Intampinarea Domnului la templu

Predica la Intampinarea Domnului

Evanghelia Intampinarii Domnului

„Si cand s-au implinit zilele curatirii lor, dupa legea lui Moise, L-au adus pe Prunc la Ierusalim, ca sa-L puna inaintea Domnului. Precum este scris in Legea Domnului, ca orice intai-nascut de parte barbateasca sa fie inchinat Domnului. Si sa dea jertfa, precum s-a zis in Legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel. Si iata era un om in Ierusalim, cu numele Simeon; si omul acesta era drept si temator de Dumnezeu, asteptand mangaierea lui Israel, si Duhul Sfant era asupra lui. Si lui i se vestise de catre Duhul Sfant ca nu va vedea moartea pana ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Si din indemnul Duhului a venit la templu; si cand parintii au adus inauntru pe Pruncul Iisus, ca sa faca pentru El dupa obiceiul Legii, El L-a primit in bratele sale si a binecuvantat pe Dumnezeu si a zis: Acum slobozeste pe robul Tau, dupa cuvantul Tau, in pace, Ca ochii mei vazura mantuirea Ta, Pe care ai gatit-o inaintea fetei tuturor popoarelor, Lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau Israel. Iar Iosif si mama Lui se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc. Si i-a binecuvantat Simeon si a zis catre Maria, mama Lui: Iata, Acesta este pus spre caderea si spre ridicarea multora din Israel si ca un semn care va starni impotriviri. Si prin sufletul tau va trece sabie, ca sa se descopere gandurile din multe inimi. Si era si Ana proorocita, fiica lui Fanuel, din semintia lui Aser, ajunsa la adanci batranete si care traise cu barbatul ei sapte ani de la fecioria sa. Si ea era vaduva, in varsta de optzeci si patru de ani, si nu se departa de templu, slujind noaptea si ziua in post si in rugaciuni. Si venind ea in acel ceas, lauda pe Dumnezeu si vorbea despre Prunc tuturor celor ce asteptau mantuire in Ierusalim. Dupa ce au savarsit toate, s-au intors in Galileea, in cetatea lor Nazaret. Iar Copilul crestea si Se intarea cu duhul, umplandu-Se de intelepciune si harul lui Dumnezeu era asupra Lui.” (Luca 2, 22-40)

Biserica Ortodoxa, biserica noastra, ne invata ca Mantuitorul nostru Iisus Hristos a fost in acelasi timp si om si Dumnezeu, cele doua firi au conlucrat in permanenta in persoana Mantuitorului fara insa a se amesteca intre ele.

Intruparea Mantuitorului nostru Iisus Hristos am sarbatorit-o cu bucurie de praznicul Nasterii Domnului, in 25 decembrie, zi in care prin lucrarea Duhului Sfant si prin smerenia Maicii Domnului, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, s-a facu om, zi in care intreaga creatie s-a bucurat de venirea Stapanului ei.

La opt zile de la nastere, Mantuitorul a fost taiat imprejut si I s-a dat numele Iisus, eveniment pe care l-am praznuit la 1 ianuarie. Nasterea, ca si taierea imprejur, au avut loc in Betleem. Sarbatoarea la care ne cheama Biserica astazi, iubiti credinciosi, se refera la un alt eveniment din istoria vietii pamantesti a Mantuitorului, si anume ducerea Lui la templu la 40 de zile dupa nastere si intampinarea Lui de catre dreptul Simeon si proorocita Ana.

Intampinarea Domnului, praznicul pe care il sarbatorim, se refera la un obicei al poporului evreu ca primul intai nascut din fiecare familie sa fie dus la templu si inchinat lui Dumnezeu, caruia apartine de fapt acel prunc. In acelasi timp, pentru curatie se aducea si o jertfa de rascumparare ce consta ori dintr-un miel de un an, pentru cei mai bogati, ori intr-o pereche de turturele sau de porumbei, daca familia era mai saraca. Sfanta Fecioara Maria si Iosif, logodnicul ei, au adus la templu, pentru rascumparare, o pereche de turturele sau de porumbei, fiind o familie mai saraca. Toata aceasta randuiala a fost respectata tocmai pentru a implini toata legea Domnului (Luca II, 39).

Actiunea praznicului de astazi se refera la Ierusalim, loc in care se afla templul. In acest templu slujea si Simeon, un batran, care astepta tocmai venirea lui Mesia, lucru care i-a fost fagaduit prin aratare dumnezeiasca prin faptul ca nu va gusta moartea pana nu va vedea pe Fiul lui Dumnezeu, mangaierea lui Israel. Simeon, fiind de rand la templu cand Fecioara Maria si Iosif au venit sa-L aduca pe Iisus la templu, L-a recunoscut imediat ca Mesia cel mult asteptat sia rostit un imn de o impozanta soteriologica extraordinara: „Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, caci vazura ochii mei mantuirea Ta, pe care ai gatit-o inaintea fetei tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau, Israel”. Doua aspecte as dori sa subliniez in aceasta exclamatie de exceptie a dreptului Simeon. Primul se refera la incredintarea pe care ne-o ofera dreptul Simeon ca Iisus este adevaratul Mesia, Cel care va izbavi intreg neamul omenesc de robia mortii. In al doilea aspect as dori sa subliniez faptul ca prin Israel, dreptul Simeon nu se refera la poporul Israel in sine, din punct de vedere etnic sau teritorial, ci se refera la noul Israel, noul mod de viata pe care Mantuitorul il va produce prin jertfa Sa de pe Cruce, jertfa proorocita de dreptul Simeon prin faptul ca in aceasta circumstanta va zice ca Mantuitorul este pus „spre caderea si spre ridicarea multora”, referindu-se si la cei care ii vor sta impotriva, precum evreii care L-au rastignit pe Cruce.

Alaturi de Simeon se afla si o femeie sfanta, proorocita Ana, fata lui Fanuel, din neamul lui Aser. Aceasta, fiind in varsta de 84 de ani, priveghea in posturi si rugaciuni, nicidecum departandu-se de biserica. Indata ce Fecioara Maria si cu Iosif au venit la templu, Ana a recunoscut in pruncul Iisus pe Mantuitorul ca rascumparator al lumii, L-a laudat si a grait despre El tuturor celor care asteptau mantuirea in Ierusalim.

Dreptul Simeon si proorocita Ana L-au dorit pe Mantuitorul cu mare dor, dupa o viata de asteptare foarte indelungata. Ei l-au cautat pe Mesia si s-au invrednicit sa-L afle prin rugaciunea lor calda si prin trairea lor curata, evalvioasa si sfanta. Si Domnul i-a invrednicit nu numai sa-l vada, ci si sa-L poarte in bratele lor sub chipul Pruncului divin.

Biserica, teologia Bisericii, a preluat acest eveniment sub semnul cuvantului de imbisericire. Imbisericirea ca stare binecuvantata de Biserica la inceputul existentei pruncului, imbisericire care se cere a fi continuata de-a lungul intregii vieti. Aceasta stare de imbisericire poate fi vazuta in doua chipuri. Si anume, ca omul este purtator de Dumnezeu, teofor, precum batranul Simeon, purtator in bratele sale a lui Dumnezeu, sau Dumnezeu este purtator de om. Aceasta imbinare intre cele doua stari, intre cele doua adevaruri, ca omul il primeste in bratele sufletului sau pe Dumnezeu – atat de mare este inima omului, dupa cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur, mai mare decat in Imparatia Cerurilor – pentru ca sufletul omului poate sa-l aiba inlauntrul sau pe Dumnezeu.

Sa ne cladim viata pe nadejdea mantuirii si sa actualizam in permanenta starea de teofori ca si Dumnezeu sa ne primeasca in bratele sale, in asa fel incat la sfarsitul vietii sa putem zice, impreuna cu dreptul Simeon, „Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau in pace, caci vazura ochii mei mantuirea Ta”, adica izbavirea si partasia la Imparatia Cerurilor. Amin!

Tuturoi Cristian

sursa: crestinortodox.ro