De ce permite un Dumnezeu bun şi atotputernic atâta suferinţă?
Întrebată în timpul unui interviu tv de ce permite Dumnezeu să existe rău în lume, Anne Graham a dat un răspuns foarte profund si inspirat. Răspunsul ei a fost formulat în contextul societătii americane, dar se poate aplica la fel de bine si societătii din România şi de peste tot în Europa.
Cred ca Dumnezeu este foarte întristat de aceasta, la fel ca si noi, dar noi de ani de zile Ii spunem sa iasă din scolile noastre, din guvernul si din vietile noastre. Si, fiind El un adevărat gentleman, cred ca pur si simplu S-a dat calm la o parte. Cum putem noi să-I cerem binecuvântarea si protectia Sa daca Ii cerem sa ne lase în pace? Cred ca totul a început când Madeleine Murray O’Hare (care a fost ucisă, iar corpul ei a fost găsit recent) a afirmat ca nu dorea nici un fel de rugăciuni în scolile noastre, iar noi am spus „Bine”.
Apoi, cineva a spus ca mai bine nu am citi Biblia în scoli (Biblia care spune sa nu ucizi, sa nu furi si sa-ti iubesti aproapele ca pe tine însuti), iar noi am spus „Bine.” Apoi, dr. Benjamin Spock a spus ca nu ar trebui sa ne plesnim copii atunci când se poarta urat, pentru ca aceasta le-ar afecta mica lor personalitate si stima de sine (fiul dr. Spock s-a sinucis). Iar noi am spus ca un expert trebuie sa stie ce vorbeste, asa ca am spus „Bine.”
Apoi, cineva a spus ca profesorii si dirigintii nu ar trebui sa ii disciplineze pe copii atunci când gresesc. Iar conducătorii de scoli au spus ca nici un membru al personalului sa nu atinga vreun elev atunci când se poarta urat, pentru ca scolile nu au nevoie de publicitate proasta si în nici un caz de procese. (Totusi, exista o mare diferenta între a disciplina si a atinge, a bate, a plesni, a lovi, a umili etc.). Iar noi am spus „Bine”.
Apoi cine stie ce membru inteligent al consiliului de conducere al vreunei scoli a spus ca, baietii fiind baieti, vor face dragoste oricum, deci ar trebui sa le dam copiilor nostri prezervative. Asa, ei vor putea sa se distreze cat vor, iar noi nu vom trebui sa le spunem parintilor ca le-au primit de la scoala. Iar noi am spus „Bine”.
Apoi, unii dintre alesii nostri de vârf au spus ca nu contează ceea ce fac în viata lor privata atât timp cat isi fac treaba la slujba. De acord, a spus fiecare din noi, mie nu-mi pasa de ceea ce face altcineva, inclusiv presedintele, în viata sa privata, atât timp cat am o slujba si economia merge bine.
Apoi cineva a spus sa tipărim reviste cu femei goale, în semn de respect si apreciere a frumusetii feminine. Iar noi am spus „Bine.” Apoi altcineva a împins acea apreciere un pas mai departe, publicând fotografii cu copii goi, si încă mai departe, afisandu-le pe Internet. Iar noi am spus „Bine.”, au dreptul la libera exprimare.
Apoi industria show-business-ului a spus: „hai sa facem show-uri TV si filme care sa promoveze îndepărtarea de Dumnezeu, violenta si sexul ilicit, sa înregistram melodii care sa încurajeze violurile, drogurile, crimele, sinuciderea si temele satanice.” Iar noi am spus ca nu este decât entertainment, nu are efecte adverse si oricum nu o ia nimeni în serios, asa ca totul a mers înainte.
Iar acum ne întrebam de ce copii nostri nu au constiinta, de ce nu disting binele de rău, de ce nu ii deranjează sa ucidă pe străini, pe colegii de clasa sau pe ei însisi. Probabil ca daca ne-am gândi mai mult ne-am da seama de ce.
Cred ca totul se reduce la „Ceea ce vei semăna, aceea vei si culege”. Noi Ii spunem lui Dumnezeu: „Draga Doamne, de ce nu ai salvat-o pe acea fetita ucisa în clasa?”, iar Dumnezeu răspunde: „Dragul meu, Eu am fost alungat din scoli, nu puteam fi acolo. Cum puteam Eu fi acolo, când voi mi-ati spus sa plec din scoli?”. E ciudat cum oamenii Îl dispretuiesc pe Dumnezeu, si apoi se întreabă de ce totul merge tot mai prost. E ciudat cum de credem tot ceea ce scriu ziarele, dar noi ne îndoim de ceea ce spune Biblia.
E ciudat cum de toti oamenii vor sa meargă în ceruri, desi nu cred, gândesc, spun sau fac nimic din ceea ce scrie în Biblie. E ciudat cum de unii pot spune „Cred în Dumnezeu” si de fapt sa-l urmeze pe Satana, care, de fapt, „crede” si el în Dumnezeu.
E ciudat cum ne repezim sa judecam, dar nu ne place sa fim judecati. E ciudat cum de se pot trimite mii de „glume” prin e-mail si ele se răspândesc precum focul sălbatic, dar când începi sa trimiti mesaje privindu-L pe Dumnezeu, oamenii se gândesc de doua ori înainte de a le trimite si altora. E ciudat cum cum de tot ceea ce este vulgar, crud si obscen trece liber prin cyberspatiu, dar orice discutie publica despre Dumnezeu este împiedicată la scoala si la locul de munca. E ciudat cum poate fi cineva atât de „înflăcărat” de dragoste pentru Hristos duminica, fiind în acelasi timp un crestin „invizibil” în timpul săptămânii.
