Încetează să mai spui mereu: „Slavă Ție, Dumnezeule!”

Acum câțiva ani, când eram preot paroh la Sfânta Biserică a Sfântului Vasilie din Pireu, m-a chemat de urgență un bărbat de 42 de ani, pe nume Xenofont, să-l spovedesc. Când am mers, l-am găsit într-o stare jalnică. Cancerul cu nestăvilitele lui metastaze îi cuprinsese și capul. Zilele lui îi erau măsurate. Era singur în salon, și fiindcă celălalt pat era liber, mi-a povestit cum a crezut, de vreme ce era, așa cum accentuat el, un „ateu neînduplecat” și necredincios.

„Am venit aici, în acest salon cu două paturi, de vreo 35 de zile. Lângă mine, pe celălalt pat, era deja un alt bolnav în vârstă de vreo 80 de ani. Acest bolnav, Părinte, în ciuda înfricoșătoarelor dureri la oase – acolo îl atacase cancerul -, spunea mereu: «Slavă Ție, Dumnezeule! Slavă Ție, Dumnezeule!». După aceea mai spunea și alte rugăciuni, pe care eu, neîmbisericitul și ateul pentru prima oară le auzeam. Și de multe ori, după aceste rugăciuni, se liniștea – nu-mi puteam da seama în ce fel – și-l cuprindea un somn dulce. După vreo două-trei ceasuri se trezea din pricina durerilor insuportabile și iarăși începea: «Hristoase al meu, Îți mulțumesc! Slăvit să fie Numele Tău! Slavă Ție, Dumnezeule! Slavă Ție, Dumnezeule!». Eu urlam de durere, iar el, deși era cuprins de nesuferite dureri, Îl slavoslovea pe Dumnezeu. Eu Îl huleam pe Hristos și pe Maica Domnului, iar el Îl fericea pe Dumnezeu, Îi mulțumea pentru cancerul pe care i l-a dat și pentru durerile pe care le avea. Atunci eu mi-am ieșit din fire nu numai din pricina durerilor înfricoșătoare pe care le aveam, ci și pentru că îl vedeam pe bolnavul de lângă mine slavoslovindu-L mereu pe Dumnezeu. El se împărtășea aproape în fiecare zi, iar eu vomitam din pricina greții.

– Încetează odată să mai spui mereu: «Slavă Ție, Dumnezeule!». Nu vezi că Acest Dumnezeu, pe Care tu Îl slavoslovești, ne chinuie atât de cumplit? Dumnezeu este Acesta? Nu există. Nu! Nu există…

Însă acela mi-a răspuns cu un glas dulce:

– Există, fiul meu, există și este un Părinte iubitor, pentru că prin boală și dureri ne curăță de multele noastre păcate. Așa cum, dacă te-ai fi îndeletnicit cu o muncă grea, în care hainele tale și trupul tău s-ar fi umplut de murdărie și ar fi trebuit o perie aspră pentru a te curăța bine și tu și trupul tău și hainele tale, în același chip și Dumnezeu folosește boala ca un curățitor binefăcător al sufletului, pentru a-l pregăti pentru Împărăția Cerurilor.

Răspunsul lui m-a enervat și mai mult și am început să-L înjur pe Dumnezeu și pe demoni. Apoi am început să strig:

– Nu există Dumnezeu! Nu cred în nimic… Nici în Dumnezeu, nici în basmele pe care mi le spui despre Împărăția Dumnezeului tău…

Îmi aduc aminte de ultimele lui cuvinte:

– Așteaptă și vei vedea cu ochii tăi cum se desparte sufletul de trupul unui creștin care crede. Eu sunt păcătos, însă mila lui Dumnezeu mă va mântui. Așteaptă și vei vedea, și vei crede.

Și această zi a sosit. Cei de la spital au vrut să pună un paravan, așa cum era de datoria lor, însă eu am protestat și le-am spus: „Nu, pentru că vreau să văd cum moare acest bătrân”. Îl vedeam cum slavoslovea mereu pe Dumnezeu. Uneori zicea câte un „bucură-te” pentru Maica Domnului, care mai târziu am înțeles că se numește Acatist. Apoi a cântat încetișor

„Născătoare de Dumnezeu, Fecioară”, „Pentru mulțimea păcatelor mele…”, „Cuvine-se cu adevărat”, făcând în același timp de multe ori semnul Sfintei Cruci.

La un moment dat și-a ridicat mâinile în sus și a spus:

– Bine ai venit, Îngerul meu! Îți mulțumesc că ai venit cu atât de strălucitori însoțitori ca să-mi iei sufletul. Îți mulțumesc! Îți mulțumesc!

S-a ridicat puțin, apoi și-a ridicat iarăși mâinile în sus, și-a făcut semnul Sfintei Cruci, și-a pus mâinile cruciș pe piept și a adormit. Dintr-odată salonul a fost inundat de lumină, parcă au intrat în el zece sori, atât de mult s-a luminat camera. Da, eu necredinciosul, ateul, materialistul, îngâmfatul, mărturisesc nu numai că a strălucit camera, ci și o nespusă mireasmă s-a răspândit în ea. Și nu numai în ea, dar și pe hol, iar cei care erau treji și puteau merge, alergau încolo și-ncoace pentru a depista de unde venea acea ciudată mireasmă.

Și astfel, Părinte, am crezut și după trei zile am chemat un duhovnic. A doua zi i-am luat în primire pe ai mei, pe mama, pe tata, apoi pe cei doi frați mai mari ai mei, pe femeia mea, pe rude și pe prieteni, și am strigat la ei:

– De ce nu mi-ați vorbit niciodată despre Dumnezeu, despre Maica Domnului și despre Sfinți? De ce nu m-ați dus niciodată la Biserică? De ce nu mi-ați spus că există Dumnezeu și că există moarte și cândva acest suflet se va despărți de trup ca să dea socoteală de cele pe care le-a făcut? De ce m-ați îmbrâncit în ateism și marxism cu comportarea voastră? Voi m-ați învățat să înjur, să fur, să înșel, să mă mânii, să pizmuiesc, să spun mii de minciuni, să nedreptățesc, să desfrânez… Voi m-ați învățat să fiu viclean, lăudăros, invidios, iubitor de argint și rău. De ce nu m-ați învățat virtutea? De ce m-ați învățat dragostea? De ce nu mi-ați vorbit niciodată despre Hristos? De ce? De acum înainte până ce voi muri, îmi veți vorbi numai despre Dumnezeu, despre Hristos, despre Maica Domnului, despre Îngeri și Sfinți. Despre nimic altceva.

Veneau ai mei, rude, prieteni, cunoscuți și-i întrebam pe fiecare separat sau pe toți împreună:

– Aveți să-mi spuneți ceva important despre Dumnezeu? Spuneți-mi, că pe El merg să-L întâlnesc! Dacă nu știți, mergeți și învățați! Zilele trec și eu voi pleca.

La unul sau doi vizitatori le-am spus:

– Dacă nu știi și nu crezi, pleacă!

Acum cred cu toată inima mea și vreau să-mi spovedesc toate păcatele mele de când eram copil”.

Xenofont care se spovedea acum, era hotărât și neîndurător cu vechiul Xenofont. Și mila lui Dumnezeu cu el a fost mare, foarte mare. S-a spovedit cu sinceritate, s-a împărtășit de două-trei ori, apoi, după o luptă de câteva zile cu cancerul, a plecat în deplină pocăință, cu credință vie, în pace, slavoslovindu-L și el pe Dumnezeu.

Protop. Ștefan Anagnostopulos

Din Cartea: Cunoștințe și trăiri ale Credinței Ortodoxe.