Publicitatea făcută păcatelor
Când vedem ceva rău, să-l acoperim, iar nu să-l facem cunoscut. Nu este corect să se facă publice căderile morale. Să presupunem că pe drum există o necurăție. Dacă va trece pe acolo un om cuminte, va lua o piatră şi o va acoperi, ca să nu pricinuiască dezgust. Unul nesocotit însă, în loc s-o acopere, poate începe să răscolească şi să împrăştie şi mai mult mirosul urât. Tot astfel este şi atunci când, fără discernământ, dăm publicităţii păcatele celorlalţi pricinuind astfel un mare rău.
Spune-i Bisericii nu are înţelesul că toate trebuie să se facă şi cunoscute, pentru că astăzi nu sunt toți Biserica. Biserica sunt creştinii care trăiesc aşa cum vrea Hristos, iar nu ceilalţi, care luptă Biserica. În primii ani ai creştinismului, când mărturisirea se făcea înaintea tuturor membrilor Bisericii, atunci „spune-i Bisericii” avea acest sens. Însă, în epoca noastră, în care rar se află familie care să aibă acelaşi duhovnic, să nu ne înşele „ducă-se pe pustii” cu „spune-i Bisericii”, pentru că, atunci când publicăm, de pildă, o cădere morală, o facem cunoscută celor ce luptă împotriva Bisericii şi le dăm pricină să înceapă războiul împotriva ei. În felul acesta se clatină credinţa sufletelor slabe.
O mamă, atunci când are o fată care este desfrânată, n-o defaimă şi n-o înjoseşte înaintea celorlalţi, ci face tot ce poate ca să-i restabilească numele. Va vinde orice are şi orice nu are, o va lua şi vor merge în alt oraş, va căuta s-o mărite, ca să-i îndrepte astfel viața ei de mai înainte. Exact acesta este şi modul de lucru al Bisericii.
Vezi, Bunul Dumnezeu ne rabdă cu dragoste şi nu teatralizează pe nimeni, deşi, cunoaşte ca un Cunoscător de inimi halul în care ne aflăm. Nici Sfinţii n-au jignit niciodată pe vreun om păcătos înaintea lumii, ci au ajutat să se îndrepte răul cu dragoste, cu fineţe duhovnicească şi în chip tainic. Noi însă, cu toate că suntem păcătoşi, facem dimpotrivă, ca făţarnicii. Trebuie să luăm aminte să nu ne smintim uşor şi să credem că tot ceea ce fac alţii este rău.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. II – Trezire duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 72-74)
