Totul se poate repara în afară de moarte!
Nu contează ce ai pierdut în viață, ci ce ţi-a rămas. Multumește lui Dumnezeu, bucură-te și mergi mai departe! Dacă ai căzut de pe cal și nu te-ai ridicat atunci, să nu rămâi la podea! Orice s-ar întâmpla, sus înapoi, sus pe cal! Desigur că e rău, firește că e greu, sigur că e alta situaţia şi nu o să fie niciodată ca înainte… Priviri ascuţite, grimase, şuşoteli pe la colţuri, multe interjecţii și puncte de suspensie… Îţi asumi, îți faci inventarul şi mergi mai departe cu ce ştii că ţi-a rămas, indiferent că e doar o firimitură de bine. Cine nu a greșit niciodată cu nimic?! Totul se poate repara în afară de moarte! O dată ce am murit s-a încheiat lucrarea. Până atunci orice se poate reface. Organismele noastre, creierele noastre, natura, au capacitatea de a se restructura. Ce ai pierdut acum, aici, vei primi-găsi în altă parte, numai să ai puterea și mintea să vezi unde îți crește în altă parte, să găsești noi poteci…
Viaţa nu e doar o simplă autostradă dreaptă pe care să o poţi parcurge cu o viteză foarte mare, să nu îţi dai seama când ai finalizat-o şi ai ajuns la Destinaţie. Viaţa înseamnă şi drumuri accidentate, gropi, curbe, suişuri şi coborâşuri, popasuri, intersecţii, sensuri giratorii, sens unic, semafor, etc. Viaţa e un drum parcurs pe îndelete, chiar dacă unii îl termină brusc, alergaţi fiind de zbuciumul colosal al lumii acesteia. Viața înseamnă să mergi pe partea dreaptă a drumului, să fii optimist, pozitiv, să vezi binele din orice rău, lumina din întuneric.
Să încercăm o clipă să mai ieşim din cea mai grea luptă; lupta cu noi înşine. Avem o plăcere bolnavă în a condamna, a urî, a critica, a arăta cu degetul, a ne îndreptăți-justifica. Uităm să ne punem în pielea celui de lângă noi. Nu mai avem vreme de prețuit. Probleme sunt peste tot în lumea aceasta, de noi depinde cum ne raportăm la ele, cum relaţionăm, limbajul comun. Acolo unde sunt probleme, sunt şi oportuniţăţi, dar mai ales, lecţii de viaţă. În momentele cruciale ale vieții omul se descoperă, se maturizează, crește; ceas cu ceas, pas cu pas. Operaţiile pe suflet deschis le simţim, deoarece nu au anestezie, fiind clipe de întâlnire cu Dumnezeu.
Nu mai e timp să trăim povestea altora, să ne frământăm pentru ipotetice treburi din viitor, pentru greșelile celor din jur sau să rămânem pironiţi într-un trecut pe care nu îl mai putem schimba. Nu își au rost nopțile transformate în zi atunci când toate culorile se transformă parcă în gri. Pietrele vieţii le mai dăm jos, obstacolele le mai ocolim, ne mai odihnim, ne mai ştergem fruntea, mai tragem aer în piept, facem o cruce mare şi mergem mai departe. Toate trec și într-un final, oricum ar fi, va fi bine!
Greutăţile, necazurile, suferinţele ne modelează caracterul în viaţă. Atunci când durerea îţi curge prin vene, înveţi Adevărul vieţii. Orice făptură are o strălucire interioară, dată de Doamne, oameni, întâmplări, locuri, cărţi, etc. Vibraţiile de orice fel pe care le trăim în lume ne învaţă că nu există „nu se poate”. Iertând, binecuvântând, iubind, orice se poate! Nu avem suficientă credinţă, speranţă, vise, libertate interioară şi fireşte că suferim. Natural, autentic, firesc, cu un suspin al firii, fiecare om a ars pe pământ păcatul măcar cu o lacrimă, învăţând că totul se poate repara, totul! Mai ales după ce guști din bucuria de a ierta și a fi iertat!
ierom. Hrisostom Filipescu
