Rusaliile în comunitate, 8 iunie 2014
Primul răspuns la întrebarea “Cine e Duhul Sfânt?” este următorul: Duhul Sfânt este o persoană. Este Cineva. Cineva care, deşi e Dumnezeu ca şi Tatăl, şi Fiul, are propria personalitate. Şi o să mă folosesc în acest sens de cele două simboluri care i se atribuie în Scriptură: vântul şi focul.
Duhul Sfânt e ca un vânt. Nu este vântul. E ca un vânt. Ca un vânt puternic. Ca o furtună. Ce face vântul? Tulbură. Ridică praful. Face valuri. Atunci când în Biserică se depune praful, Duhul Sfânt are grijă să-l spulbere. Aşa iau naştere controversele, aşa se mai clarifică lucrurile şi aşa creştem în credinţă. Sau când omul dă să se domesticească, să se aşeze, să se obişnuiască, Duhul e acela care îl tulbură, care îl face să se neliniştească, să-şi pună întrebări.
Şi o a doua imagine. Duhul Sfânt e ca un foc. Nu este focul. Este ca un foc. Ce face focul? Arde. Purifică. Curăţă. Vindecă. Când Biserica dă să se îmburghezească, să uite de umilinţă, şi vrea glorie ori bogăţie, are grijă Duhul Sfânt să o purifice, să o ardă. Când omul o duce prea bine şi de prea mult bine uită că mai există un Dumnezeu, are grijă Duhul să-l cureţe, să-l ardă. De ce credeţi că viaţa noastră e presărată cu atâtea momente de încercare şi suferinţă? Iarăşi, avem tendinţa să credem că sunt opera duşmanului şi să le privim ca pe un blestem. Am convingerea însă că de multe ori suferinţa nu e un blestem, ci dar al Duhului care nu vrea să-i prezinte Tatălui nişte copii răsfăţaţi şi mofturoşi, ci maturi, purificaţi şi trecuţi prin foc. Care sunt cele mai frumoase roade ale Duhului dacă nu sfinţii, care toţi au cunoscut suferinţa, iar mulţi dintre ei chiar martiriul?
Ce mai face focul? Topeşte. Încălzeşte. Topeşte ceea ce e îngheţat şi face cald ceea ce e rece. Cine înmoaie inima unui păcătos, dacă nu Duhul Sfânt? Cine înduplecă un împietrit, dacă nu Duhul Sfânt? Şi poate că asta e una dintre cele mai mari minuni ale sale. Să vezi cum un om cu o inimă tare ca piatra, devine cald ca o pâine aburindă. Să vezi cum, la căldura Sa, înjurătura se transformă în rugăciune, blestemul în binecuvântare, mândria în umilinţă.
