Oare suntem conștienți de păcătoșenia noastră?

Cel ce simte o stare puternică de neliniște pentru a împlini binele, depune orice efort pentru a scăpa din întunericul păcatului.

Este oare toată lumea conștientă de propria stare de păcătoșenie? Părintele Paisie Aghioritul spune: cu toții suntem conștienți, dar pur și simplu nu ne pasă. Pentru ca cineva să ajungă la lumina lui Hristos, trebuie să-și dorească mai întâi să scape din întunericul păcatelor. Asta este starea noastră, a tuturor. Cu toții ne luptăm cu ea. Cu toții știm în adâncul sufletelor noastre că suntem păcătoși dar cu toate acestea suntem reticenți când vine vorba să mergem să ne spovedim. De ce suntem reticenți? Mândrie? Poate. Dar așa cum spune Părintele Paisie, pur și simplu nu ne pasă. Trebuie să găsim o scânteiere delumină și apoi vom căuta împăcarea cu Dumnezeu. Dar mai întâi trebuie să avem grijă de starea noastră personală în raport cu ceea ce ne-a învățat Hristos.

Părintele Paisie folosește analogia cu persoana închisă într-un beci întunecat pentru a descrie starea celui care are conștiința încărcată din cauza lucrărilor păcătoase. El spune că în momentul în care o persoană care este încuiată într-un loc întunecat, precum un beci, aceasta se simte închisă, prinsă în capcană, iar atunci când vede chiar și cea mai mică rază de lumină, va încerca de-ndată să o urmeze pentru a găsi o cale de scăpare. Acel simplu fascicol de lumină le va da speranță și acea persoană se va lupta să-i găsească sursa pentru a scăpa din întuneric.

Părintele spune: La fel este și cu cel păcătos; din clipa în care vede binele ca pe o necesitate și simte o puternică stare de neliniște pentru a împlini binele, depune orice efort pentru a scăpa din întunericul păcatului. Dacă spune: «ceea ce fac este greșit, nu mă aflu pe calea cea dreaptă», atunci se smerește pe sine și harul lui Dumnezeu se revarsă asupra lui și apoi se îndreptă pe calea cea bună.

Dar Părintele adaugă că acest lucru este foarte dificil. Mai întâi de toate trebuie să fi simțit acel sentiment de neliniște spre săvârșirea binelui. Trebuie să avem grijă de starea noastră duhovnicească și să ne dorim să o îmbunătățim. Părintele face referire la asta făcând comparație cu cineva care este închis într-un dulap.

Să presupunem, de exemplu, că cineva este închis într-un dulap și simte că se sufocă. Și tu îi spui: Ridică-te, deschide ușa, ieși afară din dulap și ia o gură de aer proaspăt ca să-ți revii. Dar el îți spune: Nu pot ieși. Dar în sinea sa se gândește: Dar de ce sunt închis aici și nu pot respira? Și de ce nu pot avea parte de aer curat; Și de ce mă ține Dumnezeu aici în timp ce alții sunt afară bucurându-se de aer curat?

Oare nu în starea asta ne găsim majoritatea dintre noi? Suntem prizonieri în acest mic dulap al propriei noastre minți, închiși de propria noastră mândrie. Chiar și atunci când ni se oferă oportunitatea de a primi lumina, de a veni și de a căuta iertarea prin pocăință, spunem: De ce am nevoie să îmi mărturisesc păcatele preotului? De ce nu pot face asta de unul singur? Nu sunt eu o persoană bună? Spune-ți-mi, oare poate o astfel de persoană fi ajutată de către Biserică? Nu, ea rămâne încuiată în propria lume infimă, sufocându-se din cauza mândriei proprii.

Aceasta este provocarea și oportunitatea care ni se oferă de către Biserică în această perioadă a Postului Mare. Dacă postim, dacă ne rugăm mai mult, și ne deschidem inimile văzându-ne propria stare de păcătoșenie, atunci putem să cerem iertare și să ne găsim pacea sufletească chiar și atunci când nu credeam că asta era posibil. Putem deveni mai capabili să căutăm îngrijire spirituală prin Sfintele Taine și rugăciunile Bisericii. Dar, mai întâi de toate, trebuie să ne pese. Trebuie să avem grijă de starea noastră duhovnicească și să ne dorim să o îmbunătățim. Trebuie să ne dorim să vedem binele ca pe o necesitate și să vrem să căutăm ceea ce Părinții numesc neliniștea de a face bine.

Să nu ne înșelăm pe noi înșine gândind că nu avem nevoie să facem acest efort, că nu avem nevoie să mergem la Spovedanie, că nu avem nevoie să ne facem timp în fiecare dimineață și seară ca să ne rugăm. Să ne lăsăm îndrumați de Înțelepciunea Bisericii și să-i urmăm învățăturile și să ne folosim de toate uneltele pe care ni le oferă pentru folosul nostru duhovnicesc.

sursa: doxologia.ro