Hristologia Crăciunului. Interviu cu Mitropolitul Ierotei de Nafpaktos

Acest interviu acordat de Înaltpreasfințitul Mitropolit Ierotei de Nafpaktos și Sfântul Vlasie a fost publicat în ziarul Καθ’ οδόν de către Comunitatea Tinerilor de la Mitropolia Limassol din Grecia, și precum veți vedea, întrebările acoperă o mare parte a Hristologiei Crăciunului.

Î: Cuvântul Χριστούγεννα (denumirea grecească pentru Crăciun) înseamnă nașterea lui Hristos. Ați putea să ne spuneți care a fost scopul nașterii lui Hristos și în general de ce s-a întrupat Cuvântul lui Dumnezeu. Nu s-ar fi putut găsi și o altă cale pentru mântuirea oamenilor?

R: Potrivit tradiției biblico-patristice, scopul Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu este îndumnezeirea oamenilor, ceea ce înseamnă că Cel care prin natura Sa este Dumnezeu a devenit om, pentru ca noi, prin har, să devenim asemenea lui Dumnezeu.  Într-una din cuvântările sale, Sfântul Atanasie cel Mare spune că Dumnezeu a trimis proorocii Vechiului Testament pentru a vorbi poporului Său, însă la urma urmei problema era modul în care omul se va îndumnezei și cum va fi eliberat de moarte. Legea nu putea mântui, însă a pregătit poporul să Îl accepte pe Iisus, motiv pentru carelegea ne-a fost călăuză spre Hristos (Gal. 3, 24). Hristos, prin întruparea Sa a unit în Persoana Sa firea umană și cea divină, ca medicament al îndumnezeirii, și a primit un trup sfânt dar totuși muritor și supus suferinței pentru a pătimi și a birui moartea. De exemplu, atunci când se descoperă un medicament acesta este dat tuturor oamenilor pentru a-l folosi spre vindecare. Astfel s-a întâmplat și în cazul întrupării lui Iisus, care a oferit medicamentul nemuririi potrivit Sfântului Ignatie Teoforul.

Î: Ce spune istoria despre evenimentul nașterii lui Iisus (timpul, spațiul, împrejurările, prigonirea, etc.)?

R: Două idei se reies din evenimentul Nașterii lui Iisus. Prima este iubirea de Dumnezeu pentru oameni, nesfârșita bunătate, care este, așa cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, atât iubire cât și obiect al iubirii, iar ca iubire Acesta vine către om și ca obiect al iubirii îi atrage spre Sine pe cei care răspund iubirii Sale. Cea de-a doua este tragedia omului căzut, care nu înțelegea bunăvoința Domnului, fapt ce i-a adus numeroase suferințe. Aceasta este de asemenea o realitate contemporană. Și în ziua de astăzi există o luptă între bunătatea lui Dumnezeu și apostazia omului decăzut. Este îngrozitor ca omul să refuze și să se opună iubirii lui Hristos, care este oferită în nenumărate chipuri.

Î: De ce s-a născut Hristos din Fecioara Maria și de ce a provenit din rândul evreilor și nu din altă femeie?

R: Hristos a fost Cel așteptat de către popoare (Gen. 46, 3), întrucât toate popoarele așteptau un răscumpărător, un mântuitor. Vedem aceasta și în Grecia antică, precum în trilogia lui Eschil (Prometeu Înlănțuit, Prometeu Dezlănțuit, Prometeu Dătător de Foc) și Socrate, precum și printre popoarele orientale. Însă proorocii au pregătit poporul evreu mai bine pentru venirea Mântuitorului. Fecioara Maria a devenit mama Sa pentru că, potrivit Sfântului Grigorie Palama, înainte de Buna Vestire aceasta a dobândit îndumnezeirea după har aflându-se în Sfânta Sfintelor. Cu toate acestea, Hristos cel Întrupat a îndemnat toate popoarele să fie biserica Sa, a devenit Mântuitorul tuturor oamenilor iar lucrarea sa a fost universală.

 Î: Hristos S-a născut în timp. A doua persoană a Sfintei Treimi s-a născut. De ce nu s-a întrupat Tatăl sau Sfântul Duh?

R: Prin nașterea Sa Hristos a intrat în istorie și timp și astfel a sfințit istoria și timpul. Întruparea celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi a avut loc, potrivit Sfântului Ioan Damaschin, din două motive. Primul, pentru că Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu a fost prototipul creării omului, adică, omul a fost creat după asemănarea Cuvântului și din acest motiv tot prin Cuvânt trebuie să aibă loc restaurarea omului. Al doilea motiv este acela că Cuvântul s-a născut înaintea tuturor timpurilor din Tatăl prin dumnezeirea Sa și Acesta trebuia să se nască în timp potrivit umanității Sale, pentru ca această însușire (a nașterii) să nu se schimbe și să rămână la fel. Astfel, Fiul lui Dumnezeu a devenit Fiul omului.

Cu toate acestea, întruparea Cuvântului lui Dumnezeu este lucrarea întregii Treimi, întrucât Tatăl a voit, Fiul S-a întrupat iar Sfântul Duh a luat parte la întrupare. Iar noi prin Hristos întru Duhul Sfânt L-am cunoscut pe Tatăl. Totul este întreit.

Î: Auzim spunându-se că a fost vestit de prooroci. Ce s-a proorocit în legătură cu evenimentul nașterii și de către cine?

R: Nașterea lui Hristos a fost vestită de către prooroci într-un mod limpede. Proorocul Isaia, care este considerat vocea cea mai răsunătoare a proorocilor ( de către Sfântul Ioan Gură de Aur) și al cincilea Evanghelist (de către Fericitul Ieronim), a proorocit nașterea lui Iisus din Fecioară. Proorocul Mica a prevestit locul nașterii, în Betleem. Proorocul Ieremia a prevestit uciderea pruncilor. Proorocul Osea a anticipat fuga lui Hristos în Egipt. Proorocul David a profețit închinarea magilor. Toate s-au proorocit în Vechiul Testament.

Î: Ce înseamnă imnul care a fost cântat de îngeri la vremea nașterii? Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire? La ce pace s-au referit îngerii aici și ce înseamnă între oamenii bunăvoire?

R: Pacea despre care îngerii au cântat la nașterea lui Hristos este unirea naturii divine și umane în Persoana lui Hristos. Hristos și-a asumat natura umană în Persoana Sa și a îndumnezeit-o, aducându-se pace naturii umane decăzute iar în acest mod fiecărui om i s-a dat șansa de a lua parte la această pace, trăind în sânul Bisericii prin viață sfântă și de nevoință. Biserica este locul în care omul trăiește iubirea și pacea lui Dumnezeu.

Lucrarea de a fi bine plăcuți, după cum demonstrează și Sfântul Nicodim Aghioritul, care a folosit numeroase texte patristice pentru a-și argumenta învățătura, printre care cele ale Sfântul Maxim Mărturisitorul și Sfântul Grigorie Palama, înseamnă că primirea naturii umane a lui Hristos a fost voința întâi a lui Dumnezeu pentru îndumnezeirea umanității (potrivit voinței Sale bineplăcute). Îndumnezeirea omului nu putea să aibă loc fără o unire ipostatică a naturii divine și umane, între natura creată și cea necreată. Cu toate acestea, legea prin Moise, cuvintele proorocilor, nu erau perfecte (după voia concesiunii) ca urmare a căderii, dar s-au perfecționat prin întruparea lui Hristos. Aceasta este diferența dintre voința plăcută și potrivit concesiei. Întruparea lui Hristos a fost planul original al lui Dumnezeu, buna Sa dorință. Ce s-a introdus după căderea lui Adam, a fost crucea și moartea.

 Î: Multe lucruri s-au auzit despre steaua din Betleem și despre magi. Cum le-au interpretat Sfinții Părinți pe acestea?

R: Astronomii încearcă să dea mai multe explicații pentru apariția stelei. Cu toate acestea, steaua nu poate fi interpretată prin explicații științifice, mai ales dacă observăm că s-a mișcat de la est la vest, de la nord la sud, s-a ascuns apoi a apărut din nou, pentru a-i conduce pe magi, apoi coboară și arată locul nașterii lui Iisus. De aceea Părinții bisericești spun că steaua a fost un Înger luminos, chiar Arhanghelul Gavril, care i-a condus pe magi și a dezvăluit întruparea lui Hristos.   Sfântul Ioan Gură de Aur spune că nu a fost o stea ci o putere nevăzută s-a transformat în asemănare de stea. Interpretarea patristică este indicată în diferite icoane în care icoana este întruchipată ca un Înger.

Î: Întruparea lui Hristos este numită deșertare și condescendență. Ce înseamnă acești termeni?

R: Termenul deșertare fost interpretat de Sfântul Apostol Pavel, când scrie despre Hristos: Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu. Ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce (Filipeni 2, 6-8). Potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, termenul deșertare nu înseamnă o schimbare, migrare sau pieire a naturii divine ci că Hristos, ca Dumnezeu, a rămas ceea ce a fost: Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi.

Deșertarea este asociată cu condescendență (sau bunăvoință), întrucât Hristos și-a asumat natura umană fără să lase deoparte natura sa divină, slava divinității, motiv pentru care este binevoitor cu oamenii fără să își piardă slava. În cântarea acatistului se spune: Căci a fost prin bunăvoința lui Dumnezeu. Aici se află măreția lui Dumnezeu, precum Sfântul Ioan Damaschin spune: El s-a smerit fără a-și smeri înalta Sa stare care nu putea fi smerită. Astfel ni se arată că trebuie să trăim propria deșertăciune ca pe o expresie a iubirii de Dumnezeu și de oameni.

Astfel, pogorârea lui Dumnezeu pe pământ înseamnă primirea naturii muritoare și a unui trup supus suferinței, iar urcarea lui Hristos la cer înseamnă eliberarea trupului de stricăciune și moarte.

Î: Hristos se naște veșnic și Hristos se naște în noi. Ce părere aveți?

R: Hristos, potrivit Sfântului Maxim Mărturisitorul, s-a născut odată cu trupul dar se naște mereu spiritual în cei care se unesc cu El. Nașterea lui Hristos în noi, care este experimentată ca regenerare a noastră, are loc prin viața sfântă a Bisericii, în special prin Sfânta Împărtășanie, când ne împărtășim prin rugăciune, pocăință și viața liniștită, care este numită tradiția veghetoare a Bisericii. De aceea, Sfântul Ioan Hrisostom, vorbește despre Crăciunul veșnic, Cinzecimea eternă.

Când citim lucrarea Sfântului Simeon Noul Teolog, înțelegem ce înseamnă că Hristos se naște în noi. Trebuie să-L simțim în noi pe Hristos mișcându-se în pântece ca o femeie însărcinată care își simte fătul mișcându-se. Unirea noastră cu Hristos nu are loc într-un mod abstract, ci existențial și spiritual, și este experimentat în mod mintal dar și fizic. Simțim în noi pocăința, iubirea de Dumnezeu și de oameni, sensul vieții veșnice, transformarea patimilor, necontenirea rugăciunii și în cele din urmă, cu voia lui Dumnezeu, omul îl poate vedea pe Dumnezeu cu lumina Sa necreată. Nașterea Domnului ar trebui să nască regenerarea noastră duhovnicească. Dacă nu simțim acestea, înseamnă că Iisus nu s-a născut pentru noi și este un lucru îngrozitor să sărbătorim Nașterea lui Hristos, fără să simțim propria noastră renaștere. Este ca și cum am sărbători nașterea unui copil care lipsește de la naștere.