Leacul folosit de a nu ne supara de greselile si neputintele noastre – Sf. Nicodim Aghioritul

chora_mosaic34.jpg

Ultimele 2 capitole din cartea Razboiul nevazut“a Sf. Nicodim Aghioritul:

Cap. XXVI.

Leacul folosit de a nu ne supara de greselile si neputintele noastre

“Daca vei cadea vreodata in vreo greseala iertata, in lucru, ori in cuvant, daca te vei tulbura de vreun lucru petrecut tie, vei face vreo prigoana, pornire de nerabdare, iscodire, banuiala, ori vei cadea in trandavie, nu trebuie sa te tulburi, nici sa te deznadajduiesti ori intristezi, gandind la ceea ce ai facut, ca nu mai poti iesi din astfel de neputinte si ca imperfectiunile tale sunt cauza acestora. Uneori, te tulburi la gandul ca nu umbli in adevar in Duhul si in calea Domnului. Atunci iti incarci sufletul cu mii de spaime.

Ce urmeaza de aici? Te rusinezi a sta inaintea lui Dumnezeu, a indrazni, ca si cum n-ai fi pazit credinta ce esti dator a o tine si-ti pierzi timpul cugetand la aceste lucruri. Atunci examinezi: cat ai stat in fiecare greseala, daca ai cedat, daca le-ai voit ori nu, de ai lepadat acel gand si cele asemenea lor. Si cu cat gandesti, atat te intristezi mai mult. In aceeasi masura dezgustul, supararea si necazul de a te marturisi.Iar cand mergi la marturisire te marturisesti cu o frica impovaratoare si dupa ce vei petrece multa vreme cu marturisirea, tot nu poti avea pace in suflet, caci ti se pare a nu le fi spus pe toate. Astfel traiesti o viata amara si nelinistita, cu putin rod si-ti pierzi vremea. Aceasta ia nastere ca sa nu stim molesirea noastra din fire si sa nu cunoastem felul in care trebuie sa ne tocmim cu Dumnezeu.

Adica, mai bine sa folosim o smerita pocainta si intoarcere la Dumnezeu, cand s-ar intampla sa cadem intr-unul din pacatele zise iertate, iar nu de moarte, decat sa luam o amaraciune si tulburare din cauza lor. Am zis, pacate iertate, caci mai obisnuit in ele cade sufletul ce traieste dupa felul descris aici, intelegand numai pe cei cu viata duhovniceasca, doritori de progres si-s fara pacate de moarte.

Celor ce traiesc in mod ticalos, cu pacate de moarte, vatamand cate putin pe Dumnezeu, trebuie sa le dau alta invatatura. Lor nu le merge leacul amintit. Ei trebuie sa se supere si sa planga cu durere, totdeauna sa faca mari sfortari de a-si cerceta constiinta lor si a se marturisi pentru a nu pierde, din cauza si lenea lor, datoria si mantuirea necesara.

Deci, ca sa vorbim de linistea si pacea ce trebuie s-o aiba totdeauna slujitorul si robul lui Dumnezeu, adaugam: Aceasta intoarcere si pocainta sa fie toata asezata in nadejdea catre Dumnezeu, bineinteles nu numai pentru greselile usoare si zilnice, ci si pentru cele mari si mai grele din cele obisnuite, in care cateodata cade si servul lui Dumnezeu, dupa slobozire, din cauza celor facute nu numai din moliciune si neputinte ci uneori si din rea vointa.[1]

Zdrobirea ce tulbura mintea celui duhovnicesc, nu aduce vreodata desavarsire in suflet daca nu se va uni cu nadejdea in mila lui Dumnezeu. Ea e necesara intai celor ce doresc a iesi din ticalosiile lor, ci si a dobandi o inalta treapta de virtuti, mare dragoste si unire cu Dumnezeu, pe care multi barbati duhovnicesti nevoind sa o inteleaga stau totdeauna cu o inima si cu o minte mai deznadajduita si nu vor sa inainteze ori sa primeasca mai mari daruri de la Dumnezeu, ce le sunt gatite din zi in zi. De multe ori traiesc o viata nemernica, nefolositoare si vrednica de plans. Ei nu vor sa urmeze decat inchipuirile lor. Nu vor sa imbogateasca adevarata si mantuitoarea invatatura, ce ii indrepteaza in calea imparateasca a bunelor virtuti crestine si la pacea lasata noua de Hristos, cand zice: ”Pace las voua; Pacea mea dau voua’‘ (Ioan. 14, 26). Apoi acestia sunt datori totdeauna, in vreo suparare din cauza unor indoieli ce urmeaza stiintei lor, sa asculte de parintele duhovnicesc ori de altcineva destul de in stare a da asemenea sfaturi. Aici sa se consacre si sa se odihneasca deplin.

hristos-samarineanul-cel-milostiv.jpg

Cap. XXVII.

Sufletul sa fie in pace, sa progreseze si sa nu piarda timpul

Sa faci ce ti-am spus in cap. XXVI, part. I, adica: ori cand vei vedea ca ai cazut in vreo greseala din cele iertate, mai mica ori mai mare, chiar de ti se intampla aceasta de milioane de ori, nu te supara, nu te tulbura si nu-ti pierde mult timp a o cerceta. Ci indata cunoscand ce ai lucrat smereste-te si vazandu-ti neputinta, intoarce-te cu dragoste la Dumnezeu si cu gura ori cu mintea, zi:


Domnul meu, n-am facut decat ceea ce sunt. Nu se putea astepta de la mine decat aceste neajunsuri. Si, daca n-ar fi fost bunatatea Ta care sa-mi ajute si sa nu ma paraseasca, nu m-as fi oprit numai la ele. Iti multumesc ca m-ai slobozit si suferi durere pentru ceea ce am savarsit, neraspunzand darului Tau. Iarta-ma si-mi da dar a nu Te mai vatama si a nu ma mai desparti prin ceva de Tine. Tie doresc a-Ti sluji si a ma supune totdeauna.”

Dupa ce vei face aceasta, nu-ti pierde timpul a gandi ca Dumnezeu nu te-a iertat, ci cu credinta mergi inainte, urmandu-ti obisnuitele nevointe ca si cum n-ai fi cazut in nicio greseala. Fa aceasta nu numai odata ci de sute de ori, iar de e nevoie in orice clipa, cu aceeasi indrazneala pana la urma ca la inceput, caci astfel faci mare cinste bunatatii lui Dumnezeu, pe Care trebuie sa-L socoti intotdeauna bun, prea indurat, ce covarseste inchipuirea ta. In acest fel, progresul tau nu va fi impiedicat, ci va merge inainte si nu-ti vei pierde zadarnic timpul si rodul.

Chiar intr-unul din neajunsurile de mai sus poti ramane in pace, daca procedezi astfel: indeamna-te cu o forta launtrica a-ti cunoaste nemernicia ta si a te smeri inaintea lui Dumnezeu. Sa cunosti apoi si indurarea lui Dumnezeu facuta cu tine, a-L iubi, si a-I inalta nenumarate multumiri si slavoslovii. Din aceasta cadere te vei inalta mai mult, cu ajutorul dat de Dumnezeu.

Trebuie sa ia seama la aceasta cei ce se supara, se indoiesc cand gresesc, pentru a vedea cat de mare este orbirea lor. Caci umbland cu atata paguba isi pierd timpul. De aceea le si dam acest avertisment, care-i o veche cheie cu care sufletul poate deschide mari comori si intr-un timp scurt se imbogateste cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, caruia se cuvine toata slava cinstea si inchinaciunea, impreuna cu cel fara de inceput al Lui Parinte si cu prea Sfantul Duh, acum si in vecii vecilor. Amin”.

petru-pe-apa.jpg

——————————————————–

Nota:

[1] Foarte buna e invatatura aceasta. Caci robul lui Dumnezeu cade vreodata, fie in greselile usoare si obisnuite, fie in cele mai grele decat acestea, numite in general iertate, nu de moarte. Una este pacatul iertat, altceva a avea aplecare si pornire spre el si deseori a-l si savarsi. De pacate iertate nu sunt scutiti nici sfintii, dupa canonul 125, 126 si 127 al Sf Sinod din Cartagena. Ei cad uneori fie prin necunostinta, fie prin cunostinta si vointa, din cauza neputintei omenesti.

Dar nu trebuie a avea pornire spre dansele, ci sa lupte totdeauna a-si curati sufletul de astfel de inclinare, pentru a nu-si pierde buna placere catre Dumnezeu. Caci desi Dumnezeu nu pedepseste pacatele iertate, cu munca vesnica, totusi ele ii sunt neplacute si urate, atat ele cat si cei ce le fac.

Pe langa aceasta, greselile iertate molesesc puterile sufletului, strica evlavia, opresc darul lui Dumnezeu, deschid usa ispitelor, si astfel omoara sufletul, il fac neputincios. Mai ales cand cineva sta mult intr-insele cu vointa si inclinare. Una este a spune cineva odata ori de doua ori o minciuna usoara, alta a minti in orice imprejurare si a simti placere si bucurie in acest fel de greseala. Cand mustele iau numai odata dintr-o mirodenie n-o altereaza, dar de se opresc pe ea, si mor acolo, o strica toata si o imputesc, cum zice Solomon: ”Daca mor mustele strica dulceata untului de lemn”. Tot astfel si pacatele usoare, cele iertate, stand mult timp in suflet strica toata cucernicia si buna starea lui.

vladimirskaya-20th-c-st-anthonys-monastery.jpg

Sursa: Război întru cuvânt