Lucrarea lui Dumnezeu
O ilustraţie tare dragă mie spune cum că doi îngeri s-au oprit să-şi petreacă noaptea în casa unei familii înstărite. Familia a fost rea şi a refuzat să-i lase să înnopteze în camera de oaspeţi. În schimb le-a oferit o cămăruţă în subsol. În timp ce îşi făceau paturile, îngerul cel bătrân a văzut o gaură în perete şi a reparat-o imediat. Când îngerul cel tânăr l-a întrebat de ce, celălalt înger i-a răspuns: „Lucrurile nu sunt întotdeauna ce par a fi”. În noaptea următoare, îngerii au ajuns să se odihnească în casa unui om foarte sărac, dar foarte ospitalier, ţăran ce locuia împreună cu soţia lui. După ce au împărţit cu ei puţină mâncare ce o aveau, i-au lăsat pe îngeri să doarmă în patul lor, unde se puteau odihni în voie.
Când s-au trezit a doua zi, îngerii i-au găsit pe ţăran şi pe soţia lui plângând. Singura lor vaca al cărei lapte era unicul venit, murise pe câmp. Îngerul cel tânăr s-a înfuriat si l-a întrebat pe cel bătrân cum se poate întâmpla un asemenea lucru: „Primul om avea tot, şi totuşi l-ai ajutat”, a spus el. „A doua familie avea atât de puţin, dar era în stare să împartă totul, şi tu i-ai lăsat vaca să moară”. „Lucrurile nu sunt întotdeauna ce par a fi!”, i-a răspuns îngerul cel bătrân. „Când am stat în subsol, am observat că în gaura din perete era depozitat aur. De vreme ce stăpânul era obsedat de lăcomie şi era incapabil să-şi împartă bogăţia cu altcineva, am astupat zidul ca să nu o mai găsească. Noaptea trecută când am dormit în patul familiei de ţărani, îngerul morţii a venit după soţia lui. I-am dat în schimb vaca. „Lucrurile nu sunt întotdeauna ce par a fi!” E nevoie doar să crezi că orice încercare este întotdeauna în avantajul tău. S-ar putea să nu şti (să nu afli de ce anume te-a păzit Dumnezeu) până foarte târziu…



