Velazquez – Viaţa şi opera
Velazquez, Diego Rodriguez de Silva (06.06.1599, Sevilla, Spania – 06.08.1660, Madrid) Cel mai important pictor spaniol din sec. XVII, gigant al artei occidentale, Velazquez este universal recunoscut drept unul dintre cei mai mari artişti din lume. Naturalismul în care a fost instruit a furnizat un limbaj pentru exprimarea puterii sale remarcabile de observaţie în portretizarea atât a modelelor vii, cât şi a naturilor moarte. Stimulat de studierea picturii veneţiene din sec. XVI, a evoluat de la un maestru al asemănărilor fidele şi al caracterizării, devenind un creator de capodopere de impresii vizuale, unic în vremea sa. Cu o diversitate uimitoare de tuşe şi armonii de culoare subtile, a obţinut efecte de formă şi textură, spaţiu, lumină şi atmosferă care îl fac principalul predecesor al impresionismului francez din sec. XIX.
Sursa principală de informaţii despre începutul carierei lui Velazquez este tratatul Arta picturii, publicat în 1649 de profesorul şi socrul său Francisco Pacheco, mai important ca biograf şi teoretician decât ca pictor. Prima biografie completă a lui Velazquez a apărut în volumul al treilea Parnasul spaniol dinMuzeul de pictură şi scara optică, publicat în 1724 de pictorul de curte şi cercetător al artei Antonio Palomino. Acesta s-a bazat pe notele biografice făcute de elevul lui Velazquez, Juan de Alfaro, care era patronul lui Palomino. Numărul de documente personale este foarte redus, iar documentele oficiale referitoare la picturile sale sunt relativ rare. Întrucât rareori îşi semna sau data lucrările, identificarea şi cronologia acestora se bazează adesea numai pe dovezi stilistice. Deşi numeroase copii după portrete făcute de el au fost în mod evident realizate în studioul său de către asistenţi, propriile producţii nu sunt numeroase, iar lucrările cu autograf păstrate sunt sub 150. Se ştie că lucra încet şi că în ultimii ani de viaţă majoritatea timpului era ocupat cu îndatoririle oficiale de slujbaş la curtea din Madrid.
Potrivit lui Palomino, primul profesor al lui Velazquez a fost pictorul sevilian Francisco Herrera tatăl (cca 1576-1656). În 1611, el a devenit oficial ucenicul lui Francisco Pacheco, cu a cărui fiică s-a căsătorit în 1618. „După cinci ani de educaţie şi instruire”, scrie Pacheco, „i-am dat mâna fiicei mele, mişcat de virtutea, integritatea şi părţile sale bune, precum şi de aşteptările faţă de marele său talent.” Deşi Pacheco era un pictor manierist, prin învăţăturile lui, Velazquez a ajuns să-şi dezvolte stilul naturalist timpuriu. „Lucra inspirându-se din viaţă”, scrie Pacheco, „făcând numeroase studii asupra modelelor în diferite posturi, câştigând astfel siguranţă în portretistică.” Nu avea mai mult de 20 de ani când a pictat Negustorul de apă din Sevilla (cca 1619), în care controlul compoziţiei, culorii, luminii şi naturaleţea figurilor şi a posturilor acestora, precum şi natura moartă realistă îi dovediseră deja talentul şi uşurinţa prodigioasă a tuşelor. Modelarea puternică şi contrastele pronunţate de lumini şi umbre ale stilului iluzionist timpuriu al lui Velazquez seamănă îndeaproape cu tehnica luminii dramatice numită tenebrism, una dintre inovaţiile pictorului italian Caravaggio (1573-1610).
Primele subiecte ale lui Velazquez erau în majoritate religioase sau de gen (scene din viaţa cotidiană). A popularizat un nou tip de compoziţie în pictura spaniolă, numit bodegon, o scenă de bucătărie cu natură moartă, aşa cum apare în Femeie bătrână prăjind ouă. Uneori, adepţii stilului bodegon aveau scene religioase în fundal, ca în Hristos în casa Martei şi Măriei. Adorarea magilor este unul dintre puţinele tablouri de la Sevilla ale lui Velazquez care au rămas în Spania.
continuarea la historia.ro
