Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” – Coslada (Madrid)

Parroquia “San Nectario el Taumaturgo”–Coslada/Romanian Orthodox Parish "St. Nectarios, the Healer"-Coslada

Archive for the ‘cantari’ Category

Muzică psaltică

Dimitrie Cantemir-The Book of the Science of Music and the Sephardic and Armenian Musical Traditions

Mai multe melodii se pot audia online pe youtube.

Muzica psaltica

Troparul Sfintei Cruci

Programul „Totdeauna lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu!” continuă şi anul acesta

După cum ne-am obişnuit, la începutul fiecărui an şcolar, elevii comunităţii sunt aşteptaţi la Sfânta Taină a Spovedaniei, urmată de împărtăşire, pentru a porni aşa cum se cade unui creştin în noul an.

În acest sens, în zilele de:

Joi, 8 septembrie 2011, orele 18.00;
Vineri, 9 septembrie 2011, orele 18.00;

Sâmbătă, 10 septembrie, orele 16.00,

copiii care au împlinit vârsta de 7 ani sunt aşteptaţi la spovedanie.

Duminică, 11 septembrie a.c., în timpul Sfintei Liturghii copiii prezenţi se vor împărtăşi, după care, la sfârşitul slujbei vor participa la rugăciunea specială de Te-Deum pentru începerea anului şcolar.

Muzică bizantină

Cântări închinate Sfinţilor Martiri Brâncoveni

Acorduri bizantine



Muzică bizantină

Paraclisul Maicii Domnului-Theodoros Vassilikos


Nikodimos Kabarnos – Paraclisul Maicii Domnului

Masterclass de cant bizantin, editia a IV-a, Iasi, 2011

Masterclass de cant bizantin, editia a IV-a, Iasi, 2011. Concert extraordinar – corul mare;Corul mare al cursantilor Masterclassului de Cant Bizantin a concertat in fata altarului Catedralei Mitropolitane din Iasi, fiind dirijati de prof. Lykourgos Angelopoulos.

Masterclass de cant bizantin, editia a IV-a, Iasi, 2011. pe video.crestinortodox.ro

Corul psaltic Maestrii Cretei – Doamne strigat-am

Muzică psaltică

Evaggelos Gkikas – Fraiele parintesti