Halloween-ul. Chiar avem nevoie de el?

După ce a cucerit Apusul, Halloween-ul îşi continuă marşul triumfal şi către ţările ortodoxe ale Răsăritului creştin, având ca principal aliat… statul. Da, statul laic, preocupat tot mai mult de modul în care ar putea interzice cu totul manifestările creştine în spaţiul public – lucru reuşit deja în unele state unde nu este permisă afirmarea credinţei în Hristos în perimetrul şcolilor –, este cel ce promovează astăzi prin mass-media şi prin mai toate sistemele de învăţământ sărbătoarea păgână Halloween. Să înţelegem de aici că denumirea de stat laic este doar o formulă cosmetizată a noţiunii de stăpânire păgână?

Anul acesta, mai mult decât în toţi anii anteriori, Halloween-ul a devenit un fel de sărbătoare oficială a multora dintre grădiniţele, şcolile şi liceele din România. Ne-a sosit la redacţie ştirea că şi în sate uitate de lume, în care oamenii abia au cu ce se îmbrăca, copiilor li s-a cerut de către dascălii lor să se prezinte la şcoală în seara de 31 octombrie spre 1 noiembrie cu echipamentul adecvat sărbătorii Halloween, adică cu costume de spiriduşi, fantome sau chiar diavoli. Unii părinţi s-au scandalizat şi au refuzat să dea curs „invitaţiei”, dar alţii, poate mai familiarizaţi cu duhurile ce bântuie prin televizor, s-au supus cu docilitate. Dacă aşa e la modă acum… Şi o mai cere şi şcoala! Dar oare câţi dintre guvernanţii, profesorii sau părinţii care au urmat directiva venită probabil foarte de sus ştiu sau conştientizează ce este Halloween-ul?

Unii susţin că este vorba doar de o mare afacere, căci în seara de Halloween în S.U.A. se cheltuiesc anual în jur de 7 miliarde de dolari, fiind cea mai bine „vândută” sărbătoare după Crăciun. Nu negăm importanţa factorului de câştig material, pentru că, dacă stăm să ne gândim puţin, în tot ceea ce înseamnă industrie a pornografiei, prostituţiei şi drogurilor câştigurile sunt imense. Mai important ni se pare însă aspectul duhovnicesc al chestiunii.

Halloween-ul este noaptea în care aparent totul este îngăduit: invocarea morţilor şi a duhurilor rele, vrăjitoria, necromanţia, divinaţia – vechea şi mai noua practică a prezicerii viitorului plecând de la anumite semne –, magia, sacrificiul ritualic şi multe alte practici, denumite într-un cuvânt păgâne, pe care creştinii nu şi-au îngăduit să le imite nici măcar în joacă, fiind extrem de conştienţi de simbolismul lor – în fond, de potenţialul demonic al acestora –, practici de invocare în diferite „locuri” şi „prilejuri” a unor prezenţe demonice şi de intrare în comuniune cu ele.

Să vedem însă care sunt implicaţiile acestei sărbători, denumite, pe bună dreptate, a fricii, a întunericului şi a morţii! Halloween-ul este o sărbătoare păgână în care celţii celebrau trecerea în noul an. Ei credeau că la originea vieţii se află moartea, motiv pentru care la mare cinste se afla zeul Samhain, zeul şi stăpânul morţii. Şi cum pentru celţi nu existau decât două anotimpuri, vara şi iarna, începutul întunericului, al morţii şi decadenţei coincidea cu începutul sezonului friguros, mai exact cu data de 1 noiembrie. Astfel, în seara de 31 octombrie spre 1 noiembrie, celţii sărbătoreau Noul An, o sărbătoare închinată de fapt Zeului Morţii, Samhain. Cu acest prilej, druizii – preoţii cultului celtic – îi instruiau pe oameni să-şi stingă focurile care le alimentau vetrele, focuri care pentru antici în general aveau o funcţie nu numai practică, dar şi profund simbolică. În acelaşi timp însă, era aprins pe un deal un mare foc care trebuia să primească ofrandele aduse zeului morţii – nu numai roade ale pământului, dar şi sacrificii de animale şi chiar oameni. Celţii credeau că, mulţumit de ofrande, zeul permitea morţilor să se întoarcă la căminele lor – credinţă care stă de fapt la baza escapadelor nocturne în costume care imită fantomele, vrăjitoarele, spiriduşii sau demonii, pentru că prin acest act de imitare a spiritelor cei vii încercau să intre în contact şi în comuniune cu cei morţi.

Halloween-ul are aşadar la bază practici oculte prin care se încerca intrarea în comuniune cu sufletele morţilor şi cu demonii, în urma unui ritual în care erau sacrificaţi oameni în cinstea zeului morţii. Şi, în ciuda unei aparenţe de farsă, joacă şi distracţie cu care se îmbracă Halloween-ul în modernitate, există mărturii care atestă faptul că practica sacrificiului uman este încă folosită în vremurile noastre, chiar dacă bine ascunsă de indiscreţiile publicităţii.

Chiar şi aparent inocentul joc de-a „ne daţi ori nu ne daţi”, atât de familiar în cultura americană, în care copii întreabă gazda „Farsă sau dulciuri?”, îşi are originea în ritualul celţilor care credeau că sufletele morţilor astfel eliberate de Samhain sufereau de o mare foame şi umblau cerşind pe la casele lor. Iar gazdele care ar fi refuzat să potolească foamea celor ce-i imitau pe morţi cerşind mâncare ar fi trezit furia zeului morţii, care i-ar fi supus unor farse sau blesteme. În acest fel, părinţii, dar mai ales copiii zilelor noastre sunt angrenaţi într-un scenariu simbolic tulburător, întrucât în credinţa celţilor cei ce se costumau deveneau slujitori ai zeului morţii, aşa încât o insultă adusă lor reprezenta o insultă adusă zeului.

Oare cum ar putea un creştin conştient de credinţa lui şi, deci, de ceea ce se întâmplă în lume, să rămână indiferent faţă de o sărbătoare precum Halloween-ul, care nu numai că-i învaţă pe copii că vrăjitoria, magia şi alte practici oculte sunt cel puţin neutre, sugerându-se astfel că practicarea lor ar fi lipsită de consecinţe, dar, mai mult decât atât, îi integrează într-un scenariu simbolic în care cei mici devin slujitori ai diavolului? Oare nu tocmai în momentul în care astfel de lucruri ne sunt prezentate de o întreagă industrie mass-media – care în ultimele zeci de ani a împânzit imaginarul oamenilor cu simboluri oculte şi macabre îmbrăcate în haina divertismentulu i – ar trebui să ne sporim atenţia, întrebându-ne dacă nu cumva

tocmai acest spirit de glumă reprezintă o farsă sub a cărei mască se ascund lucruri foarte serioase?

De altfel, o trăsătură fundamentală a epocii noastre este tocmai încercarea de a seduce şi a pune stăpânire pe sufletele copiilor, de a le jupui inocenţa şi de a le batjocori, în cele din urmă, trupurile. Pentru a-i transforma pe copii în agenţi ai consumului, s-au dezvoltat cele mai sofisticate strategii de marketing şi publicitate:

– pentru a le întina mintea, în şcoli sunt introduse cursuri obligatorii de educaţie sexuală care invită la desfrâu şi legitimează homosexualitate a;

– pentru a le poseda sufletele, copiii sunt transformaţi, iată!, în principalii actori ai unei scenete macabre, repetată la nesfârşit şi sub diferite forme de o întreagă industrie a publicităţii şi filmului.

Oare vom începe să sărbătorim şi Halloween-ul cu aceeaşi inconştienţă cu care am sărbătorit – şi încă o facem – ziua de 1 mai, declarată şi impusă de ideologia comunistă ca zi internaţională a muncitorilor? Deşi îmbrăcată cu haina ideologiei comuniste, 1 mai muncitoresc are în chip simbolic aceeaşi origine. Pentru că dacă Halloween-ul nu reprezintă altceva decât o sărbătoare păgână care urmăreşte în principal coruperea copiilor noştri şi iniţierea în misterele vrăjitoriei, Ziua Internaţională a Muncii era – şi oare câţi ştiu aceasta? – o prelungire a Nopţii Valpurgiei (noaptea de 30 aprilie spre 1 mai), marele sabat demonic anual în care participanţii, păgâni de odinioară, intrau în comuniune cu dracii. Care alta putea fi sărbătoarea comunismului antihristic decât celebrarea biruinţei diavolului?

Diferenţa dintre cele două sărbători sau regimuri este aceea că 1 mai s-a impus cu ameninţarea, cu teroarea şi cu arma, iar Halloween se impune astăzi ca mijloc de divertisment. Una defineşte strategiile poliţieneşti ale dictaturii, iar cealaltă mijloacele de corupere ale statului magic. Amândouă însă îl celebrează şi îl ridică în slăvi pe stăpânitorul lumii acesteia, la care se închină ideologiile atee ale modernităţii.

Noi, românii, vrând să o ducem mai bine, am tot făcut compromisul de a ne alinia directivelor europene şi duhului lumii, care ne propune bunăstarea şi fericirea. Am liberalizat avortul, pornografia, desfrânarea, homosexualitate a şi multe altele. Rezultatul îl vedem… Acum ni se cere să ne educăm copii într-un duh păgân. Vom face şi acest pas? Credem cumva că de la stăpânitorul întunericului ne va veni lumina? De la cel ce dezbină vom primi dragostea? De la cel cunoscut dintru început ca ucigător de oameni vom primi fericirea şi viaţa? Frica, depresiile şi bolile psihice pun tot mai mult stăpânire pe omul apusean şi se răspândesc cu o viteză tot mai mare şi în spaţiul societăţii noastre. Aceasta este urmarea firească a supunerii oamenilor către duhul desfrânării şi al vrăjitoriilor, al puterii şi al banilor.

Pe de altă parte, cei ce călătoresc pe calea cea strâmtă către împărăţia lui Dumnezeu, deşi nu le lipsesc durerea şi necazurile, se luminează şi se veselesc de împărtăşirea din harul Duhului Dumnezeului celui adevărat. Aceştia au înţeles că cea mai mare comoară pe care nu ne-o poate lua nimeni e însăşi dreapta credinţă prin care putem să ne împărtăşim cu Hristos, piatra cea din capul unghiului. Deşi nu sunt mulţi, pe rugăciunile unora ca aceştia se sprijină lumea în care trăim. Ce bine ar fi dacă am înţelege tot mai mulţi acest lucru! Căci, precum în poveste, după ce rătăcim în lumea întreagă pentru a găsi adevărul şi fericirea, întorcându-ne osteniţi, Îl aflăm în satul nostru cel parcă uitat de lume, în ograda noastră, în inima noastră, pe Hristos cel răstignit.

Gheorghe Fecioru

Articol apărut în nr. 10 al revistei “Familia Ortodoxă”