Duminica a 29-a după Rusalii, Luca 17, 12-19

12. Intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe, 13. Şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi! 14. Şi văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit. 15. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. 16. Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. 17. Şi răspunzând, Iisus a zis: Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? 18. Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? 19. Şi i-a zis: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit.    

Nu cred că astăzi se mai miră cineva dacă aude că Iísus a făcut o minune. De fapt, e normal ca Domnul să facă minuni, să vindece. Dacă unii spun că „Dumnezeu iartă pentru că asta este meseria Lui”, noi putem parafraza și spune: „Domnul face minuni pentru că aceasta este meseria Lui”. Cu aceasta se ocupă Hristos: să facă binele, să vindece, să elibereze. Așadar, nu ne miră că vindecă nişte leproşi. Nu ne miră nici măcar că îi atinge, deși știm că în acele timpuri (cam ca și astăzi, dar în alt sens) cine  se atingea de un bolnav de lepră devenea necurat, se spurca. Și atunci, ca și astăzi, erau foarte puțini cei care îndrăzneau să se „spurce” făcând binele, alinând suferințele, atingând, îmbrățișând, vindecând nu atât trupuri, cât suflete, inimi rănite.

Astfel aș spune că uimirea în fața evangheliei de astăzi nu ne vine din vindecarea pe care Hristos o săvârșește, ci din îndemnul pe care îl dă celui vindecat: „…Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor”. Mă întreb cum sună îndemnul acesta în ochii ascultătorilor de astăzi, în urechile celor care spun cu înfocare „da, lui Hristos și nu, preotului, Bisericii”. Evanghelia acestei zile ne oferă posibilitatea să analizăm raportul nostru cu preoții în general și cu Taina Sfintei Spovedanii, în special. Acest îndemn îmi place să-l văd dincolo de traducerea și semnificația lui pentru acele timpuri (atunci preotul era cel care constata vindecarea de lepră și își exprima acordul de reprimire a celui vindecat în sânul comunității, în cetate). Îmi place să văd acest îndemn în contextul de astăzi când atât de mulți refuză să se mai arate preotului, să se mai descopere celui pe care Domnul l-a ales și l-a rânduit să fie conducătorul (spiritual!) poporului său.

Puține „personaje” sunt astăzi mai contestate și contrastante decât slujitorii altarelor, slujitorii Domnului, fie ei preoți, pastori, imami, rabini etc. În realitate – și în mod deosebit pentru unii dintre semenii lor – aceștia sunt doar „meseriași”, oameni pricepuți (sau mai puțin pricepuți!) într-o anumită meserie, într-un anumit domeniu. Parcă prea des se întâmplă ca din preot să se vadă doar suprafața, doar ceea ce este uman și mai omenesc, doar greșelile pe care le face cot la cot cu ceilalți oameni.

Tocmai în acest context răsună și astăzi îndemnul Domnului: Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Mergi și vorbește cu un preot, mergi și descoperă-te unui preot, mergi cu acea convingere că dincolo de ceea ce se vede, dincolo de cel care îți vorbește, dincolo de tot ceea ce se poate percepe, la sfârșit vei simți că e însuși Domnul care te cuprinde într-o suavă îmbrățișare. Mergi și arată-te preotului e mai mult decât a întâlni un alt om. Mergi și arată-te preotului e mai mult decât a face o ședință terapeutică. Mergi și arată-te preotului nu e o chestiune legată de psihologie. Mergi și arată-te preotului înseamnă să-ți lași sufletul atins de harul păcii și al iertării. Mergi și arată-te preotului înseamnă să te spovedești, dar să te spovedești cu acea convingere că însuși Tatăl milostiv te îmbrățișează ca pe fiul risipitor și face sărbătoare în cinstea regăsirii tale.

Iată asupra căror realități ne invită Hristos să reflectăm astăzi: Eu și preotul! Cine este preotul pentru mine? Cum este relația mea cu preoții? Care este legătura mea cu parohul, cu duhovnicul?! Care este relația mea cu Taina Sfintei Spovedanii? Când m-am spovedit ultima dată? Trăiesc împăcat cu Dumnezeu și cu oamenii sau am păcate de moarte pe suflet?

Mergi și arată-te preotului! Dacă nu există doi oameni identici, atunci este clar că nu pot exista doi preoți identici. Poate unul este pe placul inimii tale spre deosebire de un altul care e diferit de ceea ce vrei, gândești, aștepți. Dar și unul și altul sunt oameni care încearcă să împlinească o misiune la care au fost chemați fără vrednicia și meritul lor, o misiune care adesea este mult mai grea decât au crezut. Roagă-te și pentru unul și pentru altul. Prețuiește-l și pe unul și pe celălalt pentru că prin ei, dincolo de vrednicia sau harul lor, Dumnezeu coboară pe pământ și mai ales, prin ei, Dumnezeu se întoarce cu drag în inima ta. Preotul nu e important prin ceea ce face în/cu viața sa, ci prin ceea ce poate purta în sufletul tău.

De aceea, am o rugăminte personală:

1. Sunteţi o sursă de încurajare pentru mine. Mult prea adesea oamenii din biserică îşi imaginează că preoţii sunt insulele de devoţiune, de evlavie – exceptând, desigur, atunci când avem eşecuri răsunătoare şi publice. Nu suntem insule de devoţiune. Ca toţi oamenii, ne dobândim încurajarea de la ceilalţi care sunt credincioşi şi curajoşi. Desigur, nu ar trebui să fiţi aşa de dragul meu, dar nu uitaţi că sunt zile când dobândesc o reînnoită putere din exemplul dumneavoastră.

2. Nu uitaţi să fiţi prezenţi. Într-o veche poveste rabinică, Dumnezeu le spune copiilor lui Israel: „Dacă veţi asculta de Lege, Eu sunt Dumnezeu. Dacă nu, Eu nu sunt.” Povestea nu spunea acest lucru la modul literal, dar subliniază un înţeles important: Dumnezeu lucrează prin oameni şi prin Biserica lui Dumnezeu. Acest lucru necesită prezenţa dumneavoastră.

3. Nu îmi lăudaţi predicile. Reacţionaţi la ele. Aş prefera să aud mai degrabă că vă luptaţi cu ceea ce am spus la amvon sau că nu sunteţi de acord şi de ce anume, decât că spuneţi doar: „Ce frumos…!”.

4. Amintiţi-vă că eu nu pot să vă „repar”. Ca fiecare persoană ce asistă pe cineva, aş dori să pot repara lucrurile în locul dumneavoastră. Nu pot. Numai Dumnezeu vă poate vindeca şi chiar Dumnezeu nu poate nutri vindecarea atunci când ne opunem ajutorului Său. Eu voi merge cu dumneavoastră, voi asculta de Dumnezeu alături de voi şi vă voi oferi sfaturi când şi unde pare a fi adecvat şi binevenit. Dar există decizii duhovniceşti care sunt întru totul ale dumneavoastră.

5. Nimeni nu este perfect. Atunci când aveţi idei nerealiste despre mine, aceasta poate face dificilă relaţionarea mea cu dumneavoastră într-un mod onest şi transparent. Nu ne faceţi dumnezei cu „d” mic sau capodopere de virtute. Nu putem în niciun fel îndeplini aceste aşteptări.

6. Chiar şi preoţii au nevoie de har. Noi, toţi, avem şi zile proaste şi trăim într-o lume marcată de diferenţele acute de opinie, de stres greu de controlat şi de presiunea de a fi totul pentru toţi. La fel ca dumneavoastră, am momente când sunt nerăbdător, când îmi pierd cumpătul sau când reacţionez din frică sau dintr-un sentiment de trădare. Încerc să îmi amintesc să spun că îmi pare rău, dar am încă nevoie de har, iertare şi înţelegere.

7. Nu putem ţine unită o Biserică pe care fiecare e hotărât să o modeleze cum i se potriveşte lui. Mă străduiesc, ca preot, din greu să discern voia lui Dumnezeu, dar nimeni nu ştie voia lui Dumnezeu în sensul absolut al cuvântului. Pe drum, ne vom simţi obligaţi de onoare să luăm o decizie pe care dumneavoastră nu o aprobaţi. Aşteptaţi suficient timp şi vom lua o alta care nu le place altora. Dacă vă oferim motive transparente, sănătoase, pentru alegerile făcute, sperăm că vă veţi aminti că facem ce putem mai bine ca să Îl auzim pe Dumnezeu şi să vă auzim pe dumneavoastră. Dacă credeţi că se poate face acest lucru fără dezacord, atunci înseamnă că trăiţi singuri.

8. Nu ne place să vorbim despre bani mai mult decât vă place dumneavoastră. S-ar putea să ne placă chiar mai puţin. Dar trăim într-o lume în care multe lucruri bune pot fi realizate numai prin strângerea de fonduri şi cheltuirea lor. Vom încerca să evităm să cerem un lucru nepotrivit. Ne vom concentra pe viziune, nu pe vanitate. Sperăm că vă veţi aminti că banii pe care dumneavoastră îi oferiţi sunt pentru ceva mult mai mare decât oricare dintre noi.

9. Rugaţi-vă pentru mine! Acestea sunt zile de încercare pentru Biserică. Acestea sunt, de asemenea, zile pline de potenţial. Dumneavoastră m-aţi hrănit în această vocaţie. Vă rog să vă rugaţi pentru mine. Eu mă voi ruga pentru dumneavoastră.