Să ne temem de vrăji?

V-ați întrebat vreodată de ce unii semeni apelează la vrăjitori? Ba unde mai pui că o parte dintre ei se cred buni creștini! Cine solicită astfel de „servicii” dorește să controleze totul, inclusiv viitorul său ori al celor cu care relaționează. Dorinţa de putere, urmată îndeaproape de ignoranţă şicredulitate reprezintă principalele cauze ale apelului la vrăjitori.În egală măsură, secularizarea îl târăște pe om în tenebroasele practici magice, căci îndepărtarea de Dumnezeu, însingurarea, lasă în suflet o incomensurabilă nevoie de sacru.

Adeseori i-am auzit pe unii credincioși invocând influența malefică a vrăjilor și descântecelor, punând pe seama acestora toate neajunsurile vieții lor, inclusiv anumite probleme medicale, sentimentale ori sociale. Lăsând la o parte mulțimea impresionată a tradițiilor populare românești, precum și terminologia extrem de bogată legată de farmece, vrăji, făcături, boscoane, este bine să apelăm la învățătura Sfinților Părinți spre a ne lămuri în chip deosebit asupra unor întrebări ce se cer elucidate: există vrăji? Să ne temem de farmece? De ce ar apela unii semeni la practici oculte?

De ce  apelează oamenii la vrăjitori?

Vrăjitoria există, fără doar și poate, deși unii oameni ai lumii moderne o contestă cu vehemență. Însăși prezența multor rugăciuni în molitfelnice prin care Biserica imploră mila lui Dumnezeu spre a izbăvi pe oameni de lucrarea și influența lor este o dovadă de necontestat privind existența acestora. Însă trebuie să evidențiem dintru început că vrăjile, descântecele,  nu reprezintă un efect al fenomenului religios, ci s-au născut parazitar, la periferia trăirii credinței, provenind din imitarea unora dintre manifestările religioase autentice.

V-ați întrebat vreodată de ce unii semeni apelează la vrăjitori? Ba unde mai pui că o parte dintre ei se cred buni creștini! Cine solicită astfel de „servicii” dorește să controleze totul, inclusiv viitorul său ori al celor cu care relaționează. Dorinţa de putere, urmată îndeaproape de ignoranţăşicredulitate – „calităţi” numite, în mod politicos, de Jean Vernette „incultură religioasă şi analfabetism spiritual” – reprezintă principalele cauze ale apelului la vrăjitori.În aceeași măsură, frica de moarte poate constitui o altă pricină a orientării către lumea ocultă. Resimţind frică de necunoscut, insul hotărăște să-și prelungească în orice chip această viaţă, pentru a-și conserva starea actuală. În egală măsură, secularizarea îl târăște în tenebroasele practici magice, căci îndepărtarea de Dumnezeu, însingurarea lasă în suflet o incomensurabilă nevoie de sacru.

Ce spune Biserica Ortodoxă referitor la vrăjitorie?

Sfânta noastră Biserică Ortodoxă consideră practicarea vrăjitoriei sau mergerea pe la magicieni drept un păcat împotriva Duhului Sfânt, deoarece creştinul, alergând la astfel de practici, se împotriveşte cu îndârjire atât poruncilor divine, cât și lucrării Duhului Sfânt. Biserica respinge vrăjitoria, chiar și magia albă, considerată de unii drept „benefică” căci prin practicile oculte se atribuie omului şi forţelor naturale puteri ce aparţin în totalitate lui Dumnezeu. Ne mai învață Sfinții Părinți că toate farmecele și descântece se fac prin invocarea și „aportul” diavolului, chiar dacă, la prima vedere scopul și efectele sunt bune. Dar v-ați întrebat: cum oare demonul – tatăl minciunii și al răutății – va ajuta într-o familie dezbinată? Cum să tămăduiască anumite afecțiuni sau să ajute în situații limită din viața noastră, de vreme ce facerea binelui se vădeşte contrară firii sale? Așadar, diavolii nu pot niciodată să facă minuni adevărate, ci numai cu năluciri mincinoase îi înșeală pe cei slabi în credință și dornici de stăpânire. Vrăjitoria nu are nimic comun cu credinţa creştină autentică. Ea a fost combătută încă din Vechiul Testament: „Să nu alergaţi la cei ce cheamă morţii, pe la vrăjitori să nu umblaţi şi să nu vă întinaţi cu ei.” (Lev.19, 26 şi 31). De aceea învățătura Bisericii condamnă cu fermitate toate rătăcirile legate vrăji și vrăjitori: Didahia celor Doisprezece Apostoliprecizează: „să nu vrăjeşti, să nu faci otrăvuri…, să nu ghiceşti viitorul după zborul păsărilor, pentru că aceasta duce la închinare idolească; să nu descânţi, să nu citeşti în stele…” Sfinții Părinți, la rândul lor, au combătut aspru practica vrăjitoriei. Bunăoară, Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful îndeamnă: „să vă păziţi, ca nu cumva demonii, pe care noi îi acuzăm de toate relele, să vă înşele ”.  Sfântul Nicodim Aghioritul glăsuiește: „vrăjitoriile sunt distrugătoare şi necurate înaintea lui Dumnezeu…, produc în suflet cel mai mare şi ucigător păcat…şi nu ar putea să ofere vreun folos celor vrăjiţi şi fermecaţi”.

Așa înțelegem de ce canoanele Bisericii condamnă cu fermitate practicile oculte, înfierând nu doar pe cei ce le săvârşesc, ci și pe beneficiarii lor. De exemplu, Canonul 61 al Sinodului VI Ecumenic precizează că cei care se duc la vrăjitori sau la fermecători şi cei ce spun norocul şi ursita şi  multe lucruri de acest fel, şi cei ce se zic gonitori de nori şi cei ce confecţionează amulete şi prezicătorii, să cadă sub canonul penitenţei 6 ani, iar dacă stăruiesc în acest obicei, să se îndepărteze de Biserică. Acelaşi lucru îl prevede şi Sfântul Vasile cel Mare în canonul 83. Prin canoanele 7, 65 şi 72, sfântul părinte sfătuieşte ca acestor persoane să li se dea penitenţă ca şi ucigaşilor, socotindu-i ucigaşi de suflete.

Să ne temem nu de vrăji, ci de înșelarea diavolului

Diavolul și toate urzelile lui nu pot dispune de viața noastră. Și cum vrăjile, farmecele se fac prin invocarea puterilor demonice, ele au efect asupra noastră atât cât noi le dăm voie. De multe ori prin necredință și îndoială oferim teren prielnic ca lucrările malefice să ne afecteze. Bunii creștini să nu uite că diavolul nu a fost creat de Dumnezeu, nu este mai mare decât Creatorul cerului și al pământului, deci nu are putere ontologică. Dacă ar fi să răspundem la întrebarea „Să ne temem de vrăji?”, vom zice: Să nu ne temem, atâta vreme cât Hristos este cu noi. Să ne temem să nu ne lăsăm înșelați, ispitiți, să nu alunecăm în mrejele celui viclean. Prin rugăciune, pocăință, post, rugăciune curată, cercetarea Bisericii, spovedanie și împărtășanie cât mai bine orânduită, teama de cel rău, de lucrările lui, trebuie să se risipească. Numai așa, întăriți duhovnicește, vom rosti odată cu Pavel Apostolul: „Cine ne va despărţi de dragostea lui Hristos? Necazurile sau strâmtoarea, prigoana sau foamea, primejdia sau sabia? Eu sunt încredinţat că nici viaţa, nici moartea, nici îngerii, nici o putere, nici o făptură nu vor fi în stare să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu” (Romani 8, 38-39).

arhim. Mihail Daniliuc

Sursa: doxologia.ro