Sfanta Parascheva este o sfanta mult iubita de crestini. Sfanta Cuvioasa Parascheva de la Iasi, alaturi de Sfantul Cuvios Dimitrie Basarabov din Bucuresti, este cea mai iubita sfanta din Romania, mari daruri si minuni revarsand peste credinciosii pamantului nostru si peste granite. Insa aceasta sfanta nu este singura cu acest nume. Calendarul Bisericii mai pomeneste, alaturi de Sfanta Cuvioasa Parascheva de la Iasi, inca alte cateva sfinte omonime.

Adevarat este si faptul ca o rugaciune inchinata “Sfintei Parascheva” se inalta si aduce mult rod, chiar daca icoana in fata careia se aduce rugaciunea nu infatiseaza sfanta la care ne gandim. Domnul cunoaste evlavia si inima simtitoare a crestinului rugator, daruind cele de folos dupa inima omului, iar nu dupa masura cunostintelor mintii.

Spre exemplu, pun inainte o intamplare relatata de Parintele Paisie Aghioritul, vazuta de el insusi. “Cand eram incepator la Manastirea Esfigmenu, Cuviosul batran Dorotei mi-a povestit ca la bolnita venea si ajuta un batranel cu atata simplitate incat credea ca Inaltarea este o mare Sfanta, si, cand se ruga cu metaniile, zicea: “Sfanta inaltare, roaga-te pentru noi!” Intr-o zi a venit la bolnita un frate bolnav si deoarece nu exista nici o mancare mai intaritoare, batranelul a coborat repede-repede scarile, a mers la subsol si de la fereastra ce privea spre mare, intinzandu-si mainile a spus: “Sfanta mea inaltare, da-mi un pestisor pentru fratele!” Si, o minune!, un peste mare a sarit in mainile lui. L-a luat foarte firesc si bucuros l-a pregatit, ca sa intareasca pe fratele.”

Cu toate acestea, se cade sa cunoastem bine sfintii in care se odihneste Dumnezeu, pe fiecare dupa nevointa lui, pe fiecare cu lucrarile lui minunate, pe fiecare cu Moastele si cu rugaciunile lui.

Numele de “Parascheva”, intalnit sub mai multe variante asemanatoare sau derivate, este atribuit mai multor sfinte ale Bisericii lui Hristos. Drept aceea, pentru o mai buna diferentiere a acestor sfinte “Parascheva”, sa le enumeram, pe scurt, si pe celelalte.

Astfel, evem urmatoarele sfinte: Sfanta Parascheva, martirizata in timpul imparatului pagan Nero, la 26 februarie; Sfanta Parascheva – Piatnita, martirizata in timpul lui Diocletian, la 28 octombrie 304, Sfanta Parascheva de la Polotc, numita, in Apus, Praxeda, fiica cneazului Vasile Rogvolod, care a trait in secolul al XIII-lea si a fost martirizata la Roma.

Sfanta Cuvioasa Parascheva de la Iasi – Parascheva cea Noua

Sfanta Cuvioasa Parascheva de la Iasi, alaturi de Sfantul Cuvios Dimitrie Basarabov din Bucuresti, este cea mai iubita sfanta din Romania, mari daruri si minuni revarsand peste credinciosii pamantului nostru si peste granite.

Sfanta Cuvioasa Parascheva cea Noua s-a nascut in secolul al XI-lea, in satul Epivat din Tracia, pe tarmul Marii Marmara, in apropiere de Constantinopol. Se spune ca pe cand avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit intr-o biserica cuvintele Mantuitorului: “Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte o face sa-si daruiasca hainele sale saracilor.

Dupa o vreme se retrage in pustie. Urmand sfaturile unor vietuitori alesi, se indreapta spre tinutul Pontului, oprindu-se la Manastirea Maicii Domnului din Heracleea, unde va ramane cinci ani. De aici a plecat spre Tara Sfanta, in dorinta de a-si petrece restul vietii in locurile sfinte. Dupa ce a vazut Ierusalimul, s-a asezat intr-o manastire de calugarite in pustiul Iordanului.

Din putinele stiri privitoare la viata ei, aflam ca intr-o noapte, pe cand avea 25 de ani, un inger i-a spus, in vis, sa se reintoarca in locurile parintesti. Sfantul Varlaam scrie in Cazania sa: “Sa lasi pustia si la mosia ta sa te intorci, ca acolo ti se cade sa lasi trupul pamantului si sa treci din aceasta lume catre Dumnezeu, pe Care L-ai iubit.” Din Constantinopol s-a indreptat spre Epivat, fara sa spuna cuiva cine este si de unde vine. Aici, impacata cu sine, cu oamenii si cu Dumnezeu, si-a dat sufletul.

A fost ingropata ca o straina. Potrivit traditie se spune ca un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat in mare. Valurile l-au aruncat la tarm, iar un sihastru care traia acolo, a rugat pe niste crestini sa-l ingroape dupa randuiala crestineasca. Sapand deci o groapa, au aflat trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputrezit si plin de mireasma. Cu toate acestea, au pus alaturi de ea si trupul corabierului. Dar in noaptea urmatoare, unuia din crestinii care sapasera groapa, cu numele Gheorghe, i s-a aratat in vis o imparateasa, sezand pe un scaun luminat si inconjurata de ingeri, iar unul dintre acestia il mustra pentru ca n-a scos din groapa trupul Cuvioasei Parascheva. Iar imparateasa pe care o vazuse in vis ” si care nu era alta decat Cuvioasa Parascheva ” i-a poruncit sa ia degraba trupul ei si sa-l aseze undeva la loc de cinste.

Credinciosii au inteles ca este un semn dumnezeiesc, fapt pentru care au luat trupul Cuvioasei din mormant si l-au asezat in Biserica Sfintii Apostoli din Epivat. Indata au avut loc vindecari minunate in urma rugaciunilor care se faceau langa cinstitele sale moaste.

Sfanta Cuvioasa Parascheva de la Iasi este cel mai des confundata cu Sfanta Parascheva cea Veche, martirizata in timpul imparatului Antonin Piul. Cunoscuta si drept “Sfanta Mucenita Paraschevi”, ea este pomenita in calendar la 26 iulie. Bisericile ce pretind ca detin moaste ale Sfintei Parascheva, detin, de fapt, particele din moastele acestei Cuvioase Mucenite, foarte cinstita de catre greci.

Spunem cele de mai sus in virtutea faptului ca, dupa cum se stie, Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iasi, pomenita la 14 octombrie, se afla intregi, in Catedrala Mitropolitana din Iasi, in panza pecetluita de Sfantul Mitropolit Varlaam si domnitorul Vasile Lupu, in 1641, pecetluire facuta cu blestem spre a nu se atinge nimeni spre a le imparti.

Sfanta Mucenita Paraschevi – Parascheva cea Veche

Sfanta Mucenita Paraschevi – Paraskevi a trait pe vremea imparatului Antonin, fiind originara din Italia. Tanara, nascuta intr-o zi de vineri (paraskevi) a manifestat interes pentru tainele credintei crestine, citind carti si participand la rugaciuni, in biserica. Dupa moartea parintilor, ea si-a impartit averea saracilor, s-a calugarit si a inceput sa propovaduiasca, reusind sa intoarca multi eleni la credinta in Dumnezeu. Minunandu-se de frumusetea si priceperea ei, imparatul a incercat s-o determine sa se lepede de credinta crestina. Sfanta Paraskevi a refuzat si de aici au inceput chinurile si suferintele ulterioare, ce aveau s-o transforme in mucenita.

Astfel, se spune ca i s-a pus un coif de fier ars pe cap, dar nu a suferit; ca a fost aruncata intr-o caldare cu untdelemn fierbinte, dar ea se racorea; mai mult, ca l-a stropit pe imparat cu ulei incins, din care cauza acesta a si orbit. Lovit in lumina ochilor, imparatul a strigat: “Miluieste-ma pe mine, roaba adevaratului Dumnezeu, si da-mi mie lumina ochilor mei; ca atunci voi crede in Dumnezeul pe Care Il propovaduiesti tu.” Sfanta a spus o rugaciune si indata imparatul Antonin a vazut si impreuna cu toti din casa lui au crezut in adevaratul Dumnezeu, botezandu-se in numele Preasfintei Treimi.

Plecand de acolo, sfanta s-a dus prin cetati si sate, a propovaduit numele Domnului, i-a insemnat pe oameni cu semnul Sfintei Cruci si a marturisit ca este crestina. Pentru credinta ei nestramutata, s-au mai incercat si alte cai de a o ucide, precum aruncarea ei la un balaur, vatamarea cu foc incins etc. Nu a putut fi clintita in nici un fel de la dreapta credinta. Pana la urma, la 26 iulie, i s-a taiat capul cu sabia.

Sfanta Paraschevi – Paraskevi, sarbatorita in Grecia pe 26 iulie, nu trebuie confundata cu Sfanta Cuvioasa Parascheva, cea mai populara dintre sfintii ale caror Moaste se afla pe teritoriul Romaniei, cu hramul pe 14 octombrie. Sfanta Mucenita Paraschevi este ocrotitoarea bisericii romanilor din Constantinopol - Biserica Sfanta Mucenita Paraschevi.

sursa: crestinortodox.ro

“Clerul ortodox poarta doua tipuri de vesminte: liturgice si neliturgice. Cele neliturgice reprezinta imbracamintea zilnica a clerului, iar la slujba se poarta sub vesmintele liturgice.

Imbracamintea neliturgica poarta denumirea de reverenda si rasa. Deosebirea dintre ele este ca rasa se incheie chiar pe mijloc si are deschizaturi largi la maneci; ea se poarta peste reverenda.

In traditia rusa, pentru ca monahii poarta imbracaminte neliturgica de culoare inchisa (de obicei „neagra”, „bleumarin” sau „maro inchis”) si clerul mirean poarta de obicei reverende de culori deschise, sunt cunoscuti drept „clerul negru” si „clerul alb”.

In Rusia, inainte de Revolutia din 1917, acest plan vestimentar era valabil pentru ambele sutane sau vesminte neliturgice. De asemenea, culoarea liniei manecii rasei semnifica rangul preotului.

In Rusia moderna, clerul foloseste culoarea „neagra” pentru rasa si culori diverse pentru reverenda, nemaipurtand culori potrivite rangului administrativ.

Totusi, deoarece clerul comunitatilor rusesti din diaspora – mai ales din America – nu a fost afectat de Revolutia din 1917, in majoritate continua traditia culorilor diferite in ceea ce priveste reverenda si rasa.

Practica purtarii sutanelor sau vesmintelor neliturgice de diverse culori vine din vremea stapanirii turcesti. Clerul musulman isi rezervase dreptul de a purta culorile „alb” sau „negru”, considerand ca umileste astfel clerul crestin, fortat astfel sa poarte culori stralucitoare (pentru a se deosebi, n. t.). Dupa ce Biserica Ortodoxa a scapat de sub constrangerea turceasca, clerul ortodox a renuntat sa mai poarte sutane de diverse culori; aceasta traditie a fost continuata in schimb de clerul rus.

Dar si clerul ortodox, mai ales cel grec, poarta sutane de culori diverse (mai ales deschise) in zona de climat tropical, ecuatorial si mediteranean. „Cremul”, „griul” si „galbuiul”, ca si „bronzul pal” („bej” si „auriu pal” chiar, n.t.) sunt cele mai populare. De asemenea, reverenda de culoare „bleu” este intalnita la clerul de pretutindeni.

Este potrivit a purta un brau sau o cingatoare peste reverenda (mai ales ca se pot gasi si cingatori cu insemne crestine, n. t.). In traditia greaca, aceasta curea este chiar o panglica, un siret, un cordon sau o funie ce imprejmuieste talia. Dar in traditia sarba si romana aceste braie semnifica rangul preotului.

In Biserica Rusa acest brau este chiar ales impodobit (arhiepiscopul Ioan Garklavs de Chicago purta prin 1991 unul chiar brodat cu trandafiri.) Purtarea sutanelor (a reverendei si a rasei) este in uzul comun al episcopilor, preotilor, diaconilor, monahilor si monahiilor. Permisiunea de a purta sutane se acorda si seminaristilor (si studentilor teologi, n.t.), fratilor de manastire, ipodiaconilor si citetilor (respectiv dascalilor sau cantorilor azi, n.t..)

In ceea ce priveste sutanele, Tipiconul nu precizeaza nimic mai mult decat ca ele pot fi „deschise” sau „inchise” la culoare, asa ca traditia locala este singurul „standard”.

In Biserica Ortodoxa sunt folosite sase culori liturgice: alb, verde, purpuriu (vinetiu), rosu, albastru si auriu. Recent au inceput a se folosi si vesminte de culoare neagra. In unele locuri mai sunt folosite si culorile portocaliu stacojiu si ruginiu.

Putem observa ca se folosesc aceste culori datorita semnificatiei lor: „albul” pentru puritatea luminii harului lui Dumnezeu; „verde”, culoarea vietii, a Sfantului Duh si a lemnului Sfintei Cruci; „purpuriu” pentru patima Domnului Iisus Hristos; „rosu inchis” pentru sangele lui Hristos si pentru sangele martirilor; „albastru” pentru Maica Domnului; „auriu” pentru bogatia darurilor Sfantului Duh si „rosu deschis” pentru flacara intensa a Oastei Duhovnicesti. „Negru” este in mod traditional culoarea mortii si a doliului in Apus, spre deosebire de Rasarit unde „albul” este culoarea Adormirii (caci Ortodoxia accentueaza Invierea Domnului, nu greutatea si chinul patimilor si mortii Domnului, n.t.).

In Rusia „rosu” este culoarea bucuriei, stralucirii si frumusetii. Nici una dintre acestea nu este scrisa in anumite reguli sau canoane si, in mod evident, multiplele culori au semnificatii diferite pentru variile popoare.

Pentru Biserica Ortodoxa, mai ales cea Rusa si cele influentate de traditia ei, culorile redominante pentru diferitele sarbatori sunt urmatoarele culori:

La Praznicele Mantuitorului, la Sfintii Profeti, la Sfintii Apostoli si la Sfintii Ierarhi: „auriu” si „galben” de toate nuantele; La Praznicele Maicii Domnului, la Puterile cele fara de trup (Ingeri) si la Sfintele Fecioare: „albastru deschis” si „alb”; La Praznicele Sfintei Cruci: „purpuriu” si „rosu inchis”; La Sfintii Mucenici: „rosu” (In Sfanta si Marea Joi se poarta vesminte liturgice de culoarea „rosu inchis” chiar daca biserica este invesmantata in „negru”, iar masa Sfantului Altar se impodobeste in „alb”, ca semn de aducere aminte a fetei de masa folosita la Cina cea de Taina.) La Sfintii Cuviosi, Asceti si Nebuni pentru Hristos: „verde” (De asemenea Intrarea Domnului in Ierusalim, Pogorarea Sfantului Duh si Sfanta Treime sunt celebrate tot in vesminte „verzi”, de toate nuantele.) In Posturi: „albastru inchis”, „purpuriu”, „verde inchis”, „rosu inchis ori sangeriu” si „negru”. In Postul Sfintelor Patimi vesminte folosite se obisnuieste a fi cele „negre”. Sambetele si Sarbatorile mari din Postul Mare vesmintele sunt „negre”, dar cu ornamente „aurii” si de alte culori.

Inmormantarile se savarsesc in vesminte „albe”. In Biserica Primara nu se purtau vesminte „negre”, desi clerul monahal purta sutane „negre”. In acele vremuri tot clerul purta vesminte „stacojii” (grena). In Rusia s-au purtat prima data vesminte „negre” la inmormantarea Tarului Petru al II-lea (1821). De atunci s-a raspandit purtarea culorii „negre” la inmormantari si in Postul Mare, ca in traditia romano-catolica. „Albul” este purtat la Praznicele Botezului Domnului (Epifaniei, Teofaniei sau Aratarii lui Dumnezeu), Schimbarii la Fata si Invierii Domnului si pana la odovania lor. In antichitatea crestina la Epifanie se praznuia si Nasterea Domnului, insa dupa separarea celor doua sarbatori, de Craciun se poarta „alb” si din a doua zi de Craciun pana la Boboteaza se poarta „auriu”.

In traditia moscovita, vesmintele bisericii si ale clerului se schimba in „alb” la cantarea Prochimenului din Liturghia Sfintei si Marii Zi a Sambetei (adica inainte de citirea din Apostol, n.t.). „Albul” este purtat pana la Utrenia Duminicii Invierii, cand sunt schimbate cu cele „rosu deschis” pana la odovania praznicului. In unele locuri din Rusia, „albul” este purtat de la Inaltarea Domnului pana la Pogorarea Sfantului Duh, iar in alte locuri se obisnuieste a se purta culoarea „aurie”. In zona Muntilor Carpati ai rusilor de la Pasti la Inaltare se poarta numai „alb”, precum si la inmormantari.

„Verdele” este purtat in unele parti la Inaltarea Sfintei Cruci. In zona carpato-ruseasca “verdele” se poarta de la Rusalii la Sfintii Apostoli Petru si Pavel, precum si in Sambata Sfantului Lazar. „Auriul” este obisnuit a se purta cand nu este sfecificata nicio alta culoare. In unele traditii locale „auriul” este purtat in toate sambetele, mai putin cele in care este precizat „albul”. „Rosu inchis ori sangeriu” este purtat in Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, la Craciun, la Inaltarea Sfintei Cruci si la praznicele Sfintilor Martiri.

„Rosu deschis” este purtat la praznicele Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, precum si la Sfintii Ingeri. La Moscova, in Athos si la Ierusalim „rosu deschis” este folosit la Pasti si la Craciun. „Albastru” este purtat la praznicele Maicii Domnului, la Intampinarea Domnului, la Buna-Vestire si, uneori, in Vinerea Acatistului din a cincea saptamana a Postului Mare. In zona carpatico-ruseasca „albastru” este purtat din prima zi a Postului Adormirii Maicii Domnului pana la Inaltarea Sfintei Cruci si chiar la Craciun.

„Purpuriu” (vinetiu) este purtat in sambetele si duminicile din Postul Mare. In unele parti „purpuriul” este purtat in zilele de rand ale Postului Mare, iar „auriul” se foloseste in sambetele si duminicile acestuia. „Portocaliu” este purtat pe alocuri in Postul Sfintilor Apostoli, iar in altele de la Sfintii Apostoli pana la Schimbarea la Fata.

Unde se poate, chiar si vesmintele din biserica, dvera si sticla candelelor se schimba in functie de vesmintele sfintitilor slujitori.

In traditia greceasca se obisnuieste ca dvera si sticla candelelor sa ramana tot timpul „rosii”, in amintirea surparii catapetesmei Templului din Ierusalim la moartea Mantuitorului pe Cruce si a oualor aduse, potrivit traditiei, de sotia lui Pontiu Pilat la Cruce, care s-au inrosit prin picurarea Cinstitului Sange.

Trebuie sa mentionam si faptul ca rosul purpuriu, rosul inchis intens este si culoarea regalitatii, motiv pentru care este folosit la dvera Sfintelor Usi (pe unde intra si imparatul Bizantului spre a se impartasi, n. t.)”.

In traditia Bisericii Ortodoxe Romane se folosesc relativ amestecate ambele variante: ruseste si greceste, precum si obiceiul local, format prin dotarile mai putin bogate. Stramosii nostri ce vesminte au avut, pe acelea le-au purtat, iar noi am preluat staruinta lor drept traditie. Acum se mai observa si faptul ca multi slujitori poarta ce vesminte prefera, nu neaparat ce vesminte sunt recomandate!

Macar acolo unde sunt dotarile de rigoare sau unde este posibilitate materiala mai buna este de preferat a se urmari si semnificatia duhovniceasca in purtarea vesmintelor, mai ales a celor liturgice.

Ciprian Dragomir

sursa: crestinortodox.ro