La rascrucea Crucii

Sarbatoarea este un moment de bucurie si aducere aminte a unui eveniment ce a schimbat in bine viata mea, o modalitate de a nu uita ceea ce este important pentru a fi mai bun. Nu are nicio legatura cu comemorarea, care este prilejul de a pastra memoria unui eveniment nefericit, trist.

„Si chemand la Sine multimea [ne alaturam si noi] impreuna cu ucenicii Sai, le-a zis: Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde, ier cine va pierde sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelie, acela il va scapa. Caci ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si va pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul, in schimb, pentru sufletul sau? Caci cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, in neamul acesta desfranat si pacatos, si Fiul Omului se va rusina de el cand va veni intru salva Tatalui Sau cu Sfintii Ingeri…”(Marcu 8, 34-38)

Ascultam din nou cuvantul Mantuitorului… Incercam sa patrundem taina si intelesul lor, dar nu ne linistim putin mintea incat sa cugetam la cele trei lucruri de o insemnatate primordiala pentru noi: crucea, sufletul si rusinea de a fi crestin!

Este greu sa vorbesti despre lucruri ce deja s-au explicat, se scrie si se va mai scrie; dar nadajduiesc ca prin dragoste ne apropiem cu totii de indemnurile mantuitoare. Asa ca, framantarea o voi transforma in rugaciune, incercand sa pun in inimile voastre gand de bucurie, inaltator si vindecator.

Crucea

Crucea este datatoare de viata, semnul biruintei, ajutor in nevoi, binecuvantare si simbol; in acelasi timp si „semnul si locul in care ne intalnim cu Hristos” dupa cum spunea Pr. Galeriu. De ce oare trebuie sa ne intalnim cu Hristos in acest loc al Crucii? Ce ar putea sa ne determine sa ramanem cu ochii atintiti spre Mantuitorul rastignit?…

Pentru simplul fapt ca de acolo izvoraste invierea, viata, impacarea si rascumpararea noastra din intunericul lumii acesteia! Este clipa mantuirii, este simbolul vietii!… Dar cum privim catre Cruce? El, chiar si rastignit, ne privea cu blandete, cu compasiune, cu mila, cu dragoste… Iar noi de cele mai multe ori privim cu raceala, cu indiferenta sau fara sentimentul ca El -Hristos, Fiul Omului- se jertfeste si pentru mine.

Sarbatoarea Sfintei Cruci in duminica a treia a Postului Mare nu face altceva decat sa ne intareasca in continuarea luptei cu noi insine, in post, in infranare, in rugaciune, in smerenie.

Totodata si dovada ca suntem iertati daca ne recunoastem greselile, suntem binecuvantati daca cerem ajutor si ramanem credinciosi daca ne rastignim „eu”-ul pentru a-I urma Lui.

Sufletul

Si daca vom urma Lui, vom castiga sufletul!… A-ti pierde sufletul pentru Hristos si Evanghelie inseamna „nebunie” in lumea acesta. „Nebunia” de a refuza pacatul, „prostia” de a te ingriji sa placi Domnului, „ciudatenia” de a te cerceta pe tine insuti, si chiar refuzul de a progresa, de a fi in ton cu moda. Poate oare lumea aceasta sa-mi ofere ceea ce nu-mi poate darui Hristos?… Pot eu explica cu cuvintele mele taina credintei celor ce nu vor sa cunoasca bucuria Harului sau lacrima rugaciunii?… Este ca si cum as incerca sa explic unui om ce nu are nici un interes pentru masini, cat de frumos este condusul sau confortul oferit de o marca de varf…

De ce oare multi nu sunt interesati de aceste minuni ce traim noi cei ce vrem sa fim credinciosi?… Probabil pentru faptul ca Dumnezeu nu ofera faima, bogatii si desfatari de care vrem sa ne „bucuram”! Ramanem prea pamantesti ca sa putem realiza ca suntem creati pentru Rai, pentru o Imparatie Cereasca; sau poate prea slabi sa ne intelegem ca „trupul, temandu-se de ispite, se face prieten pacatului” dupa cum scria Sf. Isaac Sirul.

Dar lumea ce poate sa-mi ofere?… Fericire vesnica? Nu!… Cunoasterea Tatalui Ceresc?… Nu! Mantuirea sufletului? Nu!… Doar experiente prin care sa ma cunosc, sa Il cunosc si sa ii cunosc spre a putea intelege ca traiesc cu adevarat atunci cand cred, cand iubesc, cand ma rog si cand slavesc pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh…

Rusinea

Rusinea de a fi crestin, nu rusinea de pacatul facut!… „El [Hristos] nu S-a rusinat sa se rastigneasca pentru tine, tu insa te rusinezi de Crucea Lui?” spunea Sf. Ioan Gura de Aur si cu tristete scriu ca am observat oameni „moderni” ce in anumite momente se rusineaza sa-si faca semnul crucii cand trec pe langa o Biserica, sau inainte de masa, in mijlocul prietenilor sau in vazul lumii. Cu toate ca incearca sa fie buni crestini, totusi se simt stanjeniti cand trebuie sa marturiseasca lucrul acesta in fata celorlalti.

Dar si marturisirea este parte din viata aceasta, fiecare dintre noi in clipa in care are ceva ce crede ca l-a ajutat sau l-a imbunatatit ca om, il impartaseste si celorlalti… Tremur la gandul ca cel ce nu are puterea de a marturisi nu crede cu adevarat si nu s-a bucurat tainic de intalnirea cu Hristos. Daca totusi nu a realizat binecuvantarea credintei si bucuria jertfei, poate sa inceapa prin a marturisi bine este omului sa creada, se ingrijoreaza pentru sufletul sau si simte nevoia sa-si ceara iertare pentru cele facute cu stiinta sau cu nestiinta.

Poate ca inca nu ne-am asumat crucea noastra, nu am inceput sa ne ingrijim si de slufet, insa sa nu ne rusinam ca suntem crestini! Ci sa ne bucuram cu Hristos, sa ne iubim aproapele fara conditionare si nu uitati ca „de sunteti ocarati pentru numele lui Hristos, fericiti sunteti, caci Duhul slavei si a lui Dumnezeu se odihneste peste voi” (1 Petru 4,14), iar Hristos va marturisi pentru noi in fata Tatalui nostru.

Arhim. Siluan Visan

sursa: crestinortodox.ro