Cum se biruie desfrânarea?
Această patimă este foarte întâlnită astăzi, în special printre tineri, dar şi printre cei mai în vârstă. Deşi este foarte răspândită, nu sunt mulţi aceia care o conştientizează, fiind genul de patimă care pe lângă faptul că te face dependent de ea, te face să crezi că ai chiar o nevoie, reală, de acele păcate. De aceea este foarte greu să conştientizezi gravitatea ei după ce se cuibăreşte bine în suflet, după ce organismul capătă anumite obişnuinţe, iar păcatul se săvârşeşte ritmic, stricând corpul – templul Duhului Sfânt… De această patimă poate fi atins oricine, dacă nu ia seama la anumite lucruri mărunte, dar foarte importante. Astfel, Sfântul Efrem Sirul ne povăţuieşte cele de mai jos.
Nu numai prin departarea de bucate, ci si prin oprirea ochilor, ca sa nu vada desertaciuni, se surpa dracul curviei, ca în ochiul cel neînfrînat este preacurvia, dupa cum si Domnul a marturisit: «Amin zic voua, ca tot cel ce cauta la femeie spre a o pofti pe ea, iata, a preacurvit cu dînsa în inima lui» (Matei 5, 28). Pe aceasta preacurvie o dezradacineaza cel ce îsi are ochiul jos, iar sufletul catre Domnul; si cel ce si-a stapînit pîntecele si-a stapînit si privirea. Caci cumplit vînzator este ochiul cel împrastiat, iar celelalte patimi dintru aceasta se aprind. Iar razboiul privirii chinuieste pe suflet, si cînd este de fata si cînd nu este, arzînd mintea cu pofta. Adica, ce zic, iubitilor? A auzit cineva dulce glasuire de muzica si a trecut. Apoi a auzit glas de jale; si plînsul a alungat dulcea glasuire a muzicii. Asijderea înca, a gustat cineva miere si apoi a gustat ceva amar, iar amaraciunea a împins afara dulceata mierii din gîtlej. La fel si mirosirea. A mirosit cineva vreo dulceata oarecare, apoi a mirosit si împuticiune rea. Si împuticiunea cea rea a stins dulceata mirosirii. Apoi iarasi, s-a atins cineva de apa rece, dupa aceea s-a atins de apa fierbinte, iar caldura fiebintelii a înlaturat raceala apei.
Dar razboiul ochiului celui împrastiat arde pe minte cu pofta, si fiind, si nefiind materia de fata. Înca si visuri naluceste în inima, fiindca dracii zugravesc ispita în cuget si razboiesc mintea, închipuind în imaginatie ispita. Pentru aceasta Proorocul se roaga, zicînd: «Întoarce ochii mei ca sa nu vada desertaciune» (Psalmul 118, 37), ca înselaciunea poftei schimba mintea cea fara de rautate si întru biruirea ochilor este toata osteneala dracilor. Deci, cînd vine dracul sa închipuiasca ispita si sa zugraveasca în cugetul tau frumusetea vreunei femei pe care ai vazut-o vreodata sau ceva din cele asemenea, adu-ti în mijloc frica de Dumnezeu si gîndul la cei ce dorm în morminte. Gîndeste-te la ziua iesirii tale, cînd sufletul tau se va desparti de trup. Ia în minte înfricosatul si groaznicul glas pe care îl vor auzi cei ce s-au lenevit la lucrurile dreptatii si poruncile lui Hristos nu le-au pazit: «Duceti-va de la Mine, blestematilor, în focul cel vesnic, care este gatit diavolului si îngerilor lui, unde este plîngerea si scrîsnirea dintilor, întru întunericul cel mai dinafara» (Matei 25, 41; 22, 13); adu-ti aminte de viermele cel neadormit si de munca cea fara de sfîrsit (Marcu 9, 44).
Acestea gîndindu-le si pomenindu-le, pofta dulcetii se va risipi din cugetul tau, precum se risipeste ceara de fata focului, ca diavolii nu pot sta împotriva fricii de Dumnezeu. Ca cel ce nu se împotriveste poftei, ci se raspîndeste cu neînfrînare, slobozindu-si ochii, negresit si-a plecat si cugetul catre patimi. Si, de n-ar fi fost rusinea omeneasca, de multe ori si trupul si l-ar fi stricat. Deci, de nu se va trezvi unul ca acesta si de nu va pune înaintea ochilor sai frica de Dumnezeu, nu va întîrzia sa-si strice si trupul. Ca acestui drac ce sfatuieste a raspîndi ochii, alt drac îi urmeaza, care fireste cu trupul lucreaza pacatul. Ca daca va vedea cel de al doilea pe cel dintîi ca a putut pleca sufletul spre raspîndire, îndata începe a-l sfatui sa lucreze pacatul si cu trupul. Si începe întru acest fel a sfatui si a zice catre cel biruit de ochi: „Iata, cu voirea ai pacatuit si cu inima ai preacurvit. Acum si din porunca ai cazut si pacatul calcarii de porunca s-a scris tie acum. Deci, acum savîrseste-ti pofta ta, ca aceeasi este si a lucra si a gîndi. Deci, îndulceste-te de pofta ta”. Dar tu sa nu te pleci socotelilor lui, fiindca zice Apostolul: «Ca gîndurile lui nu ne sunt necunoscute» (II Corinteni 2, 11). Ca întru aceasta voieste sa vîneze sufletul tau.
Asculta o pilda pentru aceasta: Un tînar oarecare, avînd trei fecioare iubite, s-a dus într-o tara îndepartata. Si, zabovind el, una din fecioare si-a luat barbat. A doua, biruindu-se, a curvit si a ramas îngreuiata. Iar cealalta fecioara a zis întru sine: De nu m-as rusina de oameni, si eu mi-as lua mie barbat. Si a început fecioara a se naluci în niste gînduri ca acestea. Dar si-a adus aminte de tînarul cel din calatorie, de la care luase arvuna împreuna cu celelalte fecioare. Si caindu-se, a plîns pentru gîndurile rele ce s-au suit în inima ei. Deci, cînd va veni tînarul, care dintre cele trei fecioare îi va fi lui bine primita? Au nu cea de pe urma care numai a gîndit si nimic rau nu a lucrat? Ci înca s-a si pocait pentru gîndirea cea rea! Pentru aceasta este nevoie a zice dracului celui ce sfatuieste catre fapta pacatului celui fara de lege: Desi cu ochiul am cazut si cu inima am preacurvit, însa pe aceasta inima care a preacurvit cu suspinuri negraite o voi zdrobi, si voi spala cu lacrimi ochiul ce a cazut, ca «inima înfrînta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi» (Psalmul 50, 18). Lui I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
Cuviosul Efrem Sirul
