Duminica Tuturor Sfinţilor

“Oricine va mărturisi întru Mine înaintea oamenilor şi Eu voi mărturisi întru el înaintea Tatălui Meu care este în ceruri…” (Matei 10, 32)

Iubiţii mei, voi încerca să tâlcuiesc în cuvinte simple acest cuvânt al Evangheliei, cu nădejdea că există urechi gata să primească sămânţa cea cerească.

Ce înseamnă aceste cuvinte? Dacă-L iubeşti pe Hristos, Îl vei propovădui – Îl vei mărturisi. Şi dacă tu Îl mărturiseşti, te va mărturisi şi El înaintea Tatălui Său celui Ceresc; altfel şi El se va lepăda de tine.

Când a spus aceste cuvinte Hristos? Le-a spus apostolilor Săi mai înainte de a-i trimite la propovăduire. Lăsaţi mrejele, a spus, şi mergeţi pretutindeni să propovăduiţi Evanghelia. Vă vor izgoni, veţi suferi chinuri, veţi fi ca nişte oi în mijlocul lupilor…
Ia închipuiţi-vă doisprezece mieluşei într-o haită de lupi! Cine va învinge? Şi totuşi, mieluşeii aceştia nu doar că i-au învins pe lupi, dar şi pe lupi i-au făcut miei! Cum s-a întâmplat asta? Apostolii nu aveau arme. Unica lor armă a fost cuvântul. Au propovăduit şi L-au mărturisit pe Hristos înaintea tuturor. Mărturisire a credinţei! Datorie şi obligaţie a oricărui creştin. Apostolul Petru s-a temut şi s-a lepădat de Hristos. Nu am, zice, nici o legătură cu El. De frică s-a lepădat, dar atunci când a cântat cocoşul, s-a pocăit, a plâns şi apoi L-a mărturisit continuu. Aşadar, să-L mărturisim şi noi pe Hristos ca şi apostolii. Să nu ţinem credinţa noastră ascunsă în inima noastră. Sunt creştin, zici. Din ce voi înţelege însă că eşti creştin? Dacă Îl mărturiseşti pe Hristos. Unde să-L mărturisesc? “Înaintea oamenilor” (Matei 10,32). Mai precis în trei situaţii:

Astăzi, în ceea ce priveşte religia, cei mai mulţi sunt necredincioşi şi atei, nu cred în nimic. Nu există Dumnezeu, îţi zic, şi cred că dacă au învăţat ceva carte au devenit şi oameni de ştiinţă. Ce faci deci când îi auzi? Dacă taci, păcătuieşti! Dacă eşti creştin, vei răspunde. Dar nu sunt teolog, nu sunt preot, vei zice. Greşeşti. Oricât de neînvăţat ai fi, poţi să spui cinci cuvinte. Într-un sat era un cioban. S-a dus acolo chipurile un mare om de ştiinţă şi a spus sătenilor că nu există Dumnezeu. Ceilalţi tăceau. În clipa aceea a trecut mai marele cioban şi i-a văzut adunaţi. Îi zic:

– Acest om, care ştie carte, ne zice că nu există Dumnezeu.

Se apropie ciobanul şi-l întreabă:

– Ce le spui pe-aici?

-Spun, că nu există Dumnezeu. Cine L-a văzut pe Dumnezeu?

Ciobanul nu s-a pierdut. Era luna august, soarele ardea pietrele.

– Vino aici, îi spune; şi-l urcă pe o stâncă. Ia priveşte puţin soarele.

– Dar nu pot, voi orbi.

– Ei, îi zice ciobanul, soarele nu poţi să-l vezi şi pe Dumnezeu vrei să-L vezi?

L-a făcut de-a plecat de acolo. În felul acesta un agramat i-a închis gura unui ateu. Şi tu, deci, imită-l pe cioban. Nu-ţi închide gura, nu-i lăsa pe atei să semene îndoieli. Mărturiseşte-L pe Hristos.

Iarăşi, într-un alt sat, unul vorbea la cafenea şi a început să spună, că lumea, universul, toate au apărut singure. Atunci, unul l-a întrerupt: Dacă tu, îi zice, îmi dovedeşti că locuinţa, casa în care locuieşti a apărut singură, atunci şi eu voi accepta că lumea a apărut singură. “Orice casă e zidită de cineva, şi Cel care a creat lumea (casa cea mare) este Dumnezeu (Evrei 3,4).

În felul acesta să-L mărturisim pe Hristos înaintea necredincioşilor şi ateilor. Însă în afara acestora, există şi ereticii. Eretici, pe care, de pildă, deseori putem să-i întâlnim, sunt aşa-zişii Martori ai lui Iehova sau Hiliaştii. Ţin în mâini Scriptura, dar nu o tâlcuiesc ca Părinţii şi Dascălii Bisericii. O tâlcuiesc cum vor ei şi falsifică dumnezeieştile înţelesuri. Învaţă dogme rătăcite. Nu cred în dumnezeirea lui Hristos, nu o cinstesc pe Maica Domnului, nu-şi fac cruce, nu cred în Taine, contestă cele mai multe din cele în care crede Biserica noastră.

Şi acum, profitând de noile condiţii, dezvoltă o mare activitate. Se mişcă liber în patria noastră, în comparaţie cu alte ţări. În duminici se urcă în maşini şi fac excursii. Alaltăieri erau în Florina. A venit un autocar cu patruzeci de persoane şi s-au împrăştiat în dreapta şi-n stânga şi au împărţit broşuri. Au găsit bătrâni, femei, copii mici şi încercau să-i atragă. Dar oraşul s-a răsculat şi i-a izgonit. A fost o mărturisire a lui Hristos. Însă acest lucru este cel mai uşor, dar nu şi cel mai bun. Cel mai bun este să studiezi şi să cunoşti Sfânta Scriptură şi să polemizezi cu ereticii cu arma cu care ei luptă împotriva noastră.

Aşadar, mărturiseşte-L pe Hristos înaintea ateilor, mărturiseşte-L înaintea ereticilor. Dar există şi un al treilea caz. Câteodată eşti chemat să-L mărturiseşti şi înaintea creştinilor! Ba, vei spune, ce cuvânt este acesta? Este vorba despre creştinii inconsecvenţi, mincinoşi, falşi. Acum spun că cred în Hristos şi în clipa următoare îşi deschid gurile murdare şi hulesc chiar şi cele dumnezeieşti. Pe aceştia nu trebuie să-i tolerezi. Pentru că păcătuieşte cel care huleşte sau înjură, dar păcătuieşti şi tu care îl auzi şi taci. Tăcerea ta este o crimă. Crezi în Hristos? Nu lăsa pe nimeni să-L hulească. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: Dacă îl sfătuieşti pe hulitor de două – de trei ori şi nu ascultă, loveşte-l. Mâna care-l va lovi pe hulitor se va sfinţi. Dacă însă îl auzi că huleşte şi nu arzi, asta este o lepădare de Hristos.

Auziţi voi, femeile, pe bărbatul vostru că înjură şi râdeţi. Ah, acel râset! Dacă eşti creştină, să-l iubeşti pe bărbatul tău. Dar dacă îl iubeşti o dată pe bărbatul tău, de nenumărate ori să-L iubeşti pe Hristos şi să spui: Bărbate, m-ai rănit, în seara asta voi rămâne flămândă, nu voi mănca nimic. Ce femeie spune asta? Vin la Mitropolie şi cer divorţ.

– De ce? – întreb.

– El mi-a jignit mama.

– Ce i-a spus?

– Un cuvânt ruşinos. Pentru asta nu vreau să-l mai văd în ochi.

– Îmi spui că despre mama ta a zis un cuvânt rău. Dar de Hristos ce zice?

– Şi pe Hristos îl înjură.

– Şi de ce nu ceri divorţ pentru asta? Una o ierţi, cealaltă nu o ierţi…

Au prins pe unul în Atena, care, noaptea, scria pe un zid un cuvânt rău la adresa prim-ministrului şi imediat l-au pedepsit doi ani la închisoare. A, prim-ministru e mare, toţi conducătorii sunt mari, şi Hristos e mic, Maica Domnului e mică! Acesta este stat? Ne va pedepsi Dumnezeu.

Aşadar, Evanghelia zice să-L mărturisim pe Domnul înaintea necredincioşilor, a ereticilor, dar şi a hulitorilor. Dacă fiecare dintre noi ar fi făcut aceasta, altfel ar fi stat lucrurile.

Aşadar, iubiţii mei, să-L mărturisim pe Hristos şi nu doar să credem în El. Să-L avem nu doar în inimă, ci şi în gură. Hristos în inimă, Hristos pe buze. Să-L mărturisim cu semnul crucii; dimineaţa când ne trezim, la servici, la masă, în călătorie, pe drum, pretutindeni.

Am ajuns, din nefericire, într-un asemenea hal, de se ruşinează creştinii să-şi facă cruce. A venit unul şi mi-a spus: Am păcătuit; dacă acasă îmi fac cruce, când m-am dus într-un salon mare şi am şezut la masă m-am ruşinat… Nu te ruşina! Ridică-te drept, fă-ţi cruce şi lasă să râdă de tine lumea întreagă. Asta înseamnă să fi creştin. În felul acesta au mărturisit sfinţii numele lui Hristos.

În Pont şi în Asia Mică există aşa-numiţii creştini ascunşi. Sunt nevoiţi acolo să se dea drept turci. Dar aici suntem în Turcia? Aici nu suntem în Turcia. Avem o patrie liberă şi democraţie. Mărturiseşte-ţi deci credinţa, spune-ţi părerea, nu-l lăsa pe necredincios, pe ateu, pe eretic şi pe hulitor să domine. Pentru asta ţi-a dat Dumnezeu limbă; ca să o faci chitară. Şi oriunde ai fi, şi oriunde te-ai găsi, să-L mărturiseşti pe Iisus Hristos “puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (I Corinteni1, 24). Amin.

Vreau să cred că aceste cuvinte sărace nu au căzut pe drum, n-au căzut între spini, nu au căzut pe stânci, ci au căzut în suflete alese şi vor da roadă spre slava lui Hristos. Amin.

† Episcopul Augustin