Ministerul Sănătăţii şi Politicii Sociale a anunţat că în maxim trei zile vor fi distribuite în centrele sanitare 400.000 de doze de vaccin împotriva gripei A, pentru femeile însărcinate.
În Spania a început, astăzi, imunizarea persoanelor care prezintă cele mai multe riscuri de a contacta virusul gripei AH1N1, cu excepţia femeilor însărcinate. “Viitoarele mame vor fi vaccinate numai cu “Panenza”, un antidot special, care nu are efecte negative”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii şi Politicii Sociale, citat de ziarul “ABC”.
Vaccinul este produs de compania Sanofi Pasteur şi a fost aprobat abia sâmbătă de Agenţia Spaniolă de Medicamente. Reprezentanţii agenţiei au evaluat studiile şi testele realizate de compania care produce vaccinul şi au considerat că antidotul nu pune în pericol sănătatea mamei şi copilului. Centrele sanitare din Spania vor primi 400.000 de doze de vaccin “Panenza”.
“Sperăm că în două-trei zile, vaccinurile pentru femeile însărcinate vor ajunge în Spania. Până la sfârşitul săptămânii, viitoarele mame vor putea fi imunizate împotriva gripei A”, a anunţat ministrul spaniol al Sănătăţii, Trinidad Jimenez. Vaccinul produs de compania Sanofi Pasteur va fi folosit şi pentru vaccinarea femeilor însărcinate din Franţa, Germania, Italia, Belgia şi Luxemburg.
În comunitatea Catalunya, s-a înregistrat, în cursul anului trecut, cea mai mare rată a natalităţii din ultimii 38 de ani. S-au născut 89.024 de copii, cu 6,3% mai mulţi decât în anul anterior.
Adriana Dumitru, proaspătă mămică, mai doreşte un copil
Numărul nou-născuţilor din Catalunya a crescut direct proporţional cu cel al imigranţilor, potrivit Institutului Naţional de Statistică. Astfel, unul din trei nou-născuţi are cel puţin un părinte de origine străină. La nivel naţional, anul trecut, doar unul din cinci bebeluşi a fost născut de o mamă imigrantă.
Adriana Dumitru (26 de ani), originară din oraşul Târgovişte, a născut o fetiţă şi îşi doreşte încă un copil. Românca spune că multe dintre colegele sale de spital erau românce.
„Chiar în rezerva mea mai erau încă două românce, una foarte tânără, aflată la prima naştere, şi o doamnă originară de prin Moldova, care mai avea doi copii acasă. În plus, pe holul spitalului, am auzit de multe ori vorbindu-se româneşte“, afirmă românca. Adriana îşi aminteşte că erau foarte multe femei din Maroc, majoritatea fiind vizitate de soţi care veneau cu încă doi-trei copii de mână.
Din datele oficiale, rezultă că spanioloaicele au, în medie, 1,38 copii, în timp ce străinele, inclusiv româncele, 2,03. De asemenea, media de vârstă a mamelor spaniole este mai ridicată, de 30,8 ani, în timp ce a imigrantelor este de 28,6 ani. Anul trecut, 8.205 marocane au născut în Catalunya, în timp ce numărul româncelor care au devenit mame a fost de 1.500. În comunitatea Catalunya trăiesc 96.448 de compatrioţi, iar dintre aceştia peste 45.000 sunt femei.
Guvernul ar putea extinde, la nivel naţional, aplicarea legii din Comunitatea Valenciană care încurajează femeile să rămână însărcinate pentru a avea mai multe drepturi. Primul pas a fost făcut de Guvernul Comunităţii Valenciene, care a aprobat recent legea care dă drepturi fătului încă înainte de a se naşte.
Femeile care doresc să încaseze ajutoarele trebuie să aducă adeverinţă de la medic că sunt însărcinate
Embrionii, definiţi drept ovule fecundate, au aceleaşi drepturi ca micuţii deja născuţi, în ceea ce priveşte obţinerea ajutoarelor oferite de stat sau de autorităţile locale, conform Legii Protecţiei Maternităţii. Practic, femeile gravide din Comunitatea Valenciană pot solicita, pentru copiii încă nenăscuţi, diferite subvenţii şi ajutoare sociale. Noua măsură se aplică tuturor femeilor însărcinate din Comunitatea Valenciană, inclusiv imigrantelor.
Conform ultimului recensământ, în regiune s-au născut 54.552 de copii, dintre care 11.825 au mame de origine străină. În comunitate trăiesc 137.196 de români, dintre care 65.000 sunt femei. Compatrioţii consideră binevenită noua lege, fiind mulţumiţi că viitorii părinţi vor primi sprijin din partea statului înainte ca viitorul lor copil să vină pe lume.
Paula Dragnea (30 de ani), stabilită la Castellon, casnică, este însărcinată în luna a patra. „Dacă privesc problema subiectiv, normal că sunt de acord cu această lege. Locuim mai mulţi într-un apartament şi vrem să ne mutăm, eu şi soţul, într-o casă a noastră, să putem aranja totul pentru copil din timp. Avem nevoie de ajutorul de la stat pentru a face această mutare”, spune femeia.
Pe de altă parte, Paula este conştientă că, în cele nouă luni de sarcină, pot apărea multiple probleme, inclusiv pierderea fătului. „În acest caz, ce se întâmplă? Familia se va trezi aruncată în stradă pentru că nu-şi permite să plătească chiria fără ajutorul dat de stat?”, se întreabă viitoarea mamă. Adoptarea legii la nivel naţional se loveşte însă de mai multe probleme. În condiţiile în care bugetul Spaniei este afectat de criză, aprobarea unei asemenea decizii ar mări numărul ajutoarelor sociale oferite de stat.
Cine are prioritate, fătul sau mama?
Adversarii aprobării acestei legi susţin că, în condiţiile actuale, mamele care au născut deja ar trebui să aibă prioritate la acordarea subvenţiilor. Mădălina Manolache (29 de ani), stabilită la Castellon, originară din Craiova, are un băieţel de un an şi două luni. „Nu am nimic cu celelalte mămici, dar cred că cele care deja ne confruntăm cu mai multe greutăţi, având copii mici, ar trebui să avem prioritate la obţinerea ajutoarelor sociale”, afirmă femeia.
George Radu (29 de ani), rezident la Castellon, crede că toate familiile care au nevoie de ajutoare sociale trebuie să le obţină, indiferent dacă bebeluşul lor s-a născut sau nu. „Mi se pare corect, pentru că un cuplu în care se va naşte un copil trebuie să se pregătească pentru venirea celui mic. Dacă o familie în care există deja un copil nu se zbate să obţină ajutoarele sociale cuvenite, e problema ei. În schimb, cuplul care luptă pentru mai bine, dar în care bebeluşul încă nu s-a născut, are toate drepturile să primească subvenţiile de la stat”, spune George. (A contribuit Adelina Gherman, Castellon)
Dreptul la viaţă
Legea dreptului la viaţă încă din starea embrionară prevede măsuri care au ca scop reducerea numărului avorturilor, ajutând financiar femeile însărcinate. Embrionul va fi considerat un membru al familiei.
Cred că cele care avem deja un copil ar trebui să avem prioritate la obţinerea ajutoarelor.
Un grup de ONG-uri care activează în domeniul protejării vieţii şi drepturilor cetăţeneşti solicită ministrului interimar al Sănătăţii, Adriean Videanu, să îl demită pe secretarul de stat Adrian Streinu-Cercel, pentru afirmaţiile acestuia referitoare la obligativitatea vaccinării împotriva virusului HPV. Mai multe amănunte despre dorinţele d-lui Adrian Streinu-Cercel pe Război întru cuvânt.
SOLICITARE DE DEMITERE A SECRETARULUI DE STAT, ADRIAN STREINU-CERCEL
Stimate D-le Ministru,
Am aflat cu surprindere despre o declaraţie recentă a dlui. secretar de stat, Adrian Streinu-Cercel, referitoare la vaccinarea împotriva infectării cu virusul papiloma uman (HPV). Conform presei, dl. secretar de stat a anunţat, marţi 27 octombrie, că vaccinarea se va face de acum înainte fără acordul părinţilor şi că va fi obligatorie.
Vă transmitem pe această cale protestul nostru faţă de măsura anunţată şi vă solicităm să îl demiteţi pe dl. Adrian Streinu-Cercel, pentru următoarele motive:
- Măsura anunţată de dl. secretar de stat este nelegală. Nici un tratament medical nu poate fi administrat fără ştirea şi acordul persoanei sau al aparţinătorilor legali ai acesteia. Constituţia şi legile României, dar şi tratatele internaţionale de drepturile omului afirmă inviolabilitatea corpului uman şi dreptul suveran al persoanei de a dispune de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile altuia. Condiţiile şi limitele în care acest drept poate fi restrâns sunt clare şi nu sunt în nici un caz întrunite în situaţia dată.
- În al doilea rând, declaraţia este iresponsabilă şi induce voit o stare de panică şi de necesitate, absolut nejustificate. Întrucât prima campanie de vaccinare anti-HPV a eşuat tocmai datorită opoziţiei marii majorităţi a părinţilor, dl. Streinu-Cercel are nevoie de această stare de necesitate pentru a uzurpa autoritatea părintească, pretinzând că oficialii sanitari ar şti mai bine care este interesul copilului decât familia, deşi acesteia îi revine în primul rând responsabilitatea creşterii şi educării copiilor.
Chiar dacă vaccinul anti-HPV ar fi cel mai sigur şi eficient din lume şi tot o astfel de atitudine ar fi de neacceptat.
Dl. secretar de stat nu este la prima astfel de ieşire necontrolată. În urmă cu câteva zile a confundat România cu un regim de dictatură militară, apreciind că deciziile unei autorităţi publice (cea de Sănătate) “trebuie executate, nu comentate”. Ne întrebăm: chiar şi atunci când sunt neconstituţionale?
Totodată, vaccinarea obligatorie anti-HPV contravine, surprinzător, chiar celor anunţate în urmă cu o lună de fostul ministru al Sănătăţii, dl. Ion Bazac. Acesta precizase că vaccinarea va fi făcută, aşa cum este firesc, doar cu acordul părinţilor. Vă întrebăm: ce anume a determinat schimbarea radicală a poziţiei ministerului, într-un timp atât de scurt?
Fie dl. Streinu-Cercel nu a înţeles nimic din eşecul primei campanii de vaccinare, fie este sub presiunea unor persoane care au interese directe în cumpărarea de către statul român a acestor doze de vaccin de la companiile internaţionale.
În oricare dintre situaţii, considerăm că declaraţiile şi măsurile anunţate de dl. secretar de stat nu fac decât să amplifice starea de tensiune în această perioadă de frământări sociale şi politice, ceea ce nu poate fi în interesul guvernului şi al autorităţilor publice în general.
Pentru tentativa de suprimare a libertăţilor cetăţeneşti, pentru inducerea unei stări nejustificate de tensiune, dar şi pentru limbajul grosolan şi agresiv pe care îl foloseşte, ori de câte ori are ocazia, la adresa celor care îndrăznesc să exprime păreri contrare, vă solicităm ferm să îl demiteţi de urgenţă pe dl. Adrian Streinu-Cercel din funcţia de demnitate publică pe care o ocupă.
Vă informăm totodată că orice ordin administrativ care va impune, în dispreţul legii şi al Constituţiei, obligativitatea vaccinării minorelor împotriva virusului HPV, contrar voinţei familiilor acestora, va fi contestat în instanţă.
În aşteptarea răspunsului ministerului la solicitarea noastră, vă asigurăm, d-le ministru, de întreaga noastră consideraţie.
29 octombrie 2009
Federaţia Organizaţiilor Pro-vita Ortodoxe din România
Peste 20 de organizaţii pro-viaţă şi familie româneşti au răspuns la chemarea colegilor din Spania, în susţinerea unui apel internaţional pentru viaţă şi împotriva avortului.
Documentul, intitulat „În apărarea vieţii, a femeii şi a maternităţii” a fost semnat de 250 de organizaţii din 45 de ţări ale lumii şi a fost remis Guvernului şi Parlamentului spaniol, care vor dezbate, în aceste săptămâni, un proiect de lege destinat să liberalizeze avortul în Spania.
Apelul este inclus în campania “Madrid, capitala vieţii” care va continua în următoarele săptămâni cu importante manifestări civice.
“În apărarea vieţii, a femeii şi a maternităţii” subliniază importanţa acordării unui sprijin real femeilor însărcinate, recunoaşterii drepturilor persoanei nenăscute dar şi a rolului maternităţii în societatea spaniolă modernă.
Noua lege, iniţiată de guvernul socialist, ar face complet vulnerabile victimele avortului – copilul nenăscut, care va fi privat de orice protecţie, şi mama, căreia nu i se oferă nici o alternativă la avort. Legea caută totodată să impună “ideologia de gen” şi concepţia specifică acesteia asupra sexualităţii, sănătăţii şi educaţiei.
“În faţa acestei noi legi, care contrazice demnitatea fiinţei umane şi conştienţi că trebuie să sprijinim politici publice care să prevină teribila dramă a avortului, cerem Guvernului şi fiecărui partid politic din Spania ca această lege să fie retrasă”, se arată în textul scrisorii adresate politicienilor spanioli.
“Cerem totodată să fie stabilită o reţea de sprijin pentru femeile însărcinate, pentru ca nici o femeie să nu fie condamnată la avort din cauza lipsei de informare şi de alternative viabile, ca politicile de sănătate publică să fie dedicate unor soluţii progresiste şi umanitare la problema avortului. Aceasta înseamnă ca politicile să protejeze viaţa nenăscută ca pe oricare altă viaţă şi să ofere femeilor suficientă protecţie pentru a nu fi silite să recurga la avort.
Mai solicităm să fie promovată o campanie în favoarea vieţii, care să recunoască şi să valorifice demnitatea fiinţei umane din momentul concepţiei până la acela al morţii naturale şi care să plaseze sexualitatea în contextul dragostei, respectului, responsabilităţii şi deschiderii pentru viaţă; şi care, ca urmare, să informeze femeile asupra consecinţelor reale ale avortului.”
În cadrul aceleiaşi campanii “Madrid, capitala vieţii”, la Madrid a avut loc sâmbătă 17 octombrie o mare manifestaţie populară sub sloganul “Fiecare viaţă contează”. Între 1 şi 2 milioane de persoane au protestat împotriva proiectului de lege privind liberalizarea avortului şi au cerut Parlamentului respingerea lui. Vezi amănunte despre această manifestaţie aici.
Pentru amănunte suplimentare o puteţi contacta pe Lourdes del Fresno y Torrecillas, Foro de la Familia-Internacional, Madrid, la email foromundial at forofamilia.org sau telefon + 34 91 4132957, www.forofamilia.org
Minorele care intenţionează să avorteze ar trebui să fie însoţite de un adult. Aceasta este concluzia la care au ajuns reprezentanţii Guvernului în urma manifestaţiilor care au avut loc în Spania, în ultima săptămână.
Proiectul de modificare a Legii Avortului va fi schimbat, din nou, în Spania. Cea mai controversată prevedere a proiectului este faptul că minorele ar putea face întrerupere de sarcină fără să le aducă măcar la cunoştinţă părinţilor faptul că sunt însărcinate.
Mii de persoane nemulţumite de această normativă au participat la manifestaţii în mai multe oraşe ale Spaniei. Ca urmare a protestelor, membrii Executivului au decis să modifice aceste paragraf. Potrivit vicepreşedintei Guvernului Spaniei, Maria Teresa Fernandez de la Vega, majoritatea adolescenţilor au relaţii dificile cu părinţii. În cazul familiilor dezorganizate, situaţia este şi mai delicată, deoarece relaţiile dintre părinţi şi copii sunt tensionate sau inexistente.
“Nu vrem să generăm şi mai multă suferinţă adolescentelor care provin din familii dezorganizate, obligându-le să le comunice părinţilor faptul că sunt însărcinate. De aceea credem că cel mai indicat ar fi ca, în momentul în care fac întrerupere de sarcină, ele să fie însoţite de un adult, nu neapărat de mama sau tatăl lor”, a declarat de la Vega.
Membrii Executivului vor analiza posibilitatea de a aduce această modificare proiectului şi modalitatea în care poate fi pusă în aplicare. Guvernul Spaniei a luat ca model Legea Avortului din Franţa, potrivit căreia minorele care avortează trebuie să fie însoţite de un membru al familiei.
Mai mult de un milion de oameni au participat la un protest, in Madrid, impotriva Guvernului care isi doreste sa liberalizeze legea avortului din Spania, anunta duminica, news.bbc.co.uk. Mai multi reprezentanti ai opozitiei de centru-dreapta s-au alaturat demonstrantilor.
Primu-ministrul socialist, Jose Luis Rodriguez Zapatero vrea sa introduca o noua lege conform careia avortul sa fie permis tuturor femeilor, pana in a 14-a saptamana de sarcina. Mai mult de atat, noua lege le va permite adolescentelor de peste 16 ani sa faca avort fara a avea acordul parintilor, ceea ce a starnit numeroase controverse in randul unor spanioli. Momentan, legea spaniola permite intreruperea unei sarcini doar in conditii speciale, cand bebelusul sufera de malformatii grave sau cand femeia a fost violata.
Nu este pentru prima data cand Guvernul spaniol starneste furia reprezentantilor bisericii catolice. Legalizarea casatoriilor intre cuplurile homosexuale si usurarea procedurii de divort au starnit, de asemenea, numeroase dispute.
La protest au participat reprezentantii a circa 40 de organizatii religioase din toata tara dar si oameni de rand. Conform cifrelor neoficiale, aproximativ doua milioane de oameni ar fi participat la mars.
Reprezentantii Guvernului au declarat ca noua lege nu face decat sa apere drepturile femeilor si ca inainte de a se face interventia de intrerupere a sarcinii, acestea vor primi consiliere, pentru a fi sigure de optiunea lor. Ei au mai declarat ca aceasta lege va face si ca avorturile sa fie mai sigure pentru reprezentantele sexului slab. In ultimii ani, presa spaniola a scos la iveala cazuri socante in care doctorii au facut operatii de intrerupere a sarcinii in luna a opta a sarcinii, pe motiv ca sarcina ameninta sanatatea mintala a viitoarei mame.
Una dintre smintelile lumii actuale este şi ceea ce am putea numi “disoluţia sexelor”; ea ţine de tendinţa generală a omului modern de a se opune, cu fapta sau măcar cu gîndul, rînduielilor firii, adică, creştineşte vorbind, ordinii pe care Dumnezeu a lăsat-o în Creaţia Sa (ceea ce neamţul a numit Gottes Erhaltungsordnungen, “orînduirile dumnezeieşti de conservare a lumii”). Nu este vorba decît pînă la un punct de slăbiciunea cărnii sau a minţii; îndărătul acestor manifestări stă, mai mult sau mai puţin conştientizat, un rău mult mai adînc, pe care Părinţii îl numiseră “rădăcină a tuturor celorlalte rele”: orgoliul de tip luciferic, revolta creaturii împotriva Creatorului. Plecînd de la o înţelegere dizolvantă a libertăţii, nu mai suferim determinaţiile absolute, care ţin de înţelepciunea divină, ci am vrea să ne auto-determinăm după propriile noastre capricii. Sîntem, urmînd expresia apostolică, oalele care cer socoteală Olarului că le-a făcut aşa şi nu altfel (în loc să-I mulţumească pentru că le-a adus la existenţă şi le-a dat un rost, suflînd peste ele “duh viu” şi oferindu-le putinţa de a fi mai mult decît nişte hîrburi: “vase” ale harului Său, care biruie moartea).
Pe lîngă relaţiile homosexuale şi operaţiile de schimbare a sexului (care reprezintă consecinţa ultimă a acestui sexualism dizolvant), mişcarea feministă joacă un rol important, fiind principala pîrghie a aşa-numitei “emancipări” a sexului “frumos”, dar “slab”. Ne paşte – în limbaj caragialesc – femeia care vrea să fie “bărbată” (sau care se vrea suficientă sieşi chiar şi sub raport sexual: lesbianism, autoerotism). Nae Ionescu avea dreptate să remarce că feminismul nu este altceva decît expresia lipsei de feminitate (aşa cum efeminarea nu poate fi decît o criză a masculinităţii). Femeia modernă se simte nedreptăţită prin însuşi faptul de a fi femeie într-o lume a prevalenţei virile (amendate cu termenul de “sexism”), dar în spatele acestei nemulţumiri particulare, mai mult sau mai puţin mărturisite, se ascunde drama generică a umanului dezdumnezeit: “ieşirea din fire”. Cît de departe am ajuns de acel “etern feminin” (das Ewigweibliche) care trăgea Firea spre înalturi! Feminismul ne apare direct proporţional cu descreştinarea lumii. Căci, fără să pună problema falsă a egalităţii şi fără să recurgă la aberaţiile “teologiei feministe” de astăzi, creştinismul îi redase femeii demnitatea principială. Dacă prin femeie (Eva) a intrat păcatul în lume, tot prin femeie (Maria) a venit mîntuirea de păcate. Născătoarea de Dumnezeu reprezintă icoana ideală a feminităţii, însumînd, în chip tainic, maternitatea şi fecioria. Cultul marianic a contribuit decisiv la reconsiderarea statutului religios şi social al femeii, pe care creştinismul a ridicat-o la înălţimi pe care feminismul n-o s-o poată ridica niciodată. Femeia creştină, născută mistic din fiat-ul Mariei, este angajată plenar în iconomia mîntuirii neamului omenesc: ea este izvor de viaţă şi de înviere.
“Bărbatul, luptător şi tehnician, dez-umanizează lumea; femeia, rugătoare, o umanizează prin calitatea ei de mamă chemată să vegheze asupra oricărei fiinţe omeneşti ca asupra propriei sale odrasle. Dar femeia îşi va împlini menirea numai dacă va primi slujirea «fecioarelor înţelepte» din parabolă, ale căror candele erau pline de darurile Duhului, numai dacă, gratia plena, o va urma pe Theotokos – Născătoarea de Dumnezeu [...]. În faţa tragediei lumii a treia, în faţa materialismului, a pornografiei, a drogului, în faţa tuturor elementelor descompunerii demonice, femeia este cea care, după ce a spus cu Sfînta Fecioară fiat, este predestinată să spună astăzi nu, să-l oprească pe bărbat pe marginea prăpastiei, să-i arate adevărata lui chemare…”, spunea Paul Evdokimov*.
Dumnezeu i-a rînduit femeii ca femeie un rost fundamental în dinamica soteriologică a umanului. Fuga femeii de propria ei feminitate, ca şi nostalgia corelativă a unei ordini matriarhale, nu poate fi, din perspectivă creştină, decît un aspect tragic al fugii omului de propria lui mîntuire. Bărbatul şi femeia sînt deopotrivă responsabili, înaintea lui Dumnezeu, de înstrăinarea de sine a firii omeneşti; ei nu-şi pot afla plinătatea decît laolaltă şi ca atare, rugători de-a dreapta şi de-a stînga lui Hristos, aşa cum ni-i înfăţişează icoana de tip Deisis, în care acelaşi Evdokimov (op. cit., p. 267 şi urm.) vedea imaginea arhetipală a comuniunii umanului cu divinul – mod de transcendere mistică a sexelor, iar nu de anulare a lor.
Îndărătnică să devină ceea ce este, femeia modernă se chinuie, caricatural, să devină ceea ce nu este !** Creştinismul (forma supremă de ordine) a adus cu sine trans-figurarea femeii, în vreme ce feminismul (care este numai o formă de anarhie post-creştină) n-a putut aduce decît des-figurarea ei.
În ultimă instanţă, problema actuală a femeii nu aparţine nici feminismului, nici anti-feminismului, ci – lucru pe care se cade să-l conştientizăm în toată gravitatea lui – destinului generic al umanităţii “apocaliptice”***.
Răzvan CODRESCU
* Cf. Femeia şi mîntuirea lumii, Editura Christiana, Bucureşti, 2004, p. 8. ** Avem aici reflexul unei tendinţe mai generale a omului modern: el se vaită de ceea ce nu este şi uită să valorifice ceea ce este. În termeni paulinici, aceasta ţine de confuzia “darurilor”, pe fondul acelei “crize a stării de har” despre care vorbea un Mircea Vulcănescu. *** “Căci va veni o vreme cînd nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci – dornici să-şi desfete auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor, întorcîndu-şi auzul de la adevăr şi abătîndu-se către basme” (II Timotei 4, 3-4). Omul “smintelilor de pe urmă” este, înainte de toate, cel ce sfidează Realul şi Adevărul; cel ce, “stînd strîmb” în existenţă vreme prea îndelungată, nu mai ştie, nu mai poate sau nu mai vrea “să judece drept”.
Dintr-o problemă între altele, sexualitatea a deve nit marea obsesie a lumii contemporane. Politicieni, jurişti, filosofi, antropologi, sociologi, medici, psihologi, teologi – toţi se simt datori să-i facă un loc din ce în ce mai mare în preocupările lor. Ideea generală este aceea că menta litatea tradiţională a îngrădit nelegitim libertatea sexuală şi a ocultat sub tabu-uri şi prejudecăţi funcţia individuală şi socială a sexualităţii. Altfel spus: trecutul ne-a lăsat moş tenire o viziune eronată a problemei, pe care pre zentul este chemat să o corecteze, pe fondul “eman ci pării” sau “dezinhibării” impuse de “progresul” general al civilizaţiei. Liberalismul sexual, atît în teorie cît şi în practică, devine criteriu al modernităţii, indiferent de formele lui de manifestare. S-a ajuns chiar la luarea în discuţie, sub egida O.N.U. (întrunirile relativ recente de la Cairo şi Beijing), a unei noi taxinomii a sexelor, cea tradiţională nemaicorespunzînd, chipurile, realităţilor şi exigenţelor actuale! Ne pasc vremurile în care omenirea va fi “legal” împărţită în 4 sau 5 categorii sexuale (deşi, cu puţină fan tezie, s-ar putea scorni chiar mai multe!), simpla condiţie de “bărbat” sau “femeie”, ca şi matrimoniul clasic, bazat pe heterosexualitate, devenind irelevante…
Grija exagerată – ceea ce va să zică: prioritară, iar adesea chiar exclusivă – a omului faţă de propriul trup şi de funcţiile imediate ale acestuia este rezultatul consec vent al unui lung proces dedespiritualizare, inaugurat de antropocentrismul şi naturalismul renascentist, trecînd prin ateismul şi materialismul iluminist, pentru a ajunge la formele de perversiune şi degenerare ale lumii contemporane. Se vorbeşte uneori, în sens negativ, despre o “ani ma lizare” (într-un limbaj mai crud: “îndobitocire”) a spe ţei umane. Animalul are însă o ingenuitate instinctua lă cu care omul nu se poate lăuda. Fiind singura fiinţă vie capa bilă să-şi pervertească instinctele prin conştiinţă*, omul decăzut intră direct într-o condiţie de sub-animalitate (vor ba lui Topîrceanu, dacă nu mă înşel: omului îi este necesară o mare doză de nesimţire ca să nu roşească în faţa por cului…). Omul modern rămîne tot mai mult dator nu doar icoanei sale spirituale (“chipului” şi “asemănării” lui Dum nezeu), dar şi propriei “animalităţi”. Îndepărtîndu-se de centrul spiritual al existenţei, el perverteşte şi dimen siunea materială a fiinţei sale, “ieşindu-şi din fire” sub toate aspectele.
La fel de falsă e şi forţarea unui sens pozitiv al “animalităţii” noastre. Ca să ne întoarcem la problema de la care am pornit, e doar o iluzie că liberalizarea sexuală ar fi echivalentă cu o conformare la “natura umană”, cu o asumare “dezinhibată” a celor “fireşti” (în sensul şabloa nelor clasice – exploatate pro domo – de genul Naturalia non sunt turpia sau Homo sum; nihil humani a me alien um puto). Faptul de a poseda conştiinţă ne împiedică să fim “animale” – şi în sensul bun, şi în sensul rău al cuvîn tului. Omul se poate armoniza cu natura înconjurătoare, dar nu se poate reduce la ea; el o depăşeşte întotdeauna, fie într-un sens, fie în celălalt.
“Natura” omului nu poate fi definită material, iar, creştineşte vorbind, ea nu-şi află sensul fără raportare la Dumnezeul Care S-a făcut om. Modelul umanităţii creş tine e Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul – “piatră de po tic nire” a tuturor aventurilor noastre naturist-animalizante. Viaţa creştină nu înseamnă doar secundum naturam vivere, ci, mai presus de toate, imitatio Christi.
Sînt cu atît mai curioase anumite încercări pretins “teologice” de fundamentare a liberalismului sexual al con temporaneităţii. O astfel de încercare penibilă – ţi nînd de aşa-numita “teologie feministă” ivită în sînul pro testantismului, şi mai ales al anglicanismului – s-a tradus mai demult şi-n româneşte: Adrian Thatcher, Descătuşarea sexului. O teologie creştină a sexualităţii (Ed. Polimark, Bucureşti, 1995). Autorul încearcă mai cu seamă apologia feminismului şi legitimarea homosexualităţii/lesbianis mu lui, persiflînd Tradiţia şi răstălmăcind Sfintele Scrip turi**. Fenomenul este caracteristic ariei occidentale, făcîn du-se simţit chiar şi în mediile catolice (ca, de pildă, la o Maria Caterina Jacobelli – autoare ce face mare caz de catolicism – într-o recentă carte despre Risus paschalis şi “temeiul teologic al plăcerii sexuale”, unde încearcă să-şi legitimeze speculaţiile – psihanalizabile – cu extrase silu i te din Toma de Aquino şi din conjuncturale declaraţii pa pa le!***). Uneori, astfel de discursuri pseudo-teologale se intersectează cu ceea ce se numeşte “antropologia sexe lor”, sub pălăria încăpătoare a unei pretinse “antropologii creştine”. Alteori, totul se varsă în marele ghiveci “holis tic” al “spiritualităţii” New Age(în care creştinismul este corcit cu elemente magico-naturiste, pe urmele teosofiei şi ale antroposofiei steineriene).
Este simptomatic acest pseudo-creştinism ce-şi re vi zu ieşte propria tradiţie în numele… “descătuşării sexu lui”! Foarte des este invocat faptul că omul este făcut “după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”; dar cum pe Dumnezeu contemporaneitatea Îl ignoră, speculaţiile iau calea inversă: sînt înregistrate “obiectiv” datele imediate ale umanului şi apoi este reconstruită, cu o erudiţie dece rebrată sau tendenţioasă, o imagine a divinului care să le suporte! Ca în vechiul păgînism, divinitatea este aproxi mată, de fapt, după chipul şi asemănarea omului; nu teo-logia catalizează antropo-logia, ci cea din urmă o ajustea ză procustian pe cea dintîi. Se face simţită ambiţia omului de a-şi înnobila teoretic degenerescenţa, fără să-şi pună problema “fundamentalistă” a profanărilor, pentru că, în fond, totul stă sub semnul desacralizării. Materialismul se deghizează în spiritualism, aşa cum Satana “se îmbracă în înger al luminii” (II Corinteni 11, 14). Sexualitatea “des că tuşată” ţine să cocheteze, cultural, cu Absolutul. Dar pentru această aberantă concomitenţă între “rai” şi sex există la români o vorbă pe cît de crudă, pe atît de lămuritoare…
De aceea nu pot decît să mă simt solidar, în această privinţă, cu “buna sălbăticie” a Ortodoxiei.
Răzvan CODRESCU
* “Dintre animale, singur omul are facultatea de a transforma in stinc tele în actevoluntare [...] De aici a rezultat că, în timp ce animalul încătuşat de instincte nu se abate niciodată de la legile naturii, omul, aproape liber, a ajuns să calce în picioare aceste admirabile legi, sta bilite [de Dumnezeu] în vederea fericirii lui. Într-adevăr, nu orice om este în stare să cunoască şi să înţeleagă scopurile instinctelor; în aceste condiţii, prerogativa de a-şi alege mijloacele devine, în mîinile omului ignorant sau neînţelept, o armă periculoasă, cu care se poate chiar sinucide. Din admirabila desfăşurare a actelor instinctive, un asemenea om nu remarcă şi nu reţine decît senzaţiile plăcute care în soţesc îndeplinirea actelor respective. Şi în loc de a se înălţa pînă la scopul instinctului, el nu mai urmăreşte decît plăcerea, devenită uni că ţintă a activităţii sale. Or patima nu e altceva decît căutarea exclu sivă a plăcerii ce rezultă din satisfacerea unei trebuinţe instinctive deviate (adică al cărei scop natural este ignorat, neînţeles sau chiar – nu de puţine ori – dinadins relativizat)” (Nicolae C. Paulescu, Fizio logie filosofică – Vol. 1. Instincte sociale. Patimi şi conflicte. Reme dii morale, Editura Anastasia, Bucureşti, 1995, p. 100). Aici ştiinţa se întîlneşte cu înţelepciunea sfinţilor;Filocalia aver tizează mereu asu pra acestor lucruri, începînd încă de la Sfîntul Antonie cel Mare (“Nu cele ce se fac după fire sînt păcate, ci cele rele după alegerea cu voia” – Filocalia rom., vol. 1, ed. 1947, p. 14); Maxim Mărturisitorul, mai ales în Cele patru sute de capete despre dragoste, vorbeşte despre patimi în termeni aproape “paulescieni”: “Patima este o mişcare a sufletului împotriva firii, fie spre o iubire neraţio nală, fie spre o ură fără judecată a vreunui lucru, sau din pricina vre unui lucru dintre cele supuse simţurilor [...] Sau iarăşi, păcătoşenia este o judecată greşită cu privire la înţelesurile lucrurilor, căreia şi urmează reaua întrebuin ţare a lucrurilor [abuzul de lucruri]. De pildă, cînd e vorba de femeie, judecata dreaptă cu privire la împreunare trebuie să vadă scopul ei în naşterea de prunci. Deci cel ce urmăreşte plăcerea, greşeşte în jude cată, socotind drept bine ceea ce nu e bine. Aşadar, unul ca acesta fa ce rea întrebuinţare [abuzează] de femeie împreunîndu-se cu ea. Tot aşa este cu celelalte lucruri şi înţelesuri” (Fi lo calia rom., vol. 2, ed. cit., pp. 57-58). ** O pertinentă radiografie critică a cărţii – de pe poziţii ortodoxe – a apărut înPuncte cardinale (anul V, nr. 12/60, decembrie 1995, pp. 8-9): Dora Vrînceanu, “Patologiile feminismului. O pseudo-teologie a sexualităţii”. Fundamentală pentru circumscrierea şi judecata ortodo xă a întregii problematici implicate aici rămîne cartea mai recentă a ieromonahului Savatie Baştovoi, Între Freud şi Hristos, Editura Marineasa, Timişoara, 2001. *** Nu lipsesc nici divagaţiile strict personale. Aşa, de pildă, după ce caută să ne convingă că, înţeles cum trebuie, creştinismul e cît se poa te de deschis capriciilor sexuale ale omului (nici măcar Iisus, ca om, nefiind scutit de ele), ba chiar că relaţiile sexuale ar fi într-un fel icoa nă a “vieţii trinitare” (!), autoarea are pretenţia de a răspunde la o întrebare delicată, pe care şi-o pune singură: “Ajunşi aici, se iveşte o întrebare: dacă viaţa de relaţie, inclusiv sexuală, e imagine şi împăr tăşire a vieţii trinitare, de ce Fiul lui Dumnezeu – după cîte spune tra diţia – a rămas celibatar?”. Iată răspunsul: “Poate că este o reflecţie născută din condiţia mea (dalla mia realtà) de femeie şi de mamă, dar pe care sigur o poate înţelege oricine a iubit profund o altă fiinţă umană: care dintre noi mamele, care dintre noi îndrăgostiţii (amanti), atingînd trupul propriei odrasle nou-născute sau al propriului parte ner, nu a simţit nevoia irezistibilă de a-l devora (di farsene cibo)? Care dintre noi mamele nu şi-a dorit să poată absorbi la loc această carne ieşită din noi înşine? Care dintre noi îndrăgostiţii nu şi-a înfipt dinţii, în fervoarea iubirii, în trupul propriului bărbat sau al propriei femei? «Ti mangerei di baci»… [ceea ce, mai pe româneşte, iertată fie-mi paranteza, ar fi un fel de sinteză între «Pupa-te-aş!» şi «Mînca-te-aş!»]… Cine nu a spus sau nu a simţit fraza aceasta? A te uni cu per soana iubită într-o uniune de absorbţie totală; a deveni aliment (cibo), a se transforma în viaţă; a ajunge hrană (nutrimento) reci procă, pentru a trăi într-o uniune cît mai completă, mai completă chiar decît cea sexuală… Dacă Iisus s-ar fi căsătorit, s-ar fi dăruit unei singure femei, pentru un număr limitat de ani, într-un loc circumscris acestei lumi şi într-o epocă determinată; tot restul ar fi rămas «fuori» [pe dinafară]. Dar forţa copleşitoare a iubirii divine a omului Iisus n-ar fi fost astfel satisfăcută; trebuia să se dăruiască trupeşte tuturor, în orice epocă: «Luaţi, mîncaţi! Aceasta este trupul meu [...] pentru voi, pentru toţi»…” (Maria Caterina Jacobelli, Il risus paschalis e il fundamento teologico del piacere sessuale, terza edizione, Editrice Queri niana [Brescia, 1991], pp. 138-140).
După ce am cedat mai demult cerinţei imunde de “a intra în Europa cu spatele” (sintagmă lansată, dacă nu mă înşel, chiar de d-l Andrei Pleşu), dezincriminînd legal homosexualitatea, clasa noastră politică pare a fi prins gustul irefutabil al evaziunilor sexuale. Noul proiect de legiferare şi dezincriminare a prostituţiei reia campania eşuată în Anul Caragiale (2002), dar şi unele încercări ulterioare mai timide (cum a fost cea a ministrului V. Blaga, în 2007), amintind, o dată în plus, de vechiul proverb românesc: “Ţara arde şi baba se piaptănă”. Iar aceasta nu doar pentru că în România post comunistă există numeroase alte urgenţe legislative cu caracter vital, ci şi pentru că prostituţia beneficiază deja de o reglementare oficială suficient de largă şi per fect de mo cratică (art. 328 din actualul Cod Penal). Mai mult de cît atît: spre deosebire de modificarea legislativă adoptată acum câţiva ani în privinţa homosexualităţii, mai degrabă ca o for mă de curtoazie sui generis faţă de ambasadorul unei mari puteri (vorba bancului apărut pe acest fond: Be my Guest!), în cazul prostituţiei nu mai e vorba de nici o pre siune externă, ci doar de ideea fixă a unor grupuri politice au tohtone (în frunte cu familia prezidenţială, care şi-ar dori în plus şi dezincriminarea consumului de droguri!), susţinută cu o argumentaţie in su ficientă şi falsă, pe fondul unui întreg concert demagogic cu tentă electorală.
Principalul argument al susţinătorilor acestei re for me legislative se vrea unul de natură medicală: că prin instituţionalizare prostituţia va putea fi monitorizată, iar în acest fel rata îmbolnăvirilor venerice va scădea. Infai libil la prima vedere, acest argument propagandistic este contrazis de numeroasele statistici efectuate recent atît în ţări unde prostituţia este incriminată, cît şi în ţări unde s-a procedat la dezincriminarea acesteia: între unele şi cele lalte nu există diferenţe semnificative în ce priveşte rata bolilor cu transmisiune sexuală (BTS). Dovadă că adevă rata problemă nu este incriminarea sau dezincri minarea prostituţiei (existente pretutindeni şi dintot dea una), ci limi tarea fenomenului prin măsuri responsabile şi con crete de natură moral-educaţională, socio-economică şi medico-sanitară. Legalizarea juridic-abstractă este o mă sură facilă şi ineficientă, riscînd să ducă chiar la o recru descenţă a fenomenului (mai ales sub forma unor “reţele paralele”, neoficiale), cum o arată experienţa majo rităţii ţărilor care au pus-o în practică. Legalizarea permisivă nu constituie, în ultimă instanţă, decît o formă de încurajare şi protecţie oficială, în virtutea căreia Statul devine prin cipalul proxenet.
Pe de altă parte, este ştiut de toată lumea (cu ex cep ţia parlamentarilor noştri) că majoritatea bolilor cu transmisiune sexuală au o lungă perioadă de incubaţie, în decursul căreia nu pot fi depistate prin semne sigure, oricît de riguros ar fi controlul medical. Or, în acele cîte va luni sau chiar numai săptămîni, o prostituată bolnavă (nota bene: de 80 de ori mai predispusă BTS-urilor decît o persoană normală!) poate îmbolnăvi sute şi mii de clienţi, care la rîndul lor devin transmiţători inconştienţi către cel puţin tot atîtea alte persoane (în speţă, soţii nevinovate, iar uneori şi progeniturile acestora).
Din punct de vedere sociologic, ne aflăm în faţa unui atentat la sănătatea vieţii familiale, dar şi în faţa unei noi forme de sclavie “civilizată”. Vînzîndu-şi trupul în mod mai mult sau mai puţin liber, prostituata îşi vinde o dată cu el şi libertatea, devenind, practic, proprietatea pro xenetului şi fiind supusă în diferite grade capriciilor acestuia (ea nu-şi mai decide nici preţul, nici “modul de întrebuinţare”, nici clienţii, nici ritmul activităţii). Prosti tuata nu-şi pierde numai demnitatea, dar şi umanitatea, devenind treptat o simplă “maşină de făcut sex”. În ace laşi sens, din activitatea sa specifică fiind exclusă impli carea afectivă şi moral-spirituală, ea pierde principalele mărci distinctive ale umanului în raport cu regnul animal. Prostituţia legalizată este cea mai cinică modalitate de înjosire oficială a femeii, implicînd o discriminare indi rec tă şi o gravă deteriorare a imaginii sale generale în con ştiinţa sexului opus.
În fine, este aproape de prisos să mai vorbim despre scandalul moral-religios al unei asemenea “legi a fărădelegii” (împotriva căreia, în mod firesc, Biserica s-a constituit în principalul bastion de rezistenţă). Prostituţia pîngăreşte trupul omenesc, prefăcîndu-l din “templu al Duhului Sfînt” (I Corinteni 6, 19) în capişte a desfrînării. Vechiul Testament stătea sub semnul poruncii a şaptea din Decalog (“Să nu fii desfrînat!” – Ieşirea 20, 14) şi pe depsea aspru orice formă de preacurvie (mergîndu-se pînă la lapidare). În Noul Testament, Hristos este mult mai în găduitor (“Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintîi piatra asupra ei”), dar condiţia este clară: “Nu te osîn desc”, dar “de-acum să nu mai păcătuieşti!” (cf. Ioan 8, 7-11). Or, noi, care ne pretindem creştini în virtutea unei lungi tradiţii, căutăm, iată, să promovăm un cadru legal de a pă că tui, fără a ne mai sinchisi de Dumnezeu, pe Care am reuşit să-L prefacem doar într-un soi de garant conven ţional al parastaselor festive.
În faţa acestui proiect legislativ deopotrivă anti creştin, antinaţional şi antiuman, tineretul responsabil al României nu se poate simţi decît ofensat şi profund îngrijorat, văzîndu-şi ameninţat viitorul în cele mai pure aspiraţii ale lui. Tinerii de astăzi (şi descendenţii lor) vor fi principalele victime ale disoluţiei sociale şi bioetice căreia părinţii lor se pregătesc astăzi să-i dea votul, în numele unui “eu ro penism” prost înţeles (de fapt, al descreierisirii fără frontiere).
Adevărata conştiinţă creştină şi europeană nu poate decît să deconspire această iniţiativă în acelaşi timp imundă şi aberantă, ghidată în subsidiar de oculte raţiuni neguţătoreşti, prin care o clasă politică patibulară, după ce a propus României să devină “Draculaland”, îi propu ne mai nou, în repetate rînduri, să devină un fel de “Thailandă a Europei”.
Răzvan CODRESCU
A se vedea, pe urmele protestului formulat de Sf. Sinod al B.O.R. şi în 2002, recentele declaraţii ale Biroului de Presă al Patriarhiei, amplu comentate în presă şi pe internet. Pentru o informare detaliată asupra diferitelor aspecte ale problemei, a se (re)vedea, între altele, şi broşurile din 2002 intitulate Faţa ascunsă a prostituţiei legalizate (realizată de “Grupul de Iniţiativă pentru Apărarea Familiei”, grup “alcătuit din profesori universitari, medici, avocaţi, teologi, studenţi, membri ai Comisiei de Bioetică a Patriarhiei Române, ai Centrului de Studii Teologice Aplicate, ai A.S.C.O.R. şi ai Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti”) şi Legiferarea prostituţiei – o lege a fără delegii. Argumente moral-religioase, juridice, sociologice şi medi cale împotriva dezincriminării prostituţiei(realizată din iniţiativa şi cu binecuvîntarea Î. P. S. Părinte Teofan, pe atunci Mitropolitul Olteniei, sub egida Centrului pentru Studii de Teologie Aplicată, întrunind semnă turile teologului Ilie Moldovan, juristului Teodor Sâmbrian, sociologului Ilie Bădescu şi doctorului Pavel Chirilă).
Avionul patronului celui mai mare lanţ de clinici pentru avort din SUA s-a prăbuşit într-un cimitir lângă un monument al copilului necunoscut
În urma prăbuşirii avionului privat din Montana (SUA) într-un cimitir, mass media a raportat că au murit 7 adulţi şi 7 copii, însă a omis să raporteze câteva aspecte semnificative: avionul aparţinea lui Bud Feldkamp, deţinătorul unei serii private de clinici de avort. Cimitirul în care s-a prăbuşit avionul era unul catolic numit “Sfânta Cruce” care conţinea un “mormânt al nenăscutului” la care se rugau localnicii în fiecare joi sf. Rozariu pentru încetarea avorturilor. Acest memorial s-a înălţat în cinstea tuturor copiilor care au murit din cauza avortului.
Ştirile au mai omis să spună Irving “Bud” Feldkamp a achiziţionat cu patru ani în urmă cea mai amplă afacere de avorturi din stat, “Family Planning Associates”, care efectuează mai multe avorturi până în primele 5 luni de sarcină în California decât orice alt furnizor de avort, inclusiv Planned Parenthood.
Din afacerea sângeroasă a avorturilor a putut întreţine avionul privat care a transportat familia acestuia într-o vacanţă la The Yellowstone Club. În acest accident de avion au murit două fiice de-ale lui, doi gineri şi cinci nepoţi împreună cu pilotul şi cu 4 prieteni de familie.
Deşi pilotul avea o experienţă îndelungată de zbor la armată, el nu a raportat nici o problemă thenică controlorilor aviaţiei iar cauza prăbuşirii a rămas un mister.
Aceste fapte au fost consemnate de Gingie Edmonds, un activist pro-life care dă mărturie despre întâlnirea dânsului cu familia Feldkamp, rugându-se pentru ei, arătându-le mulaje fetale şi atenţionându-i să renunţe de dragul copiilor săi la afacerea cu sângele inocenţilor.
Guvernul socialist spaniol a aprobat vineri 25 septembrie 2009 în Consiliul de Miniştri, un proiect de lege controversat privind liberalizarea avortului, care prevede ca avortul să devină legal şi liber pentru tinerele fete cu vârste de 16 – 17 ani, fără a avea nevoie de consimţământul părinţilor.
Acest proiect, căruia i-a răspuns cu ostilitate comunitatea catolică a ţării, si a făcut obiectul unor dispute în cadrul Partidului Socialist Spaniol (PSOE), va fi trimis Parlamentului, a declarat vice-preşedintele guvernului, Maria Teresa de la Vega.
Dacă va fi adoptat ca atare, femeilor care trăiesc în Spania li se va permite să avorteze liber într-o perioadă de până la 14 săptămâni. Avortul va fi permis, în cazuri excepţionale până la 22 de săptămâni de sarcină, atunci când “se sunt în joc viaţa şi sănătatea” mamei sau când există “anomalii fetale severe”.
Avortul mai poate fi practicat, în cele din urmă, fără termen limită în cazul unor “boli extrem de grave şi incurabile fetale, după consultarea unei comisii medicale”.
În prezent, în temeiul unei legi datând din 1985, avortul este permis în Spania doar în cazul unui viol (până la 12 săptămâni de sarcină), malformaţii fetale (până la 22 săptămâni) sau “când există pericol pentru sănătatea fizică sau psihică a mamei” (timp nelimitat).
În practică, riscul privind sănătatea psihică a mamei este motivul invocat de peste 90% dintre femeile care doresc să avorteze în Spania, ducând la procedura unor avorturi, uneori foarte întârziate ca termen, în clinicile private.
În ciuda rezervelor exprimate de către unii lideri socialişti, guvernul a menţinut dispoziţia cea mai controversată a reformei, care prevede ca minorele cu vârste cuprinse între 16 şi 17 ani să avorteze în mod liber, fără consimţământul sau aducerea anterioară la cunoştinţa părinţilor.
“Vrem să le oferim minorilor cel mai înalt grad de protecţie şi respectarea strictă a drepturilor lor fundamentale“, a comentat La Vega.
Comunităţile catolice s-au mobilizat împotriva acestui proiect şi au convocat un eveniment major la 17 octombrie, în Madrid.
referitoare la vaccinarea împotriva virusului AH1N1, în România
Stimate Domnule Ministru,
Organizaţiile noastre au urmărit evoluţia aşa zisei “gripe porcine” în lume, inclusiv în România, şi au constatat următoarele:
1.) A fost creată, în mod voit, o situatie de panică
Indiferent de provenienţa virusului, mai mult sau mai puţin cunoscută, simptomele noii gripe, aşa-zise „porcină”, sunt cel mult moderate.
Deşi Marea Britanie este cea mai afectată ţară a Europei, s-a raportat un număr neaşteptat de mic de îmbolnăviri, respectiv 100.000, cu un total de 30 decese, ceea ce înseamnă o mortalitate de doar 0,03%; [1], această rată de mortalitate fiind cu mult mai scazută decât cea în cazurile de îmbolnăviri cu o gripă obişnuită tip A.
În România s-au raportat până acum doar 333 de cazuri de gripă porcină [2],toate, forme uşoare şi medii. Numărul cazurilor de gripă porcină în toată ţara este asemănător cu cel al cazurilor de gripă obişnuită raportate uneori într-un singur orăşel din România în sezonul rece, acestea din urmă având deseori consecinţe mai grave (complicaţii, etc.), fără să se fi pus vreodată problema unui vaccin specific şi obligatoriu, ci doar a celui obişnuit, pentru gripa sezonieră.
Cinci mari companii farmaceutice (Baxter, GlaxoSmithKline, Novartis, Sanofi-Aventis si AstraZeneca) au început, cu o grabă de neexplicat, să creeze un vaccin împotriva virusului AH1N1, fiind încurajate de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) care, cu aceeaşi grabă nejustificată, a decretat stare de pandemie pe data de 11 iunie 2009, cerând ca vaccinul să fie gata de administrare în luna septembrie şi ca toate naţiunile să aibă acces la vaccin [3].
Prin declararea pandemiei, OMSa creat o stare de panică în întreaga lume, fără un motiv real. Dacă în anii precedenţi, în Germania de exemplu, milioane de oameni se îmbolnăveau de gripă şi necesitau îngrijiri medicale, acest lucru devenind o rutină, iată că acum o asa zisă pandemie de gripă cu nume nou, devine brusc o catastrofă.Dr. Wolfgang Wodarg, medic specialist în medicină internă şi epidemiologie din Germania afirmă: „eu consider că ‘gripa porcină’ este un nou mijloc de a induce panică în rândul populaţiei, iar după cercetările făcute şi discuţiile avute cu Directorul Institutului Robert-Koch consider că nu există nici un motiv pentru o vaccinare obligatorie în masă şi că mijloacele de combatere a noii gripe trebuie să fie cele obişnuite, folosite si în anii precedenţi. Dacă se va face vaccinarea în masă cu noul vaccin al gripei porcine, asta ar însemna “un mare experiment pe populaţia germană”. [4].
2.) Situaţia de panică a „necesitat” un vaccin urgent!
Deşi numeroşi oameni de ştiintă din lume avertizează despre noul vaccin că este periculos, OMS neglijează atenţionările şi impune vaccinarea în masă.
Vaccinul nou creat împotriva virusului AH1N1este periculos! Iată motivele:
a.) testările sunt total insuficiente, deoarece nu se realizează conform standardelor, aşa cum arată Dr. Wolfgang Wodarg: “Pentru o vaccinare în masă cu adjuvanţi noi şi substanţe noi, aşa cum se întâmplă în cazul vaccinului pentru gripa porcină, nu ar fi suficiente standardele normale ci altele mult mai ridicate! Nu consider că este oportună folosirea acestui vaccin în sezonul rece al acestui an.”[5] Există intenţia de a produce doze tot mai mici de vaccinuri cu ajutorul unei serii de adjuvanţi noi, foarte periculoşi.[2]
b.) există riscul unor reacţii secundare foarte grave.
- cancer: Firma Novartis nu utilizează embrion de pui la prepararea vaccinului “Optaflu”, ci celule canceroase! Acest lucru prezintă un risc incalculabil. [4];
- sindrom Guillain – Barré (GBS): este o boală autoimună ce cauzează paralizia braţelor şi picioarelor şi, în cazuri rare, a întregului corp. În unele cazuri, GBS a dus însă chiar la moarte. În 1976, când s-au înregistrat câteva cazuri de gripă porcină şi s-a impus, cu aceeaşi grabă ca acum, vaccinarea în masă a 40 de milioane de oameni, cel puţin 25 au murit şi 500 au fost paralizaţi [6];
- autism,sindrom de atenţie deficitară, scleroză multiplă, deficienţede vorbire [3];
- paralizii, alte boli autoimune [7];
- infertilitate [8].
Stimate Domnule Ministru,
Ca cetăţeni ai României, îngrijoraţi de faptul că ne vor fi încălcate drepturile şi libertăţile civile garantate de Constituţie, vă rugăm să ne răspundeţi la următoarele întrebări:
1. Privind testarea vaccinului
Aţi precizat că Institutul Cantacuzino va produce 5 milioane de doze de vaccin „Cantgrip” iar primele tranşe vor fi gata la sfârşitul lunii octombrie 2009. [2]
În cât timp s-a făcut testarea şi câte testări (adică pe ce număr de populaţie voluntară) s-au făcut în ţară noastră? Ele nu puteau fi mai multe decât în Germania, unde s-a decis ca vaccinarea să nu fie obligatorie, fiindcă vicepreşedintele Asociaţiei Medicale Germane, Frank Ulrich, a avut demnitatea de a recunoaşte testarea insuficientă a vaccinurilor. Ulrich explică în revista “Focus” că nu doreşte să creeze nimănui teamă, dar este îngrijorat de folosirea în vaccin a unei combinaţii de adjuvanţi şi substanţe care nu sunt testate conform standardelor!” Va solicităm să luaţi exemplu şi să nu serviţi interesele unor companii străine, aşa cum urma să se intâmple în cazul vaccinului împotriva virsului HPV. Nu putem permite ca OMS să introducă o dictatură medicală în România!
2.) Privind obligativitatea vaccinului:
Aţi specificat, recent, într-un comunicat, arogându-vă o autoritate nepermisă într-o ţară democratică: ”Aş vrea să fim foarte clari: vaccinul este obligatoriu! […]Aici toată lumea se vaccinează, îi place sau nu-i place.” [2]
D-le Ministru, este legal şi constituţional să limitaţi, printr-un ordin de ministru sau prin orice fel de alt act normativ, dreptul şi libertatea unui cetăţean de a alege dacă doreşte să fie vaccinat sau nu? Fiindcă alţi demnitari consideră acest lucru nelegal şi neconstituţional! [9]
Ne puteţi obliga să ne vaccinăm copiii cu un vaccin despre care nu ne-aţi dat absolut nici un detaliu, decât denumirea?
Aţi explicat şi arătat părinţilor şi medicilor riscurile acestui vaccin, de la cele mai mici efecte secundare până la cele mai grave?
Cunosc părinţii la ce sunt expusi copiii lor, care vor fi primii cobai, pentru acest vaccin, în ţară noastră?
Vă asumaţi răspunderea pentru declanşarea unor boli grave în urma vaccinării? Cum veţi despăgubi părinţii copiilor atinşi de aceste boli – despre care avertizează foarte mulţi specialişti? Ce lege garantează aceste despăgubiri?
Ce urmări va avea refuzul vaccinării?Fiindcă bănuim că vor fi foarte mulţi care vor refuza vaccinul. În Hong Kong, medicii refuză vaccinul împotriva gripei porcine din cauza efectelor secundare! [10].
3). Privind aşa zisa „problemă de securitate naţională” şi posibilele zeci de campanii de vaccinare din anii următori:
Aţi mai afirmat, în acelaşi context ca mai sus, „chestiunea cu gripa este o problemă de securitate naţională, şi nu este ca la HPV.” [2]
Medicii cunosc faptul că întotdeauna gripa (indiferent care) este o pandemie permanentă, mai ales în condiţiile actuale, când transportul aerian şi maritim este atât de intens iar gazda unui virus (om, animal) poate ajunge în câteva ore de pe un continent pe altul. Virusurile îşi schimbă mereu configuraţia, prin schimb de gene în interiorul grupei sau a genului, pentru a “surprinde” în acest fel gazda, care nu se mai poate apăra, nefiind imună faţă de noile tipuri de virusuri. Virusul gripei porcine nu este decât unul din acestea.[5]
Nu va exista an fără o nouă gripă, asa cum se întâmplă de mii de ani, fără ca lumea să fi intrat vreodată în panică! Există din fericire o imunitate naturală, pe care omul şi-o face după contactul cu virusul. Atunci vă întrebăm – aşa cum a făcut-o recent un demnitar, senatorul Iulian Urban: ”dacă acest plan de fraierire a populaţiei va prinde, vom avea câte 10-20 de vaccinari pe an, impuse prin lege, ca să saltăm profitul unor firme din industria farmaceutica, cărora nu le pasă de consecinţele la care se expun copiii vaccinaţi?” [9]. Consideraţi că o astfel de atitudine serveşte securitatea naţională?
Stimate Domnule Ministru,
Din datele pe care le-am obţinut din presa română şi străină v-am detaliat doar câteva aspecte grave legate de vaccin. Vă cerem să reflectaţi asupra hotărârii Dvs., confrom căreia pe copiii noştri va fi testat (în adevăratul sens al cuvântului!) un vaccin foarte periculos.
Singurul beneficiar al vaccinului îl constituie marile companii farmaceutice, nu cetăţeanul român. Dimpotrivă, în condiţiile în care în România sunt trimişi în şomaj tehnic cadrele medicale din spitale şi mulţi alţi români din lipsa fondurilor pentru salarii, Statul Român îşi permite luxul unui vaccin scump şi inutil.
Ne opunem categoric vaccinării în masă a cetăţenilor români, indiferent de vârstă sau funcţie.
Cu consideraţie,
Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România.
Organizaţii componente:
- Asociaţia “Pro-Vita pentru născuţi si nenăscuţi” Vǎlenii de Munte
- Asociaţia “Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi”, Filiala Bucureşti
- Asociaţia “Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi “, Filiala Gorj.
- Asociaţia “Pro-Vita pentru născuţi si nenăscuţi”, Filiala Craiova
- Asociaţia “Pro-Vita” Sibiu,
- Asociaţia Filantropică Medical Creştină “Christiana”, Filiala Cluj
1.) “Vaccinarea împotriva gripei porcine nu ar trebuie să fie obligatorie, ci opţională !”
Dr. Wolfgang Wodarg, internist si epidemiolog din Germania răspunde la întrebări legate de gripa porcină:
1.) Există reacţii secundare la vaccinul creat împotriva gripei porcine ?
Dr. Wodarg: “La noile vaccinuri da. Firma Novartis de ex. nu utilizează embrion de pui la prepararea vaccinului ci celule canceroase umane. Acest lucru reprezintă însă un risc foarte mare care nu poate fi calculat. “
Vaccinul se cheamă “Optaflu” . Cu acest vaccin sunt testaţi clinic la ora actuală mii de oameni din Bavaria/Germania. Ar trebui prelungită testarea vaccinului până in momentul în care se poate exclude orice risc de a provoca un cancer. Nu consider că este oportun folosirea acestui vaccin în sezonul rece al acestui an.
2.) Este vaccinul obligator? Cine îşi asumă riscul ?
“Vaccinarea împotriva gripei porcine nu este obligatorie, ci opţională.”
Cetăţeanul poate alege între a fi vaccinat sau nu. Dar medicii care administreaza vaccinul sunt răspunzători de reacţiile secundare grave care apari dacă ei nu au informat anterior pacientul despre riscurile vaccinului, în speţă a reacţiilor secundare. Statul este şi el obligat să suporte daunele morale şi financiare pacientului care suferă leziuni după vaccin şi acest lucru este dovedit.
3.) Având în vedere numărul oamenilor care se îmbolnăvesc anual de gripa sezonieră şi numărul celor care mor de ea, credeţi că în cazul gripei porcine se poate vorbi de “panicare” ?
Da.
(De fiecare dată când aveam gripă, nu mă apropiam de porcul meu Carla – care a decedat între timp de moarte naturală -, ca să nu îl îmbolnăvesc şi pe el.)
2.) “Gripa porcină şi panica indusă în mod voit !”
În acest articol din 03.08.09, Dr. Wolfgang Wodarg, internist si epidemiolog din Germania, prezintă interesele economice şi epidemiologice din spatele campaniei de vaccinare împotriva gripei porcine:
Cele două tipuri de gripă, atât “gripă porcină” cât si “gripa aviară” nu sunt altceva decât alte două noi ocazii folosite de către marile companii farmaceutice ca să inducă în eroare populaţia pentru a obţine şansa creării unor noi tipuri de vaccin împotriva gripei dar şi de medicamente la fel de ineficiente pentru gripă. Dar şi unii politicieni, Instituţii Medicale şi mass-media profită de această “descoperire” şi îşi permit un joc scump ca să sperie lumea în favoarea lor. Discuţiile legate de plata vaccinurilor scumpe de către Casele de Asigurări sunt în toi.
Industria farmaceutică arată ca de fapt cunoaşte de mult timp cum poate să atragă atenţia populatiei către diverse teme medicale de interes. Ea tocmai ne demonstrează cum ” o gripă porcină din Mexic” poate deveni mult mai interesantă şi vrednică de luat în seamă decât valul de gripă sezonieră, obişnuită. Folosindu-se de detalii genetice şi moleculare, oameni motivaţi din Industria farmaceutică precum şi medici, prezintă de câteva săptămâni teoria lor eternă “ nu-se-ştie-niciodată”, unei populaţii mirate şi speriate. Apare presiunea asupra populaţiei. Instituţiile primesc dreptul de a angaja mai mult personal şi de a primi mai multe materiale, politicienii “se implică” iar oameni importanti, implicaţi în rezolvarea “situaţiilor de criză” fac “drumuri în scop de servici foarte costisitoare”. Toate acestea reprezintăpentru mass-media un “interesant material” pentru articole, interviuri si comentarii.
Campania “teamă si panicăi” este eficientă ! Brusc nu se mai vorbeşte decât de medicamentul antigripal “Tamiflu”, de dozele necesare, de câte doze de vaccin “Optaflu”creat împotriva gripei porcine pot fi rezervate de la Compania Novartis, etc. Politicienii “sparg” uşile Marilor Companii farmaceutice iar Casele de Asigurări se folosesc de aceste interminabile discuţii pentru a atrage mai multe încasări de la oameni.
Există cu adevărat pericolul unei noi pandemii ?
Dr.Wodarg: Virusurile gripale trăiesc si se înmulţesc în oameni , porci, păsări, cai şi alte animale care sunt şi au fost întotdeauna “gazdele” lor. Fie că este vorba de virusurile gripale A sau B, ele nu se pot înmulţi şi extinde decât dacă găsesc o gazdă care încă nu sunt imune la ele.De aceea, pentru a supravieţui, aceşti viruşi îşi schimba mereu structura lor moleculară. Întotdeauna acei viruşi care au o altă configuraţie moleculară decât cei din anul precedent, au mai multe şanse ca să se răspândească, lipsind imunitatea ( anticorpi) faţă de ele. Acest lucru există de mii de ani !
Datorită multitudinii de ferme cu animale, mai ales în marile orase, aceşti viruşi se pot inmulţi foarte repede.Unele gripe pot afecta în cazuri izolate şi pe fermieri. Atunci se numeşte zoonoză, care însă nu este periculoasa si nu duce la răspândirea ei.
În Germania la ora actuală sunt 3.810 de cazuri de gripă porcină (AH1N1).
O mare parte din cazuri sunt datorate turiştilor, majoritatea provenind de la cei plecati în Spania. Aici, în Spania s-au confirmat până acum doar 1.538 de cazuri. Se vorbeşte de cazuri relativ uşoare şi moderate de gripă. În general copiii sunt cei mai frecvent afectaţi de gripă (nu doar de acest tip de gripă), fiind in colectivităţi şi având un sistem imun mai slab dezvoltat.
Dacă în anii precedenţi, în Germaniase îmbolnăveau de gripă miloane de oameni şi necesitau ingrijiri medicale, acest lucru devenind o rutină, iată că acum o asa zisă pandemie de gripă, cu un nume nou, devine brusc o catastrofă!
Donald Rumsfeld, fiind şi acţionar majoritar la Compania farmaceutică “Gilead Scciences”, a reuşit să atragă prin producerea şi vânzarea medicamentului “Tamiflu” împreună cu Compania elveţiană ROCHE, o sumă de miliarde de dollari. Un an mai târziu, când s-a observat că şi în Germania au murit câteva păsări de “gripa aviară”, s-a înscenat o panică asemănătoare care a avut ca rezultat cumpărarea de către statul german a “pilulei pentru gripă” în valoare de 200 de milioane de Euro. Între timp, Klaus Stöhr, conducătorul Programului de vaccin împotriva gripei al OMS-ului ( Organizaţia Mondială a Sănătăţii ) şi a Campaniei împotriva”gripei aviare” din anii 2005/2006, s-a transferat la Compania farmaceutică Novartis care scoate acum un nou vaccin împotriva “gripei porcine”. Stöhr a reuşit să vândă populaţiei un medicament impotriva unei “gripe aviare” inexistentă la oameni (!), folosind banii din impozite. Nu juca nici un rol faptul că gripa aviară nu exista la om şi că medicamentele nu puteau fi asadar testate clinic pe oameni.
Acum, firma Novartis doreşte ca să se foloseasca bani în valoare de miliarde de Euro din noi impozite pentru cumpărarea vaccinului “Optaflu” creat de ei pentru gripa porcină. Dar pentru crearea acestui vaccin se folosesc celule tumorale canceroase de la om, fără ca să se pună întrebarea de către EMEA (Agenţia Europeană a Medicamentelor), dacă in timp aceste celule nu pot provoca un cancer la cel vaccinat.
Un medic să nu prescrie nimic pacientului său dacă nu ar face-o şi pentru aproapele său cel mai drag.
Eu consider că “gripa porcină” este un mijloc nou de a induce panică în rândul polulatiei iar după cercetările făcute şi discuţiile avute cu Directorul Institutului Robert-Koch consider că nu există nici un motiv pentru o vaccinare obligatorie în masă şi că mijloacele de combatere a noii gripe trebuie să fie cele obişnuite, flosite si în anii precedenţi.
Ministerul Sănătăţii şi Politicii Sociale a anunţat că în maxim trei zile vor fi distribuite în centrele sanitare 400.000 de doze de vaccin împotriva gripei A, pentru femeile însărcinate.
Adriana Dumitru (26 de ani), originară din oraşul Târgovişte, a născut o fetiţă şi îşi doreşte încă un copil. Românca spune că multe dintre colegele sale de spital erau românce.
Embrionii, definiţi drept ovule fecundate, au aceleaşi drepturi ca micuţii deja născuţi, în ceea ce priveşte obţinerea ajutoarelor oferite de stat sau de autorităţile locale, conform Legii Protecţiei Maternităţii. Practic, femeile gravide din Comunitatea Valenciană pot solicita, pentru copiii încă nenăscuţi, diferite subvenţii şi ajutoare sociale. Noua măsură se aplică tuturor femeilor însărcinate din Comunitatea Valenciană, inclusiv imigrantelor.
Un grup de ONG-uri care activează în domeniul protejării vieţii şi drepturilor cetăţeneşti solicită ministrului interimar al Sănătăţii, Adriean Videanu, să îl demită pe secretarul de stat Adrian Streinu-Cercel, pentru afirmaţiile acestuia referitoare la obligativitatea vaccinării împotriva virusului HPV. Mai multe amănunte despre dorinţele d-lui Adrian Streinu-Cercel pe 
Nu este pentru prima data cand Guvernul spaniol starneste furia reprezentantilor bisericii catolice. Legalizarea casatoriilor intre cuplurile homosexuale si usurarea procedurii de divort au starnit, de asemenea, numeroase dispute.
Una dintre smintelile lumii actuale este şi ceea ce am putea numi “disoluţia sexelor”; ea ţine de tendinţa generală a omului modern de a se opune, cu fapta sau măcar cu gîndul, rînduielilor firii, adică, creştineşte vorbind, ordinii pe care Dumnezeu a lăsat-o în Creaţia Sa (ceea ce neamţul a numit Gottes Erhaltungsordnungen, “orînduirile dumnezeieşti de conservare a lumii”). Nu este vorba decît pînă la un punct de slăbiciunea cărnii sau a minţii; îndărătul acestor manifestări stă, mai mult sau mai puţin conştientizat, un rău mult mai adînc, pe care Părinţii îl numiseră “rădăcină a tuturor celorlalte rele”: orgoliul de tip luciferic, revolta creaturii împotriva Creatorului. Plecînd de la o înţelegere dizolvantă a libertăţii, nu mai suferim determinaţiile absolute, care ţin de înţelepciunea divină, ci am vrea să ne auto-determinăm după propriile noastre capricii. Sîntem, urmînd expresia apostolică, oalele care cer socoteală Olarului că le-a făcut aşa şi nu altfel (în loc să-I mulţumească pentru că le-a adus la existenţă şi le-a dat un rost, suflînd peste ele “duh viu” şi oferindu-le putinţa de a fi mai mult decît nişte hîrburi: “vase” ale harului Său, care biruie moartea).
Feminismul ne apare direct proporţional cu descreştinarea lumii. Căci, fără să pună problema falsă a egalităţii şi fără să recurgă la aberaţiile “teologiei feministe” de astăzi, creştinismul îi redase femeii demnitatea principială. Dacă prin femeie (Eva) a intrat păcatul în lume, tot prin femeie (Maria) a venit mîntuirea de păcate. Născătoarea de Dumnezeu reprezintă icoana ideală a feminităţii, însumînd, în chip tainic, maternitatea şi fecioria. Cultul marianic a contribuit decisiv la reconsiderarea statutului religios şi social al femeii, pe care creştinismul a ridicat-o la înălţimi pe care feminismul n-o s-o poată ridica niciodată. Femeia creştină, născută mistic din fiat-ul Mariei, este angajată plenar în iconomia mîntuirii neamului omenesc: ea este izvor de viaţă şi de înviere.
Se vorbeşte uneori, în sens negativ, despre o “ani ma lizare” (într-un limbaj mai crud: “îndobitocire”) a spe ţei umane. Animalul are însă o ingenuitate instinctua lă cu care omul nu se poate lăuda. Fiind singura fiinţă vie capa bilă să-şi pervertească instinctele prin conştiinţă
În urma prăbuşirii avionului privat din Montana (SUA) într-un cimitir, mass media a raportat că au murit 7 adulţi şi 7 copii, însă a omis să raporteze câteva aspecte semnificative: avionul aparţinea lui Bud Feldkamp, deţinătorul unei serii private de clinici de avort. Cimitirul în care s-a prăbuşit avionul era unul catolic numit “Sfânta Cruce” care conţinea un “mormânt al nenăscutului” la care se rugau localnicii în fiecare joi sf. Rozariu pentru încetarea avorturilor. Acest memorial s-a înălţat în cinstea tuturor copiilor care au murit din cauza avortului.
Acest proiect, căruia i-a răspuns cu ostilitate comunitatea catolică a ţării, si a făcut obiectul unor dispute în cadrul Partidului Socialist Spaniol (PSOE), va fi trimis Parlamentului, a declarat vice-preşedintele guvernului, Maria Teresa de la Vega.
Grupul Psaltic Nectarie Protopsaltul - Paraclisul Sfântului Nectarie
