluţiile propuse de ei sunt fără sens. Nimeni nu se poate ascunde de Dumnezeu. Spunea David proorocul ca nici întunericul nu e prea întunecat pentru El. Dumnezeu cunoaşte păcatele noastre mai bine decât noi. Exclusivismul lui Hristos e limpede. O singură Cale, un singur Adevăr, o singură Viaţă, adică El. Un cer care-L exclude pe Hristos e un iad. Un om care-L exclude pe Hristos e un pierdut.
Citeam undeva ce afirma Ludwig van Beethoven, că nu recunoaşte alt semn al superiorităţii decât bunătatea. Când mă gândesc la bunătate nu pot conştientiza ceva mai bun şi mai măreţ decât bunătatea lui Hristos.
Faptul că ne deschidem ochii liniştiţi într-un pat dimineaţa este doar bunătatea Lui, nu inimile noastre prea sănătoase îndopate de e-uri. Dacă suntem privilegiaţi de cer şi nu ne doare nimic, să privim spre Hristos şi să ne minunăm de nesfârşita Lui bunătate.
La câtă suferinţă este în jur, când n-ai nimic dureros în vene, în tine, în suflet şi în trup, e doar Hristos. Totuşi, tot El e şi oricâte necazuri am avea, oricâte râuri în lacrimi am strânge; la sfârşit va fi Domnul Cel care ne va şterge lacrima, nu cu batiste sfinţite, ci cu mâna Lui neprihanită. Şi câtă onoare ca lacrimile amestecate de-atât pământ să-ţi fie şterse de El!
Sunt fericit că sunt creştin ortodox şi nu sunt singur. Ar trebui să credem cu toţii în El ca nişte disperaţi.
Cu El la cârmă, corabia vieţii noastre nu se scufundă niciodată, deşi apa intră mereu când sunt furtuni. Dar vânturi şi vijelii sunt pentru ca noi să-L rugăm pe El să le potolească. Astfel nu uităm cine e Domn.
Cineva se ruga la biserică şi mulţumea Lui Dumnezeu că i-a dat mai mult decât se gândea vreodată. Aş zice că mai degrabă bunătatea Lui ne dăruieşte mai mult decât merităm, nu decât gândim.
„Să mori nu e nimic, înspăimântător e să nu trăieşti.” Aşa zicea Victor Hugo. Haideţi dar să trăim în fiecare zi cu bunătatea Lui în sânge.
