Prof. dr. Lykourgos Angelopoulos – interviu

Lykourgos Angelopoulos este un maestru al muzicii psaltice grecești și internaționale. Profesor la Conservatorul de Stat din Atena și Arhonte Protopsalt al Arhiepiscopiei Ecumenice de Constantinopol, domnia sa a înființat și dirijează din anul 1977 Corul Bizantin Grec.

Un om de o modestie rară, mărunt și firav, dar cu o mare putere lăuntrică, împărțită cu dărnicie ucenicilor săi în muzica bizantină – așa l-am cunoscut noi.  La cei 72 de ani, toată ființa sa izvorăște deja lumina și bucuria unei vieți puse în slujba muzicii bisericești.

Despre menirea muzicii bizantine astăzi, despre situația acesteia în România, despre cea mai mare împlinire a vieții domniei sale și altele vă invităm să citiți în interviul acordat cu prilejul participării la a șasea ediție a Masterclass-ului de Cânt Bizantin organizat și în acest an la Iași.

Domnule Profesor, care este menirea muzicii bizantine astăzi, în cadrul muzicii universale?

Pe de o parte, muzica bizantină este prin excelență muzica Bisericii. Ea s-a născut în marele Imperiu Roman de Răsărit pe care l-a fondat Sfântul Constantin cel Mare, această împărăție dăinuind mai bine de o mie de ani. În decursul acestui mileniu, putem identifica mai întâi marii imnografi, iar apoi avem compozitorii pe care-i cunoaștem după numele lor. În manuscrisele din secolul al XII-lea sunt menționați imnografii Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Andrei Criteanul și alții.

Există un repertoriu imens al acestei muzici, iar multe dintre cântările veacurilor trecute nu le mai auzim astăzi în Sfânta Biserică. Dintre acestea putem selecta unele care sunt foarte frumoase pentru a le cânta în concerte, astfel încât ascultătorii să se poată bucura și de ele. Și nu vorbim doar de ascultătorii ortodocși creștini, ci și de ceilalți, pentru că aceste cântări, din punct de vedere muzical, însumează o lume extraordinară, de o rară finețe, foarte, foarte interesantă. Așadar, ne dorim ca și pe calea concertelor să aducem acest tezaur unui public cât mai larg.

Notația muzicală provine din semnele prozodice ale limbii grecești care în acest moment nu mai sunt prezente în ortografia limbii eline. Acestea supraviețuiesc și astăzi prin muzica bizantină. Deci iată că această muzică ne duce cu multe, multe veacuri în trecut, direct la rădăcini, și în același timp ea este un mijloc extraordinar pentru educația tinerilor, pentru că ei sunt astfel altoiți în această tulpină a marii tradiții eline.

„Toată această dispoziție spre unirea teoriei cu practicane dă speranță”

Cum ați caracteriza situația muzicii bizantine din România, comparativ cu celelalte țări ortodoxe?

În ultimii 20 de ani se observă o foarte mare înflorire aici, în România și văd că sunt foarte mulți tineri preocupați de studiul și interpretarea acestei muzici. Doresc să subliniez însă că aceasta este opera unor oameni care stau în spate și pur și simplu s-au jertfit pentru acest scop. Ei lucrează foarte mult ca să pună toate aceste lucruri pe picioare. Toată această atmosferă, toată această dispoziție spre cercetare și spre unirea teoriei cu practica ne mângâie și ne dă multă speranță. Înainte, în acest domeniu existau multe probleme, erau multe dificultăți.

Despre ce dificultăți era vorba?

Dificultățile erau cauzate de vechiului regim care nu favoriza muzica bisericească.

Ce așteptări aveți de la tinerii interpreți și cercetători din domeniul muzicii bizantine?

Cercetarea muzicii bizantine este extraordinar  de complexă, sunt atâtea teme care se ivesc! Dar, de bună seamă, domeniul cercetării a fost o încercare neîntreruptă, atât în perioada mai veche, cât și în prezent. Avem vestiți muzicologi aici, în România, dar și în alte țări și vedem astăzi că din ce în ce mai mulți tineri sunt interesați în acest sens;  toate acestea produc o climă foarte favorabilă pentru promovarea  muzicii bizantine, prin interpretare, dar și prin cercetare.

„Să ne stăpânim, fiecare dintre noi, căci ne aflăm în Biserică”

În interpretarea muzicii bisericești există riscul ca psaltul să fie foarte atent la calitățile lui vocale și să uite de fapt că el trebuie să-L propovăduiască, să-L laude pe Dumnezeu. Cum poate fi depășită această problemă?

Aici are un rol foarte important educația. Trebuie să ne reținem, să ne stăpânim, fiecare dintre noi, și să ne aducem aminte unde ne aflăm; ne aflăm în Biserică. Să nu ne îndepărtăm de textul care este scris și care ne asigură cadrul în care ne putem mișca. Să nu exagerăm. Din păcate, uneori nu toți psalții sunt educați sau nu au pregătirea necesară. Cred că cel mai important este ca psaltul să fie instruit, atât din punct de vedere muzical, cât și din punct de vedere metodologic, ca să știe și cum stă, și cum cântă. Dacă poate să formeze un cor de copiii, ce frumos ar fi!

Noi avem modelul Patriarhiei Ecumenice, cel puțin în decursul ultimelor secole, și înființăm coruri cu un număr mic de oameni, iar copiii sunt mereu prezenți. Acești copii, de la vârsta de 7-8 anișori vin și zic textul dinainte, kanonarhima se numește aceasta, țin isonul sau cântă la cadențe, și așa, încet-încet, ei învață. Și pe urmă să-i vezi că devin psalți cu adevărat și știu exact cum trebuie cântat. Aceasta încercăm să facem. E greu, pentru că în orașele mari pe cei mici trebuie să-i aducă părinții, e periculos să-i lase altfel, și e necesar un efort, dar merită, pentru că văd la ei foarte multă dispoziție pentru așa ceva.

„Există diferențe în muzica bisericească, așa cum există și în cea populară”

Ce părere aveți despre dezvoltarea unor variante naționale ale muzicii bizantine? Reprezintă ele o scădere sau o dezvoltare, o curgere firească a acestui tip de muzică?

Este natural. În tradiția fiecărui popor există diferențe. Și așa cum există diferențe în muzica populară, de exemplu, așa există și diferențe în muzica bisericească. Este important să se păstreze acest cadru al muzicii bisericești, acest context să fie bine stabilit, să nu iasă în afară, pentru că noi numim muzica din afara Bisericii, muzică lumească.

 Muzica bisericească are un anumit stil, un anumit etos și poate prezenta diferite variațiuni, în funcție de dascăl. Noi încercăm să păstrăm această tradiție și cântăm după edițiile Patriarhiei Ecumenice sau după liturghierele celor trei dascăli care au pus bazele tradiției actuale. Dar există și alte tradiții locale care sunt influențate de muzica apuseană. De exemplu, în insulele din Marea Ionică avem o influență destul de puternică din apus. În insula Kefalonia poți găsi compozitori care deși scriu cu notație bizantină, îți pot prezenta o cântare (un Heruvic) pe patru voci, pentru că așa se cântă acolo. Și în insula Corfu există această tradiție locală, dar psalții s-au străduit să învețe și muzica bizantină mergând la Constantinopol pentru acest lucru. În secolul al XIX-lea a existat o influență puternică a muzicii apusene în Grecia și din această cauză sunt coruri pe mai multe voci care cântă muzică bisericească mai armonizată. Dar în ultimele decenii, prin întemeierea unor școli de muzică, prin introducerea muzicii bizantine în curriculumul universitar, se remarcă o înflorire și o valorizare a ei și în spațiul elen.

Muzica bizantină și muzica apuseană au o rădăcină comună

Dumneavoastră ați studiat atât muzica veche occidentală, muzica bizantină, cât și muzica contemporană. Există legături între ele?

Am avut bucuria să colaborez cu Marcel Pérès și cu Michel Le Bleu, doi reprezentanți de seamă ai muzicii apusene vechi și așa am înțeles că există urme ale muzicii bizantine și în aceste vechi manuscrise apusese, mai ales din secolele VI, VII și VIII, când diferiți papi de la Roma erau de origine greacă. Deci, dacă ne întoarcem în timp, vedem că rădăcina celor două (a muzicii bizantine și a muzicii apusene) este comună. Mai târziu au început să se îndepărteze, dar din primul mileniu creștin găsim aceste vestigii care ne arată că există o origine comună.

 Muzica aceasta contemporană pe care am interpretat-o este altceva. Am colaborat cu compozitori importanți care s-au inspirat din muzica bizantină, din etosul, din stilul, din glasurile ei, din anumite formulări muzicale ale acesteia. Am observat că respectivii compozitori nu au încercat să „înfrumusețeze” muzica bizantină, crezând că ea nu este destul de frumoasă și trebuie să o ajute cumva, ci s-au apropiat în alt mod de ea. Să-l menționăm pe domnul Michalis Adamis care este și corifeul acestui curent de folosire a muzicii bizantine ca sursă de inspirație pentru muzica contemporană. Rezultatul acestei inspirații este muzica contemporană, care este mai ales muzică de avangardă.

Este permisă această combinație, această inspirație?

De ce nu? Ea nu este muzică liturgică, nu se vrea cântată în strană; menirea muzicii contemporane este alta. Muzica bisericească are o altă filosofie: aici folosim elementele tradiționale (aceleași glasuri, aceleași formule muzicale) și chiar dacă fiecare compozitor poate aduce ceva nou, rămânem în acest cadru, în acest flux al tradiției. Deci una este muzica în biserică, alta este muzica din afara ei, care se poate inspira din cea din biserică.

„Asta-i marea mea bucurie, să-i ajut pe tineri să progreseze”

Vă rog să ne povestiți un moment care v-a marcat cariera.

Un fapt care mi-a marcat viața e că am fost timp de 11 ani elev al domnului Simon Karas. Atunci am început să intru în esența muzicii bizantine și să o înțeleg profund. În decursul acestor 11 ani, primul lucru pe care l-am făcut a fost muzica bisericească. Mai apoi m-am ocupat și de muzica populară grecească, am învățat și un instrument tradițional, dar și dansuri populare. Deși cursurile erau trecute în program de două ore, ele durau câte șase ore.

Care este cea mai mare împlinire a vieții dumneavoastră?

Când creezi o operă, nu apuci bine să o termini și trebuie să începi alt lucru. Pentru mine, cea mai mare satisfacție e să-i văd pe elevii, pe studenții mei, pe cei pe care i-am ajutat că progresează în domeniul muzicii bizantine. Și zic: Slavă Domnului! Din acest punct de vedere, eu sunt foarte bucuros, foarte mulțumit.

Aveți un sfânt pe care-l simțiți mai apropiat de suflet?

Am mulți sfinți pe care-i simt apropiați. Vă spun sincer, n-aș putea să spun unul mai mult decât celălalt. De la fiecare sfânt am și câte un ajutor deosebit, dacă mi-aduc aminte.

În prezent, ce vă bucură cel mai mult?

Muzica și progresul ucenicilor mei. Noi acum aparținem generației care se duce și      într-adevăr, aceasta este o bucurie mare: să vezi că rămân oameni, și sunt aici, alături de noi, e ceva palpabil. Asta-i marea mea bucurie, să-i ajut pe tineri să progreseze. Aș dori să vă mulțumesc foarte mult pentru onoarea pe care mi-o faceți. Aș dori să mulțumesc Universității de Arte „George Enescu” din Iași pentru organizarea acestui eveniment (n.r. Masterclass-ul de Cânt Bizantin), care într-adevăr prezintă Iașul ca un centru de promovare a muzicii bizantine și mulțumesc Universității de Arte pentru marea cinste pe care mi-a făcut-o, decernându-mi titul de Doctor Honoris Causa.

Sursa: doxologia.ro