Hristos în mijlocul nostru
O anumită mănăstire s-a trezit la un moment dat că parcurgea un moment de criză. Unii călugări plecaseră, nici un novice nu li se mai alăturase de ani de zile, iar oamenii nu mai veneau la mănăstire să se roage sau să ceară un sfat spiritual aşa cum făceau pe vremuri. Puţinii călugări rămaşi erau tot mai bătrâni, deprimaţi şi mai caustici unii cu alţii. Stareţul mănăstirii auzi despre un om sfânt, un eremit, care locuia singur prin păduri. S-a decis să îi ceară sfatul. L-a găsit şi i-a spus eremitului despre cum mănăstirea se stingea, cum devenea tot mai mult un schelet a ceea ce era odinioară. Mai erau doar şapte călugări. Eremitul îi spuse că are un secret să îi împărtăşească: unul dintre călugării care trăieşte în acea mănăstire este de fapt Mesia, dar trăieşte astfel încât nimeni să nu îl recunoască.
Cu acest şocant secret, stareţul se întoarce în mănăstire, îi convocă pe călugări şi le spuse ce aflase de la eremit. Călugării bătrâni se uitară neîncrezători unii la ceilalţi, încercând să discearnă care dintre ei ar putea fi Hristos. Să fie oare fratele Marcu, cel care se roagă tot timpul? Totuşi nu, căci se comportă de parcă ar fi sfântul sfinţilor. Să fie atunci fratele Iosif, care mereu este gata să te ajute? Dar el bea şi mănâncă mereu, fără să poată să ţină vreun post. Stareţul le-a reamintit că Mesia se poate să-şi fi asumat unele comportamente neplăcute, tocmai ca o metodă de camuflare a identităţii Sale. Aceasta i-a băgat mai în ceaţă pe călugări, care nu reuşeau nici cum să îşi dea seama cine dintre ei este Hristos. La sfârşitul întâlnirii călugării nu ştiau decât un singur lucru cert: oricare din ceilalţi putea fi Hristos, doar el nu.
Din acea zi, călugării au început să se comporte unii cu alţii cu mare respect şi umilinţă, ştiind că cel cu care vorbesc ar putea fi chiar Hristos. Au început să se iubească mai mult între ei, viaţa le-a devenit mai fraternă iar rugăciunea mai fierbinte. Încetul cu încetul oamenii au sesizat viaţa nouă din mănăstire şi au început să vină din nou pentru zile de reculegere sau pentru îndrumare spirituală.
Vestea despre viaţa profundă a acestei mănăstiri a început să se răspândească, aşa că nu după mult timp au apărut candidaţi la călugărie, pe măsură ce zelul şi sfinţenia călugărilor era mai mare. Şi toate acestea doar pentru că un om al lui Dumnezeu le-a atras atenţia asupra unui adevăr: Hristos trăieşte în mijlocul nostru, ca unul dintre noi.
