Drepturi de autor

Stim cu totii, mai mult sau mai putin, ce inseamna „drepturi de autor”. Am auzit aceasta expresie folosita mult mai des de la Revolutie incoace, mai ales dupa ce s-au mai asezat lucrurile in ce priveste legislatia romaneasca referitoare la proprietatea privata, din care face parte si proprietatea intelectuala.

Avem tendinta intr-o intelegere simplista sa credem ca, doar bunurile materiale sunt cele care se mostenesc sau care ne apartin si pe care le avem in posesie o vreme.

Mai putin ne ducem cu gandul la bunurile spirituale, la mostenirea spirituala, la creatiile artistice si nu numai; de fapt, la tot ceea ce ne apartine in plan moral, religios, intelectual, artistic, cultural, stiintific, etc. si care nu sunt in toate cazurile, bunuri imediate, concrete, palmabile, care sa fie date din mana in mana.

Multe din „averi” se dau de la inima la inima, de la suflet la suflet…

Deoarece acestea au un caracter, oarecum mai volatil, mai eteric, actiunile omului in plan spiritual, in plan moral, anume gandurile, creatiile, intentiile, ideile sale, aproape toate au o valoare incomensurabila, uneori greu de cuantificat doar intr-o viata de om. Ele raman oarecum nevazute in viata de aici, dar cu consecinte in timp sau peste timp si cu repercusiuni „contabilizate”, foarte mult si in eternitate.

Aici cu un pahar de apa dat celui insetat poti stinge, dincolo, mari de foc, aici cu o paine daruita unui sarac poti sa nu mai flamanzesti, acolo, o vesnicie, cu o spovedanie facuta pe pamant, poti sa primesti dezlegarea tuturor pacatelor in cer, aici cu cateva fapte bune savarsite vremelnic, poti sa cumperi raiul si cu cateva milostenii sa primesti palate, cu saracia aici, poti sa castigi multe bogatii, dincolo si „cu smerenia sa dobandesti cele inalte”…

Toate sunt mici, aici pe pamant si mari dincolo, si facerile de bine si pacatele noastre, fata de rasplatirile lor viitoare. De asemenea, si omul si faptele lui, caci oamenii sunt aici „licurici”, dar dincolo pot straluci ca stelele…Tot asa au fost si sfintii care cu toate neputintele lor din trup, au devenit dumnezei cu puteri miraculoase si daruri mari in ceruri, dupa iesirea lor din trup.

Insa dupa Judecata Universala, toti vor invia ” in Ziua cea de Apoi” in trupurile lor, pentru a ramane si mai mult, ceea ce au fost: oameni, drepti sau pacatosi. Astfel, multi dintre cei care dormeau in tarina pamantului se vor scula. Unii spre viata de veci, altii spre ocara si rusine vesnica, potrivit cu faptele lor, bune sau rele, unii „spre invierea vietii, altii spre invierea osandirii” (Ioan 5, 28-29).

Aici, „Se seamana intru stricaciune, (acolo) inviaza intru nestricaciune; se seamana intru slabiciune, inviaza intru putere; se seamana intru necinste, inviaza intru slava; se seamana trup muritor, inviaza trup duhovnicesc” (I Corinteni 15, 42-44).

Toate actiunile omului produc efecte, chiar si cele la nivel de ganduri, care se nasc ca simple idei. O idee geniala care a stralucit in mintea cuiva poate avea o valoare mult mai mare in anumite conditii decat fapta in sine. De exemplu, nu este ctitor doar cel care a ridicat un asezamant sau doar cel care a dat banii pentru a se zidi o biserica, ci si acela care a avut ideea unui astfel de proiect, de asemenea si cel care da viata proiectului prin actiunile sale, dupa ce asezamantul a luat contur.

In cazul marilor artisti, cineasti, regizori, etc. drepturile de autor se masoara si in sumele de bani ce le revin cat sunt in viata sau post- mortem, ca drept transferat lor sau rudelor apropiate, din incasarile, din vanzarile „productiilor” proprii. Tot ceea ce a produs un om la un moment dat: un film, o carte, o melodie, o opera de arta, etc., mai tarziu se intoarce ca o cota parte la „sursa”, la creator si se varsa in conturile personale.

Un astfel de om poate sa traiasca din drepturile de autor si dupa ce-si inceteaza activitatile. Acestea sunt ca niste „investitii”” de viitor, atunci cand nu va mai putea lucra, dar va putea beneficia de pe urma muncii sale si mai tarziu.

Asa stau lucrurile si cand este vorba de copiii nostri, de relatia dintre parinti si copii, de cat anume investim noi in viitorul lor si al nostru, deopotriva. Parintii traiesc si supravietuiesc prin urmasi, prin fiii si fiicele care le duc mai departe nu numai numele, dar si genele si intr-o anumita privinta si o sansa in plus la mantuire. Sunt copii care se mantuiesc prin parintii lor, dar si parinti care se izbavesc de moartea vesnica prin urmasii lor credinciosi.

Intr-un fel se confirma zicerea ca: „Cine da, lui isi da, cine face, lui isi face”, chiar daca sunt si situatii mai nefericite (vezi cazul regizorului Sergiu Nicolaescu, etc.), cand dupa moarte altii scormonesc prin lucrurile raposatului, altii „umbla cu batul” prin cenusa defunctului si prin viata lui facuta scrum.

Se prea poate sa fie si rude nevrednice de inaintasii lor, care sa le prapadeasca faima si onoarea, batjocorindu-le, dar pot exista si situatii cand fiii sa duca mai departe bunul renume si sa incununeze ostenelile lor prin viata cinstita, care sa le perpetueze, in felul acesta, „gena buna” si „mostenirea” familiei.

Si intr-un caz si in altul, zicem si noi ca Psalmistul: „Nu vede oare, Cel care a facut ochiul si nu aude oare, Cel care a facut urechea” (Ps. 93, 9)…

Dumnezeu vede si stie toate, intrucat atributele divine precum sunt atotcunoasterea, atotputernicia si atotprezenta ii dau posibilitatea lui Dumnezeu de a vedea consecintele faptelor noastre in timp si dincolo de timp, adica si in vesnicie.

De aceea, este nevoie si de o Judecata de Apoi, finala, nu doar cea particulara, vremelnica, imediat dupa moarte, pentru a vedea consecintele faptelor noastre peste veacuri, si noi si toti ceilalti, cand inca nu sunt vizibile acestea in proximitatea unui final de viata biologica.

Prin urmare, este necesara o evaluare a efectelor nu doar in actualitatea vietii pamantesti ori in vecinatatea mortii, ci si in generatiile urmatoare, in prelungirile cauzale ale gandurilor, cuvintelor si faptelor noastre in vesnicie, nu doar in viata noastra, ci si in viata lumii, in soarta si destinele urmasilor.

Tot noi suntem „autorii” reverberatiilor destinelor noastre in posteritate, a undelor de soc care sunt purtate de timp ca niste ecouri in transcendenta vietii de dupa moarte.

Moare autorul dar ramane opera. Opera il poarta in nemurire pe creatorul ei. Creatia vorbeste in locul celui care a cauzat-o despre cum a fost autorul. Faptul ca ramane, il face sa fie inca viu. Oricum este nemurire si viata dupa moarte, iar destinul nostru nu se opreste la mormant.

Dincolo de moarte este viata de Dincolo…Oamenii isi primesc „roadele” si dupa moarte.

Avem „drepturi de autor” pentru tot ceea ce am fost si am produs candva in lumea aceasta. Efectele „productiilor” noastre se varsa in conturile noastre vesnice.

Roadele unui pom bun se vor culege si dupa moarte, asijderea si cele rele. Vietile noastre asa cum au fost ne vor hrani si dincolo de mormant. Vom primi viata sau moarte, lumina sau intuneric, bine sau rau, dupa cum si cate am sadit si noi cat am fost in trup. Ce am dat pe pamant, aceea vom primi si noi in cer…

Primim si dupa moarte, cu „masura cu care am masurat” si dupa cum am sadit, unul inzecit, altul insutit,…altul, nimic primind, daca nimicul i-a fost preocuparea, pentru ca a crezut in Nimic si nu in Dumnezeu, care e Totul si da totul si cere totul, deoarece El este plinatatea si plenitudinea vietii.

Vom trai cu totii si dupa moarte din „drepturile de autor”, dupa ce ne vom indeplini mai intai toate „obligatiile”, inclusiv aceea de a muri. Mai apoi ne vom primi si toate „drepturile”, inclusiv si dreptul la viata…vesnica, daca ne-am jucat bine rolul pe scena vietii. Amin!

Pr. Alin-Cristian Preotu

sursa: crestinortodox.ro