Sfinţii

O istorioară frumoasă relatează cum un băieţel de cinci ani a vizitat, împreună cu tatăl său, o mănăstire. Pe geamurile clădirii erau pictate diferite personaje biblice. Chiar atunci, o rază a soarelui pătrundea prin vitralii. Băieţaşul l-a întrebat pe tatăl său: „Tăticule, cine sunt cei pictaţi pe geamuri, prin care trece lumina?” Tatăl a răspuns: „Aceia sunt sfinţii din Biblie”.

Ajuns acasă, în oraşul său natal, în prima duminică, la şcoala duminicală, învăţătorul a pus o întrebare copiilor după ce le-a vorbit despre sfinţenie: „Copii, care dintre voi ar putea să-mi spună ce e acela un sfânt?” Băiatul s-a ridicat şi a spus: „Sfânt e un om prin care trece lumina!” Mare dreptate avea copilul cu pricina! Sfinţenia, punerea deoparte pentru Dumnezeu, apropierea de Hristos şi comuniunea personală, intimă şi continuă cu El, lasă să treacă prin noi Lumina. Şi Lumina aceasta, care este Domnul Hristos, face vizibilă, chiar strălucitoare, calea spre apropierea noastră de mâine, oricât de întunecată şi de plină de eresuri ar fi cărarea pe care astăzi orbecăim însinguraţi. Ne desparte ce este nesfânt, ne apropie Cel care este sfânt. Să înaintăm spre Hristos şi aşa ne vom apropia, pe negândite, şi unul de celălalt!